vineri, 28 noiembrie 2014

Scrisoare către fiică, prietena vieţii mele

 "M-am gândit să-ţi scriu despre fericire. Dar mi-am dat seama că  fericirea o învăţ zilnic de la tine. Pentru că ştii să zâmbeşti  frumos, sa râzi senin şi să te bucuri sincer pentru succesele altora.
Vreau sa- ţi spun că oamenii  mari,  nu sunt fericiţi tot timpul. Cu cât trece viaţa, fericirea nu se mai calculează în ani, ci în secunde.  Mă bucur  că tu  poţi fi copil. Numai copiii  pot avea parte de mai multă fericire.
Vreau să-ţi spun “mulţumesc”, pentru că realitatea vieţii  am  văzut-o prin ochii tăi. Şi anume prin întrebările, pe care mi le-ai pus. De ce oamenii sunt atât de răi, de ce aleargă atât de mult după fleacuri? De ce ura e mai  frecventă, decât dragostea? Unde dispare dragostea?
Oricât de mult mi- aş dori să te feresc de răutatea oamenilor, nu voi putea. În lumea asta oamenii se vând pentru bănuţi, se urăsc pentru o palmă de pământ, se scuipă pentru un loc mai în faţă. Poţi câştiga averi peste noapte şi le poţi pierde într-o clipă. Noi, părinţii tăi, suntem paznici, unul de noapte, altul de zi. Dar oricum, lucrurile principale în viaţă le vei face singură. Dar atunci să nu uiţi că cele mai de preţ, nu sunt în niciun caz  divizate în unităţi de măsură: bani, metri pătraţi, kilograme, cai- putere, carate. Fericirea este ascunsă în lucruri imposibil de măsurat.
Draga mea, sunt multe lucruri, pe care aş fi putut să ţi le dăruiesc din experienţa mea, pentru a nu fi nevoită să le afli singură atunci, când viaţa te va pune la încercare. Am mare încredere în voinţa ta. Rămâne să ştii doar ce vrei. Şi văd c-ai început să ştii şi asta. Doamne, ce bine-mi pare c-ai început  să-ţi faci mustrări şi să-ţi cauţi drumul cel adevărat!
Draga mamei, fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neînsemnată, când eşti puternică. Dă-te tare,  atunci când eşti slabă. Aş vrea să scriu în sufletul tău următoarele: “Să nu faci o faptă, a cărei amintire te-ar putea determina vreodată să roşeşti. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici mulţumire mai deplină,  decât conştiinţa curată.”
Am încredere în judecata ta, poate prea matură pentru ziua de azi. Încredere-acesta e cuvântul care ne defineşte, pe lângă dragostea necondiţionată şi prietenia. N-aş fi vrut să-mi devii confidentă atât de devreme, dar pare-se, rolul de prietenă te prinde de minune. Şi să nu crezi că nu văd când mă protejezi, când tu eşti cea care mă ocroteşte, deşi rolurile ar trebui să fie întotdeauna invers. În unele momente te simt, de parcă ai fi mama mea.
Ţii minte când te jucai cu papuşile de-a  mama şi fiica? Tu erai eu şi te purtai cu multă răbdare cu fiica ta din joc.
Te-am întrebat apoi, de unde ai învăţat manierele acelea şi mi-ai răspuns imediat: “De la tine. Tu te porţi aşa cu mine”. Au fost cele mai frumoase cuvinte, pe care mi le-a spus cineva vreodată. Asta e ideea! Să înveţi ce-i mai bun de la fiecare, iertând ce nu e perfect. Fii mai departe îngăduitoare, blândă şi ageră, spontană şi mândră. Toţi copiii sunt minunaţi, asta am învăţat de la tine. Colegii tăi, prietenii tăi sunt toţi speciali, în felul lor. Tu mi-ai vorbit atât de frumos despre fiecare dintre ei, încât am impresia că-i cunosc! Ştiu ce progrese au făcut şi când au avut nevoie de un pic de ajutor. Preţuieşte oamenii şi mai departe, învaţă-i că pentru toate trebuie  să munceşti.
 Eşti  puternică, curajoasă, generoasă şi demnă de respect. Nu mă pot lăuda cu asta, pentru că în cea mai mare măsură meritele îţi aparţin numai ţie. Tot ce-mi doresc e să fii aşa cum eşti. Înţeleg că noi ne  schimbăm , dar valorile învăţate acasă nu trebuie să dispară…
Păstrează scrisoarea asta. Când vei fi mai mare, ai s-o înţelegi mai bine. Să dea Dumnezeu s-o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi. Cu dragoste, mama…”

 Ludmila Goma, Conferențiar universitar, USMF “N.Testemițanu”

Preluare revista Unica

Scrisoare ptr cei dragi

Regretatul autor – Gabriel Garcia Marquez – a scris poate cea mai celebră sau frumoasă scrisoare celor dragi.

