joi, 31 mai 2012

Raul pe care nu-l ataci se autodistruge




Lumea se vede frumoasa cand ai o minte si un suflet pline de frumusete. Mizeria, suferinta si durerea dispar din calea îndragostitilor si a copiilor doar pentru ca dragostea din interiorul lor nu le poate percepe.
Fara a fi fericit în tine, de unul singur sau însotit, între cei patru pereti pustii ai camerei tale ori în multime, fericirea nu poate exista. Starea de bine, starea de multumire si de fericire sunt în interiorul tau. Altfel, nici o experienta, cat de fantastica ar fi, nu ti le poate cladi.
Nici femeia “zana”, nici barbatul “soare”, nici aurul, nici diamantele sau banii nu au puterea sa teasa fericire în sufletul sufocat de durere. Pur si simplu, nefericirea nu poate vedea fericirea si invers. Suferinta nu poate vedea dragostea si invers. Lumina nu poate vedea întunericul. Mintea înfricosata nu poate observa pacea, iar mintea plina de ura nu are puterea de a percepe dra­gostea.
Noi, oamenii, observam diferite aspecte ale existentei, care descriu, de fapt, cum ne simtim. Ceea ce ne atrage atentia ne capteaza energia si aici începe un proces subtil de atractie. Ceea ce observam devine prezent din ce in ce mai mult în vietile noastre. Fie ca ne place sau nu, simplul fapt ca “observam” ceva, atrage mai mult din acel ceva catre noi.
De îndata ce putem “observa” mai multa dragoste, mai multa frumusete, mai multa iertare, mai multa fericire, mai multa caldura si armonie, vom atrage aceste aspecte în vietile noastre. Ele vin pentru ca “este cineva” care le poate observa. Este un om, un suflet, o minte care poate vedea frumusetea si de aceea frumusetea se înfatiseaza în fata sa, prin diferite evenimente.
Un om carcotas, obisnuit sa descrie numai ce nu-i bun, ce nu-i frumos, ce nu-i multumitor si fascinant, ce-i plin de mizerie si de suferinta, va atrage evenimente cu acest continut. Nu pentru ca “se afla” o forta misterioasa în spatele dramei si a mizeriei umane, cat pentru ca cineva observa drama si mizeria, fara a face din observatia sa ceva constructiv. Observatia de dragul observatiei, de dragul criticii si al propriei inteligente, de dragul propriului nostru ego, devine un fel de drum catre iad, pavat cu aparente bune intentii.
În lumea noastra, critica poate fi un instrument salvator si important de schimbare, atata vreme cat o folosim în acest scop. Altfel, nu facem decat sa atragem catre noi ceea ce criticam, ceea ce nu ne place la altii, ceea ce ne enerveaza la lumea înconjuratoare si aceasta pentru ca Universul nu ne vede diferiti.
În ochii divinitatii suntem “una”, iar demonstratia ne prinde nepregatiti aproape întotdeauna. Insistenta de a critica, a agresa, a violenta sau a distruge pe cineva, fie în numele moralitatii, al idealurilor nobile ori chiar al dragostei, genereaza un subtil proces de atractie a evenimentelor pe care le dezavuam.
Ele ne dezvaluie gandurile, asa cum sunt în realitate. Ne dezvaluie trairile, actiunile si atitudinile. Evenimentele vietii ne dezbraca de minciuna si de sentimentul ca putem ascunde ceva anume, caci ele ne pun în relatie directa cu sentimentele îngropate în trecut, cu ura nerecunoscuta, cu dragostea nestiuta, cu frica sau cu bucuria din noi.
Daca am putea observa mai mult ce-i bun si frumos, ce e în armonie cu binele, ne-am apropia de acestea toate si n-am avea nevoie de agresivitate sau de ura pentru a ne împotrivi lor, caci asa cum a spus Buddha:  “raul pe care nu-l ataci se autodistruge”.
Sursa articol Energie Pozitiva

miercuri, 30 mai 2012

Povete demne de luat in seama.



Unii oameni sunt neintelegatori,fara logica si egoisti:

Iubeste-i si asa!

Daca faci bine,s-ar putea ca oamenii sa te invinuiasca de interese ascunse si egoiste:

Fa totusi bine!

 Daca esti un om de succes,o sa ai parte de prieteni falsi si de dusmani adevarati:

Fii totusi om de succes!

Binele pe care-l faci astazi poate fi uitat maine: Cinstea te poate face vulnerabil:

 Fii totusi cinstit!

 Oamenii cei mai mari,cu cele mai marete idei, pot fi doborati de oamenii cei mai marunti si putini la   
minte.

Cugeta totusi cu maretie! 

Ceea ce cladesti in ani de zile se poate nimici peste noapte:

Construieste totusi! Daca gasesti linistea si fericirea, oamenii pot fi gelosi... 

 Fii fericit,oricum! Oamenii au intr-adevar nevoie de ajutor,dar te pot lovi daca-i ajuti: Ajuta-i si iarta-i totusi!

Da lumii tot ce ai mai bun,orice s-ar intampla! Daruieste,orice s-ar intampla! Iubeste,orice s-ar intampla! 

Ajuta,orice s-ar intampla! Cladeste, orice s-ar intampla! ,,Cel ce seamana intru binecuvantare,
intru binecuvantare va si secera..."

Ca pe cel ce da cu voie buna il iubeste Dumnezeu". Iar la urma urmei, este intre tine si Dumnezeu.... Iubiti-va unul pe altul iubiti-va mult! Fa totusi binele!


