sâmbătă, 28 decembrie 2013

Poveste de Craciun...



Miracol in noaptea de Craciun!

In timpul primului razboi mondial, in iarna anului 1914, foarte aproape de Craciun, pe campurile de lupta din Flandra, a avut loc unul dintre cele mai neobisnuite evenimente din intreaga istorie a omenirii. Germanii participau la o apriga batalie cu britanicii si francezii. Ambele parti se aflau in noroi, in santuri artificiale de la sase pana la opt metri adancime, de unde se luptau pe viata si pe moarte.
Dintr-o data, trupele germane au inceput sa puna brazi mici de Craciun, luminate cu lumanari, in fata transeelor. Apoi, au inceput sa cante diverse colinde de Craciun. Multi dintre germani, care au lucrat in Anglia inainte de razboi, au fost capabili sa vorbeasca bine limba engleza, pentru a propune un armistitiu de Craciun. Trupele adverse, britanice si franceze, au acceptat.
Conform lui Stanley Weintraub, cel care a scris despre acest eveniment in cartea sa, “Silent Night” (“Noaptea tacerii”), mai multe mesaje au aparut deasupra transeelor.
Ele erau, de obicei, in limba engleza, caci germana era mai putin inteleasa de adversari. “YOU NO FIGHT, WE NO FIGHT”, adica “NU LUPTATI, NICI NOI NU LUPTAM”. Unele unitati britanice au improvizat bannere cu “Merry Christmas”, adica “Craciun fericit”, asteptand un raspuns. Mai multe pancarte de ambele tabere au aparut.
Un armistitiu spontan a luat nastere.
Soldatii si-au parasit transeele, reunindu-se in mijloc pentru a da mana. Primul ordin in aceasta perioada de respiro a fost acela ca ambele parti sa-si ingroape mortii. Apoi, ei au inceput sa faca schimburi de cadouri intre ei. Torturi de ciocolata, coniacuri, carti postale, ziare, tutun. In cateva locuri, de-a lungul transeelor, soldatii si-au schimbat pustile pentru mingile de fotbal si au inceput sa joace diverse jocuri.
Armistitiul nu a durat mult, ci doar in noaptea de Craciun; de fapt, unor generali nu le-a placut deloc acest armistitiu spontan si au poruncit trupelor lor retragerea si reluarea luptelor; in definitiv, pentru asta se aflau in razboi. Insa, acest lucru nu arata decat faptul ca doar oamenii mari, cei de la varf isi doresc razboiul; oamenii obisnuiti, soldatii, nu isi doresc varsare de sange, ci doar pace.
Pentru cateva ore pretioase, in timpul marelui eveniment crestin, a fost pace pe frontul de razboi al unei mari conflagratii mondiale. Craciunul a schimbat pentru un moment viziunea celor care se gandeau doar la violenta.

Craciunul poate aduce pace intre oameni si, de aceea, el este poate cea mai frumoasa sarbatoare a omenirii.

Preluare: Almeea

PERLELE ȘI JENNY


Jenny era o fetiţă frumoasă de cinci ani, cu ochii strălucitori. Într-o zi, în timp ce era într-un magazin împreună cu mama ei a văzut un colier de perle false care costa 2,5 dolari. Cât de mult şi-l dorea!A întrebat-o pe mama ei dacă i-l cumpără şi ea a răspuns: “Facem o înţelegere, eu îţi cumpăr colierul şi când ajungem acasă, facem o listă cu lucruri pe care le-ai putea face tu ca să-l poţi plăti, bine?”, Jenny a fost de acord și mama ei i-a cumpărat colierul.
Jenny se străduia în fiecare zi să facă toate treburile pentru a putea plăti datoria. Jenny își iubea perlele! Le purta pretutindeni: la grădiniţă, când dormea şi când ieşea cu mama ei.
Jenny avea un tată care o iubea foarte mult. Când mergea la culcare, el se ridica din fotoliul său favorit ca să-i citească povestea preferată. Într-o noapte, după ce i-a citit povestea, i-a zis:
- Jenny, tu mă iubeşti?
- Oh, da, tată.
- Atunci dăruiește-mi mie perlele tale.
- Oh, tată, nu perlele! Dar ți-o dau pe Rosita, păpușa mea preferată. Mai știi care? Mi-ai făcut-o tu cadou anul trecut de ziua mea. Ți-o dau cu toate lucrușoarele ei cu tot. E bine, tată?
- Oh, nu fetița mea, lasă, nu contează.
Și sărutând-o pe obraji, i-a spus: “Noapte bună, micuţo!”
O săptămână mai târziu, tatăl o întrebă din nou, după ce îi citise povestea:
- Jenny, tu mă iubeşti?
- Oh, da, tată, ştii cât de mult te iubesc!
- Atunci dă-mi mie perlele tale.
- Oh, tată, nu perlele; dar ţi-l dau pe Lazos, calul meu de jucărie. Este preferatul meu, părul lui e atât de moale şi poţi să te joci cu el şi să-i faci codiţe.
- Oh, nu, fetiţo, lasă…somn uşor!
După câteva zile, când tatăl intra în dormitor să-i citească povestea, Jennz stătea pe pat şi cu tremur în voce i-a zis: “Ia, tată” şi i-a întins mâna. A deschis palma: în ea se afla preţiosul colier. Tatăl, cu o mână a luat colierul de plastic şi cu cealaltă a scos din buzunar o cutiuţă de catifea albastră. În cutiuţăerau superbe perle adevărate. Le păstrase acolo, aşteptând ca Jenny să renunţe la acel lucru ieftin ca să-i poată oferi unul de valoare.
Aşa e şi cu Tatăl Nostru ceresc. El aşteaptă ca noi să renunţăm la lucrurile fără valoare din viaţa noastră pentru ca El să ne dea comori nepreţuite. Nu e bun Dumnezeu? Asta mă face să mă gândesc la lucrurile de care mă agăț și la care nu/mi vine să renunț și mă întreb: oare ce vrea Dumnezeu să-mi ofere în locul lor?