Spune întotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândeşti! Dacă aş şti că acestea sunt ultimele minute în care te văd, ţi-aş spune “Te iubesc”şi aş ignora, ruşinat, că tu o ştii deja.
Există întotdeauna un ‘mâine’ şi viaţa ne dă o altă oportunitate de a face lucrurile bine; dar dacă mă înşel şi această zi este singura care ne-a mai rămas, mi-ar plăcea să-ţi spun cât te iubesc şi că nu te voi uita niciodată. Ziua de mâine nu este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Astăzi ar putea fi ultima dată când îi vezi pe cei dragi. Nu mai aştepta, acţionează acum, pentru că s-ar putea ca “mâine” să nu mai vină niciodată şi, cu siguranţă, vei regreta ziua în care nu ţi-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrăţişare, un sărut şi în care ai fost prea ocupat pentru a adresa celor dragi o ultimă urare. Păstrează-i aproape de tine pe cei pe care îi iubeşti; şopteşte-le la ureche că ai nevoie de ei; iubeşte-i şi poartă-le de grijă; fă-ţi timp să le spui ‘te înţeleg’, ‘iartă-mă’, ’te rog’, ’multumesc’ şi toate celelalte cuvinte de dragoste pe care le cunoşti. Nimeni nu-şi va aminti de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-i lui Dumnezeu forţa şi înţelepciunea să le exprimi. Demonstrează prietenilor tăi şi fiinţelor dragi cât de mult înseamnă pentru tine.”

miercuri, 12 noiembrie 2014

Ce ne spun de fapt povestile?

Stiai ca prima varianta scrisa despre Cenusareasa si surorile ei geloase apare de fapt intr-un manuscris chinez ce dateaza de acum 3.000 de ani?
De ce oare niste povesti atat de vechi incat am putea crede ca sunt desuete, inadecvate timpurilor contemporane, ne vorbesc inca atat de mult?
Pentru ca reflecta structurile noastre psihice fundamentale. Sub forma de imagini simbolice, ele traduc problemele cu care ne confruntam inca din copilarie si care se refera, in acelasi timp, la relatiile familiale (rivalitate fraternala, incest…), si la cele personale (renuntare la dependentele din copilarie, afirmarea pesonalitatii, constientizarea propriilor valori, depasirea conflictului oedipian…).
Departe de a fi o simpla „literatura infantila“, aceste povesti, care pun in scena multe fantezii, aduc, in maniera lor, solutii la toate aceste probleme.
Iata de ce, adresandu-se direct eului innascut al copilului, basmele joaca un rol foarte important in constructia personalitatii. Pentru ca au adresat mesaje nu doar constientului, ci si inconstientului nostru, personaje precum Alba ca Zapada, Cei Tei Purcelusi si Tom Degetelul ne-au ajutat sa asimilam semnificatia binelui si raului, sa ne stimulam imaginatia, sa ne dezvoltam inteligenta si, mai ales, sa vedem mai clar cauzele emotiilor noastre.
Bogatia continutului simbolic al povestilor este atat de mare, incat ele se preteaza foarte bine analizei si interpretarii. Psihanalistii freudieni vor arata ce fel de material inconstient, refulat, este subinteles in fiecare dintre aceste povesti.
Pentru ei, Jack – care face sa creasca un vrej de fasole magic, urca pe tulpina lui si omoara un urias pentru a-i lua comoara – reprezinta afirmarea falica a adolescentului, care „isi omoara tatal“ pentru a-si impune propria virilitate.
La randul lor, psihanalistii jungieni vor vedea in aceasta poveste parcursul initiatic, imaginea nevoii de a accede la niveluri mai inalte. Totusi, sensurile nu se exclud unul pe celalalt!
Si exista si dovada: la fel ca in toate acele numeroase povesti in care tanarul erou se dovedeste mai siret decat uriasul, Jack le arata copiilor ca, ajutandu-se de inteligenta si de spiritul sau practic, poate iesi din orice dificultate.
Universalitatea si profunzimea simbolica a povestilor cu zane permite ca basmele sa fie citite, recitite si povestite de mii si mii de ori, la orice varsta. Acesta este motivul pentru care ele sunt din ce in ce mai folosite in psihoterapie si in dezvoltarea personala.
Atelierele de povesti se inmultesc, propunand diverse abordari pentru a trezi „copilul din noi“, pentru a dezvolta bogatiile imaginarului si a ne ajuta sa ne transformam.