marți, 29 mai 2012

CALEA SPRE FERICIRE



Cu multi ani in urma traia in sudul Indiei, intr-o pestera de pe muntele Arunasala, un mare intelept, a carui faima depasise cu mult hotarele tarii. El se numea Ramana, iar poporul ii daduse si numele de Maharishi (mare intelept). Ramana traia in mare simplitate si totusi, se considera cel mai fericit om din lume. Lumea credea cu tarie ca Ramana cunoaste marele secret – secretul caii care duce la fericire, aici pe Pamant, in aceasta viata. Multi regi invidiosi i-au oferit putere si bani si au incercat chiar sa-l ameninte cu moartea, pentru a-i smulge secretul caii spre fericire. Cu cat insistau mai mult, cu atat erau mai nefericiti, caci Ramana Maharishi tacea si fericirea lui era din zi in zi mai mare. Intr-o zi a venit la el un copil si i-a spus cu simplitate : -Domnule, la fel ca Dumneavoastra, as vrea si eu sa fiu fericit. Va rog spuneti-mi si mie care este calea spre fericire. Ramana Maharishi, vazand puritatea copilului, i-a zis : -Tie iti voi arata calea ce duce la fericire. Vino cu mine si fii foarte atent. Calea aceasta nu este usoara. De cele mai multe ori, orice cale fara greutati nu duce nicaieri. Calea fericirii e o cale ingusta si abrupta si de aceea trebuie, de la inceput, sa mergi pe ea pas cu pas, incet si cu mare atentie. Ea este aratata de Dumnezeu numai celor alesi. Copile, marele secret al caii spre fericire nu este altceva decat o serie de pasi pe care trebuie sa-i faci, cu mare concentrare si convingere, de-a lungul intregii tale vieti. Primul pas este sa stii ca Dumnezeu exista in toate lucrurile din viata ta si, pentru aceasta, trebuie sa-L iubesti si sa-I fii recunoscator pentru tot ce ai si pentru toate evenimentele care ti se intampla; sa fii multumit cu ceea ce ai si cu ceea ce nu ai; acest pas se numeste DEVOTIUNE. Al doilea pas este sa te iubesti pe tine insuti, in fiecare zi. Cand te trezesti si inainte de a adormi, spune: „Sunt important, am valoare, sunt capabil, sunt inteligent, sunt iubitor, astept mult de la mine, nu exista obstacol pe care sa nu-l pot invinge.” Acest pas se numeste RESPECT DE SINE. Al treilea pas este sa pui in practica tot ceea ce spui ca esti si, daca tu gandesti ca esti in stare, fa ceea ce iti propui; daca tu gandesti ca esti inteligent, actioneaza inteligent; daca tu gandesti ca esti capabil de iubire si devotament, iubeste fara teama tot ceea ce a creat Dumnezeu in jurul tau; daca tu gandesti ca nu exista obstacol pe care sa nu-l poti depasi, atunci propune-ti obiective in viata si lupta pentru realizarea lor, pana cand le vei obtine. Acest pas se numeste MOTIVARE. Al patrulea pas este sa nu invidiezi pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este; ei vor obtine partea lor, tu o vei obtine pe a ta. Sa nu pastrezi in inima ta ranchiuna impotriva nimanui, caci acest sentiment nefast nu te va lasa sa fii fericit. Trebuie sa-L lasi pe Dumnezeu sa faca dreptate si tu iarta si uita. Acest pas se numeste ONESTITATE. Al cincilea pas este sa nu iei absolut nimic, de la nimeni, din ce nu iti apartine; aminteste-ti ca, potrivit legilor implacabile ale naturii, daca o faci, maine vei pierde ceva de mai mare valoare. Acest pas se numeste CINSTE. Al saselea pas este ca nu trebuie sa faci pe nimeni sa sufere fizic, mental sau spiritual; toate fiintele Pamantului au dreptul sa fie respectate si iubite. Acest pas se numeste NON–VIOLENTA. Ultimul pas este sa observi cu atentie ce este in jurul tau; sa descoperi mereu in fiecare lucru, eveniment, fiinta, partea lui buna si nu lipsurile. Ajuta-i pe cei care au nevoie, fara sa te gandesti ca nu vei primi nimic in schimb. Iubeste adevarul, chiar daca el te dezavantajeaza. Acest pas se numeste DISCERNAMANT. Copile, secretul succesului pe calea care duce la fericire are si un pret: Trebuie sa renunti pentru totdeauna la desertaciunile acestei lumi. Este foarte greu, dar si rasplata e foarte mare… Swami Venkatesananda

Povestea unui inger...




A fost odată un bebeluş încă nenăscut. Acesta fusese conceput cu săptămâni în urmă şi trăia de atunci în pântecele mamei sale. Se simţea bine în acel loc minunat şi creştea în fiecare zi din ce în ce mai mare. Vorbea zilnic cu Dumnezeu şi învăţa foarte multe lucruri de la El. Trăia, parcă, într-un balon plin cu apă înăuntrul unei fiinţe vii. Într-o bună zi, el a simţit că balonul de apă în care locuia s-a spart, iar apa care îi oferise confort în tot acest timp, a început să se reverse. S-a speriat atunci foarte tare, aşa că l-a întrebat imediat pe Dumnezeu:

- Doamne, spune-mi, te rog, ce se întâmplă cu mine?
 - A sosit vremea, fiule, să te trimit pe pământ, i-a răspuns Dumnezeu.
 - Vai, Doamne! a spus atunci bebeluşul, spune-mi, te rog, cum mă voi descurca acolo, fiind atât de mic şi neajutorat?
 Dumnezeu i-a răspuns:
 - Tu nu ai de ce să te temi, fiule. Dintre toţi îngerii care trăiesc pe pământ, Eu am ales unul pentru tine. Acest înger te va aştepta şi va avea grijă de tine.
 - Dar, oare, mă voi descurca acolo, Doamne? Aici în Rai cu Tine, eu nu făceam nimic altceva decât să cânt şi să zâmbesc, iar acest lucru era destul pentru a fi fericit.
 - De acum înainte, o să-ţi fie şi mai bine, a continuat Dumnezeu. Îngerul tău va cânta pentru tine, iar tu vei zâmbi în fiecare zi şi vei simţi iubirea îngerului tău. Vei vedea că
 aceste lucruri te vor face şi mai fericit.
 - Cum voi putea înţelege când oamenii vor vorbi cu mine, dacă nu ştiu limba pe care o vorbesc ei?
 - Să nu-ţi fie frică, fiule. Îngerul tău de pe pământ îţi va spune cele mai frumoase şi mai dulci cuvinte pe care le vei auzi vreodată. Cu multă răbdare şi grijă, îngerul tău te va învăţa să vorbeşti.
 - Spune-mi, te rog, Doamne, ce trebuie să fac când voi dori să vorbesc cu tine?
 - Îngerul tău îţi va împreuna mâinile şi te va învăţa să te rogi.
 - Am auzit că pe pământ sunt foarte mulţi oameni răi. Cine mă va proteja?
 - Îngerul tău te va apăra, chiar dacă acest lucru va însemna să-şi rişte viaţa.
 - Dar eu voi fi întotdeauna supărat pentru că nu Te voi mai putea vedea…
 - Îngerul tău îţi va vorbi întotdeauna de Mine şi te va învăţa felul prin care tu vei veni la Mine, cu toate că Eu voi fi întotdeauna în preajma ta.
 În acel moment se făcu o linişte deplină în Rai. Vocile de pe pământ începeau să se audă din ce în ce mai tare. Simţind aceste lucruri, micuţul a întrebat atunci în grabă, dar
 cu o voce blândă:
 - Oh, Doamne! Dacă a venit vremea să plec acum de lângă Tine, te rog, să-mi spui numele îngerului meu!
 - Numele îngerului tău nu are nicio importanţă, dar tu vei numi acest înger… Mama!
(autor necunoscut)

Osho – Despre post si constientizarea alimentatiei 


Corpul este sufletul vizibil si sufletul este corpul invizibil. Corpul si Sufletul nu sunt desparţite niciunde, isi apartin unul altuia, sunt parţi ale întregului. Trebuie sa accepţi corpul, trebuie sa iubeşti corpul, trebuie sa respecţi corpul, trebuie sa-i fii recunoscator corpului… Corpul este cel mai complex mecanism al existentei – este pur şi simplu minunat! Si binecuvantati sunt cei ce se minuneaza. Incepe sa simti minunea cu corpul deoarece este cel mai apropiat. Prin corpul tau s-a apropiat natura cel mai mult de tine, prin corpul tau a venit existenta cel mai aproape de tine. In corpul tau se afla apa oceanelor, in corpul tau sunt focul stelelor si ale sorilor, in corpul tau este aerul, corpul tau este facut din pamant. [...]

