duminică, 30 martie 2014

PETE DE DIFERITE CULORI


"Iubitule,cineva a lasat o haina in sifonierul mamei tale" i-am strigat sotului meu.Jacheta din blana de leopard era inghesuita in spatele sifonierului ,nelalocul ei printre hainele si plouvarele de culoare inchisa.
Ma intrebam cine ar fi ascuns o haina in sifonierul soacrei mele.
Venisem acolo sa luam un palton pentru ea,caci venea acasa,de la spital ,la o saptamana dupa ce fusese internata de urgenta.
"Haina?Care haina?" Sotul meu isi ridica privirea din gramada de scrisoriAm scos jacheta si-am tinut-o la lumina s-o vada."A,aia...Mama acumparat-o cu ani in urma,cand eram mic,cand erau la moda.Ea si tata s-au certat din cauza ei"
M-am gandit la femeia care o stiam.isi cumpara rochiile si costumele de la Kmart si Sears,isi tinea parul strans intr-o plasa si alegea cea mai mica bucata de carne dupa tava de pe masa.Stiam ca nu este genul frivol care ar purta o haina de leopard.
"Nu mi-o puteam imagina pe mama purtand asa ceva" i-am zis.
"Nu cred s-o fi purtat-o vreodata in afara casei" a raspuns sotul meu.
Am luat jacheta de pe umeras si-am intins-o pe pat.Semana cu un animal exotic cu labele intinse.Mainele mele am mangaiat blana groasa,pufoasa;petele si-au schimbat luciul cand degetele mele s-au afundat in blana.
Sotul meu statea in usa."Am vazut-o si pe mama plimbandu-si degetele prin blana,asa cum faci tu" spuse el.
Cand mi-am stercurat mainile in maneci,haina raspandi un parfum de gardenie si visuri.
Imi atarna,larga,pe umeri,cu gulerul inalt,blana moala si catifelata mangaindu-ma obrajii.
Apartinea unor vremuri pline de vraja,demult apusa,epocii lui Joan Crawford si Lana Turner ;nu se potrivea nicidecum in sifonierul femeii practice ,de 83 de ani,pe care o stiam eu.
"De ce nu mi-ai spus ca mama are o haine de leopard?"
am soptit,dar sotu meu plecase sa ude florile.
Daca m-ar fi rugat cineva sa fac o lista cu lucrurile pe care soacra mea NU si le-ar fi dorit de la viata,haina aceea ar fi fost printre primele din lista. Si totusi,faptul c-am gasit-o,a schimbat relatia noastra,M-a facut sa-mi dau seama ce putin stiu despre visurile si sperantele acestei femei.
Am dus haina la spital sa se imbrace cu ea.A rosit cand a vazut-o si s-a facut si mai rosie la blandele tachinari ale doctorilor.
In ultimii 3 ani petrecuti impreuna,i-am facut cadou parfumuri,lotiuni si truse de machiaj,in locul lenjeriilor de corp si a papucilor.
Ne intalneam sa luam pranzul impreuna o data pe saptamana ,iar ea se imbraca cu jacheta aceea si incepuse chiar sa se coafeze pentru intalnirea noastra.
Petreceam mult timp uitanu-ne la albumul cu fotografii si am inceput,in cele din urma,sa intrezaresc tanara care fusese soacra mea,cu gura frumos conturata,ca arcul lui Cupidon.
Blana de leopard este la moda acum.O vezi in vitrinele magazinelor,pe strada.De fiecare data cate una,imi amintesc de jacheta soacrei melesi ma gandesc ca toti avem un EU tainic care trebuie incurjat si impartasit celor dragi.


Supa de pui ptr suflet de mama

Supa de pui ptr suflete tinere



BUNICA MOSES SI EU.

Sunt prea batrana si e prea tarziu,repetam mecanic,in gand,la nesfarsit.
Eram deprimata si epuizata dupa ce pusesem capat,simultan,si casniciei si carierei de avocat.
In ciuda dorintel mele aprinse de a deveni scriitoare,ma indoiam de capacitatea mea de a obtine succese in domeniu.
Imi irosisem oare ani din viata urmarind teluri gresite?Eram cu moralul la pamant cand un glas la radio a inceput sa depene povestea bunicii Moses.

Ann Mary Moses a plecat de acasa cand avea 13 ani,a avut 10 copii si a muncit din greu sa-i creasca pe cei 5 ramasi in viata.

Chinuindu-se sa-si castige existenta muncind la cate-o ferma saraca, a reusit sa aduca putina bucurie in viata ei bradand pe panza.
La 78 de ani,degetele ii erau prea teapane sa mai atinga acul.In loc sa se lase invinsa de infirmitate,s-a dus in hambar si s-a apucat sa picteze.Pe placi aglomerate a plasmuit scene din viata de la tara,minunat colorate si minutios desenate.
In primii doi ani,tablourile au fost daruite sau vandute pe o nimica toata.
Dar,la varsta de 79 ani, a fost descoperita de lumea artistica - restul este istorie.
A pictat peste 2000 de tablouri,iar ilustratiile la cartea "S-a intamplat in noaptea dinainte de Craciun"le-a facut la varsta de 100 ani!
In timp ce ascultam povestea la radio,starea mea s-a schimbat.
Daca bunica Moses a fost in stare sa inceapa o noua cariera si sa aiba succes la 80 ani,puteam spera ceva si pentru mine,la 30 ani.
Inainte sa se termine emisiunea,m-am dus la computer sa lucrez la romanul pe care il abandonasem.
A aparut opt luni mai tarziu!