„Alba ca Zapada“

Printesa Alba ca Zapada, invidiata de mama sa vitrega pentru ca este „de o mie de ori mai frumoasa“ decat ea, este trimisa in padure pentru a fi omorata. Crutata de Vanator, aceasta se refugiaza in casa celor Åžapte Pitici. Mama vitrega o gaseste si, de nenumarate ori, incearca sa o ucida. Insa de fiecare data printesa este salvata, iar la sfarsitul basmului se casatoreste, desigur, cu un print.
Dificultatile pubertatii

Putine povesti reusesc sa ne faca sa intelegem fazele importante ale dezvoltarii unui copil (in special perioada pubertatii la fetite), precum face Alba ca Zapada. La inceputul povestii, o regina care, mai tarziu, va muri dandu-i nastere Albei ca Zapada, se inteapa in deget.
Trei picaturi de sange cad pe zapada: inocenta, albul imaculat contrasteaza astfel cu sexualitatea (culoarea rosie). Aceasta poveste le pregateste pe fetite sa accepte menstruatia, iar copilul afla astfel ca o cantitate mica de sange este prima conditie a conceptiei.
In acelasi mod, Alba ca Zapada isi face educatia de tanara „cuminte“ pe langa piticii asexuati, asteptand „Printul tanar si frumos“, care o va elibera de dorinta care o sufoca (simbolizata de mar).
Atitudinea Mamei vitrege, care cauta in zadar sa se linisteasca („oglinda, oglinjoara…“), aminteste ca, printre etapele necesare constructiei identitatii feminine, mama trebuie sa cedeze locul fiicei.

Pielea de magar

Intr-o zi, un imparat bogat si puternic isi pierde sotia mult iubita, care, cu limba de moarte, spune ca acesta sa nu ramana vaduv, ci sa se recasatoreasca cu femeia careia i se va potrivi condurul sau. Dupa multa, multa vreme de cautare a unei noi sotii, sfatul imparatiei ii cere regelui sa se casatoreasca cu propria-i fiica, pentru ca ea era singura ce putea incalta condurul fostei imparatese.
In timp ce trebuia sa-si ofere acordul pentru nunta, printesa, sfatuita de dadaca, va cere trei rochii de aur, margaritar si diamante, ca apoi sa fuga cu ele de la palat, imbracata cu o piele de magar. Printesa va trai in saracie, ca gainareasa, intr-o alta imparatie, departe de regat, pana cand ii va fura inima tanarului print mostenitor si se vor casatori.

Interdictia incestului
Acest basm a fost mult timp trecut sub tacere si adesea chiar cenzurat, pentru ca abordeaza direct tabuul tabuurilor: incestul. Plecand de la o situatie extravaganta, interdictia incestului este clar explicata de dadaca ce, la moartea reginei, indeplineste functia de mama vitrega, avand grija de educatia tinerei fete.
Printesa da exemplu tuturor copiilor: ea reuseste sa se sustraga dorintei paterne apasatoare, renuntand la o viata de lux, dar, la sfarsit va fi recompensata si va avea un destin frumos.
In mod simbolic, in povesti, a se imbraca cu pielea unui animal ii permite eroului sa nu-si piarda sufletul…
  
„Cenusareasa“

Ramas vaduv, un om bogat se recasatoreste cu o femeie deja mama a doua fiice, una mai rea decat cealalta. Cele trei ii fac zile fripte Cenusaresei, pana cand, intr-o zi, in timpul unui bal, fiul regelui se indragosteste de cea din urma care, fugind la miezul noptii, isi pierde pantoful. Singura speranta a printului de a-si gasi aleasa inimii este ca toate femeile din regat sa probeze condurul de clestar.
 
Rivalitatea dintre frati

Intreaga poveste este construita in jurul angoaselor si sperantelor care formeaza esentialul rivalitatii dintre frati – Cenusareasa este sacrificata de mama vitrega in avantajul celor doua fiice ale sale.
Chiar daca surorile sunt vitrege si situatia Cenusaresei pare dusa la extrem, din cauza umilintelor indurate de eroina, emotiile tinerei fete traduc exact ce simte un copil intr-o situatie reala de rivalitate fraterna.
Dupa autorul Psihanalizei basmelor (1976), Bruno Bettelheim, a o considera pe mama vitrega drept figura terifianta ii permite copilului sa faca fata fantasmelor sale inconstiente de ura si dezgust fata de propriii sai parinti, fara a se simti vinovat.