De cate ori tii post, corpul nu mai trebuie sa munceasca sa digere. In aceasta perioada, corpul poate sa munceasca pentru a elimina celulele moarte, toxinele. Este ca si cum intr-o zi, duminica sau sambata, esti liber si vii acasa si faci curatenie toata ziua. Toata saptamana ai fost prins si ocupat si nu ai putut sa faci curatenie in casa, drept pentru care faci totul intr-o singura zi. Cand corpul nu are nimic de digerat, cand nu ai mancat nimic, corpul incepe sa se autocurete. Procesul debuteaza spontan si corpul incepe sa arunce tot ce nu ii este necesar, tot ce i se pare ca o povara.

Postul este o metoda de purificare. Din cand in cand, postul este extraordinar – sa nu faci nimic, sa nu mananci, doar sa te odihnesti. Bea cat mai multe lichide, odihneste-te, iar corpul se va curata. Uneori, daca simti ca este necesar un post mai lung, poti sa tii si un post mai indelungat – insa fii foarte indragostit de corpul tau cand faci asta. Si daca simti ca postul ii face rau in vreun fel, opreste-te. Daca postul ajuta corpului, te vei simti mai energic; te vei simti mai viu; te vei simti intinerit si vitalizat. Acesta ar trebui sa fie criteriul: daca incepi sa simti ca esti slabit, daca incepi sa simti ca apare un tremurat subtil al corpului, atunci fii atent – postul nu mai inseamna o purificare; a devenit distructiv. Opreste-l.

Insa mai intai trebuie sa inveti intreaga stiinta a postului. De fapt, inainte de a incepe sa postesti, ar trebui sa consulti pe cineva care a tinut un post indelungat si care cunoaste foarte bine calea, pe cineva care cunoaste toate simptomele problemei: daca devine distructiv, ce se va intampla? Daca nu este distructiv, ce se va intampla? Dupa un post real, purificator, te vei simti nou, mai tanar mai curat, mai usor, mai fericit; iar corpul va functiona mai bine pentru ca acum este descarcat. [...]

Omul a ratacit calea. Nici un animal nu se hraneste ca omul; fiecare animal are o hrana preferata. Daca iti aduci bivoli in curte, ei nu vor manca decat o anumita iarba. Nu vor incepe totul si orice – sunt foarte selectivi. Au o anumita atitudine fata de hrana lor. Omul este complet pierdut, nu are nici un fel de atitudine fata de mancarea sa. Mananca orice si totul. De fapt, nu exista nimic care sa nu fie mancat, pe undeva prin lume, de catre om. In unele locuri se mananca furnici. In alte locuri se manca serpi. In unele locuri se consuma caini.

Omul mananca orice. Omul este pur si simplu nebun. Nu stie ce anume este in rezonanta cu trupul sau si ce nu. Este complet confuz. In mod natural, omul ar trebui sa fie vegetarian, deoarece intregul sau corp este facut pentru legume. Pana si oamenii de stiinta sunt de acord cu faptul ca intreaga structura a corpului uman indica faptul ca omul ar trebui sa fie vegetarian. Omul este descendentul maimutelor. Maimutele sunt vegetariene – complet vegetariene. Daca teoria lui Darwin este corecta, atunci omul ar trebui sa fie vegetarian. [...]

Daca omul este vegetarian si continua sa manance carne, corpul este impovarat. In Orient, toti marii meditatori – Buddha, Mahavir – au accentuat acest fapt. Nu este rezultatul vreunui concept al non-violentei – aceasta este un aspect secundar -, dar din cauza ca vrei realmente sa ajungi la meditatie profunda, corpul tau are nevoie sa fie despovarat. Iar un corp non-vegetarian este foarte impovarat.

Uita-te numai ce se intampla cand mananci carne. Cand ucizi un animal, ce se intampla cu animalul cand este ucis? Desigur, nimeni nu vrea sa fie ucis. Viata vrea sa se prelungeasca pe sine; animalul nu moare de bunavoie. Daca te ucide cineva nu vei muri de bunavoie. Daca se repede la tine un leu si te ucide, ce se intampla cu mintea ta? Acelasi lucru se intampla cand tu ucizi un leu. Agonie, frica, moarte, angoasa, anxietate, furie, violenta, tristete – toate acestea i se intampla animalului.

Peste tot in corpul sau se imprastie violenta, angoasa, agonia. Intregul corp se umple de toxine de otravuri. Toate glandele corpului elibereaza otravuri, pentru ca animalul moare cu totul impotriva vointei lui. Si pe urma mananci carnea – acea carne poarta in ea otravurile pe care le-a eliberat animalul. Intreaga energie este otravitoare. Aceste otravuri sunt duse apoi in corpul tau. Iar carnea pe care o mananci a apartinut corpului unui animal. A avut un scop anume acolo. In corpul animalului a existat un gen de constientizare. Tu te afli pe un plan superior fata de constientizarea animalului si dupa aceea mananci carnea animalului si corpul tau coboara pe cel mai jos plan al animalului. Prin urmare, exista o prapastie intre constiinta si corpul tau, si apare tensiunea si apare anxietatea.

Ar trebui sa mananci lucruri naturale – naturale pentru tine. Fructe, seminte, legume – mananca cat mai multe cu putinta. Iar frumusetea este ca din acest gen de hrana nu poti sa mananci mai mult decat ai nevoie. Tot ceea ce este natural iti da satisfactie, deoarece iti satura corpul, te satureaza. Te simti satul. Mananca inghetata incontinuu: nu te vei simti niciodata satul. De fapt cu cat mananci mai multa, cu atat ai manca mai multa. Nu este un aliment – mintea ta este pacalita. Acum nu mananci potrivit nevoilor corpului tau; mananci doar pentru a simti gustul inghetatei. Limba a preluat controlul. Limba nu ar trebui sa controleze nimic. Nu stie nimic despre stomac. Nu stie nimic despre corp. Limba are un anumit scop pe care trebuie sa-l implineasca: sa guste mancarea. Natural, limba trebuie sa judece – aceasta este singura ei functie – care hrana este pentru corp – pentru corpul meu – si care nu. Este pur si simplu portarul de la intrarea; nu este stapanul. Iar daca portarul de la intrare devine stapan, se ajunge la confuzie. Scopul postului este de a fi un mijloc, niciodata de a fi un sfarsit.

Insistentele mele nu se indreapta in sensul dietei, ci in sensul constientizarii.

