marți, 2 februarie 2016

Scrisoare ptr mama lui Rareș


Multă sănătate ptr Rares, dragă Andreea, mămică minunată. Atunci când am fost împreună cu prietenii mei dragi la voi si la ceilalți copii, internați ptr probleme grave de sănătate, în cadrul spitalului Louis Turcanu Timisoara, cu scopul de a vă aduce puțină bucurie, prin generozitatea unor persoane care si-au dorit să rămână în anonimat, am trăit cele mai puternice senzații din viața mea. 
Credeam că sunt foarte puternică dar am aflat că sunt o persoană vulnerabilă, sensibilă și empatică. A fost ptr prima dată când mi-am găsit cu greu cuvintele, mi-a fost teamă să nu lezez nici prin cel mai mic gest pe cineva de acolo. Uneori poți face rău cu intenții bune, așa că am lăsat să vorbească gesturile ptr mine și m-am exprimat cu puține cuvinte...
Fiecare copil pe care l-am văzut atunci și cu care am interacționat, în jur de 30, a fost un motiv în plus să mă gândesc că toate problemele mele, toate experiențele de viață, au fost doar niște încercări menite să mă transforme în omul care sunt, care era bine ascuns undeva în mine.
Îmi doresc din suflet ca Rareș să fie din nou acel copil sănătos, dulce și poznaș. Eu cred în Rareș, în forța lui interioară, în dorința lui puternică de a susține din nou un meci de fotbal la care să fim cu toții prezenți iar apoi să ne bucurăm fiecare în parte de spectacolul vieții...
Forzza Rareș! Îți doresc să ajungi bătrân și înțelept, să te transformi într-un bărbat demn, puternic și fermecător. 
Nu te lăsa, tanti mama lui Rareș! Mămicile de îngeri-pămînteni sunt cele mai puternice din lume! Închide ochii și încearcă să-ți imaginezi următoarele momente: absolvirea clasei a 8-a, absolvirea clasei a 12-a, absolvirea Universității, nunta lui Rareș cu aleasa lui și momentul în care îți vei plimba nepoții prin parc, fericită și împlinită că Universul a conspirat ca toate acestea să fie posibile...
Se spune că unii îngeri se deghizează în oameni, dorind să ne învețe lecții menite să ne facă să urcăm pe o treaptă superioară a evoluției noastre spirituale, ei fiind deja niște spirite superioare.


Andreea,  într-o zi îți vei spune fericită, ridicând ochii spre cer: ”Acest curcubeu este ptr mine!

Te pup cu drag pe sufletul frumos, Codruța C