ZIUA MAMEI



Sunt 26 de ani de cand eu si prietenul meu din armata,Dan,am incarcat Corvette-ul lui albastru metalizat cu cutii cu gheata,pachete de mancare si tricouri si am trecut pe langa politistul militar,cu fata serioasa,de la poarta principala a Fortului McClellan.Inarmati cu permisele de week-end,cu buzunarele pline cu biscuiti crocanti si de dolari noi din prima solda pe saptamana petrecuta in campusul de vara,ne indreptam spre Florida - iar armata era ultimul lucru la care ne gandeam.
Norocosi ca nu ne gasisem numele in lista celor de serviciu in week-end,luasem hotararea ca un week-end la plaja ar fi exact ce ne trebuia ca sa ne revenim dupa cele 4 zile de ratii la pachet si tantari,petrecute pe dealurile din estul Alabamei.
In acel an,instructia avusese loc devreme.Vremea din luna mai fusese incantatoare,iar noi,cu capota lasata si muzica data tare,am intrat in Birmingham si am hotarat sa ne oprim sa le dam un telefon mamelor noastre ca sa le uram fericire de Ziua lor,inainte de a ne relua calatoria pe soseaua I-65.
Am gasit-o pe mama acasa si am aflat ca tocmai se intorsese de la cumparaturi.Imi dadeam seama din tonul ei ca era dezamagita ca nu petreceam Ziua ei in familie.
-Calatorie placuta si sa ai grija.O sa ne fie dor de tine,zise ea.
Cand m-am urcat in masina,am vazut pe chipul prietenului meu ca suferea din cauza acelorasi mustrari de constiinta care ma bantuiau si pe mine.Atunci am avut revelatia.Trimitem flori,bineinteles.
Tragand masina in parcarea unei florarii din partea de sud a orasului,am mazgalit fiecare un biletel,care sa insoteasca florile ce ne absolveau de vina de a ne petrece singurul nostru week-end pe plaja si nu cu "buna noastra batranica".
Am asteptat ca vanzatoarea sa-l ajute pe un baietel sa aleaga un aranjament floral,evident pentru mama sa.Ne fataiam de colo-colo,nerabdatori sa platim florile si sa ne vedem de drum.
Baietelul exulta de mandrie cand s-a intors spre mine si a ridicat buchetul pe care-l alesese:
-Sunt sigur ca mamei o sa-i placa,zise el.Sunt garoafe.Mamei intotdeauna i-au placut garoafele.O sa mai pun langa ele cateva flori din gradina noastra,adauga el,inainte sa le duc la cimitir.
M-am uitat la vanzatoare,care se indeparta si intinse mana dupa o batista.Apoi m-am uitat la Dan.L-am urmarit amandoi pe baietel iesind din magazin cu pretiosul sau buchet si urcandu-se in masina tatalui sau.
-Ati ales ceva,mai copii? ne-a intrebat vanzatoarea,abia putand vorbi.
-Cred ca da,raspunse Dan.
Am aruncat biletele la cosul de gunoi si ne-am indreptat spre masina in tacere.
-Vin sa te iau duminica pe la 5,zise el,oprind masina in fata casei parintilor mei.
-O sa fiu gata,i-am raspuns,luptandu-ma sa-mi scot sacul de calatorie din masina.
Florida va trebui sa astepte.

(Niki Sepsas - Supa de pui ptr.suflet de mama)

LA FEL CA TINE


Eram in primele clase de liceu,cand in viata mea s-au intamplat doua lucruri de maxima importanta.Primul a fost ca m-am indragostit de un tanar numit Charlie.Era in clasele mai mari,era fotbalist si era grozav!Eram sigura ca el este tanarul cu care vreau sa ma casatoresc si sa am copii.Din pacate,exista o problema serioasa:Charlie nu stia de existenta mea.Cu atat mai putin ca ne facusem planuri impreuna!
Cel de-al doilea lucru important era ca luasem hotararea sa nu mai accept nici o operatie la maini.M-am nascut cu 6 degete la ambele maini si fara articulatii la ele.Au inceput sa-mi faca operatii la maini de cand aveam 6 luni,iar la 16 ani suportasem deja 27 de operatii.Chirurgii indepartasera cel de-al saselea deget,micsorasera cateva degete si le facusera articulatii.Fusesem un specimen aratat uneori unor grupuri si de 500 de chirurgi-specialisti in articulatii.Desi mainile mele nu erau inca "normale",eu ma saturasem.
La 16 ani,m-am gandit ca am dreptul sa spun:"Lasati-mi trupul in pace!" Familia m-a sustinut in decizia mea si mi-a spus ca va trebui sa mai fac operatii la maturitate.Dar eu mi-am zis in sinea mea:"Nu.Nu mai vreau.Mainile mele vor ramane asa." Si cu asta s-a incheiat totul.
Cand am crescut,am avut un prieten pe nume Don.Mergeam impreuna la scoala din clasa intai si eram cei mai buni prieteni.
Intr-o dupa-amiaza,Don a trecut pe la mine si ne-am apucat sa vorbim despre apropiatul bal al absolventilor si despre planul nostru de a sta toata noaptea.Nu stiam ce vom face acolo toata noaptea,dar ne suradea ideea de a lipsi de acasa o noapte intreaga.
Din senin,Don se uita la mine si ma intreba:"Iti place tare mult de Charlie,nu-i asa?"
Am raspuns:"Sigur,imi place la nebunie."
"Dar stii,Carol,e o problema - Charlie n-o sa te vrea niciodata",adauga Don.
"De ce?" am intrebat.Stiu - o sa ma fac blonda,am gandit in sinea mea.Stiu ca asta da rezultate intotdeauna.Nu,nu,stiu - o sa devin conducatoarea galeriei.Tuturor le plac conducatorii de galerii.
Dar Don continua:"Carol,nu vrei sa intelegi.Charlie n-o sa te vrea niciodata pentru ca esti diforma."
Am auzit-o.Am crezut-o.Si am trait cu asta.
Vorbele lui m-au cutremurat.Am devenit invatatoare la clasa intai pentru ca m-am gandit ca acela e locul potrivit pentru o persoana cu handicap.
In primul an de predare,am avut o fetita in clasa,Felicia.Era cel mai frumos copil pe care il vazusem vreodata.Intr-o dupa-amiaza,eram ocupati cu totii sa invatam cum sa scriem "a".Pentru un elev de clasa intai,asta inseamna un creion rosu mare,hartie liniata cu verde si un mare efort de concentrare ca sa misti creionul "desenand un cerc si un bastonas".Clasa era tacuta caci toti lucrau cu constiinciozitate.
M-am uitat la Felicia,cum faceam de multe ori,si am vazut ca tine creionul cu degetele incrucisate.M-am dus in varful picioarelor pana la banca ei,m-am aplecat si am soptit:"Felicia,de ce scrii cu degetele incrucisate?" Fetita si-a ridicat spre mine ochii mari,frumosi si a zis:"Pentru ca vreau sa fiu ca tine."
Felicia n-a vazut o diformitate,ci doar ceva anume pe care dorea sa-l aiba si ea.Fiecare dintre noi are ceva considerat a nu fi in regula - o diformitate.Ne putem considera handicapati sau ne putem considera deosebiti.Alegerea va fi hotaratoare pentru felul cum ne vom trai viata. (Carol Price)