Mancarea nu te face spiritual, insa daca esti spiritual, obiceiurile culinare ti se vor schimba!
Osho, Echilibrul Corp – Minte
Povestea Unei Iubiri 

Iubirea, oricat de minunata ar fi, nu este suficienta pentru ca doi parteneri care se iubesc sa ramana intr-o relatie de lunga durata. Calitatea comunicarii, bogatia schimburilor, vitalitatea lucrurilor impartasite in comun, sunt cele care vor hrani si vor mentine relatia vie. El se numea Tacere, iar ea se numea Vorba. Aveau douazeci de ani si inca nu descoperisera iubirea. S-au intalnit pe insula unde traia ea, unde se nascuse si unde isi petrecuse toata copilaria. La inceput, au schimbat doar cateva priviri si lungi monente de tacere, pline de asteptari, incarcate de entuziasm, de vibratiile dorintei lor care se nastea. Isi ofereau zambete dulci ca mierea si pline de tandrete, pe care dansau soarele si cerul intreg. Indrazneau sa se apropie unul de altul, incet, in momente pline de frumusete, acompaniate de suspinele lor. Fiecare dintre ei isi depunea sperantele, emotiile si partea secreta din vise in mainile celuilalt. Apoi au invatat, treptat, sa imblanzeasca spatiul dintre corpurile lor, sa simta cu toate simturile si sa-si lase gesturile sa se miste libere. Apoi, foarte repede, toate acestea au izbucnit in saruturi pline de lumina si in mangaieri pline de culoare, in parfumul abandonului lor, pentru a se pierde si a se topi in sarbatoarea trupurilor lor, care i-a dus apoi departe, in cele mai profunde locuri ale fiintei lor. S-au iubit reciproc, lucru care se intampla mai rar decat credem. Vreau sa spun, prin reciprocitate, ca iubirea unui rezona si se acorda cu iubirea celuilalt. Tanara femeie, care se numea Vorba, a inceput in mod firesc sa vorbeasca despre sentimentele ei, despre emotiile si simtamintele ei cele mai intime. Avea o creativitate inepuizabila si generoasa pentru a vorbi, pentru a-i impartasi tanarului Tacere, ceea ce ea simtea, pentru a-i murmura, a-i sopti celui pe care il iubea, tot ceea ce traia in adancurile fiintei ei, ii povestea despre trecutul ei, despre prezent si despre viitorul pe care si-l imagina alaturi de el. Un viitor comun cu care isi dorea ca si el sa fie de acord, pentru a-l construi impreuna. Pentru Tacere, insa, era mai complicat, mai dificil. El nu stia sa vorbeasca despre el sau, mai degraba, pastra din experientele lui anterioare o prudenta sau o inhibitie, care il impiedicau sa exprime in cuvinte ceea ce traia, ceea ce simtea. Chiar daca uneori avea impresia ca tot ceea ce nu putea exprima, se agita in el asemenea unei furtuni. Ii era frica sa nu para slab, mai putin viril, daca vorbea despre intimitatea lui si, cel mai adesea, credea ca de fapt nu este necesar sa vorbesti despre astfel de lucruri, ca era inutil si doar un timp pierdut si ca ar putea fi chiar periculos sa isi exprime sentimentele, ceea ce traia in interior. Se simtea mai in largul lui, asemenea multor barbati, in actiune, ii placea sa faca propuneri, sa organizeze iesiri in diverse locuri. Si, in primul rand, nu se putea abtine sa nu o atinga pe iubita lui, sa o ia in brate, sa ii arate dorinta lui. Lucru pe care si Vorba il dorea foarte mult, dar nu era singurul lucru pe care si-l dorea. Sa nu credeti cumva ca Tacere era mut. Nici vorba! Vorbea chiar mult, cu usurinta si indrazneala, cu umor, avea o calitate in a face analize si sinteze, un simt critic ascutit in tot ceea ce se referea la teoriile economice sau sociale, la problemele lumii, la univers, la sport si la spectacole. Insa vorbea tot timpul despre ceilalti, despre evenimentele din jurul lui. Nu vorbea niciodata despre modul in care traia el toate aceste lucruri, despre ce simtea, ce il emotiona in adancul lui. Ii placea sa comenteze aspecte legate de afaceri, de societate si comportamentul oamenilor politici, ii placea mult sa dezvolte un subiect propus de el sau de altcineva. Imediat se lansa intr-un discurs in care ii placea sa straluceasca, dar uneori se mai si ratacea intr-o logoree nesfarsita, se repeta, devenea putin steril si isi pierdea sensul frazei. Excela in controverse, in a cultiva arta disputelor, intretinea cu iubita lui, Vorba, sau cu prietenii, dezbateri intregi despre sport, despre filme, despre cartile citite, despre calatoriile pe care le-a facut, despre experientele de viata pe care le-a avut. De fapt, diferenta dintre cei doi iubiti consta in faptul ca ea vorbea despre ea, in timp ce el vorbea despre ceilalti si despre ce a facut el, fara sa vorbeasca cu adevarat despre el insusi, despre ce simte, ce traieste. Si ignora faptul ca, ceea ce mentine impreuna, in timp, doi parteneri, nu este doar iubirea care putea sa ii lege si sa-i ataseze unul de altul, ci calitatea schimbului si a comunicarii dintre cei doi. Un schimb echilibrat, pe baza stiintei de a da si de a cere si a indraznelii de a primi si de a refuza. Un schimb care putea fi reciproc sau nu … Cei doi nu stiau inca faptul ca se aflau la inceputul unui drum care avea sa ii indeparteze unul de altul, mai mult decat orice neintelegere care ar fi putut sa-i faca sa se contrazica sau sa se raneasca reciproc. Ar fi putut ca, ramanand pe acel drum al lipsei de intelegere, in care cererile unuia nu isi gaseau ascultare si raspunsuri in comportamentele celuilalt, sa se indeparteze unul de altul, fara ca macar sa stie acest lucru. Riscau sa se paraseasca incet, in mod iremediabil, fara ca macar sa presimta incapacitatea lor de a crea, dincolo de iubire, o relatie vie, creativa, stimulanta pentru amandoi. O relatie care le-ar fi hranit iubirea cu tot ceea ce eram mai bun in ei, cu cele mai neasteptate resurse pe care le aveau, daca ar fi stiut sa-si impartaseasca trairile si simtamintele. Si toate astea, bineinteles cu daruire, pe de o parte si cu receptivitate deschisa, de cealalta parte si, mai ales cu reciprocitate, printr-un dialog al sentimentelor si al trairilor celor mai personale, mai intime. O relatie in care fiecare ar fi putut sa isi impartaseasca asteptarile, aporturile si, mai ales sa-si exprime zonele de intoleranta, de fragilitate, de furie sau chiar de violenta, legate de ranile lui din copilarie. Trebuie sa va mai spun ca Vorba a fost crescuta in familia Indraznescsaspun, o familie in care se practica demult invatarea comunicarii, adica a invata cum sa pui ceva in comun. O metoda care propunea sa nu vorbesti despre celalalt, ci sa ii vorbesti celuilalt despre tine, o metoda care invita la renuntarea la injunctii, la judecati de valoare, la descalificari si devalorizari, la amenintari si la santaj, la culpabilizari, la mentinerea raportului dominant – dominat. Era o familie si un mediu in care copiilor li se propuneau inca de cand erau foarte mici, reguli de igiena relationala simple, accesibile oricui, instrumente concrete, transmisibile, pentru a comunica mai bine. Vorba, in educatia ei, isi insusise resurse care ii permiteau o mai buna pozitionare, autonomie si afirmare a propriei persoane, creativitate si libertate de a fi. Tacere … cat despre el … crescuse intr-un mediu in care a fost invatat sa nu vorbeasca despre ceea ce traia si simtea, in care se practica opozitia si nu apozitia, infruntarea, in loc de confruntare, confuzia intre sentimente si relatie, ne-diferentierea intre dorinte si nevoi. Fusese crescut in familia Astanusespune. O familie cum sunt milioane de familii de pe planeta Tacerii, care practica intr-un mod foarte natural, un sistem relational foarte raspandit, care este surd si orb in fata lucrurilor esentiale, este pernicios si pervers si, mai ales, energetivor. O familie in care nu era convenabil sa vorbesti despre sine, sa te dezvalui asa cum esti, in care se puneau intrebari intruzive sau cererilor li se raspundea prin conformism sau supunere. O familie si un anturaj in care se vorbea despre ceilalti, in care ceilalti erau definiti, catalogati si etichetati prin judecati de valoare definitve, copiii erau culpabilizati daca nu indeplineau dorintele parintilor, erau amenintati, pedepsiti si chiar alungati daca afirmau credinte diferite sau dotinte de independenta si de afirmare diferite de ale parintilor … In astfel de familii, copiii nu au posibilitatea de a-si dezvolta increderea si iubirea de sine, initiativa si creativitatea. Au foarte putine alternative pentru a se implini in iubire si respect de sine, pentru a se intari in fata imprevizibilului vietii … au ca model doar comportamente stereotipe si conservatoare, repetitive si foarte putin adaptate la realitate. Cei care sunt crescuti intr-un astfel de sistem au putine posibilitati de a exista. Sau se afirma si se realizeaza la nivelul faptelor, al actiunilor, al cuceririi, al luptei. Fie se dau batuti, fug, se supun, se pun in serviciul exploatatorilor lor, se lasa manipulati. Sau se inhiba, se inchid in tacere, intr-o activitate ecran, incercand sa scape de imprevizibil si facandu-se uitati. Unii, mai putini, se vor realiza marginalizandu-se prin creatie sau prin schimbare … Nu stiu cum va evolua relatia dintre Vorba si Tacere si nu stiu cum va supravietui sau se va amplifica iubirea lor. Stiu doar drumul pe care fiecare dintre ei il are de parcurs pentru a-si propune, dincolo de iubire, o relatie vie si stimulatoare, daca vor sa-si construiasca un viitor impreuna. Stiu, de asemenea, ca se vor confrunta cu renuntarea la imaginile lor ideale, cu recunoasterea , mai clara, a asteptarilor lor, a aporturilor fiecaruia si a zonelor lor de intoleranta, cu descoperirea vulnerabilitatii fiecaruia. Vor avea de invatat, daca vor sa construiasca o relatie de durata, sa comunice cu privire la contradictiile din interiorul fiecaruia, la diferentele care exista intre ei si la asemanari. Vor avea de negociat antagonismele, de clarificat partea intunecata din trecutul lor. Le doresc sa poata porni pe acest drum, urmand calea inimii si a unei cunoasteri deschise.