„Scufita Rosie“

In varianta din 1697 a lui Charles Perrault, cea mai frumoasa fata din sat este trimisa de mama sa cu merinde la bunica. Traversand padurea, ea se intalneste cu lupul. Ajunsa la bunica ei (intre timp mancata de animal, pacalita), Scufita Rosie se alatura acestuia, in pat.

Povestea, cunoscuta sub zeci de variante, se termina in acest caz prin: „si spunand aceste vorbe, lupul rau s-a napustit asupra Scufitei Rosii si a mancat-o“.
Poate ca mai cunoscuta la noi este varianta care incepe similar, dar in care lupul cel rau ii pune tot felul de intrebari iscoditoare Scufitei Rosii, la care aceasta raspunde cu maxim de detalii legate de sanatatea bunicii, localizarea casei etc.
Apoi o convinge sa adune flori pentru bunica astfel incat el sa aiba timp sa o manance pe batrana, si mai tarziu, pe fata. Noroc cu vanatorul, care aude sforaitul lupului, ii vede burta uriasa si le elibereaza pe cele doua, umplandu-i apoi burta lupului cu pietre, de la a caror greutate acesta moare.
La finalul basmului, Scufita Rosie incheie: „De-aci inainte, n-o sa ma mai abat niciodata din drum cand oi merge singura prin padure, ci o sa ascult de povetele mamei!“.
 
Tentatia sexuala
Dintre toate povestile, celebra Scufita Rosie este cea mai explicita din punct de vedere sexual. Culoarea rosie exprima emotiile violente legate de sexualitate, iar lupul nu este un animal carnivor, ci o metafora clara a masculului. Cand tanara fata i se alatura acestuia in pat, si bestia ii spune ca bratele sale mari sunt pentru a o imbratisa mai bine, situatia e clara.
Lupul si vanatorul sunt doua figuri masculine antagonice, pe care tanara fata trebuie sa invete sa le recunoasca: primul este seducator si distrugator, al doilea, binevoitor si salvator. Aceasta poveste este o punere in garda foarte clara, a carei morala a fost schitata in cateva randuri chiar de Charles Perrault: „Tinerele fete, frumoase, bine facute si dragute, nu fac bine cand asculta de tot felul de oameni“.