Oala de ciorba a mamei


Sunt prea multe lucruri bune in viata pe care le privim ca si cum ni s-ar cuveni, de a caror valoare nu ne dam seama decat atunci cand ies in evidenta pe neasteptate. Asa s-a intamplat cu oala de ciorba a mamei.
Mi-o amintesc si azi cum statea pe soba de gatit in toata gloria ei, cu emailul alb-albastru ciobit, cu supa dand in clocot si aburul incolacindu-se ca fumul unui vulcam activ. Cand intram pe usa din spate, mirosul de supa nu numai ca te facea sa-ti lase gura apa, dar iti dadea si un sentiment de siguranta. Fie ca mama statea langa oala si amesteca in ea cu lingura lunga de lemn, fie ca nu, stiam ca sunt acasa.
Nu exista o reteta anume pentru acea ciorba de zarzavat si carne cu fidea. Era intodeauna un rezultat al intamplarii. Asa fusese inca de pe vremea copilariei ei, in muntii piemontezi din nordul Italiei unde invatase secretul ciorbei de la nonna (bunica) ei, care il mostenise, la randu-i, de la generatii intregi de alte nonne.
Pentru familia noastra numeroasa de emigranti, ciorba mamei era garantia ca nu vom fi niciadata flamanzi. Era simbolul securitatii, fierband incet la foc mic. Reteta consta intodeauna din ce sa gasea in bucatarie. Si judecam starea economica a familiei noastre dupa continutul ciorbei. O ciorba consistenta cu rosii, paste fainoase, morcovi, telina, ceapa, porumb si carne dovedea ca lucrurile mergeau bine in familia Buscgalia. O zeama lunga denota perioade de saracie. Iar mancarea nu se arunca niciodata. Era un mare pacat, era impotriva Domnului. Totul sfarsea in oala cu ciorba.
Prepararea ei era sfanta pentru mama. In fata ei gatitul era o aniversare aprovidentei divine. Fiecare cartof, fiecare farama de pui erau asezate in oala cu multumiri de recunostinta. De cate ori citesc proverbe, ma gandesc la mama: "Se trezeste cand inca n-au mijit zorile; pregateste mancarea pentru familia ei... Se trezesc si copii si o numesc "binecuvantata".
O data, totusi, oala mamei a devenit motiv de ingrijorare pentru mine, caci ma temeam sa nu imi pierd proaspatul prieten pe care mi-l facusem la scoala. Sol era un baietel slabut, cu parul negru, si un prieten destul de ciudat pentru mine, caci tatal lui era doctor si locuiau in cel mai bun cartier din oras. Adeseori Sol m-a invitat la el acasa la cina. Avau o bucatareasa in uniforma alba care gatea intr-o bucatarie stralucind de ustensile cromate. Masa a fost buna, dar mie mi s-a parut de o politete rece, caci i-a lipsit insufletirea meselor de la mine de acasa unde mancarea se servea direct din oalele innegrite de aragaz. Si atmosfera a fost la fel ca mancarea. Totul era atat de formal. Parintii lui Sol erau politicosi, dar conversatia era pretentioasa si temperata. Si nimeni nu se imbratisa! Singurul gest de apropiere pe care l-am vazut intre Sol si tatal lui a fost o strangere de mana.
In familia mea, imbratisarile erau la ordinea zilei - toata lumea imbratisa pe toata lumea- iar daca nu o sarutam pe mama, ne interpela imediat: "Cei cu tine, nu tie bine?"
Dar la vreamea aceea, toate acestea mi se pareau jenante.
Stiam ca lui Sol o sa-i faca placere sa ia masa cu noi, dar era ultimul lucru pe care mi-l doream. Familia mea era altfel. Nici un copil nu mai avea oale ca ale noastre pe aragaz, nici o mama care te aseaza la masa cu lingura si farfuria in fata imediat ce te vedea intrand in casa.
"Lumea de aici nu face asa", am incercat eu s-o conving pe mama.
"Eu nu sunt 'lumea'", a replicat ea mandra. "Eu sunt Rosina. Doar unui nebun nu i-ar placea ciorba mea."
In cele din urma, Sol m-a intrebat de la obraz daca poate veni la mine acasa. Am fost nevoit sa spun "da". Stiam ca nimic pe lume nu ar face-o pe mama mai fericita. Dar eu eram intr-o stare de neliniste totala. Masa in familia mea il va indeparta definitiv pe Sol de mine, credeam eu.
"Mama, de ce n-am servi si noi mancare americana, hamburger sau pui fript de data asta?"
S-a uitat la mine cu o privire de gheata si am inteles ca trebuia sa imi tin gura.
In ziua in care Sol a venit la noi, eram cu nervii la pamant. Mama si ceilalti noua membri ai familiei l-au intampinat pe Sol imbratisandu-l si batandu-l prieteneste pe umar.
Nu dupa mult timp ne-am asezat la masa masiva - patata din belsug si bogat ornamentata - care era mandria si bucuria tatei. Era acoperita cu o musama in culori vii, ostentative.
Si bineinteles, dupa ce tata a facut rugaciunea, ne-au si aparut in fata farfuriile de ciorba.
"Ei, Sol, l-a intrebat mama, stii ce-i asta?"
"Supa?" incerca Sol?
"Nici vorba", zise mama cu emfaza. "E minestrone". Si se lansa intro lunga, animata explicatie a puterilor curative ale ciorbei: indeparteaza durerile de cap, raceala, durerile de inima, indigestia, guta si toate bolile de ficat.
Dupa ce i-a pipait muschii lui Sol, mama l-a convins ca ciorba ei il va face puternic, ca pe eroul italiano-american, Charles Atlas. Eu ma facusem mic de tot, convins fiind ca asta era ultima data cand il mai vedeam pe Sol. Sigur nu va mai vrea sa vina vreodata intr-o asemenea familie de oameni excentrici, cu accent ciudat si mancare neobisnuita.
Dar spre surprinderea mea, Sol si-a terminat politicos farfuria si a mai cerut doua portii. "Imi place foarte mult", a zis el, sorbind cu zgomot.
Pe cand ne luam la revedere, Sol imi marturisit: " Ai o familie minunata. Ce n-as da sa gateasca si mama asa". Apoi adauga: "Sa stii ca esti norocos!"
Norocos? m-am minunat eu, in timp ce el ne facea cu mana din strada zambind.
Acum inteleg cat am fost de norocos. Acum stiu ca afectiunea pe care a simtit-o Sol la masa noastra a insemnat mai mult decat caldura fizica si spirituala a ciorbei facute de mama. Era bucuria pura a unei mese in familie la care adevaratul festin era iubirea.
Mama sa stins din viata de mult timp. La o zi dupa ce a fost inmormantata, cineva a inchis aragazul pe care se afla oala cu minestrone, si astfel o intreaga epoca de glorie s-a stins odata cu flacara lui. Dar iubirea ingereasca si increderea care se ridicau o data cu aburul din ingrdientele ei savuroase imi incalzesc inmia si astazi.
Sol si cu mine am ramas prieteni buni pana azi. Am fost cavaler de onoare la nunta lui. Nu cu mult timp in urma am fost invitat la cina. Isi imbratisa copii si m-a strans in brate si pe mine. Sotia lui a pus apoi pe masa farfuriile aburinde de supa. Era supa de pui, cu legume si bucati de carne.
"Ei, Leo", ma intreba Sol, "stii ce-i asta?"
"Supa?" am zis eu zambind.
"Ei, supa!" pufni el. Asta e supa de pui! Vindeca raceala, durerile de cap, indigestia. E buna la ficatul tau!" Sol facu cu ochiul.
Am simtit atunci ca sunt din nou acasa. (Leo Buscaglia)
 "

In graba



Ma grabeam.....
Am trecut ca o furtuna prin sufragerie,imbracata in costumul meu cel mai bun,gandindu-ma doar sa fiu gata pentru intalnirea din seara aceea.
Gillian, fetita mea de patru ani,dansa pe una din melodiile ei preferate,"Cool" din Poveste din cartierul de vest.Ma grabeam,eram pe punctul sa intarzii.Cu toate acestea un glascior dinlauntrul meu mi-a soptit:"Opreste-te"
Asa ca m-am oprit,M-am uitat la ea.Am intins mainile,am luat-o de mana si am facut o pirueta.
Catlin, fetita mea de sapte ani,a aparut pe orbita noastra si am prins-o si pe ea.
Toate trei ne-am invartit nebuneste prin sufragetie si prin salon. Radeam.Ne invarteam.