Supa de pui ptr suflet de femeie

duminică, 22 decembrie 2013

O ALTĂ CALE


Trenul zăngănea şi zomăia prin suburbiile oraşului Tokio într-o după-amiază molcomă de primăvară. Vagonul nostru era relativ gol - doar câteva gospodine cu copiii după ele, câţiva bătrâni care mergeau la cumpărături. Priveam absent casele murdare şi tufişurile pline de praf. într-una din staţii uşa se deschise, şi liniştea acelei după-amieze fu tulburată de bolbo-roselile violente ale unui bărbat. Acesta intră clătinându-se în vagon. Purta haine de lucru şi era mare, beat şi murdar. Ţipând, se lovi de o femeie care ţinea un copil în braţe. Lovitura o trimise învârtindu-se peste un cuplu în vârstă. A fost un miracol că băieţelul a scăpat nevătămat.
îngrozit, cuplul sări în picioare şi se repezi către celălalt capăt al vagonului. Muncitorul vru să-i dea un picior în fund bătrânei, dar o rată. Acest lucru îl înfurie atât de mult încât apucă bara de metal din centrul vagonului şi încercă să o smulgă din locul ei. Era tăiat la o mână şi sângera. Trenul îşi continua drumul, în timp ce pasagerii îngheţaseră de frică. M-am ridicat în picioare. Eram tînăr pe atunci, acum 20 de ani, şi aveam o bună condiţie fizică. Timp de trei ani făcusem Aikido, câte opt ore pe zi. îmi plăcea să mă iau la trântă. Mă credeam grozav. Problema era că nu-mi testasem niciodată talentele mele marţiale. Cei care fac Aikido nu au voie să se bată. „Aikido“, spunea profesorul meu mereu, „este arta reconcilierii. Cine are în cap lupta, pierde legătura cu universul. Dacă încercaţi să dominaţi oamenii, aţi pierdut deja. Noi învăţăm cum să aplanăm un conflict, nu cum să-l începem“. I-am ascultat cuvintele. Mă străduiam. Am mers atât de departe încât traversam strada ca să evit „chimpira“, grupul de punkişti ce hălăduia pe lângă gări. Puterea mea de stăpânire mă exalta. Ivlă simţeam tare şi raţional în acelaşi timp. Totuşi, în inima mea, doream să am o oca-zie legitimă în care să-i salvez pe nevinovaţi distrugându-1 pe vinovat. „Acu i-acu‟!“ mi-am spus, în timp ce mă ridicam în picioare. Oamenii sunt în pericol. Dacă nu fac ceva repede, cineva va fi rănit“. Văzându-mă că m-am ridicat, beţivul a văzut şansa de a-şi focaliza furia. „Aha!“ urlă el. „Un străin! Ai nevoie de o lecţie în stil japonez!“ Mă ţineam uşor de bara de deasupra mea, aruncându-i o privire plină de dezgust şi dispreţ. Vroiam să-l iau deoparte şi să-l lămuresc, dar trebuia ca el să facă prima mişcare. Vroiam să fie furios, aşa că mi-am ţuguiat buzele şi i-am trimis un sărut insolent. „Ei bine!“, strigă el. „Vei primi o lecţie!“ Şi se adună să se repeadă spre mine. Cu o fracţiune de secundă înainte să se mişte, cineva ţipase „Hei!“ Să-ţi plezenească timpanele, nu alta! Suna ciudat de vesel şi însufleţit. Ca şi când tu şi un prieten ai căuta cu grijă ceva şi, dintr-o dată, acesta se împiedică de lucrul respectiv. „Hei!“ M-am întors spre stânga; beţivul se răsuci spre dreapta. Amândoi ne uitam în jos la un bătrânel japonez. Trebuia să fie trecut bine de 70 de ani, omuleţul acela, care stătea acolo în chimonoul lui imaculat. Nici nu se uita la mine; îl privea încântat pe muncitor, ca şi când ar fi avut să-i spună un secret. „Haide, vino aici“, rostea încetişor bătrânul către beţiv. „Hai, vino şi vorbeşte cu mine“. îşi mişca mâinile cu blândeţe. Omul se duse spre el ca hipnotizat. Se postă pus pe harţă în faţa lui într-o atitudine războinică şi începu să urle, „De ce dracu Sa stau de vorbă cu tine?“ Acum acesta stătea cu spatele la mine. ^acă şi-ar fi mişcat cotul şi numai un milimetru, l-aş fi bătut măr. A Bătrânul continua să-l privească pe muncitor. „Ce ai băut?“ îl 'ntrebă, cu ochii plini de interes. „Am băut sake“, strigă muncitorul, »Şi nu e treaba ta!“ Stropi de salivă săreau pe bătrân. »A, dar este minunat“, spuse el, „absolut minunat! Vezi tu, şi ^le 'mi place sake-ul. în fiecare seară, eu şi soţia mea, care are ^ de ani, încălzim o sticluţă de sake, mergem în grădină cu ea şi stam pe o băncuţă veche de lemn. Privim apusul şi ne mai uităm vcdemcumîi mai merge prunului nostru. Stră-străbunicul meu a plantat acest pom şi ne tot întrebam dacă îşi va mai reveni după viscolul de anul tre-cut. Pomul nostru, însă, şi-a revenit neaşteptat de repede, dacă luăm în calcul şi solul sărac. Este minunat să stai să ne priveşti cum ne bem seara sake-ul şi avem grijă de pomişorul nostru, chiar şi atunci când plouă!“ Se uită la muncitor cu ochii strălucind. în încercarea sa de a urmări povestea bătrânului, privirea i se înmuiase. Pumnii i se descleştau încetul cu încetul. „ „Daa“, spuse el. „Şi eu iubesc prunii..“. Tonalitatea vocii lui scăzuse. „Da“, zise bătrânul, zâmbind, „şi sunt sigur că ai o soţie minunată“. „Nu“, răspunse muncitorul. „Soţia mea a murit“. Foarte blând, legănându-se în mişcarea trenului, uriaşul începu să suspine. „N-am nevastă, nu am casă, nu am slujbă. Mi-e atât de ruşine de mine“. Lacrimile i se înnodau în barbă, iar corpul îi era cuprins de spasme de disperare. Cum stăteam eu acolo, cu nevinovăţia mea tinerească şi ferchezuită, în spiritul dreptăţii, m-am simţit mai murdar decât era el. Apoi trenul s-a oprit acolo unde trebuia să cobor. Uşile s-au deschis şi l-am auzit pe bătrânel spunând plin de înţelegere, „Vai de mine şi de mine, asta chiar că e o povară grea. Hai, stai jos şi povesteşte-mi“. Mi-am întors capul pentru a arunca o ultimă privire. Muncitorul stătea cu capul în poa-lele bătrânelului. Acesta îl mângâia încet şi blând pe părul murdar şi încâlcit. După ce a plecat trenul, m-am aşezat pe o bancă din staţie. Ceea ce am vrut eu să fac eu cu muşchi, se rezolvase cu câteva vorbe bune. Tocmai văzusem cum funcţionează Aikido, iar esenţa acestuia era dragostea. Din acel moment trebuia să practic acest sport într-un alt spirit, cu totul diferit. A trecut multă vreme după aceea până am reuşit să vorbesc despre aplanarea unui conflict.

 Terry Dobson

marți, 3 decembrie 2013

Profetul si lingurile mari


Un credincios crestin a venit la profetul Ilie.El a venit pentru a afla daca exista Iad sau Rai, pentru ca in mod normal vroia sa-si traiasca viata in consecinta."Unde este Iadul - unde este Raiul?" in timp ce spunea aceste cuvinte, el s-a apropiat de profet, dar Ilie nu i-a raspuns.Ilie l-a luat pe om de mâna si l-a condus pe aleile intunecate dintr-un palat.Ei au trecut printr-o usa de fier si au intrat intr-o camera mare, ticsita cu multi oameni, bogati si saraci, unii imbracati in zdrente, altii impodobiti cu bijuterii.in camera din mijloc, o oala mare cu supa, statea deasupra focului.Castroanele fierbinti raspândeau o aroma minunata prin camera.In jurul oalei, multimea flamânda se lupta sa primeasca portia ei de supa.Omul care a venit cu Ilie a fost uimit când a vazut lingurile pe care le carau oamenii, deoarece lingurile erau la fel de mari ca oamenii.Fiecare lingura era alcatuita dintr-un bol de fier si se termina cu un mare mâner de lemn.Oamenii flamânzi se ingramadeau in jurul oalei.Desi fiecare isi dorea partea sa, nimeni nu o primea.Era greu sa scoti lingura grea din oala, si, din moment ce lingura era foarte lunga, chiar cel mai puternic om nu putea s-o duca la gura.Omenii mult mai impertinenti, si-au ars chiar bratele si fata sau au varsat supa pe vecinii lor.Dojenindu-se unul pe altul, ei s-au certat si s-au lovit unul pe altul cu lingurile pe care ar fi trebuit sa le foloseasca pentru a-si potoli foamea.Profetul Ilie l-a luat pe omul care il escorta de brat si i-a spus, "Acesta este Iadul!" Ei au
parasit camera si, curând nu au mai fost capabili sa auda, din cauza plânsetelor infernale din spatele lor.Dupa o lunga calatorie prin pasajele intunecate, ei au intrat intr-o camera diferita.Aici stateau de asemenea multi oameni.in mijlocul camerei era din nou o oala cu supa fierbinte.Fiecare persoana avea o lingura gigantica in mâna sa, la fel ca si cei pe care Ilie si barbatul i-a vazut in Iad.Aici, oamenii erau hraniti bine.Numai liniste, alaturi de zgomotul lingurilor care se cufundau in supa.Existau intotdeauna doi oameni care lucrau impreuna.Unul cufunda lingura in oala si isi hranea partenerul.Daca lingura devenea prea grea pentru o persoana, alti doi il ajutau cu mijloacele lor, astfel ca fiecare sa fie capabil sa manânce in pace.Imediat ce o persoana a mâncat destul, venea rândul altei persoane.Ilie a spus omului care-l insotea, "Acesta este Raiul!".