- poveste extrasa din cartea “Povesti despre rataciri, Povesti despre sperante” de Jacques Salome, Colectia Cartea care te transforma, Editura Ascendent - Sursa Minune Mica

luni, 28 mai 2012

Poveste cu talc...Alta.



O echipa de lucratori modernizau o hala a unei fabrici. Una din sarcinile pe care le aveau de indeplinit era sa ridice o cutie cu circuite, pe un suport aflat la o inaltime de vreo cinci metri. Nu aveau pentru aceasta decat o scara de lemn ingusta, pe care nu putea urca decat o persoana. Cutia avea vreo 70 de kilograme si era destul de voluminoasa. Seful echipei se sfatui cu lucratorii. S-au gandit sa o ridice cu funii, dar au renuntat la idee deoarece nu aveau cum sa lege cutia intr-un mod sigur. Au adus apoi inca o scara, dar nici asa nu au putut sa faca mare lucru. Dupa ce au mai discutat un timp, cei cu experienta l-au sfatuit pe sef sa rezolve problema chemand un stivuitor. Din pacate insa, stivuitorul avea sa vina abia a doua zi, ziua respectiva de lucru fiindu-le astfel compromisa. In timp ce se indreptau spre iesire, discutand aprins intre ei si convingandu-se reciproc ca solutia aleasa este cea mai buna, unul din lucratorii mai tineri, care statuse mai retras si nu luase parte la discutii, apuca cutia si incepu sa urce scara cu ea, sprijinind-o ingenios pe treptele scarii si sustinind-o cu capul. Parcurse astfel trei sferturi din distanta, cand fu vazut de colegii sai. Acestia se intoarsera iute, gesticuland si comentand. „Cine te-a pus sa incerci asa ceva, tu nu vezi ca nu se poate asa?” il mustrau ei. Tanarul mai avea de urcat doar o treapta pana sa aseze cutia pe suportul ei. Colegii insa, incepura… sa-l traga spre ei, in incercarea disperata de a-l „ajuta” sa coboare in siguranta, cu cutie cu tot. In cele din urma au reusit sa-l readuca printre ei, teafar si rusinat ca nu ii ascultase. Cutia… avea sa fie ridicata a doua zi, asa cum hotarase, deja, majoritatea. Cu stivuitorul.

MORALA: „Cutia” poate fi „ridicata” in mai multe feluri, si nu neaparat cum decreteaza majoritatea. De cele mai multe ori, cei din jur vor incerca sa te aduca la nivelul lor, mai ales daca acest nivel este destul de jos. Cand vrei sa „ridici o cutie” si ti se pun piedici, intreaba-te: cine si de ce are interes sa te traga in jos?

Depre prietenie

Poveste cu talc... 








