joi, 30 mai 2013

Omul Frumos...



In avion cu Dan Puric

"Acum cativa ani ma duceam in America si avionul s-a oprit pentru o escala in Timisoara . Iar de acolo s-a urcat in Boeing-ul modern un sat intreg de babe, imbracate in negru, ca dintr-un film de Kakoyanis, infofolite, legate, grase, cu papornite, de parca mergeau cu RATA. In sinea mea, am gandit stanjenit ca asa se strica imaginea Romaniei in lume. Pe vremea aceea credeam ca imaginea e importanta, nu Romania .

Dupa ce am trecut Atlanticul si ne apropiam de destinatie, cu o ora inainte, ni s-a dat sa completam niste formulare, destul de agresive, care te anchetau in toate dimensiunile tale de calator. Am avut sentimentul ca tot avionul dadea teza la limba romana. In starea aceasta de examen, m-am pomenit cu vreo cinci babute langa mine, care mi-au spus cinstit: "Scrie-ne si noua, maica, aici, ca noi nu stim nimic!" Si astfel, eu le intrebam din chestionar si ele imi raspundeau din inima:
- Cand te-ai nascut, mama? - 1877.
- Cati copii ai? - 11.

Si-asa mi-am dat seama ca stateam de vorba cu Independenta Romaniei. A inceput sa se clatine avionul. Avionul se clatina si la toti ne-a fost frica, inclusiv mie, asta cu imaginea Romaniei in lume. Mi-am pus centura, stewardesele au plecat si ele speriate. Babele, in schimb, stateau langa mine si se sprijineau de partea de sus, ca si cum ar fi mers cu RATA. Zic:
- Maica, stai jos, ca a inceput furtuna. E pericol sa ne prabusim. Nu ti-e frica?
- Lasa, mama, raspunde babuta, mi-am facut o cruce, la Dumnezeu nu insisti. Ajunge.

In siguranta ei stateau doua mii de ani de crestinism. Iar eu, pe langa babuta, eram un puric. Eu eram imaginea de azi a Romaniei in lume, iar ea era icoana neamului din totdeauna. Babuta m-a reincrestinat intr-o fractiune de secunda si, astfel, am vazut din nou Omul Frumos
".

vineri, 24 mai 2013

Despre recunostinta


O poveste reala spune ca intr-un orasel din America, traia un om care s-a imbogatit din petrol. Dorind sa sprijine localitatea unde s-a nascut si a crescut a facut un gest surpriza. De Craciun, in fiecare an, fiecare om din cei 10.000 – 15.000 de locuitori primea acasa un plic cu o suma de bani de la prietenul nostru.
Asta s-a intamplat an de an, timp de 5-6 ani.
Intre timp, copii omului au crescut si a venit vremea sa se duca la facultate. Tatal s-a gandit ca poate intrerupe traditia cu plicurile de Craciun pentru a le cumpara copiilor un apartament si a le plati facultatea. Asadar, in acel an…nimeni nu si-a mai primit plicul cu bani acasa. Mai intai au crezut ca e doar o intarziere, apoi au inceput sa se enerveze, iar dupa o saptamana de la Craciun au intrat in panica. Oare nu-si vor mai primi banii ?
Dupa o discutie la carciuma…incet incet tot mai multi locuitori s-au indreptat catre casa unde locuia cel care ii ajutase atatia ani. Au inceput sa vocifereze, au venit cu bannere, lozinci si pancarte. Intr-un final omul nostru iese din casa si incearca sa le explice situatia :
- Dragii mei, acum am doi copii mari, trebuie sa ii dau la universitate, sa le cumpar o casa, sa isi continue si ei studiile, sa am grija de viitorul lor.
La care toata gloata a raspuns in cor :
Pai tu iti dai copiii la facultate pe banii nostri ?


Cine sare mai sus?



Un baiat cam de zece anisori era suparat foarte tare pe faptul ca niciodata nu castiga, atunci cand era chemat de ceilalti copii la jocul "sare piatra". In ce consta jocul acesta: ei puneau mai intai o piatra mai mica , apoi una mai mare, apoi un scaun de bucatarie, apoi un scaun cu speteaza si se straduiau sa sara peste ele.

Baiatul nostru desi ambitios nevoie mare nu putea sa sara mai sus decat sa treaca peste piatra mai mare. Cand ajungea la scaunul de bucatarie se impiedica, iar in scaunul cu speteaza mereu se lovea, iar ceilalti radeau de el.

Intr-o zi, dupa joaca, se duse la mama sa plangand. Ii povesti mamei sale cum se straduia sa sara cat mai sus, dar ca nu putea sa sara cat ceilalti, si ca, impiedicandu-se in scaune, toti radeau de el.

- Puiule draga, stai un pic sa vedem despre ce este vorba si nu te mai necaji...Ia spune-mi tu te rogi in fiecare seara?...
- Da mama ma rog...
- Si catre cine inalti tu rugaciunea?
- Pai catre Dumnezeu si sfinti...si catre ingeri...
- Si unde sunt acestia?
- Pai acolo sus in Cer, spuse copilul.
- Ei da! spuse mama sa... Noi parintii tai suntem sanatosi, la noi in familie este pace si liniste, avem bunastare?
- Da mama, avem toate astea! spuse micutul.
- Ei daca avem toate astea inseamna ca rugaciunile tale sunt ascultate si ca tu poti sari mult mai sus decat crezi.


 Fiindca unii oameni aici pe pamant pot sa sara sus peste pietre ori peste scaune, dar omul care se roaga poate sa sara pana sus la Cer.