TOT CE ÎMI ADUC AMINTE


Când tata vorbea cu mine, întotdeauna începea cu „Ţi-am spus astăzi cât de mult te iubesc?“ Sentimentul de dragoste a fost reciproc şi, în ultimii săi ani, pentru că viaţa sa părea vizibil că se afla în ultima fază, am devenit şi mai apropiaţi... dacă se putes aşa ceva. La vârsta de 82 de ani el era gata să moară, şi eu eram pregătii să-l las să plece de lângă mine, pentru a nu-i mai prelungi suferinţa. Am râs şi am plâns, ne-am ţinut de mâini şi ne-am spus unul altuia cât de mult ne iubim şi am căzut de acord că îi venise sorocul. I-am spus, „Tată, după ce nu vei mai fi, să-mi dai un semn că eşti bine“. A râs de absurditatea cererii mele. Tata nu credea în viaţa după moarte. Nici eu nu pot să spun că eram prea convins, dar trecusem prin mai multe situaţii care m-au făcut să cred că poţi primi nişte semne „de pe lumea cealaltă“.
Tatăl meu şi cu mine eram atât de profund legaţi, încât am simţit atacul de inimă în propriul meu piept în momentul în care a murit. Mai târziu am jelit la gândul că cei din spital,
în înţelepciunea lor sterilă, nu m-au lăsat să-l ţin de mână atunci când şi-a dat ultima răsuflare. Zi după zi mă rugam să aud ceva de la el, dar nimic nu s-a întâmplat. Noapte după noapte m-am rugat pentru un vis înainte de a adormi. Şi totuşi au trecut patru luni lungi în care nu am auzit şi nu am simţit altceva decât durere pentru pierderea suferită. Mama murise cu cinci ani înainte de boala Alzheimer, şi deşi aveam propriile mele fete, am simţit moartea ei ca un copil părăsit. Intr-o zi, în timp ce stăteam întins pe o masă de masaj într-o cameră întunecoasă şi liniştită, aşteptând să-mi vină rândul, m-a izbit brusc un dor de tatăl meu. Am început să mă întreb dacă nu cumva fusesem prea exagerat când îi cerusem să-mi dea un semn. Mi-am dat seama că mintea mea este într-o stare hiper-acută. Capul meu era cuprins de o limpezime neobişnuită încât aş fi putut să adun coloane întregi de cifre. Am verificat să văd dacă sunt treaz şi nu visez, şi mi-am dat seama că nu puteam fi mai treaz de atât. Fiecare gând al meu era ca o picătură de apă care pica tulburând suprafaţa perfectă a unui lac, şi m-am minunat de liniştea şi pacea fiecărui moment care trecea. Apoi m-am gândit, „Am încercat să controlez mesajele de pe cealaltă lume. Mă voi opri acum“. Brusc, mi-a apărut în faţă chipul mamei mele, aşa cum arăta el înainte ca boala Alzhei-mer să-i fure inteligenţa, umanitatea şi 25 de kilograme. Minunatul ei păr argintiu îi înconju-ra faţa plăcută. Era atât de reală şi atât de aproape, încât am avut senzaţia că, dacă întind mâna, o s-o ating. Arăta exact cum era ea cu douăzeci de ani în urmă, înainte ca declinul să o copleşească. Puteam chiar simţi aroma de Joy, parfumul ei preferat. Părea să aştepte şi nu spunea nimic. Mă întrebam cum se poate întâmpla aşa ceva, să mă gândesc la tata şi să apară mama, şi în acel moment m-am simţit puţin vinovat că nu mă gândisem şi Ia ea. I-am spus, „O, Mamă, îmi pare atât de rău că a trebuit să suferi de boala aceea aşa de îngrozitoare“. Ea atunci şi-a aplecat capul într-o parte, ca să-mi arate că a înţeles ce i-am spus. Apoi a zâmbit - un zâmbet minunat - şi mi-a spus foarte clar „Tot ce îmi aduc aminte este dragostea“. Şi a dispărut. Am început să tremur într-o cameră devenită rece dintr-o dată, şi am ştiut din acel mo-ment, cu toată puterea sufletului meu, că dragostea pe care o dăm şi o primim este unicul lucru care contează şi de care ne amintim. Suferinţa dispare; dragostea rămâne. Cuvintele ei sunt cele mai importante cuvinte pe care le-am auzit vreodată, iar acel mo-ment va rămâne pe veci în inima mea. încă nu am auzit nimic din partea tatălui meu, dar sunt absolut sigur că într-o zi, când mă voi aştepta mai puţin, el va apărea şi îmi va spune, „Ţi-am spus astăzi că te iubesc?“ 

Bobbie Probstein

In fotografie:  Paul Walker

vineri, 22 noiembrie 2013

LITERA T


“Maestrul susținea că lumea pe care o percep majoritatea oamenilor nu este lumea Realității, ci o lume pe care și-o creează ei înșiși. Când un erudit a încercat să-l contrazică, Maestrul a luat doua bețe și le-a așezat pe podea sub forma literei T, după care l-a întrebat:
- Ce vezi aici?
- Litera T, a răspuns savantul.
- Exact ceea ce credeam. În Realitate nu există așa ceva, o litera T. Aceasta reprezintă un simbol care exista doar în mintea ta. Aici se află doar două crengi rupte, în forma de bețe.“
“Datoria voastră este să fiți. Nu să fiți cineva, nici să nu fiți nimic – căci așa se nasc lăcomia și ambițiile; nu să fiți cutare sau cutare – căci așa deveniți condiționați; ci pur și simplu să fiți.”
Anthony de Mello

marți, 19 noiembrie 2013

Consilierea Durerii


Cand cineva pierde o persoana semnificativa, chiar daca moartea era oarecum previzibila dinainte, apare intotdeauna o senzatie de irealitate – sentimentul ca de fapt nu s-a intamplat.

Ceea ce urmeaza reprezinta un ghid pentru consilier, pentru a putea ajuta clientul sa treaca printr-o situatie de durere acuta si sa ajunga sa-si incheie travaliul de doliu.

Principiul 1: Ajuta-l pe supravietuitor sa-si actualizeze pierderea

Cand cineva pierde o persoana semnificativa, chiar daca moartea era oarecum previzibila dinainte, apare intotdeauna o senzatie de irealitate – sentimentul ca de fapt nu s-a intamplat. De aceea primul pas in consiliere e sa aduci clientul la o constientizare completa ca pierderea chiar a avut loc – persoana e moarta si nu se mai intoarce. Supravietuitorii trebuie sa accepte acesta realitate pentru a se putea confrunta cu impactul emotional al pierderii.

Cum ajuti pe cineva sa-si actualizeze pierderea?
Una dintre cele mai bune cai e sa-i ajuti pe supravietuitori sa vorbeasca despre pierdere. Acest lucru poate fi incurajat de consilier. Unde a avut loc decesul? Cum s-a intamplat? De la cine a aflat? Unde era cand a aflat? Cum a fost inmormantarea? Ce s-a spus la serviciile funerare? Toate aceste intrebari sunt puse pentru a ajuta persoana sa vorbeasca in mod special despre circumstantele decesului.

Multi oameni au nevoie sa treaca in revista inca o data si inca o data evenimentele pierderii, inainte de a constientiza pe deplin ca ele chiar s-au intamplat. Asta poate lua ceva timp. Multe dintre vaduvele pe care le-am studiat au spus ca le-a luat cam 3 luni pana sa inceapa sa realizeze si sa inteleaga ca sotul lor era mort si nu avea sa se mai intoarca. Importanta discutiilor despre pierdere a fost recunoscuta de Shakespeare, care prin Macbeth avertizeaza: ‘’Spuneti cuvinte de tristete; durerea care nu vorbeste macina inima impovarata si o frange‘’.

Vizitarea mormantului sau a locului unde sunt ramasitele sau au fost imprastiate, poate de asemenea sa aduca realitatea pierderii. Explorati cu clientul daca viziteaza vreodata mormantul si cum e pentru el. Daca nu il viziteaza, intrebati-l care e fantasma lui in privinta mersului acolo. Vizitele la mormant isi au radacinile in expectatiile si practicile culturale, dar pot de asemenea sa dea indicii despre stadiul in care se afla o persoana cu privire la prima etapa a doliului. Unii oameni au nevoie sa fie incurajati sa viziteze mormantul ca faza a travaliului lor de doliu. Acest lucru poate fi facut cu delicatete, sensibilitate si tinand cont de momentul potrivit pentru o astfel de sugestie.

Consilierul poate fi un ascultator rabdator si poate continua sa incurajeze persoana sa vorbeasca despre pierdere. In multe familii, cand persoana vaduva vorbeste despre deces, raspunsul este: ‘’Nu-mi spune mie ce s-a intamplat. Stiu si eu ce s-a intamplat. De ce te chinuiesti singura vorbind despre asta?‘’. Membrii familiei nu-si dau seama ca ea simte nevoia sa vorbeasca despre asta – vorbitul o ajuta sa constientizeze realitatea pierderii. Consilierul nu e atat de grabit ca familia si poate facilita constientizarea pierderii si a impactului ei incurajand pacientul sa verbalizeze. Verbalizarea poate include amintiri despre decedat, prezente si trecute.
Principiul 2: Ajuta-l pe supravietuitor sa-si identifice si sa-si exprime trairile

Din cauza durerii si neplacerii, multe dintre sentimente pot sa nu fie recunoscute de catre supravietuitor sau pot sa nu fie traite la intensitatea de care ar avea nevoie pentru a fi consumate mai eficient. Multi clienti vin la consilier pentru ca vor sa scape imediat de durererea lor. A-i ajuta sa accepte si sa-si traiasca durerea este o parte majora a interventiei. Unele dintre trairile cele mai problematice pentru supravietuitori sunt furia, vina, anxietatea si neajutorarea.