Un șoricel privi din crăpătura sa din perete și îi văzu pe țăran și pe nevasta acestuia deschizând un pachet. Ce mâncare să fi adus oare? se întrebă șoricelul… Cu groază își dădu repede seama că era o capcană. Șoricelul se strecură cu mare grijă în curtea animalelor și dădu alarma: E o capcană în casă, e o capcană în casă! Găina cotcodăci și se înfoie, ridică apoi capul și îi spuse: Domnule Șoarece, văd bine că acest lucru te afectează, dar pentru mine el nu are nici o relevanță. Nu pot permite ca acest lucru să mă afecteze. Șoricelul se întoarse atunci înspre porc și îi spuse: E o capcană în casă, e o capcană în casă! Porcului îi fu milă de el, dar raspunse: Îmi pare foarte, foarte rău, Domnule Șoarece, dar tot ce pot să fac este să mă rog. Te asigur că te vei găsi în rugăciunile mele. Șoricelul merse atunci la vacă și îi spuse: E o capcană în casă, e o capcană în casă! Vaca îi spuse: Vai! Domnule Șoarece, îmi pare foarte rău pentru tine, dar chiar nu este o urgență pentru mine. Și așa se întoarse șoricelul în casă, cu capul plecat și cat se poate de amărât, pentru a înfrunta de unul singur capcana pusă de țăran. În chiar noaptea aceea în casă se auzi un zgomot …cum ar fi zgomotul produs de o capcană în care s-a prins un șoricel. Nevasta țăranului se repezi să vadă ce s-a prins. Pe întuneric, ea nu își dădu seama că în capcană își prinsese coada un șarpe veninos. Șarpele o mușcă pe nevasta țăranului. Țăranul o duse cât putu de repede la spital, și când o aduse acasă, ea mai avea încă febră. Oricine știe că cel mai bun tratament împotriva febrei este supa proaspătă de pui, așa că țăranul luă un cuțit și se duse în curtea păsărilor, ca să facă rost de principalul ingredient pentru supă. Dar nevasta lui nu se însănătoși, așa că prietenele și vecinele ei veniră să o îngrijească și stăteau cu ea mai toată ziua. Pentru a le da de mâncare, țăranul fu nevoit să taie porcul. Nevasta țăranului nu se mai însănătoși, și muri la scurt timp. La înmormântare veni multă lume, iar țăranul trebui să taie și vaca pentru a-i hrăni pe toți. Soricelul se uită din crăpătura lui din perete, cuprins de tristete. Așa că, data viitoare când auzi că cineva se confruntă cu o problemă și tu ai impresia ca acest lucru nu te privește, adu-ți aminte: Cand unul dintre noi este amenințat, cu toții suntem expuși unui risc. Suntem cu toții implicați în această calătorie numită viață. Trebuie să avem grijă unii de alții și să facem un efort în plus pentru a ne încuraja unii pe alții. Fiecare dintre noi este un fir vital în tapițeria altei persoane. Viețile noastre se țes una într-alta, iar acest lucru nu este întâmplător. Unul dintre cele mai bune lucruri din lumea asta de care te poți ține strâns, este un prieten.


Autor necunoscut..