Oare vedeau vecinii,pe ferestra,nebunia noastra?N-avea importanta.Melodia s-a incheiat cu o cascada dramatica de sunete si dansul nostru s-a terminat o data cu ea.
Le-am batut usor pe fundulet,trimitandu-le sa-si faca baie.
Au urcat treptele,respirand obosite,in timp ce rasetele lor umplea casa.

M-am intors la treburile mele.Stateam aplecata.Rascolind niste hartii in servieta diplomat,cand am auzit-o pe mezina spunadu-i surorii ei :"Catlin,nu-i asa ca mami este cea mai nemaipomenit de grozava mama ?"
Am impietrit .Eram la mai putin de un pas,in goana mea prin viata,de a pierde acest moment.Gandul mi s-a indreptat spre diplomele si premiile care atarnau pe biroul meu. 
Nici un premiu,nici o realizare nu se compara cu asta:
"Nu-i asa ca mami este cea mai nemaipomenit de grozava mama?"
Fetita mea spusese asta la 4 ani.Nu ma astept s-o spuna la 14 ani.Dar,la 40 ,cand se va apleca peste cutia aia de lemn sa-si ia la revedere de la obiectul acela inutil care nu mai adaposteste sufletul meu ,as vrea sa o spuna atunci.
Fraza asta nu este potrivita intr-un Curriculum Vitae.Dar vreau s-o am pe piatra de mormant.
"Treaba poate astepta pana ce îi arăţi copilului curcubeul,dar curcubeul nu astepta pana ce iti termini tu treaba..."



Extrasă: Supa de pui ptr suflet

SE TRAGE DIN FAMILIE


O tanara pe nume Mary dadu nastere primului ei copil si,pentru ca sotul ei isi satisfacea stagiul militar,ea petrecu cateva saptamani,dupa nastere,cu parintii ei.
Intr-o zi,Mary ii spuse mamei ei ca o surprinde faptul ca parul bebelusului e rosu,cand ea si sotul erau blonzi.
-Ei,Mary,aminteste-ti ca si tatal tau avea parul rosu,ii spuse mama.
-Mama,dar asta nu are nici o importanta,pentru ca voi m-ati infiat.
Cu un zambet strengaresc pe fata,mama rosti cele mai frumoase cuvinte pe care le auzise vreodata fiica ei:
-Intotdeauna uit.

Poveste de suflet


PĂPUŞA STRICATĂ
Aceasta e o povestire pe care o prietena de-a mea mi-a spus-o demult cu propriile ei cuvinte.
Intr-o zi,fiica mea a venit tarziu acasa de la scoala.Eram si suparata si ingrijorata.Cand a intrat pe usa,i-am cerut pe un ton suparat sa-mi explice de ce a intarzaiat.
Mi-a spus:
-Mami,veneam spre casa cu Julie,dar pe la jumatatea drumului,Julie a scapat papusa si s-a facut bucatele.
-O,iubita mea,am raspuns,ai intarzaiat pentru ca ai stat s-o ajuti pe Julie sa adune bucatelele papusii si sa le puna la loc.
Cu vocea-i suava si inocenta,fetita mea a zis:
-Nu,mami.N-am stiut cum sa repar papusa.Am stat doar ca s-o ajut pe Julie sa planga.


Extrasa: Supa de pui ptr suflet de femeie

STRANGE-MA DE MANA SI AM SA-TI SPUN CAT TE IUBESC


Ti-amintesti cand erai copil,cum cadeai si te loveai?Iti mai aduci aminte ce facea mama ta ca sa-ti potoleasca durerea? 


Mama mea,Grace Rose,ma lua in brate,ma lua in patul ei si imi saruta "buba. Apoi se aseza langa mine in pat,imi lua mana intr-a ei si-mi spunea:

-Cand te doare,strange-ma de mana si am sa-ti spun cat te iubesc.

O strangeam de mana iar si iar,si auzeam de fiecare data, fara exceptie,cuvintele:"Te iubesc, Mary".

Uneori ma faceam ca m-am lovit doar ca sa trec prin acest ritual cu ea,din nou.Ritualul s-a schimbat cand am crescut,dar mama a gasit intotdeauna o cale de a alina durerea si de a intensifica bucuria din viata mea.

In zilele mai grele din anii de liceu,imi oferea,cand ajungeam acasa,ciocolata ei preferata cu alune.

Cand aveam 20 si ceva de ani,mama suna adeseori sa ma invite la pranz la un picnic ad-hoc in Parcul Estabrook doar ca sa sarbatorim o zi calda,insorita,in Wisconsin.

Dupa fiecare vizita pe care ea si tata mi-o faceau, sosea prin posta un biletel scris de mana pe care scria:

"Multumesc",aratandu-mi astfel cat ma iubea.

Dar cel mai viu in minte mi-a ramas ritualul nostru din copilarie,cand ma tinea de mana si-mi spunea:

"Cand te doare strange-ma de mana si am sa-ti spun cat te iubesc."

Intr-o dimineata,aveam 30 si ceva de ani-tata m-a sunat la serviciu,dupa ce ne vazusem cu o seara inainte.Vorbea intotdeauna cu autoritate,iar indrumarile lui reau clare.Acum sesizam confuzie si panica in glasul lui...

-Mary,se intampla ceva cu mama ta,iar eu nu stiu ce sa fac.Vino,te rog cat poti de repede.
Cele 10 minute de mers cu masina pana la casa parintilor mei m-au umplut de groaza,eu tot intrebandu-ma ce se intampla cu mama.Am ajuns si l-am gasit pe tata masurand bucataria in sus si-n jos,iar mama intinsa in pat.Avea ochii inchisi si-si tinea mana pe burta.I-am vorbit,incercand sa nu-mi tradez emotia din glas.
-Mama,am venit.
-Mary?
-Da mama.
-Mary,tu esti?
-Da,mama,am venit.
Nu eram pregatita pentru intrebarea care a urmat,asa ca am inghetat cand am auzit-o,pentru ca nu stiam ce sa-i raspund:
-Mary,o sa mor?
Ma luptam sa nu plang vazand-o pe iubita mea mama intinsa acolo,fara putere.