Furia. Cand cineva iubit moare, e ceva obisnuit sa te simti furios. ’’Ceea ce m-a ajutat au fost oameni carora le-a pasat si care m-au ascultat strigand si urland‘’, a spus un barbat intre 20 si 30 de ani a carui sotie murise. Am sugerat mai devreme ca furia provine probabil din 2 surse. Una din frustrare si a doua dintr-un sentiment de neajutorare regresiva. Oricare ar fi sursa, e adevarat ca multa lume simte o furie intensa, dar nu o asocieaza intotdeauna cu furia fata de decedat.
Aceasta furie e reala si trebuie sa se indrepte spre ceva, daca nu direct spre decedat, tinta reala, poate fi deflectata spre alte persoane, cum ar fi medicul, personalul spitalicesc, directorul de servicii funerare, preotul sau un memebru al familiei. Daca furia nu e indreptata catre decedat sau deplasata asupra altcuiva, poate fi retroflectata – intoarsa spre sine si traita ca depresie, vina sau stima de sine scazuta. In cazuri extreme, furia retroflectata se poate concretiza in comportament suicidar, in ideatie sau in act. Un consilier competent al doliului va investiga intotdeauna ideatia suicidara. O simpla intrebare ca ‘’A fost asa de rau incat te-ai gandit sa-ti faci rau?‘’ e mai apta sa aiba rezultate pozitive decat sa indemne pe cineva la un act autodistructiv. Gandurile suicidare nu reprezinta intotdeauna furia retroflectata. Ele pot de asemenea sa vina dintr-o dorinta de reintalnire cu decedatul.

O parte din furie e emanata de durerea intensa traita in timpul doliului si consilierul poate ajuta clientul sa intre in contact cu aceasta. De cele mai multe ori, totusi, nu e productiv sa ataci problema furiei direct. De exemplu, in multe cazuri daca intrebi: ‘’Esti furios ca a murit?‘’, persoana va spune: ‘’Cum as putea fi furios ca a murit? Nu a vrut el sa moara. A facut infarct.‘’
Oamenii raspund asa cum mi-a raspuns o vaduva cu care am lucrat de curand: ‘’Cum as putea sa fiu furioasa? Era un crestin laic activ. Credea foarte mult intr-o viata de apoi si ii e mult mai bine asa.‘’ De fapt ei ii era mult mai rau. O lasase cu multe griji, indatoriri si preocupari si nu a trebuit sa sapam prea adanc ca sa gasim o furie intensa – furie ca murise si o lasase cu toate problemele astea. Multi oameni nu-si recunosc trairile de furie daca ii intrebi direct despre furie. Ori nu sunt constienti de aceste sentimente ori adera la prescriptia culturala de a nu-i vorbi de rau pe morti.

 O tehnica indirecta pe care am gasit-o benefica e sa utilizezi cuvantul cheie mai moale ‘’a-ti lipsi‘’. Uneori intreb supravietuitorul: ‘’De ce anume ti-e dor in ceea ce-l priveste?‘’ si persoana raspunde cu o lista intreaga care de cele mai multe ori duce la tristete si lacrimi. Dupa putin timp, intreb: ‘’Ce nu-ti lipseste la el?‘’. Exista de obicei o pauza si o tresarire in privire, apoi persoana spune ceva de genul: ‘’Ei bine, nu m-am gandit niciodata in felul asta, dar acum ca ai adus vorba, nu mi-e dor de hainele aruncate pe podea, de intarzierile seara de la cina‘’ si multe altele. Apoi persoana incepe sa-si constientizeze si alte sentimente negative pe care le are. E important sa nu lasi clientul cu aceste trairi negative, ci sa-l ajuti sa gaseasca o balanta mai buna intre sentimentele negative si pozitive pe care le are fata de decedat – sa te asiguri ca sentimentele negative nu le impiedica pe cele pozitive si vice versa.

 Terapeutul joaca un rol activ in realizarea acestui lucru. In unele cazuri, tot ceea ce persoana are sunt trairile negative si e important sa-l ajuti sa intre in contact cu trairile corespondente pozitive care exista, chiar daca acestea sunt putine la numar. A pastra numai sentimentele negative poate fi o cale de a evita tristetea care ar deveni constienta inaintea admiterii oricarei pierderi semnificative. Recunoasterea sentimentelelor pozitive e o parte necesara a procesului de atingere a unei incheieri adecvate si sanatoase a travaliului de doliu. Aici nu e problema reprimarii trairii disforice cum e furia, ci a trairilor de afectiune. Mike avea 23 de ani cand tatal lui alcoolic a murit. De-a lungul anilor acesta se purtase rau cu el. ‘’Crease in mine o dependenta si am continuat sa ma intorc la el cautand ceva ce nu am obtinut niciodata. Dupa ce a murit mi-am pastrat resentimentele fata de el.‘’ La 3 ani dupa deces, Mike a fost tratat prieteneste de un om mai in varsta. Intr-o seara, cand se pregatea sa plece, omul l-a atins asa cum o facea tatal lui cu ani in urma cand il ducea la culcare. Aceasta atingere i-a scos la suprafata o imagine foarte vie a inmormantarii tatalui lui si a felului cum era intins in sicriu. Acesta imagine a fost insotita de un sentiment intens de tristete si a constientizat cat de mult ii lipsea dragostea tatalui sau. A incercat sa se opuna acestui sentiment zicandu-si ca in mintea lui nu era tatal lui cel din sicriu, dar nu a mers. Tristetea a invins. ’’Cum pot explica faptul ca-mi lipseste dragostea tatalui meu, cand nu am avut-o niciodata?‘’, m-a intrebat el cand a venit la terapie. Prin intermediul lucrului nostru, a reusit sa-si echilibreze trairile. Treptat a gasit o incheiere si o usurare gandindu-se ca ‘’L-am iubit, dar el nu a putut, din cauza educatiei sale, sa-si exprime afectiunea fata de mine.‘’
Vina. Sunt mai multe lucruri care pot provoca sentimentul de vina dupa o pierdere. De exemplu, supravietuitorii se pot simti vinovati pentru ca nu au oferit o ingrijire medicala mai buna, nu au fost de acord cu o operatie, nu au consultat un doctor mai devreme sau nu au ales spitalul potrivit. Parintii ai caror copii mor sunt foarte vulnerabili la sentimentele de vina care se focalizeaza pe faptul ca nu au putut impiedica copilul sa nu sufere si sa nu moara. Unii se simt vinovati pentru ca nu traiesc o tristete atat de intensa cum isi imagineaza ca ar trebui. Oricare ar fi motivele, cea mai mare parte din aceasta vina e irationala si se centreaza in jurul circumstantelor mortii. Consilierul poate ajuta aici, pentru ca vina irationala cedeaza ea insasi in fata testarii realitatii. Daca cineva spune: ‘’Nu am facut suficient‘’, o sa-l intreb: ‘’Ce ai facut?‘’, iar el o sa raspunda: ‘’Am facut asta.‘’ si apoi eu o sa zic ‘’Ce altceva ai mai facut?‘’. ’’Ei bine, am facut asta.”. “Si mai ce?’’. ‘’Pai, si asta’’. Si apoi o sa-i treaca prin minte si alte lucruri si va spune ‘’Am facut asta si asta si asta.’’. Dupa un timp va ajunge la concluzia ca ‘’Poate ca am facut tot ce am putut in conditiile date.’’ Totusi exista si vina adevarata, culpabilitate reala si cu aceasta e mult mai greu de lucrat. In anumite situatii am folosit tehnici psihodramatice intr-o secventa de terapie de grup pentru a ajuta persoana sa lucreze cu o astfel de vina. In unul dintre aceste grupuri Vickie, o tanara, a spus ca in noaptea in care tatal ei a murit s-a hotarat sa ramana cu prietenul ei si nu a fost acasa cu familia. A simtit ca a gresit fata de tatal ei, de mama ei, de fratele ei si fata de sine. In psihodrama am pus-o sa aleaga din grup persoane care sa joace rolurile membrilor familiei ei, inclusiv pe al ei. Apoi am pus-o sa interactioneze cu fiecare dintre acesti oameni, spunandu-le despre sentimentul acela de a-i fi nedreptatit si ascultand raspunsul fiecarui personaj din dramatizare. Sedinta a fost foarte emotionanta, dar probabil ca cel mai emotionant moment a fost la final, cand Vickie a imbratisat persoana care o reprezenta pe ea. In acel moment a trait un fel de impacare si vindecare in intreaga ei fiinta.
Anxietatea si neajutorarea. Persoanele ramase in viata in urma unui deces se simt deseori anxioase si tematoare. Mare parte din aceasta anxietate e generata de trairi de neajutorare, sentimentul ca ele nu pot sa se descurce sau sa supravietuiasca singure. Aceasta e o experienta regresiva, care de obicei se linisteste cu timpul si o data cu realizarea faptului ca, desi e dificil, se pot descurca. Rolul consilierului e sa le ajute sa recunoasca, prin restructurare cognitiva, strategiile prin care s-au descurcat pe cont propriu inainte de pierdere si acest lucru ajuta ca trairile de anxietate si neajutorare sa se transforme intr-un fel de perspectiva. O a doua sursa de anxietate este cresterea constientizarii mortii personale. Constientizarea mortii personale este constientizarea nu a mortii in general sau a altcuiva, ci a mortii proprii. Asta e ceva ce avem cu totii, ceva care dainuie in fundalul constiintei noastre. Din timp in timp iese in fata si devine mai constienta – de exemplu, atunci cand pierdem pe cineva sau avem un accident de masina. Pentru cei mai multi dintre noi constienta mortii personale exista la un nivel foarte scazut. Cu toate acestea, o data cu pierderea unei persoane semnificative, fie prieten sau membru al familiei, se produce o crestere a constientei propriei mortalitati, ceea ce duce la o anxietate existentiala. Consilierul poate urma mai multe directii, in functie de client. Pentru unii e mai bine sa nu abordezi frontal subiectul, ci sa-l lasi asa si sa presupui ca constienta mortii o sa se domoleasca si o sa se stearga. Cu altii e util sa abordezi problema direct si sa-i faci sa vorbeasca despre fricile si presimtirile lor privind propria moarte.