miercuri, 23 mai 2012

PROBLEMATICA VIOLENŢEI ÎN FAMILIE




2.1.Violenta  domestica o realitate a societatii
                 Problema sociala reprezinta un proces social, o caracteristica, o situatie despre care societatea sau un subsistem al ei considera ca trebuie schimbat, sau o alta explicare este o situatie indezirabila care este considerata de un segment important al societatii ca fiind suficient de serioasa pentru a necesita o actiune colectiva în vederea obtinerii unei ameliorari semnificative si a unei dezirabilitati crescute, adica fiind o discrepanta semnificativa între normele sociale si realitatea sociala de fapt
                 Multi oameni nu credeau ca violenta conjugala are efecte devastatoare asupra femeii. Altii nu cred ca un astfel de comportament exista într-adevar, si chiar majoritatea celor care erau constienti de astfel de fenomen nu credeau ca afecteaza un numar suficient de femei sau ca era suficient de grav pentru a explica o preocupare pe scara larga.
                 Invizibilitatea violentei domestice poate fi explicata în parte de omniprezenta ideologiei patriarhale (conform interpretarilor feministe) în structurile statale, ceea ce implicit plaseaza controlul în mâinile barbatilor. Patriarhatul face parte din categoria relatiilor de putere care stabilesc inegalitati sociale prin nastere. Violenta directa împotriva femeilor nu poate fi separata de relatiile sociale inegale dintre barbati si femei. Faptul ca violenta directa este atât de raspândita si acceptata sugereaza cautarea  explicatiilor si cauzelor dincolo de caracteristicile individuale si personale.
                 Transformarile sociale determinate de participarea tot mai larga a femeilor la activitatile din sfera productiei materiale, la viata sociala în general, au impus modificarea treptata a rolului familiei si membrilor ei. Analiza feminista privind violenta porneste de la conceptualizarea barbatilor ca un grup investit cu putere, a caror dominare asupra femeilor este o constructie istorica si sociala, care se reproduce si se mentine într-o mare varietate de feluri, cum este manipularea convingerea, influentarea, fortarea, asocierea, conditionarea. Violenta barbatilor fata de femei, inclusiv fata de femeile apropiate de ei, este înteleasa ca parte a unui sistem structurat pe putere si de exploatare în cadrul relatiilor patriarhale.
                 Feminismul considera patriarhatul ca un sistem organizat de-a lungul istoriei, de exercitare a autoritatii masculine, care se exercita în diverse domenii ale vietii publice ca viata economica, cea politica si religioasa, dar si în viata familiala. Printre consecintele si formele de manifestare ale patriarhatului se pot enumera: îndoctrinarea de gen prin socializarea în functie de sex, privarea fetelor de anumite nivele si forme de educatie, judecarea femeilor în functie de comportamentul lor sexual (cerinta virginitatii si a fidelitatii), accesul scazut la resurse economice, lipsa respectului fata de rolul femeilor în societate, de-a lungul istoriei si în prezent, lipsa traditiei de autonomie si de independenta, lipsirea femeilor de timp liber, deprecierea performantelor lor s.a. În conditiile dominarii masculine, în care barbatul reprezinta valorile, intelectul si normele, agresiunea comisa de barbati împotriva femeilor sau, în general asupra persoanelor vulnerabile este un fenomen social comun, care nu iese în evidenta de la sine, daca nu i se acorda importanta sociala cuvenita. Este cunoscut faptul ca femeii i-a fost multa vreme rezervat un rol marginal în dezvoltarea societatii, fata de care ea s-a raportat ca la ceva strain si ostil.
                 Subordonarea femeii fata de barbat a avut lo 444g67e c odata cu evolutia diviziunii muncii, cu aparitia proprietatii private si a claselor opuse prin însasi pozitia lor fata de proprietatea privata. Anii'90 au însemnat reale progrese în cercetarea fenomenului violentei domestice. A crescut mult numarul cercetatorilor care descriu violenta fizica împotriva femeilor. Rolul femeii conturat de tonalitatea afectiva, sentimentalitate si intuitiei este cel care contribuie la fortificarea indivizilor carora li se adreseaza.
                 Violenta este vazuta prin prisma relatiei individului cu societatea, care e considerata un spatiu de manifestare a inegalitatilor sociale structurale. Tensiunile din câmpul social, conflictele din interiorul unor grupuri si cele dintre grupuri pot da nastere la comportamente agresive. Modelul acestora poate fi preluat de la o generatie la alta, de la un membru al unui grup la altul si, la rândul lui, poate fi transmis altor indivizi sau generatii. Ca urmare, în anumite grupuri sociale nivelul de violenta va fi semnificativ mai crescut decât altele.
                 Mai mult decât o expresie comportamentala, violenta este vazuta ca instrument pentru atingerea unor scopuri sociale, pentru mentinerea sau tulburarea unei anumite ordini sau status-quo social. Punând în evidenta cauzele si aspectele sociale ale violentei, conceptiile din aceasta categorie au meritul de a cauta remedii ale violentei tot pe plan social, prin masuri de politica sociala si reglementari legislative. Nu genele determina nivelul de agresivitate al oamenilor ci situatia lor sociala. Factorii economici, nivelul de educatie, statutul social al persoanelor implicate, traditiile familiale si cele ale comunitatii, precum si relatiile dintre toate acestea pot creste, sau dimpotriva diminua sansele de aparitie ale fenomenelor de violenta ale unui individ, familie sau grup. În privinta diferentelor de gen se datoreaza influientelor sociale, exprimate cultural sub forma asteptarilor de roluri si a discursurilor raspândite în comunitate, care favorizeaza comiterea violentei de catre barbati.
                 Violenta împotriva femeilor este o reflectare a relatiilor de putere inegale dintre femei si barbati si serveste la perpetuarea acestor raporturi dezechilibrate. Exista o legatura intima între structurile de dominatie masculina si violenta exercitata în sfera sexualului - de la hartuire sexuala, care plaseaza femeile pe o pozitie vulnerabila în domeniul muncii, la violenta intrafamiliala, si pâna la violuri în grup, care distruge o fiinta umana, capacitatea ei de a iubi si a avea încredere în semeni.
                 În ce priveste explicatiile care au fost date comportamentului violent al unor barbati, ele au tins sa atribuie responsabilitatea unor caracteristici exterioare barbatului: el fie este bolnav psihic si deci nu este ,,normal" (este asociat de barbatii ,,normali") fie a fost provocat si femeia este cea care poarta vina actiunilor lui. În ambele cazuri barbatul agresor nu poarta responsabilitatea actelor sale. Aceste explicatii sunt consonante cu idiologia dominanta, dar pun în umbra o caracteristica esentiala a constructiei unui tip de masculinitate definita prin dominare bruta fata de femei (,,nu esti barbat, daca nu-i arati ca esti barbat").
                 Desigur, exisra si modele alternative, conform carora este nebarbatesc sa lovesti o femeie - sub textul fiind ca nut e poti pune ca barbat cu o fiinta evident mai slaba ca tine. Nici unul din modele nu apare dimensiunea ,,om": alaturi de mine se afla un om care si-a pus încrederea în mine cu care împart un camin, cu care am copii; sa încercam sa rezulvam diferentele dintre noi prin alte mijloace decât cele primitive, sau sa ne despartim.
                 Paradoxal, multe relatii abuzive încep prin a fi foarte romantice  si caracterizate printr-o grija excesiva a partenerului fata de femei. Dar atentia speciala acordata ei este treptat perceputa de ea ca find intruziva, posesiva si controlatoare prin exces. Relatia evolueaza astfel încât femeia se departeaza treptat de prieteni si familie, astfel ca la izbucnirea primului episod violent, ea nu va avea alt sprijin moral exterior decât pe sotul abuziv însusi, de catre se va simti exclusiv dependenta, în absenta celor apropiati pâna nu demult. Atunci când masculinitatea barbatilor se defineste prin dominatie si este traita ca atare de un barbat si când aceasta nu reuseste sa creeze conditii economice ale dominatiei sale, barbatul tinde sa abuzeze femeia pe care o iubeste fie fizic, fie psihologic, fie ambele.
                 Violenta domestica, tentativele de explicare a comportamentului barbatului agresor si al femeii agresate, conditiile în care se perpetueaza violenta si în care calvarul continua cu complicitatea victimei - sunt zone complexe iar reactiile de contracarare a acestor fenomene sunt înca insuficiente. Solidaritatea feminina, empatia, împartasirea de experiete, ajutorul moral si material a celor în nevoie s-au impus de-a lungul timpului ca mijloace de rezistenta la agresiunile  suferite din partea unor barbati si mai ales din partea partenerilor de viata.
                 Relatia de dominatie a genului feminine de catre cel masculine este o relatie care se manifesta în genere subtil, prin însasi modurile de percepere a realitatii. Manifestarile violente sunt expresii agresive ale dominatiei. Agresiunile asupra femeilor constituie o modalitate specifica de perpetuare a dominatiei.  Actele de violenta care se petrec în familie reprezinta cel mai delicat aspect al violentei împotriva femeilor pentru ca intra în joc legaturi profunde, intime, bazate pe o încredere reciproca investita, dar si pentru ca la mijloc sunt alte fiinte umane, copiii, care pot ramâne marcati o viata întreaga de aceste abuzuri traite în copilarie. Violenta intrafamiliala, sau violenta domestica este un fenomen larg raspândit în lume si se refera la acte de agresiune între membrii adulti care au o relatie intima, de familie, inclusive relatii sexuale. Conform acestei abordari, un aspect esential, în accentuarea vizibilitatii violentei domestice, si deci impunerea sa ca problema sociala este introducerea factorului politic. Prin politizarea unei situatii problematice (atâtarea unui capitol politic acestei situatii), este depasita conditia de invizibilitate, problema fiind retrocedata spatiului public, caruia îi apartine de drept. Tallman (1977) surprindea acest aspect, sustinând ca o problema sociala are nevoie de câstigarea vizibilitatii, dupa care este necesar si dezirabil a i se atasa o aura de preocupare morala, pentru pastrarea sa în sfera vizibila, publica.
                 Cum a reactionat sistemul în ceea ce priveste constientizarea unui fenomen ca fapt problematic, care necesita luarea unor decizii în cederea promovarii unei schimbari la nivel de idiologie, modele culturale, sau valori? Initial, au existat mecanisme exterioare de inducere a constientizarii cu privire la violenta domestica, mecanisme care au actionat prin intermediul unor documente internationale prin promovarea drepturilor omului si implicit incriminarea violentei intrafamiliale, prin actiuni la nivelul imaginii familiei si a rolurilor în familie si prin mediatizarea unor evenimente internationale în jurul violentei intrafamiliale. Tendinta imediata de rezistenta la schimbare, accentuata de inertia instalata la nivelul sistemului a fost oarecum contracarata de sugerarea din exterior a unei nevoi acute în societatea noastra. Însa doar acest tip de constientizare impusa din exterior nu este suficient pentru definirea unei probleme ca problema sociala Iar pe plan interior, se perpetueaza vechile mentalitati, însotite de respingerea automata a primelor încercari de definire a violentei intrafamiliale ca problema sociala, ca fiind un apanaj al miscarii feministe, înteleasa prin prisma masculinizarii femeii în timpul regimului communist.
                 Constiinta sociala, la nivelul opiniei publice, functioneaza de-a lungul a doua dimensiuni: în primul rând este vorba despre elemental senzational mediatizat, prin care opinia publica este manipulata spre o anumita atitudine, prin stimularea acelorasi mecanisme de autoprotectie (când fac dintr-un fapt cotidian unul exceptional, probabilitatea repetarii acelui fapt scade). În al doilea rând avem de-a face cu o strategie de minimalizare a importantei si gravitatii fenomenului, prin îndreptarea atenta a ei spre alte probleme sociale acute (saracia, somajul, diversiunile politice, conflictele si pseudoconflicte etnice sau de clasa, pericole externe).
                 La nivelul politicilor sociale, constientizarea comportamentelor violente a fost de asemenea impuse prioritar prin mecanisme exterioare. Ratificarea unor documente internationale a determinat o anumita luare de atitudine în unele cercuri politice, pentru a dobândi acceptarea unor foruri internationale interesate de solutionarea violentei. Astfel se explica crearea unor stucturi de monitorizare a fenomenului violentei intrafamiliale la nivel ministerial, în ciuda absentei unor specialisti instruiti pentru a întelege dinamica complexa a fenomenului si deci a initia strategii eficiente de solutionare si prevenire. Pe de alta parte, implicarea institutionala în combaterea violentei domestice este extrem de putin vizibila programele dezvoltate pâna în prezent fiind centrate pe interventie locala, strict focalizata si nu pe educatie sau pe formarea unor echipe multidisciplinare care sa abordeze problematica violentei intrafamiliale în complexitatea sa.
                 Dupa analizarea acestei probleme, putem afirma ca violenta domestica reprezinta o problema sociala. România înca oscileaza între pastrarea intimitatii familiale si considerarea sporadica a cazurilor care ajung în atentia publica si promovarea violentei domestice pe agendele politice, în vederea respectarii drepturilor omului, în mod egal, indiferent de sex.  Un rol important l-a avut conceptia feminista care a reusit sa faca vizibil la nivel de comunitate internationala, diferitele forme de violenta comise în spatiul public si cel familial. În societatile moderne, feminismul a contribuit la demontarea unor valori traditionale. 
       