O mie de ganduri mi-au alergat prin cap,pana ce mi-a venit in minte intrebarea:"Oare ce ar raspunde mama?"


Am tacut o clipa,care mi s-a parut cat o mie de ani,asteptand sa-mi gasesc cuvintele.
-Mama,nu stiu daca o sa mori,dar daca asa vrei tu,n-am nimic de zis.Te iubesc.

Un tipat:
-Mary,ma doare ingrozitor.
Din nou m-am intrebat ce sa spun.M-am asezat langa ea pe pat,i-am luat mana intr-a mea si m-am auzit spunand:
-Mama,cand te doare,strange-ma de mana si am sa-ti spun cat te iubesc.
M-a strans de mana.
-Te iubesc,mama.


Au urmat multe strangeri de mana si la fel de multi "Te iubesc" intre mine si mama,timp de 2 ani,la capatul carora mama a murit de cancer ovarian.

Nu stim niciodata cand vine momentul adevarului,dar eu stiu ca daca vine,indiferent cine este persoana cu care sunt, îi daruiesc atunci induiosatorul ritual de iubire:

"DACA TE DOARE,STRANGE-MA DE MANA SI AM SA-TI SPUN CAT TE IUBESC."

Extras: Supă de pui ptr suflet de femeie

Putina magie de sarbatori!


Ajunul Craciunului a fost mereu ziua mea preferata din an. 

Decembrie 24.1969, eram pe picioarele mele ,locuind singura in primul meu apartament .Cu cateva ore la dispozitie inainte de a ma alatura familiei acasa la mama,m-am hotarat ,pe ultima suta de metri ,sa mai fac mici cumparaturi.
La aetajul 3 al celui mai vechi magazin din orasul nostru ,am cumparat un cos mare de branzeturi Gourmet ,stridii afumate ,o sticla de vin si pahare pentru toata familia.La coborare,liftul s-a oprit la etajul 2,unde a coborat toata lumea ,cu exceptia mea si a unei perechi in varsta - si unde s-a urcat un barbat inalt,chipes,in uniforma de marina . Liftul a inceput sa coboare din nou; apoi,deodata,s-a auzito bufnitura .Liftul s-a clatinat ,apoi s-a oprit .Eram blocati - in Ajunul Craciunului !
Din fericire,liftul avea telefon,iar batranul a sunat pe cineva de la intretinere, care ne-a asigurat ca ne vom pune in curand in miscare.
Au trecut trecut 30 min ,timp in care am vorbit de una,de alta,apoi am mai dat un telefon.
Am aflat ca liftul avea nevoie de-o piese noua si mai aveam de asteptat.
In acest punct,unul cate unul - perechea in varsta ,d-na si d-l Phillips ,John ,barbatul chipes din marina si eu - ne-am asezat pe podea ,si ne-am apucat sa depanam amintiri de Craciun.
A trecut o ora;apoi alte doua;ne-am trezit ca eram ca eram atat de absorbiti de discutii,ca am uitat ca suntem blocati.
In timp ce povesteam,pe rand,franturi din trecut ,am impartit cu ceilalti branza si vinul.Nu mi-am dat seama atunci,dar ceea ce faceam noi faurirea unei alte amintiri de Craciun.
Dupa 5 ani,liftul s-a pus,in sfarsit,in miscare.Cand s-au deschis usile,directorul magazinului,plin de ingrijorare,dar usurat ca ne-a gasit bine dispusi ,ne-a dat in dar,cate un cos cu branzeturi.
Lundu-ne la revedere,ne-am dat adresele si am promis sa ne trimitem felicitari in anii ce vor urma.
Am ajuns la mama,la traditionalul Craciun in familie,putin cam tarziu,dar am ajuns.
Cand am inchis ochii,in noaptea aceea,nu cadourile mi-am venit in minte,ci un barbat chipes in uniforma de marina.
In seara de Craciun m-am intors acasa incarcata de cadouri.Ma asteptau un fir de trandafir rosu si un plic stercurat pe sub usa:"As avea nevoie de mare ajutor pentru cosul de branzeturi"Jos,pe pagina,era nr lui de telefon...
Ne-am casatorit in Ajunul Craciunului urmator,in amurg,pe o plaja din Hawaii.


Asta s-a petrecut cu multi ani in urma,dar noi tot schibam felicitari cu d-l si d-na Phillips si avem un cos cu branza Gourmet si o sticla de vin la miezul noptii in fiecare Ajun si ma trezesc in fiecare Ajun cu emotia acelei zile fermecate....

Extras: Supa de pui ptr suflet

Darul vorbirii


Desi imi spusese sa nu vorbesc cu necunoscutii,mama facea asta tot timpul.La rand,asteptand sa fim verificate.Intr-un lift care mergea incet,in vreme ce ceilalti se uitat chioras la butoane.In aeroporturi,la meciuri de fotbal,pe plaja.
Multumesc lui Dumnezeu,i-am ascultat sfatul numai cand era vorba despre indivizi periculosi.
Obiceiul mamei de-a intra in voba cu oamenii de langa ea ma face sa zambesc acum,dar in anii adolescentei mele mi se parea de-a dreptul stanjenitor."Si lui Lynn i-l cumpar tot pe primul"s-a confesat ea unei femei care facea cumparaturi cu fiica ei adolescenta in raionul de sutiene din supermarket-ul din orasul nostru.Mi-a venit sa fug si sa ma ascund sub un halat de baie expus in apropiere,dar in loc de asta,m-am facut ca para focului ,si i-am suflat mamei scarsnind din dinti"Mamaaaaaa".Nu m-am simtit mai usurata cand mama fetei a zis:"Incercam sa gasim unul pentru Sarah ,dar toate sunt prea mari".
Nu toata lumea raspundea cand mama facea cate o observatie,incercand sa aprinda scanteia unei scurte conversatii.Unele persoane ii aratau un zambet dezaprobator si-i intorceau spatele .Foarte putini o ignorau complet.De cate ori o insoteam in anii aceia,observam ca asta o indurera putin ,dar ridica din umeri si mergeam mai departe.
Si totusi,de cele mai multe ori simteam nevoia sa plec undeva departe si sa ma intorc casa descopar ca nu mai are darul vorbirii.Erau ocazii cand ma temeam c-am pierdut-o in aglomeratie,dar ii auzeam rasul melodios si un comentariu de genul"da,da,si eu la fel"
Cu aceste sporovaieli instantanee mama m-a invatat ca lumea e mult prea mare - sau prea mica ,ia-o cum vrei - ca sa ai timp sa intinzi mana tuturor .Ea mi-a amintit ca noi,femeile,ne bucuram de un anumit tip de inrudire ,chiar daca nu suntem unite prin firi comune.
Poate ca aceste e motivul pentru care ne place hartia si nu materialul plastic ,sau pentru care consideram ca un pulover e intodeauna o buna achizitie,sau pentru care imnul national ne da inca fiori.
Una dintre ultimele amintiri despre mama ,din vremea cand se afla in spital,cu cateva ore inainte de a se stinge din cauza unui cancer mamar care a macinat-o pana a ajuns la 40 kg,este cea in care zambind cu greu,ii explica asistentei cum sa sadeasca bulbii de lalele. Am stat,tacuta,in pragul usii,simtind nevoia sa plang ,dar inundata de un imens sentiment de dragoste si caldura .Mama m-a invatat sa vad in ceilalti primavara.
Am sa tin minte toata viata ,mai ales cand ma intorc spre cineva si spun simplu: "Nu-i asa ca-i minunat cand...."