Articularea acestora in fata consilierului poate ajuta clientii sa se simta usurati ca si cum si-ar descarca grijile si ar explora alte optiuni. In orice caz, consilierul trebuie sa decida dupa propria judecata care alegere e cea mai potrivita.

Tristetea. Sunt unele momente cand tristetea si plansul trebuie sa fie incurajate de consilier. Frecvent oamenii refuza sa planga in fata prietenilor de teama sa nu impuna prietenia sau sa o piarda, suportand inca o pierdere. Plansul intr-o situatie sociala poate de asemenea fi suprimat pentru a evita criticismul celorlalti. O vaduva a auzit o cunostinta zicand: ‘’Au trecut 3 luni. Cu siguranta ar trebui sa se adune si sa termine cu starea asta de autocompatimire.‘’. Nu e nevoie sa mai spun ca asta nu a ajutat-o nici cu tristetea, nici nu i-a oferit suportul de care avea nevoie. Unii oameni se tem ca plansul deschis nu o sa arate ca fiind ceva demn sau ca o sa-i stanjeneasca pe altii. Stella isi pierduse pe neasteptate fiica in varsta de 4 ani si funeraliile s-au tinut in casa socrilor ei, la o oarecare distanta de locul unde avusese loc decesul. Stella era obisnuita sa isi exprime durerea, dar soacra ei a intimidat-o atat de mult cu prezenta ei stoica din timpul inmormantarii, ca Stella nu numai ca si-a reprimat tristetea, ci i-a si cerut mamei ei mai in varsta sa faca la fel, ca nu cumva sa deranjeze familia sotului ei. Consiliera a ajutat-o sa puna asta in perspectiva si sa isi dea voie sa planga, lucru de care avea nevoie si pe care il negase.

A plange singur poate fi util, dar poate sa nu fie atat de eficace ca plansul alaturi de cineva si primirea de suport. ’’Doar plansul totusi nu e suficient. Indoliatul are nevoie de ajutor pentru a identifica semnificatia lacrimilor si acest sens se va schimba pe masura ce travaliul asupra doliului se desfasoara’’. E important ca terapeutul sa nu se multumeasca doar cu exprimarea emotiilor vehemente. Focalizarea e esentiala. Tristetea trebuie insotita de o constientizare a ceea ce persoana a pierdut; furia trebuie tintita adecvat si eficace; vina trebuie evaluata si rezolvata; anxietatea trebuie identificata si lucrata. Fara acest focus, consilierul nu e eficient, indiferent de importanta sau gradul sentimentului care e evocat: Alaturi de nevoia de focalizare vine si nevoia de echilibru. Indoliatii trebuie sa ajunga la un echilibru care sa le permita sa isi traiasca durerea, sentimentul de pierdere, singuratatea, frica, furia, vina si tristetea; sa-si accepte suferinta si sa si-o exprime; sa inteleaga si sa simta cel mai adanc in sufletul lor ce li s-a intamplat si totusi sa faca toate astea in anumite doze, ca sa nu fie coplesiti de asemenea trairi.

Principiul 3: Asistarea vietii fara decedat
Acest principiu implica sa-i ajuti pe oameni sa se acomodeze cu o pierdere facilitandu-le abilitatea de a trai fara decedat si de a lua decizii pe cont propriu. Pentru a face asta, consilierul poate folosi o strategie de rezolvare de probleme – adica ce probleme intampina supravietuitorul si cum pot fi ele rezolvate? Asa cum s-a mentionat mai devreme, decedatul juca numeroase roluri in viata supravietuitorului si aceasta abilitate de adaptare la pierdere e in parte determinata de aceste roluri variate. Un rol important in familii este cel decizional si acest rol creeaza de multe ori probleme dupa pierderea partenerului. In multe relatii unul dintre parteneri e cel care ia de obicei deciziile, adesea barbatul. Cand el moare, sotia se poate simti ca un copil de 6-7 ani cand e vorba de a lua decizii de una singura. Consilierul o poate ajuta sa invete modalitati eficiente de a face fata si sa dobandeasca abilitati decizionale ca sa fie capabila sa preia rolul anterior indeplinit de sotul ei si facand asta sa-si reduca stresul emotional.

Alt rol important care trebuie abordat atunci cand ai de a face cu pierderea unui partener e cel sexual. Unii consilieri ezita sa abordeze aceasta problema importanta; sau poate fi prea mult subliniata, incat sa ajunga sa-l deranjeze pe supravietuitor. Ritei,o casnica de 50 de ani, i s-a propus sa se alature unui grup de persoane vaduve dupa moartea neasteptata a sotului ei. Un consilier bine intentionat dar absurd i-a spus ca grupul o va ajuta sa-si gaseasca o noua relatie si o va ajuta in privinta nevoilor sale sexulale. Asta nu era lucrul pe care aceasta femeie mai mult inhibata si intre 2 varste ar fi vrut sa-l auda si a refuzat ceea ce ar fi putut fi o experienta de grup suportiva, daca problema i-ar fi fost prezentata in alt fel. A fi capabil sa discuti sentimentele legate de sex care emerg, inclusiv nevoia de a fi atins si da a fi imbratisat, e important. Consilierul poate sa-i sugereze clientului mijloace prin care si-ar putea satisface aceste nevoi, mijloace care sunt in consens cu personalitatea si sistemul de valori ale clientului.

Sunt cei a caror experienta sexuala a fost numai cu partenerul decedat, asa ca consilierul trebuie sa abordeze orice anxietate legata de experiente sexuale noi. Ca un principiu general, persoana care a suferit un doliu recent ar trebui descurajata sa ia decizii importante de schimbare a vietii, cum ar fi sa-si vanda casa, sa-si schimbe slujba sau cariera sau sa adopte copii, prea curand dupa deces. E dificil sa ai o judecata buna in timpul fazei acute a doliului cand exista un risc mai mare de reactii dezadaptative. ’’Nu muta sau vinde lucruri, ca sa poti fugi. Lucreaza-ti doliul acolo unde lucrurile iti sunt familiare’’, a spus o vaduva in grupul nostru de persoane vaduve. O alta vaduva s-a mutat in Boston din New York imediat dupa suicidul sotului ei. ’’Am crezut ca asta o sa ma faca sa-mi fie mai putin dor de el’’, mi-a zis. Dupa un an in Boston si-a dat seama ca nu merge si a venit la terapie. Un domeniu pe care nu l-a luat in calcul adecvat a fost sistemul de suport – bine dezvoltat in New York si slab in Boston. Atunci cand descurajezi persoana indoliata sa ia decizii importante de schimbare a vietii prea curand, trebie sa fii atent sa nu promovezi un sentiment de neajutorare. Mai bine comunica-le ca vor fi destul de capabili sa ia decizii si sa intreprinda actiuni atunci cand or sa fie pregatiti si sa nu ia decizii doar ca sa reduca durerea.