Ce m-a invatat cainele meu....



Ai lasat vreodata frica sa te cucereasca si sa te subjuge? Au fost situatii in care ai ales sa renunti la anumite actiuni din pricina fricii? Ai preferat sa nu pleci cu avionul in vacanta pentru frica de zbor cu avionul sau nu te-ai urcat intr-un montagne russe din teama paralizanta de inaltimeEi bineastazi vei citi despre un caine uluitor care m-a ajutat si invatat sa imi depasescpropriile mele frici.Caspian era noua achizitie a casei mele. A aparut in fata casei noastre intr-o dimineata.Era numai piele si osacoperit de purici si mizerie si fusese ranit – avea o rana vie sangeranda pe corpul lui slabanog. I-am aruncat o singura privire acestui animal amarat si i-am spus ca este acasa.fost nevoie de saptamani intregi de tratamente veterinare, de bai si de multe boluri de mancare dar in final a inceput sa arate a caine care va reusi sa supravietuiascaOasele au inceput sa nu i se mai vadapielea si blana au inceput sa capete luciu si el a devenit umbra mea constanta pretutindeni, in semn de apreciere ca i-am salvat viata. Era intotdeauna lipit de mine, cuexceptia momentelor cand trebuia sa ma duc sus la etaj in biroul meu.Casa mea avea o scara de lemn care ducea la etajCatelul meu Caspian era de-a dreptul ingrozit de aceste scari. Nu conta nimic din ce faceam ca sa ii construiesc increderea in sine sau cu ce mancare minunata il tentam ca sa urce scarilepur si simplu refuza sa se atinga de eleRamane jos la baza scarilor, la partertremurand tot ori de cate ori ma apropiam de el. Iarcand ma vedea ca urc scarile ca sa ma duc in birou, era terminat de disperare ca era separat de mine si ramanea acolo jos suspinand si schelalaind.Nu aveam nicio idee de unde anume i-a aparut aceasta frica de scari si cu atat mai mult nu stiam ce pot face ca sa il ajut sa invingem fricaDupa doua saptamani de incercari zilnice, am renuntatDeci daca nu dorea sa urce scarile, fie ca el, sa nu le urceDar singura mea aparare ca sa nu ii aud plansul de la parter era sa pornesc muzica tare ori de cate ori trebuia salucrez in biroul meuCand imi terminam treaba si coboram scarile, Caspian exploda intr-o bucurie frenetica de fericire ca suntem din nou impreuna.Dupa o luna de zile in acest model, am fost trezita intr-o dimineata de un zgomot. Am ramas in pat incercat sa identific ce era.Click, click, click. Liniste. Click, click, click. Iarasi liniste.  Am stat asa aproape 15 minute inainte ca sa invinga curiozitatea dorinta de a mai ramane sub plapuma calda. M-am ridicat din pat, mi-am pus halatul pe mine si am iesit din dormitor ca sa investighez de unde venea zgomotul. Cand am identificat cauza lui, am ramas pur si simplu cu gura cascata.Il urmaream pe Caspian care urca scarile cu atentie. Click, click, click. Ajungea sus la etaj, se rasucea, apoi cobora scarile inapoi la parterClick, click, click.Cand ajungea jos, se rasucea si se uita la mine cu atata mandrie de parca ar fi spusChiar nu e mare lucru! Pot sa fac asta, pot!!Apoi a repetat aceasta schema sus-jos din nousi din nou si din nou, de cel putin 25 de ori, dupa ce oricum mai facuse asta inca 15 minute pana sa vin eu sa il vad.Urmaream cum creste increderea in sine cu fiecare urcare si coborare a scarilor care il speriau inainte ingrozitor. Limba ii iesea de bucurie iar coada se misca frenetic de bucuria triumfului sau asupra propriei frici. Stia ca niciodata de acum inainte nu avea sa ii mai fie frica ca va fi despartit de mine din cauza scarilor.Eu oricum il iubeam pe Caspian, dar in acea zi am capatat un incredibil respect pentru curajul si determinarea sa.Eram in egala masura preocupata daca eu as fi dispusa sa imi depasesc propriile mele friciEram si eu pregatita sa imi privesc fricile in fata apoi sa fac pasii concreti ca sa le infrang? Eram dispusa sa imi simt frica in corp si totusi sa continui sa fac de ceeaceimi era frica? Am luat multe decizii in acea zi care ulterior mi-au adus o viata mult mai bogata – si trebuie sa ii multumesc lui Caspian pentru asta!Asa ca pun aceeasi intrebare si pentru tine: Tu esti dispus(a) sa iti privesti fix frica in fata apoi sa urmezi pasii de a o depasi? Vrei sa iti simti frica apoi sa o invingi? Esti constient ca frica ta te tine departe de ceva ce te poate face mult mai implinit?De fiecare data cand te confrunti cu o frica, incearca sa iti amintesti de acest caine curajos care a fost capabil sa isi cucereasca frica cu dragoste si determinare – apoi urmeaza-i exemplul. Tututor ne este frica de ceva in vietile noastre.Nu este nicio rusine sa iti fie frica. Cheia catre victorie, totusi, este sa iti privesti frica in fata si sa faci orice e nevoie ca ea sa nu te maidomine.Poti permite fricilor tale sa te tina separat de ceeace iti doresti cu adevarat in viata – sau poti urma exemplul lui Caspian si sa cuceresti scarile!


Autoarea acestei frumoase intamplari este Ginny Dye, fondatoare si CEO a companiei The Ultimate Life Company – creata pentru a da putere oamenilor de a-si implini viata pe care si-o doresc.