Extras: Supa de pui ptr suflet de femeie

PIATRA FEMEII INTELEPTE


Calatorind prin munti,o femeie inteleapta a gasit o piatra pretioasa in apa unui izvor.A doua zi a intalnit un calator caruia ii era foame,iar femeia cea inteleapta a desfacut traista sa imparta merindea cu el.Calatorul infometat a zarit piatra pretioasa in desaga femeii,a admirat-o si a rugat-o pe femeia cea inteleapta sa i-o dea lui.Femeia ia dat-o fara sa stea pe ganduri.
Calatorul a plecat,bucurandu-se de norocul ce daduse peste el.Stia ca piatra valora destul cat sa-i asigure o viata tihnita.
Dar dupa cateva zile s-a intors si a cautat-o pe femeia cea inteleapta.Cand a gasit-o,i-a dat inapoi piatra si i-a spus:"M-am tot gandit.Stiu cat pretuieste aceasta piatra,dar ti-o dau inapoi cu speranta ca poti sa-mi daruiesti ceva mult mai pretios.Da-mi,daca poti,acel ceva din launtrul sufletului tau care te-a facut sa-mi dai piatra."

(Supa de pui pentru suflet de femeie)

ADEVARATA FRUMUSETE




Pentru ziua mamei,Jennie se straduise si facuse planuri peste planuri ca sa-i faca un cadou cu totul aparte mamei ei,Bess.Stransese cu grija din primele ei salarii banii pentru o sedinta de infrumusetare care oferea un certificat de frumusete.In ziua programarii,tanara fiica isi aduse mama,o femeie simpla,timida,la cabinetul meu.
In timp ce aplicam machiajul si culorile,Bess mi-a marturisit ca ani de zile se concentrase asupra familiei,neglijandu-se pe sine.In consecinta,nici macar nu se gandise vreodata ce haine ii veneau mai bine sau cum sa se machieze.
Pe masura ce incercam sa vad ce culori i se potrivesc mai bine,Bess a inceput sa infloreasca desi parea ca nu-si da seama de asta.Dupa ce am aplicat ultimele nuante de fard si ruj ca sa accentuez culorile,am invitat-o sa se priveasca in oglinda mare,rabatabila.A stat mult si s-a privit,ca si cum ar fi studiat o persoana straina,apoi s-a apropiat si mai mult de imaginea ei din oglinda.In cele din urma,cu ochii mari de uimire si cu gura cascata,a atins usor oglinda."Jennie",ii facu ea semn,"vino putin".Tragand-o langa ea,ii arata imaginea din oglinda."Jennie,uitate la mine.Sunt frumoasa!"
Tanara femeie zambi la cea varstnica din oglinda care avea lacrimi in ochi."Da,mama,intotdeauna ai fost asa - frumoasa."
(Supa de pui pentru suflet de femeie) 

Problemă sau soluţie?


Era in 1933.Imi pierdusem slujba cu jumatate de norma pe care o aveam si numai puteam sa contribui cu nimic la intretinerea familiei. Singurul nostru venit era ce castiga mama din croitorie.
Dar mama a fost bolnava cateva saptamani si nu a mai putut lucra.Cand n-am mai avut cu ce plati lumina ,compania de electricitate a venit si ne-a intrerupt-o. Apoi compania de apa.Dar directia de Sanatate i-a obligat sa ne de-a drumul la apa din motive de igiena.Camara se goli de tot.Din fericire,aveam o gradina de legume si-am reusit sa gatim ceva la un foc in spatele casei.
Apoi,intr-o zi,sora mea mai mica a venit de la scoala cu vestea:"Maine trebuie sa ducem la scoala ceva pentru cei saraci"
Mama incepu sa bombane:"Nu stiu daca-i cineva mai sarac ca noi",cand mama ei,care statea la noi atunci,o linisti punandu-i palma pe brat si incruntandu-se.
"Eva,spuse ea,daca ii dai copilului sa inteleaga la varsta asta ca este saraca se va considera "saraca" tot restul vietii.Mai este un borcan de jeleu facut in casa,sa-l ia ea"
Bunica gasi niste hartie fina,o funda roz cu care impacheta ultimul nostru borcan cu jeleu iar Sis se grabi spre scoala a doua zi,ducand mandra "darul ei pentru saraci".Si de atunci incolo ,cand se ivea vreo problema in comunitatea noastra ,Sis se gandea firesc ca ea trebuie sa faca parte din solutia problemei.

Extrasa: Supa de pui ptr suflet de mama

Bunica Ruby



Mama a doi baietei plini de energie,in varsta de sapte si respectiv un an, ma necajesc uneori din cauza ca-mi fac de nerecunoscut casa frumos si atent intretinuta.
In joaca lor nevinovata,se intampla sa dea peste veioza mea favorita sau sa strice aranjamentele atent concepute.
In aceste momente,cand mi se pare ca nimic nu mai este sfant,imi amintesc lectia data,cu intelepciune,de soacra mea,Ruby.
Rubi e mama a sase copii si bunica a 13 nepoti.Este intruchiparea bunatatii,rabdarii si dragostei.
La un Craciun ,toti copiii si nepotii se stransesera,ca de obicei,acasa la Ruby.Cu doar o luna inainte isi cumparase o noua mocheta,alba si frumoasa,dupa ce traise,mai mult de 25 de ani cu acelasi covor vechi.Era mai mult decat bucuroasa de noua infatisare pe care mocheta o dadea casei.
Cumnatul meu Arnie tocmai impartea darurile tuturor nepotilor si nepoatelor - mierea premiata,produsa in stupii lui.Toti erau entuziasmati .Dar dupa cum vrea soarta,Sheena,in varsta de 8 ani ,varsa mierea pe mocheta cea noua,si-o imprastie pe pantofi in toate camerele de la parter.
Plangand,Sheena dadu buzna in bucatarie si alerga in bratele lui Ruby:"Bunico,am varsat toata mierea pe mocheta cea noua!"
Bunica Ruby ingenunchie,p privi cu dragoste pe Sheena in ochii plini de lacrimi si spuse:"Nu fi suparata ,iubito,putem sa mai facem rost de miere".