Principiul 4: Facilitarea restabilirii locului emotional al persoanei decedate

Facilitand repozitionarea emotionala,consilierul poate ajuta supravietuitorii sa gaseasca un nou loc in viata lor pentru persoana pe care au pierdut-o – un loc care sa-i permita supravietuitorului sa isi vada mai departe de viata lui si sa-si faca alte relatii. A-si aminti e o cale de a retrage treptat energia emotionala investita in decedat. Unii oameni nu au nevoie de nici o incurajare, dar sunt multi care au nevoie si asta se intampla mai ales la cei care si-au pierdut partenerul. Unii oameni ezita sa-si faca alte relatii pentru ca ei cred ca acest lucru o sa pateze amintirea sotului lor disparut. Altii ezita pentru ca simt ca nimeni nu o sa poata tine locul persoanei disparute. Intr-o anumita masura e adevarat, dar consilierul ii poate ajuta sa inteleaga ca desi persoana pierduta nu va mai putea fi inlocuita, e in regula sa incerci sa umpli locul gol cu o noua relatie. Sunt acei care mai degraba decat sa ezite se arunca repede in relatii noi si consilierul poate sa-i ajute sa evalueze cat de potrivit e acest lucru. ’’Daca m-as putea casatori din nou totul ar fi O.K’’, a zis o vaduva la scurt timp dupa deces. De multe ori aceasta actiune nu e potrivita pentru ca poate impiedica o incheiere adecvata a doliului si poate duce la divort, care ar fi o pierdere aditionala. Odata am intalnit un barbat care la inmormantarea sotiei lui ’’a agatat-o’’ pe viitoarea lui sotie. A reusit sa o convinga si in scurt timp a inlocuit-o pe sotia lui. Impresia mea a fost ca acest lucru a fost cam bizar si nepotrivit. Daca oamenii se grabesc sa faca o inlocuire rapida, asta poate sa-i faca sa se simta mai bine pentru un timp, dar poate de asemenea sa impiedice trairea intensitatii si profunzimii pierderii. Aceasta intensitate trebuie traita inainte ca travaliul de doliu sa se incheie. De asemenea, ca relatia sa mearga, noua persoana trebuie sa fie recunoscuta si apreciata pentru ea in sine.


Principiul 5: Oferirea de timp pentru a jeli

A jeli cere timp. E procesul de taiere a corzilor si un astfel de proces e gradat. ’’Fiecare zi de nastere si aniversare taie inca un fir din coarda’’, a spus o mama a carei fiica fusese omorata de un fost iubit. Un impediment poate veni din partea membrilor familiei care de-abia asteapta sa depaseasca pierderea si durerea si sa se intoarca la rutina normala. Copii le spun adesea mamelor lor ’’Hai, lasa, trebuie sa te intorci la viata ta. Tata nu ar fi vrut ca tu sa te amaresti asa tot timpul.’’ Ei nu realizeaza ca ea are nevoie de timp ca sa se acomodeze cu pierderea si cu toate consecintele ei. In consilierea durerii, consilierul poate ajuta familia explicandu-i acest lucru, care poate parea evident, dar care nu e intotdeauna atat de evident si pentru membrii familiei. Am descoperit ca exista anumite momente in timp care sunt in mod special dificile si ii incurajez pe cei care fac consilierea durerii sa recunoasca aceste perioade de timp critice si sa ia contact cu persoana daca nu exista un contact regulat in desfasurare. Dupa 3 luni apare un astfel de moment. Am lucrat cu o familie mai multe luni in timpul luptei tatalui cu cancerul. Dupa moartea lui am fost la inmormantare. Tatal fusese preot si vaduva si cei 3 copii ai ei nu ar fi putut avea mai mult suport decat au avut la inmormantare si dupa aceea. Cu toate astea, cand am contactat-o pe vaduva dupa o perioada de 3 luni a fost incredibil de furioasa pentru ca nimeni nu mai sunase, oamenii o evitau si ea isi deplasase furia asupra succesorului sotului ei, noul preot al bisericii. Un alt moment critic este in preajma primei aniversari a decesului. Daca consilierul nu are contacte periodice cu supravietuitorul, l-as incuraja sa il recontacteze in preajma acestei prime aniversari. Tot felul de ganduri si sentimente ies la suprafata in aceasta perioada si de cele mai multe ori persoana va avea nevoie de un suport in plus. Consilierii sunt incurajati sa-si noteze pe calendar cand a avut loc decesul si apoi sa faca reprogramari tinand cont de aceste momente critice. Pentru multi, vacantele sunt cele mai dificile. O interventie eficienta e sa il ajuti pe client sa anticipeze asta si sa se pregateasca din timp. ’’Gandindu-ma la Craciun dinainte, m-a ajutat cu siguranta’’, a spus o tanara mama vaduva. Din nou, cat de des il contactezi pe supravietuitor depinde de relatia pe care o ai cu el si de contractul de consiliere, fie formal, fie informal. Totusi, ceea ce vreau sa spun e ca travaliul de doliu necesita timp si consilierul trebuie sa vada rolul interventiei ca unul care poate din necesitate sa se intinda un anumit timp, chiar daca contactele actuale pot sa nu fie frecvente.



Principiul 6: Interpretarea a ceea ce inseamna comportament ‘’normal’’

Al saselea principiu din aceasta lista este intelegerea si interpretarea comportamentelor normale de doliu. Dupa o pierdere importanta multi oameni au senzatia ca o iau razna. Asta poate fi amplificata din cauza ca de multe ori sunt distrasi si traiesc lucruri care nu fac parte din viata lor obisnuita. Daca terapeutul are o intelegere clara a ceea ce inseamna comportament normal de doliu, atunci il poate asigura pe indoliat asupra normalitatii acestor experiente noi. Se intampla rar ca cineva sa se decompenseze si sa devina psihotic ca urmare a unei pierderi, dar sunt si exceptii. Ele apar uneori atunci cand oamenii au mai avut si inainte episoade psihotice sau au un diagnostic de personalitate borderline. Oricum, e chiar un lucru comun ca oamenii sa simta ca o iau razna, mai ales cei care nu au mai avut o pierdere majora pana atunci. Si daca un consilier intelege, de exemplu, ca halucinatiile, o accentuata senzatie de zapaceala sau preocuparea pentru decedat sunt comportamente normale, atunci persoana poate fi linistita de catre acest consilier.


Principiul 7: Permiterea diferentelor individuale

Exista tipuri variate de raspunsuri comportamentale la doliu. Asa cum e important sa nu te astepti ca toti care mor, sa moara intr-o maniera similara, tot asa e important sa nu te astepti ca toti oamenii care trec printr-un doliu sa sufere in acelas mod. Totusi, acest lucru e uneori greu de inteles penru familii. Se simt jenati atunci cand un membru al familiei are un comportament diferit de restul sau un individ care traieste ceva diferit de restul familiei se poate simti stanjenit de propriul lui comportament. Odata, cand tineam o prelegere in Midwest, dupa intalnire am fost abordat de o tanara care vroia sa vorbeasca cu mine despre familia ei. Parintii ei pierdusera de curand un copil mic si mama ei isi plangea aceasta pierdere, ca de altfel si ea, dar se temea ca tatal ei nu face acelasi lucru. Era ingrijorata ca el ar putea sa nu faca un travaliu de doliu adecvat si ca urmare sa aiba o reactie de doliu reprimata. Vorbind cu ea, am aflat ca tatal ei ceruse sa poarte el pe umeri micul sicriu, tot drumul de la capela pana la biserica. Mi- am imaginat acea figura singuratica mergand prin oras spre cimitir. Fiica lui a spus ca de la deces tatal ei, care era fermier, petrecea ore intregi pe tractor, singur pe campii. Am intuit ca tatal ei isi facea travaliul de doliu, dar in felul lui, si banuiala mea mi-a fost confirmata mai tarziu printr-o scrisoare de la ea


Principiul 8: Oferirea de suport continuu

Al optulea principiu este ca o buna consiliere a durerii cere suport continuu. Spre deosebire de terapia durerii, care e focalizata pe o perioada fixa de timp, in consilierea durerii consilierii pot fi disponibili supravietuitorului si familiei in momentele critice de-a lungul timpului, cel putin in primul an de la deces. Unele dintre aceste momente critice au fost deja mentionate. Rolul consilierului aici este sa ofere speranta si o perspectiva de viitor. O modalitate buna de continuare a suportului oferit poate fi prin interemediul participarii la grupuri. Exista grupuri speciale pentru cei care si-au pierdut partenerul, copiii, parintii etc. Consilierul poate sa-i trimita sau sa conduca el insusi astfel de grupuri de suport si sa ii incurajeze sa vina.