 Autor: Psychologies

luni, 10 noiembrie 2014

Castelul Vieţii


A fost odată un domn care hotărâse să facă o excursie prin Europa.  Ajungând în Marea Britanie, din aeroport a cumpărat un ghid de călătorie ce cuprindea castelele ce pot fi vizitate în Marea Britanie, în el fiind menţionate zilele şi orele de vizită, uneori acestea fiind foarte limitate. Pe una dintre paginile ghidului, acesta a văzut o ofertă specială "Castelul Vieţii Tale." Din fotografiile prezentate, castelul nu părea mai bun sau mai rău ca altele... Ghidul mai indica, că din motive care vor fi anunţate mai târziu, pentru vizitarea castelului nu se percepe taxă la intrare, ci la ieşire, iar coordonarea zilei şi orei vizitei, urmează a se face individual, la numărul de telefon indicat.
Intrigat de oferta neobişnuită, de cum ajunge la hotel, domnul formează numărul de telefon şi se întelege cu proprietarul cu privire la data călătoriei.
La intrarea în castel era inscripţionat: "Totul în lume decurge după anumite legi.". La uşă domnul a fost întâmpinat cu foarte multă amabilitate către un om îmbrăcat într-o fustă tipic scoţiană, în carouri.
- Ceilalţi vizitatori au intrat deja? – se interesează turistul.
- Ceilalţi vizitatori? – se miră omul. Nu, numai e nimeni, vizitele în Castelul nostru se efectuează individual şi nu oferim nici serviciile unui ghid.
Nespunând nimic cu referire la programul de lucru, el a început a-i povesti turistului istoria castelului şi a făcut o trecere în revistă a tuturor lucrurilor notabile ce pot fi admirate acolo: tablourile de pe pereţi, sala cu modele de armuri de lângă intrare, armele militare din cameră sub scări, catacombele şi camera de tortură din temniță. Când a terminat povestirea, el i-a înmânat vizitatorului o lingură.
- Şi asta de ce? – a întrebat el nedumerit.
- Astea sunt regulile noastre. Noi nu percepem o taxă de intrare, iar costul excursiei îl stabilim în felul următor: fiecărui vizitator îi dăm o lingură, umplută cu nisip fin, în acesta fiind exact o sută de grame de nisip, iar fiecare om care intră trebuie să poarte această lingură cu el pe tot parcursul vizitei. După terminarea vizitei, măsurăm nisipul rămas în lingură, iar pentru fiecare gram lipsă se achită o Liră sterlină ...
- Şi dacă nu vărs nici un gram?
- Oh, în acest caz, vizita este gratuită.
Vizitatorul a fost surprins şi amuzat de o astfel de condiţie. Gazda primitoare a umplut lingura cu nisip şi excursia Seniorului a început.
Încrezător în puterea mâinilor sale, el a început să urce încet treptele, neluându-şi privirea de la lingură. În partea de sus, lângă galeria de tablouri, el a decis să nu meargă, pentru că vântul sufla puternic şi ar putea vărsa nisipul. A coboarât sub scări pentru a ajunge la sala cu arme militare, dar stând sub scară, şi-a dat seamă că, pentru a ajunge în acea sală, trebuie să sară peste o balustradă. Acest fapt nu i-ar fi pus viaţa în pericol, dar avea să ducă la vărsarea nisipului din lingură, aşa că domnul s-a mulțumit doar cu examinarea camerei de la distantă. Pentru acelaşi motiv, acesta nu s-a coborât în temniță, deoarece trebuia să coboare pe nişte scări foarte abrupte. Foarte mulţumit de faptul că a păstrat conţinutul din lingură intact, a început să se îndrepte spre locul de unde şi-a început turul. Acolo era aşteptat de persoana care îl primise cu o balanță în mână. Domnul a golit conţinutul din lingură în balanță şi a aşteptat nerăbdător rezultatul.
- Surprinzător, aţi pierdut doar jumătate de gram, ceea ce înseamnă că, nu trebuie să plătiți nimic pentru vizita efectuată.
- Mulţumesc.
- Ţi-a plăcut vizita? - întrebă la sfârșit omul în fustă.
Turistul, după un moment de ezitare, decide să fie sincer.
- De fapt, nu prea. Tot timpul m-am gândit la nisip şi nu am reuşit să examinez ceea ce era în jurul meu.
- Foarte regretabil! Ştii, voi face o excepţie pentru tine. Voi umple din nou lingura ta, pentru că astea sunt regulile, dar de data aceasta uită de nisip pentru că, chiar dacă îl verşi pe tot, nu vei plăti nimic pentru vizită. Unica condiţie este că, trebuie să terminați turul în 12 minute, deoarece după acest interval de timp trebuie să vină un alt vizitator.
Fără a risipi nici un moment, domnul a luat lingura şi a fugit spre sala de lângă antreu, pentru a arunca o privire rapidă la exponatele de armură. După a coborât repede pe scări în temniță. Nisipul deja îl vărsase tot, dar asta nu mai conta. Acolo el nu a petrecut nici un minut, pentru că timpul se scurgea destul de repede. A alergat spre camera de sub scări, unde erau depozitate armele, dar aruncând o privire la ceas, şi și-a dat seama că au trecut deja unsprezece minute. Timp pentru a vizita camera cu arme nu mai avea, de aceea s-a hotărât să plece spre ieşire, unde era aşteptat de același om în fustă.
- Văd că nu mai aveți nisip în lingură, lucru ce mă face să cred că, nefiind obligat să aveţi grija nisipului, de această dată turul castelului v-a plăcut.
Vizitatorul nu a răspuns imediat.
- De fapt, nu... - a spus el în cele din urmă - Mă gândeam cum să nu întârzii, chiar dacă am vărsat tot nisipul, nu am avut nici o plăcere.
Omul în fustă îşi aprinde pipa şi spune:
- Există oameni care trec prin ”Castelul Vieţii” lor, încercând să nu plătească pentru nimic, şi nu se pot bucura de această călătorie. Mai sunt şi alţii, care întotdeauna sunt grăbiţi, pierd repede totul şi nu pot obţine plăcere. Puţini înteleg ştiinţa vieţii. Ei descoperă fiecare ungher şi se bucură de fiecare moment. Ei ştiu că trebuie să plătească pentru tot, dar înteleg că în viață sunt lucruri pentru care merită să plătești.
Să nu uităm că farmecul vieții vine din micile plăceri și bucurii pe care aceasta ni le oferă...

Preluare net