"Viitoarea femeie"


Stateam cu tata si ne uitam cum coboara mama pe scari.Mai intai au aparut varfurile pantofilor de satin rosu,cu tocuri inalte,urmate de picioarele cu pielea neteda,alba.Tivul rochiei de matase gri,Chanel,a plutit in fata noastra ca o boare de ceata.
Fusta se ingusta spre talia stransa cu cordon ,si se continua in sus ,marcand o pereche de sani indrazneti ,peste care se mula satinul rosu ce urma linia umerilor si se strangea deasupra coatelor.Mama era imaginea reprezentativa a farmecului anilor `60 .Parfumul ei a ajuns pana la noi ...imbatator,incantator.
Am intors capul spre tata,sa vad daca-i place si am ramas pironita de expresia dupa chipul lui.Se uita la aceasta fiinta necunoscuta - nu e sotia mea - cu o privire plina de stralucire care parea s-o tintuiasca asa cum fixezi un fluture cu acum in insectar.
Mama s-a oprit,la jumatatea scarii .Un zambet usor intrebator i-a luminat chipul :"Cum arat?" a murmurat.
"Ia vino aici" - a zis tata.
II priveam pe acesti doi oameni care au fost candva parintii mei.Pareau sa impartaseasca o taina care,oricat ar parea de ciudat .n-avea nimic de-a face cu mine.Am simtit brusc imboldul de a ma vari intre ei.L-am vazut pe tata cum ii pune mamei pe umeri haina de seara.S-a aplecat si i-a soptit ceva in par,iar ea si-a dat putin capul pe spate.Privirea ei ascundea un secret.Ca diafragma unui aparat foto, mintea mea inregistrat intr-o miime de secunda aceea imagine.A ramas acolo mult timp dupa ce s-a inchis usa in urma lor.
A doua zi stateam in fotoliul tatii ,asteptand sa soseasca de la munca.Eram imbracata cu rochia mamei ,cu cureaua stransa dincolo de ultima gaura .Descoperisem ca daca imi sug burta si imi indrept spatele,las impresia ca am sani.Asteptam,cu picioarele intinse,ca un manechin.Am observat pata de ruj- cand il scapasem din mana ,se lovise de marginea chivetei si se ricosase pe rochie.
Am ascuns pata intr-un fald.Atunci am auzit usa.Mi-am indreptat spatele.
Tata s-a oprit cand m-a vazut,gata sa spuna "buna",ca de obicei,dar sesizand o oarecare diferenta.
Am vazut literalmente cum toate gandurile legate de serviciu ii fug din minte instantaneu - asa cum lasi un rucsac greu sa-ti cada de pe umeri - cand a cuprins cu privirea rochia,machiajul meu,poza pe care o luasem.Privirea i s-a inmuiat ,iar chipul i s-a luminat intr-un fermecator zambet.
"Ei!,zise el, E ziua mea norocoasa azi?Ia sa te privim mai bine"
M-am dat jos din fotoliu ,si m-am indreptat,in fosnetul rochii,spre el.
Privirea amuzata a coborat spre pata de ruj si si-a schimbat expresia .S-a uitat la mine cu asprime in ochi .M-am oprit abia acum intelegand ce-am facut;rochia preferata a mamei,ingrozitor de scumpa,cadou de Craciun de la tata .Ne-am privit unul pe altul,ochii lui ma strapungeau ca un cutit.
S-a aplecat brusc si m-a privit in ochi.Am vazut ridurile,ca niste raze micute,nebronzate si parul moale,castaniu.Mi-am vazut trupul micut,subtirel,scufundat in acel ocean matasos .Apoi, l-am auzit soptindu-mi : " Cresti prea repede ,stii asta?Intr-o zi voi intoarce capul si tu vei fi regina orasului.Batranul tau tata nu-si va mai putea croi drum printre multimea de baieti,este?"
M-a luat in brate si m-a imbratisat strans,ca un urs.M-a lasat fara suflare si si-a inabusit un hohot de ras in timp ce m-a lasat cu blandete jos.S-a aplecat spre mine din nou"Sa nu cresti prea repede,auzi?"a poruncit el.M-a mangaiat pe nasul meu micut care abia se vedea.
Si pentru prima data nu mai mi-a zis "crescatorie de pistrui".


Extras: Supă de pui ptr suflet de femeie
Foto: Autor necunoscut ( sa ma traga de urechi)

Omagiu mamelor


Indrumarile tale sunt pline de tandrete si au influentat nemasurat de mult tot ce am facut pana acum, tot ce fac si tot ce voi face vreodata.

Spiritul tau plin de delicatete este intiparit pe veci in tot ceea ce am fost, sunt si voi fi vreodata.


Astfel tu esti o particica din tot ce am realizat si am ajuns sa fiu.

Caci tot ce fac oglindeste valorile cu care tu m-ai invatat,


Orice rau pe care-l indrept, orice suflet pe care il inveselesc,


Orice am si daruiesc, orice povara pe care o fac mai usoara


Este, in felul sau marunt, un omagiu adus tie.

Pentru ca tu esti cea care mi-ai dat viata, si mai presus de asta, m-ai invatat cum sa traiesc, tu esti izvorul lucrurilor bune pe care


Le voi realiza atat cat voi fi pe pamant.

Pentru tot ce esti, si pentru tot ce sunt, MAMA, iti multumesc.






Extrasă din: Supă de pui ptr suflet de mamă.

Ziua Mamei!


Intr-o zi, - aveam pe atunci treizeci si ceva de ani - am stat intr-o biserica din Midwestern si-am izbucnit in plans.Era ziua mamei si femei de tot felul,tinere sau batrane,erau aplaudate de familie lor. Toate au primit cate un trandafir si s-au intors in strana ,unde stateam si eu cu mana goala.Compatimindu-ma ,am fost convinsa ca am pierdut sansa acelei aventuri minunate ,acelei comunitati de femei numite "mame".
Totul s-a schimbat intr-un februarie cand,grabindu-ma sa imping cu toata puterea,l-am adus pe lume pe Gabriel .Mi-au trebuit 24 de ore de travaliu sa expulzez ghemotocul de fericire de 2 kg jumate.Nu-i de mirare ca femeile acelea primise flori!
Orice mama ce a supravietuit primei nasteri ramane uimita de dorinta de-a mai avea inca un copil.Jordan s-a nascut prin urmare in anul urmator,in martie.A fost mai mic iar travaliul adurat mai putin dar tot am simtit ca merit sa primesc flori.
Comunitatea in care am intrat solicita o perioada lunga si istovitoare:noua luni de "pofta" a unor alimnete neobisnuite ,pe care n-o poti potoli ;surplus de greutate pe care nu-l poti explica;un mers care ,partial,de rata,partial de bizon;constructii unice de perne seara ,la culcare ,menite sa sprijine burta si sa completeze golul si sa evite presiunea asupra vezicii urinare; si semne mari de intindere a pielii ,culminand cu durerea infioratoare a travaliului.
Odata cu travaliul ,se incheie si perioada istovitoare, dar odata cu nasterea copilului ,incepe perioada de initiere in aceasta mare comunitate a mamelor.