Principiul 9: Examinarea defenselor si a stilurilor de coping

Al noualea principiu implica ajutarea clientului sa-si examineze mecanismele de aparare si stilurile de coping, pentru ca ele vor fi intensificate de o pierdere semnificativa. Acest lucru e mai usor de realizat dupa ce se dezvolta increderea intre client si consilier, cand clientii sunt mai dispusi sa discute despre comportamentul lor. Unele dintre aceste defense si stiluri de coping prevestesc un comportament competent, altele nu. De exemplu, o persoana care face fata prin intermediul excesului de alcool sau droguri probabil ca nu se adapteaza eficient la pierdere: Utilizarea unor cantitati mici de alcool pentru somn, diminuand anxietatea si stergand gandirea ruminativa, predispune supravietuitorul indoliat sa isi gaseasca alinarea in bautura, cu timpul ducand la o crestere a consumului si eventual la stadii de consum necontrolat sau obligatoriu. Un risc crescut il au persoanele indoliate care sunt alcoolici in recuperare sau care au istorii familiale puternice de alcolism. Consilierul trebuie sa fie atent la asta si sa intrebe despre consumul sau abuzul de alcool sau alte medicamente. Consumul ridicat de medicamente sau alcool poate intensifica trairea durerii si depresia si poate impiedica travaliul de doliu. Daca exista o problema sau e suspectata, consilierul ar fi bine sa urmeze un tratament agresiv care ar putea include resursele unor grupuri ca Alcoolicii Anonimi sau Toxicomanii anonimi. Cineva care se retrage si refuza sa priveasca pozele decedatului sau sa pastreze in jurul lui orice i-ar aduce aminte de decedat, poate avea un stil de coping nesanatos. Consilierul poate sa-i atraga atentia asupra acestor stiluri si sa-l ajute pe client sa le evalueze eficienta. Apoi pot explora impreuna alte modalitati de coping care ar putea fi mai eficiente in diminuarea stresului si rezolvarea problemelor.



Principiul 10: Identificarea patologiei si trimiterea clientului la alt specialist

Al zecelea si ultimul principiu din aceasta lista e sa identifici problemele si sa stii cand sa recomanzi pe altcineva clientului. O persoana care face consilierea durerii poate fi capabila sa identifice existenta patologiei care a fost declansata de pierdere si de doliul ulterior si, o data reperata o astfel de dificultate, poate gasi ca e necesara indrumarea spre alt profesionist. Acest rol particular e deseori numit rolul de ‘’portar’’. Pentru unii oameni, consilierea durerii sau facilitarea travaliului de doliu nu e suficient si pierderea sau modul in care ei fac fata pierderii pot sa aduca la suprafata mai multe probleme dificile. Unele dintre aceste probleme pot necesita interventii speciale. Pentru ca aceste dificultati implica tehnici si interventii speciale si o intelegere a psihodinamicilor, lucrul cu ele poate sa nu fie in sfera obiectivelor si abilitatilor consilierului durerii. Si chiar daca sunt, strategiile, tehnicile si scopurile interventiei pot sa se schimbe. E important pentru consilierii durerii sa-si recunoasca limitele si sa stie cand sa indrume o persoana spre terapia durerii sau alta psihoterapie.



http://www.scribd.com/doc/38688756/Consilierea-durerii

sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Testul cubului



Testul Cubului - Incredibilul test arab de personalitate, dragoste, familie si viata
Te invitam sa faci un joc psihologic extrem de interesant, ce are origini antice sufiste si iti poate face cunostinta cu propria personalitate intr-o maniera unica si fascinanta. 
Testul de fata este cunoscut sub numele de JOCUL CUBULUI si astazi poate fi gasit in diverse variante si interpretari moderne, inspirate de jocul sufist original. 
Este un test pseudopsihologic care are la baza vizualizarea si simbolul. Pentru a-l efectua nu ai nevoie de mai mult de 5 minute. 
Sunt insa 5 minute care merita “cheltuite” fiindca te vei alege cu o mai buna intelegere a ceea ce esti cu adevarat si a ceea ce iti doresti cu adevarat de la viata. 
Rezultatele te vor lua prin surprindere si te vor uimi prin acuratete, intelepciune si perspicacitate psihologica. Pentru aprofundare, iti recomandam cartea :

“Secrets of the Cube: The Ancient Visualization Game That Reveals Your True Self”.

Pentru rezultate cat mai concludente, este foarte important sa-ti lasi imaginatia libera, folosind-o si lasand-o sa lucreze pentru tine. 
Vizualizeaza cu ochii mintii fiecare din lucrurile urmatoare si noteaza-ti pe o foaie de hartie raspunsurile la intrebarile pe care ti le vom adresa. 
Permite-ti orice raspuns iti trece prin minte. Acorda-ti atata timp cat ai nevoie pentru a putea vizualiza lucrurile respective. Nu te speria si nici nu te gandi ca cineva iti va evalua in vreun fel raspunsurile. Nu exista raspunsuri gresite, nici raspunsuri bune. Ele sunt doar extrem de importante si relevante in interpretarea testului. Prin urmare, sa lasam jocul sa inceapa …

1. Asadar, imagineaza-ti ca vezi in fata ochilor un DESERT intins. In acest desert se afla un CUB.

Noteaza-ti pe o foaie de hartie raspunsurile pentru urmatoarele intrebari:
Ce-ti trece prin minte cu privire la acest cub ?
Cum arata cubul ? Este transparent sau opac ?
Cat de mare este cubul ?
Din ce este confectionat cubul ? Este un material moale sau tare ?
Unde anume se afla in imensitatea desertului ? In aer sau pe nisip ?

2. In acelasi desert, in afara de cub, exista si o SCARA.

Descrie pe aceeasi foaie de hartie scara, raspunzand urmatoarelor intrebari:
Unde este pozitionata scara fata de cub ? (aproape, departe etc)
Cat de mare este scara ? Are trepte multe sau putine ?
Este friabila, se poate rupe usor sau este solida si bine facuta, putand sustine greutatea mai multor persoane ?

3. Acum, pe langa cub si scara, imagineaza-ti ca exista in desert si un CAL.

Raspunde in scris urmatoarelor intrebari legate de existenta acestui cal in desert.
Ce fel de cal este ? Foloseste cateva cuvinte care iti vin in minte pentru a-l descrie. 
Ce face calul ? Cum se comporta ?
Este legat, are sa sau umbla liber ? 
Unde este pozitionat calul fata de cub si scara ?

4. Imagineaza-ti ca la un moment dat vezi in acelasi desert si NISTE FLORI / O FLOARE.

Noteaza pe hartie raspunsurile pentru urmatoarele intrebari:

Ce gandesti in acest moment despre aceste flori ? Ce sentimente iti inspira ?
Unde se afla florile fata de cub ?
Este o singura floare sau sunt mai multe flori ?

5. Gandeste-te acum ca in desert vine o FURTUNA.

Noteaza pe hartie raspunsurile urmatoarelor intrebari:

Cat de aproape este furtuna de cub ?
Crezi ca o sa dureze mult sau este doar o furtuna trecatoare ?
Este o furtuna mare sau o furtuna mica ? 
A cuprins tot desertul sau doar o portiune ?
Porneste cumva furtuna dinspre cub, cal, scara, flori sau dinspre niciuna ? 

Daca da, scrie dinspre care din cele 4 elemente s-a pornit furtuna. 
Afecteaza furtuna in vreun fel cubul, calul, florile, scara ? Daca da, cum ?

6. Imagineaza-ti acum ca furtuna distruge aproape tot in desert cu exceptia a 2 elemente din cele 4 enumerate mai sus : cub, cal, scara, flori. Care sunt cele 2 elemente care supravietuiesc ?

Noteaza-le pe o foaie de hartie.
Este totul limpede si clar in mintea ta ? 
Cubul, scara calul, florile furtuna ? 
Ai notat pe o foaie de hartie raspunsurile la intrebari ? Jocul presupune ca fiecare lucru pe care l-ai vizualizat este un simbol pentru ceva anume. 
Mai jos, o sa-ti spunem ce reprezinta fiecare lucru in parte si ce pot insemna raspunsurile tale.