Suferinta strangerilor de inima depaseste cu mult durearea fizica din timpul travaliului. Au fost cauzate de prima taietura la care a curs sange ,a fiului meu mai mare ,de perioadele in care a avut febra, de lupta lui cu pneomonia ;de groaza fiuli meu mai mic de caine ,de accidentul de masina din care ascapat ca prin urechile acului,de moartea soricelului pe care-l crestea. 
Daca perioada de 9 luni poate parea lunga,perioada de initiere nu se tremina niciodata .Ma trezesc din somn de cate ori tusesc copii. Aud zgomotul inabusit cu care le cad ursuletii din pat .In magazine raspund la strigatele copiilor la Mama si constat ca nu pe mine m-au strigat !
Am trecut de biberoane ,de olita ,de prima zi de scoala si de prima consultatie la dentist.

Vin din urma primele drame,primele suferinte din dragoste ,primele zile la volanul masinii.
Sper sa-i vad fericiti,la casele lor ,cu proprii lor copii.
Atunci voi castiga dreptul de inrolare intr-o si mia exclusva comunitate,cea a bunicilor.
Deocamdata parola pentru inima mea este "mami" si le multumesc fiilor mei pentru asta.Mai ales de zilele lor dde nastere ,cu multa fericire intr-o anumita zi de mai.
Copiii mei inca nu-si dau seama cat de mult apreziez eu apartenenta la aceasta comunitate de mame si nici n-ar marca-o cu flori daca nu li s-ar aminti.Si totusi,de fiecare data cand mergem la plimbare, rup cate o floare pentru mine "doar asa". 

Anul acesta astept cu nerabdare sa sarbatorim ziua mamei .......recunostinta fantastica de-ami privi fiii devenind unici prin felul lor...
Datorita lui Gabriel si Jordan sunt membra cu drepturi depline ,a Clubului.
Imi urez sa am o zi fericita a Mamei!!!!!



Extrasă din: Supă de pui ptr suflet de mamă

Gardenia albă




In fiecare an de ziua mea,incepand de la 12 ani,primeam acasa,nu stiu de la cine,o gardenie alba.N-am gasit niciodata vreo carte de vizita sau vreun biletel ,iar telefoanele de la florarie n-au dat nici un rezultat pentrde ca floarea era platita mereu cu cash!
Dupa o vreme, am incetat sa mai incerc sa aflu identitatea expeditorului.Ma bucuram doar de frumusetea si parfumul ametitor al acelei flori misterioase,de un alb perfect ,cuibarita in faldurile hartiei creponate,roz!
Dar n-am incetat niciodata sa ma intreb cine ar putea fi expeditorul.Mi-am petrecut unele dintre cele mai fericite clipe visant cu ochii deschisi la o persoana minunata si interesanta,dar prea timida sau excentrica sa-si faca cunoscuta identitatea.

In adolescenta, ma distram intrebandu-ma daca expeditorul nu este cumva vreun baiat de care eram indragostita la nebunie!
Mama isi aducea si ea contributia la speculatiile mele.Ma intreba daca nu exista vreo persoana careia ii facusem un serviciu deosebit,care si-ar putea arata recunostinta in felul asta anonim.Imi aducea aminte de vremea cand mergeam pe bicicleta,iar vecina noastra venea acasa cu masina incarcata de copii si alimente.O ajutam intodeauna sa-si descarce alimentele si sa nu se duca copiii in strada.Sau poate ca expeditorul misterios nu era altul decat batranul de peste drum.Iarna,ii aduceam adeseori corespondenta in casa,sa nu fie nevoit sa se aventureze pe treptele pline de gheata!
Mama a facut tot ce i-a stat in putinta ca sa-mi stimuleze imaginatia in legatura cu gardenia.Dorea ca noi,copiii,sa avem o minte creatoare.Dorea,de asemenea,sa ne simtim iubiti si indragiti nu doar de ea,ci de toata lumea.
La 17 ani,un baiat mi-a frant inima.In noaptea in care ne-am vazut pentru ultima oara am adormit plangand.Cand m-am trezit ,cineva scrisese cu rujul pe oglinda:"Inima mea stie,cand jumatatile de zei se duc ,intra in scena zeii".M-am gandit multa vreme la acest citat din Emerson si l-am lasat unde-l scrisese mama pana cand mi-a trecut durerea.Cand,am sters oglinda ,mama a inteles ca totul a intrat in normal!
Au fost insa si rani pe care mama nu le-a putut vindeca.Cu o luna înainte sa termin liceul,tata a facut atac de cord si a murit.Sentimentele mele au trecut de la durere la renuntare ,teama,neincredere si furia neputincioasa ca tata lipsea la unul dintre cele mai importante momente din viata mea.Mi-am pierdut total interesul fata de evenimentul absolvirii si balul de absolvire-evenimente pentru care muncisem si pe care le asteptasem cu nerabdare.
Mama in pofida propiei ei dureri n-a vrut sa auda ca lipsesc la vreunnul din aceste evenimente .In preziua mortii tatei,fusesem amândouă să cumpărăm rochia de bal-si chiar gasisem una minunata -metri intregi muselina imprimata rosu,alb si albastru.Imbracata cu ea,m-am simtit ca si cum as fi fost Scarlett O`Hara .Dar era prea mare,si cum a doua zi a murit tata am uitat de ea.
Mama n-a uitat,insa.cu o zi inainte de bal am gasit rochia asteptandu-ma sa o imbrac - era masura potrivita.Trona maiestuos pe canapeaua din sufragerie un dar facut cu multa dragoste.Poate ca mie mi-era indiferent daca am sau nu o rochie noua la bal,dar mamei nu.
Se preocupa de ceea de ce simteam noi,copiii,despre noi insine.Ne-a insuflat sentimentul ca lume ae fascinanta si ne-a facut sa vedem frumusetea chiar si in contrariul ei.
Intr-adevar,mama si-a dorit ca noi,copiii,sa ne consideram asemenea gardeniei - incantatori,vigurosi,perfecti,raspandind o aura magica si poate,un strop de mister.


Mama a murit cand eu aveam 22 de ani,la zece zile dupa ce m-am casatorit.Din anul acela ,gardeniile n-au mai venit!

Extras din: Supă de pui ptr suflet de femeie