INTERPRETARE RASPUNSURI

1. CUBUL te reprezinta pe TINE insuti. Ceea ce gandesti despre cub este de fapt ceea ce gandesti despre tine insuti.

In cazul in care cubul este plasat pe nisip denota faptul ca esti o persoana cu picioarele pe pamant, bine ancorata in realitate. Ai spirit practic si simtul realitatii.
In cazul in care cubul pluteste sau este in aer inseamna ca esti o persoana visatoare, idealista, avand tendinta de a trai mai mult in interiorul tau si in imaginatie. De multe ori realitatea ti se pare dura si nedreapta.
In cazul in care cubul este transparent… inseamna ca esti o persoana transparenta, sincera si deschisa. Nu iti place sa umbli cu ascunsizuri si esti o persoana directa, aratandu-te in fata celorlalti, a prietenilor si a familiei, exact asa cum esti.
In cazul in care cubul este opac si nu poti vedea prin el… inseamna ca esti o persoana discreta si rezervata. Nu iti place sa vorbesti mult despre tine si sa dezvalui prea multe lucruri despre propria persoana.
Dimensiunea (marimea) cubului este relevanta pentru egoul tau. Cu cat cubul imaginat de tine este mai mare, cu atat mai mare este egoul tau.
In cazul in care cubul este facut dintr-un material solid si puternic… inseamna ca esti o persoana puternica. Ai tarie interioara si nu te lasi doborata cu una cu doua.
In cazul in care cubul este confectionat dintr-un material moale… inseamna ca esti o persoana emotionala si sensibila.
Pe de alta parte, felul in care vizualizezi cubul este si el important. Daca vezi doar partea sa plana, atunci esti o persoana ce are tendinta de a fi superficiala. Daca vezi cubul in 3 D, atunci esti o persoana profunda, cu o mare putere de intelegere. Vezi dincolo de suprafata.

2. SCARA reprezinta PRIETENII tai.

Cu cat scara este mai aproape de cub, cu atat esti mai apropiata de prietenii tai.
In cazul in care scara este departe de cub inseamna ca iti place sa pastrezi o anumita distanta fata de prieteni. Ai o rezerva fata de ei care vine fie din neincredere, dezamagire sau din teama de a nu fi ranit sau poate nu consideri existenta prietenilor in viata ta ca fiind atat de importanta.
Cu cat are mai multe trepte scara, cu atat mai multi prieteni ai.
Daca scara este solida inseamna ca prieteniile pe care le legi sunt si ele solide, putand trece proba timpului, a distantei sau a dificultatilor. Daca scara se poate rupe cu usurinta inseamna ca prieteniile pe care le legi sunt friabile, cauzate de motive sau circumstante. Se pot strica la un moment dat tot din cauza circumstantelor sau a motivelor.

3. CALUL reprezinta PARTENERUL tau de viata sau ce tip de partener ti-ai dori in viata ta. El reprezinta asadar partenerul ideal, dar si maniera ta de a fi si de a te purta intr-o relatie si fata de acest partener.

Cuvintele pe care le-ai folosit pentru a descrie calul sunt caracteristicile pe care le doresti de la partenerul tau de viata/ sotul tau. Felul in care se comporta calul denota comportamentul pe care ti-ar dori ca partenerul tau sa-l aiba fata de tine.
In cazul in care calul pare a alerga liber, acest lucru denota faptul ca ii acorzi libertate partenerului tau. Totodata, un cal care fuge si nu sta intr-un singur loc indica un partener energic, dinamic, atras de calatorii si de dorinta de a fi implicat in permanenta in ceva anume. Un cal care sta locului sau mananca indica un partener atras de confort, stabilitate si de camin, un partener caruia nu ii plac riscurile si nici viata departe de cei dragi.
Distanta dintre cub si cal arata cat de apropiat/ distant esti intr-o relatie.

4. FLOAREA/FLORILE reprezinta COPIII tai (sau potentialii copii) si dorinta de a avea copii.

Ceea ce gandesti sau simti in legatura cu aceste flori reprezinta ceea ce gandesti si simti cu privire la proprii copii, sentimentele pe care le ai fata de acestia.
Proximitatea florilor fata de cub indica cat de apropiata esti de copiii tai. Cu cat florile sunt mai aproape de cub, cu atat te simti mai apropiata de copiii tai sau de gandul de a avea copii.
Numarul florilor indica numarul copiilor pe care doresti sa ii ai. Cu cat sunt mai multe flori, cu atat iti doresti sa ai mai multi copii.

5. FURTUNA reprezinta PROBLEMELE si dificultatile tale, dar si felul in care te confrunti cu ele in viata.

Proximitatea dintre furtuna si cub arata cat de intens te afecteaza aceste probleme si cat de mult le lasi sa te afecteze.
Daca in timp ce vizualizezi furtuna, crezi ca o sa dureze mult inseamna ca gandesti acelasi lucru si despre problemele tale actuale.
Daca furtuna pe care o vezi este mare si aproape inseamna ca si problemele cu care te confrunti le percepi ca fiind mari. Adesea, ai tendinta de a le exagera prin atitudinea ta. Adesea le lasi sa te acapareze si sa iti strice buna dispozitie.
Daca furtuna pe care o vezi este mica si departe de tine inseamna ca esti de regula o persoana calma si pozitiva, care poate depasi problemele cu seninatatea, cu fruntea sus si nelasandu-le sa te acapareze.
Daca furtuna cuprinde tot desertul inseamna ca le lasi adesea sa te copleseasca si sa iti perturbe intreaga ta viata.
Daca furtuna pleaca dinspre cal, inseamna ca problemele tale sunt legate de partenerul tau. 
Daca furtuna pleaca dinspre scara, inseamna ca problemele vin de la prietenii tai. 
Daca porneste dinspre flori, inseamna ca problemele tale vin dinspre copiii tai. 
Daca furtuna incepe sa se desfasoare dinspre cub inseamna ca problema ta esti chiar Tu.

6. Cele 2 ELEMENTE CARE SUPRAVIETUIESC FURTUNII sunt LUCRURILE CARE AU PENTRU TINE CEA MAI MARE IMPORTANTA IN VIATA. 

Ele te vor ajuta sa supravietuiesti indiferent de greutati si dificultati. 
Din ele iti tragi forta si puterea de viata.

miercuri, 13 noiembrie 2013

Emilia Kaczarowka



Emilia Kaczarowka

Emilia este prietena mea. Are aproape 40 de ani si este sotia unui producator de textile. Traieste intr-un sat foarte sarac dintr-o tara comunista. Emilia are un baiat si-mi vorbeste despre greutatile cu care se confrunta. Stie ca eu am oarecare intuitie si cauta la mine sfaturi bune. Vorbind despre copii am discutat despre cat de nesigur este viitorul pentru o familie ca a lor. Pe urma are 40 de ani, nu? "Sa nu-ti treaca prin cap sa faci un copil, ai fi fara judecata!" 
La cateva luni Emilia mi-a dat vestea ca este insarcinata. "Femeie ignoranta, de ce nu m-ai ascultat?" Prezicerile mele fataliste se implinesc una dupa alta: Emilia moare la nastere, apoi moare baiatul cel mare si tatal. Micul Karol ramane singur pe lume.
Astazi, 60 de ani mai tarziu, milioane de oameni, barbati si femei de toate rasele si conditiile sociale ii spun lui Karol altfel. "Ioan Paul al-II-lea, te iubeste intreaga lume!"
Emilia, iarta-ma!

H. Agudelo.

Vitamine zilnice pentru suflet-Draga Sarah


" Draga Sarah...


Buna scumpa mea fetita, tu ai fost mult in mintea mea in aceste zile si voiam sa iti scriu aceste ganduri.

In curand va fi ziua ta, sau mai bine zis, trebuia sa fie ziua ta; ai fi avut 6 ani si pot sa imi imaginez petrecerea surpriza pe care o dadeam in cinstea ta. Ti-as fi aranjat parul cu bucle frumoase si fundite. Te-as fi imbracat intr- o rochita alba si pantofiori albi de lac.

Dar dragostea mea tu nu esti aici, esti in cer, cu toti ceilalti copii care au avut parte de aceasta grea soarta. Esti cu Domnul care te iubeste asa cum te iubesc si eu. Stiu ca intr-o zi te voi putea tine in brate si sa. ti vad fata frumoasa. Voi putea sa iti spun povesti, m-as ruga cu tine inainte de culcare.

Dar, dragostea mea, tu ai adormit de mult, de 6 ani, atunci cand am facut cea mai mare greseala. Am avut incredere intr- o pers care m-a sfatuit gresit, m-a sfatuit sa fac avort draga mea, pe motiv ca nu am cu ce te intretine... Of, daca as fii stiut atunci, ce stiu astazi despre avort... Tu ai fi azi aici.
Pacat ca multa lume crede ca avortul nu are importanta.
Stii draga mea? Cand sfatuiesc femeile sa nu faca avort, ma gandesc la tine: la tine si la ceilalti copii care au fost respinsi de mamele lor inainte sa se nasca.
Da, Sarah, viata ta e importanta, chiar daca a fost scurta aici pe pamant. Sa dea Domnul sa pot oferi o petrecere frumoasa de ziua ta de nastere acolo in cer.


Adio papusica mea scumpa. Te iubesc mult.


Cu drag mama ta."



" Dupa avort, ce urmeaza?", scrisa de Maria del Carmen Lopez

Nota administrator: Povestea nu are drept scop judecarea persoanelor ce au recurs sau vor recurge la asemenea gest..Liberul arbitru da sansa de a face alegeri.