2.2. Etapele violentei domestice
Atitudinea societatii fata de problema violentei, interpretarea sensului dominant al acestui termen se prezinta, în felul sau, ca un ,,indicator" al gradului social de dezvoltare.
Referitor la celelalte state de sud - estul Europei în Republica Moldova s-a efectuat un studiu pe un esantion reprezentativ de populatie, 800 de familii, în violenta conjugala urmeaza niste etape. Acest raport elaborat pe baza anchetelor victimologice ne informeaza ca în prima etapa când pare prima situatie tensionata, agresorul îsi uimileste victima, adresându-i insulte, înjurii si acuzând-o pentru diferite fapte prezente sau trecute. Cu aceasta ocazie, sunt utilizate de catre agresor, diferite tehnici de control, intimidare si interogare, iar victima încearca sa-l calmeze. În masura în care situatia tensionata se amplifica, persoana abuzata devine tot mai pasiva, iar agresorul devine din ce în ce mai violent. În multe cazuri victima se învinovateste pentru ca nu a fost capabila sa controleze situatia de tensiune de la ea din familie, simtindu-se vinovata si complet lipsita de ajutor.
În a doua etapa situatia tensionata deja existenta, urmând doar explozia care se transforma într-un act efectiv violent. În aceasta etapa se produc cele mai frecvente acte de ranire, omor sau agresiune sexuala.
În urmatoarea etapa agresorul constientizeaza si are remuscari chiar si devine o etapa în care domina linistea. Agresorul chiar devine tandru cu victima si încearca sa recupereze sau sa repare ceea  ce a facut. El este în stare de orice, poate sa-i ceara iertare, îi face cadouri scumpe promitându-i ca nu o va mai agresa niciodata în viata. Victima gândindu-se ca partenerul a constientizat cu adevarat situatia si spera ca importanta compatibilitatii emotionale în alegerea partenerului conjugal a fost una corecta. Dar realitatea este cruda, deoarece la o prima situatie de tensiune care intervine produce un nou act de agresiune, si începe un nou ciclu de violenta. Aceasta etapa se numeste ,,luna de miere", adica dovezi fizice de dragoste profunda.
Fiecare episod de violenta face sa creasca probabilitatea de aparitie a unei noi agresiuni din ce în ce mai dure si mai severe, mergând chiar si pâna la uciderea victimei.
Mediile sociale, unde si divortul este costisitor, în foarte multe familii ciclul descris mai sus însoteste toata viata cuplului, înspre batrânete certurile si bataile fiind mai rare, probabil ca si mijloacele erotico-sexuale convingatoare de împacare au mai putina forta. Ceea ce arata cercetarile concrete si experienta curenta este ca într-o asemenea atmosfera de risc violental, femeile sufera nu doar fizic din cauza agresiunii propru-zise, ci si a traumei ca agresivitatea se poate repeta. Traiesc, adica, ,,cu frica în sân".
În opinia unor barbati au subliniat de asemenea, ca femeile au luptat pentru egalitate în drepturi, ceea ce nu e chiar corect.
În familie cel mai des femeia este expusa violentei fizice, psihologice, economice. Aceasta se exprima prin umilinta, bataie, ignorarea parerilor si a drepturilor lor, renuntarea de a le da bani pentru cheltuielile necesare, expedierea sotiilor dupa câstiguri peste hotare. Femeia în sociatate este expusa violentei si din partea mass-mediei. Unele materiale din presa scrisa, emisiuni TV, denota lipsa de respect fata de femei, astfel ele se obisnuiesc cu violenta, aceptând drept norma.
Iar odata cu trecerea vremii ca si orice rau uman, desi femeile se obisnuiesc cu greu, ele dezvolta strategii de amorsare a efectelor. si chiar daca mijloacele straegice nu reusesc, femeile se consoleaza cu gândul ca asa le-a fost soarta.
2.3.   Mituri  privind  violenta  domestica
Exista mituri care defavorizeaza femeile si încurajeaza comiterea unor abuzuri impotriva lor, (M. Roth-Szamoskozi, 2005)mentioneaza:
-      victima poate învata ce sa faca pentru a preîntâmpina violenta;
-     femeia poate pune oricând capat violentelor;
-      femeile victime ale agresorilor  partenerilor nu au mândrie personala, sunt supuse, pasive;
-      bataia afecteaza doar o mica parte din populatia feminina;
-      chiar, daca el este agresiv, copiii au nevoie de tata;
-       când o femeie nu-ti îndeplineste îndatoririle casnice, ea merita sa fie maltratata de sot;
-       femeile tind sa exagereze violenta la care sunt supuse; 
Cele mai multe dintre actele de violenta casnica au loc deoarece femeile îi provoaca pe barbati sa le loveasca.
Aceste mituri si altele asemanatoare reprezinta o premisa a inegalitatii, care defavorizeaza femeile.
Recunoasterea faptului ca violenta eriditeaza siguranta, sanatatea, dezvoltarea , interrelatiile, capacitatea de munca, echilibrul psihic al individului pe tot parcursul vietii impune reconsiderarea fenomenului la scara culturala. Prevenirea violentei domestice este schimbarea conceptiilor sociale privind comportamentul agresiv, fundamentarea lor peevidente stiintifice.

Selectam unele din miturile prezentate si ,,demistificate" de S.M Radulescu (2001):

 Mit : Violenta familiala, este o problema privata în rezolvarea careia nimeni nu    are dreptul sa se amestece. Nici o autoritate nu are dreptul de acces la intimitatea ,,sanctuarului"  familial.
Realitate : Orice familie trbuie protejata de imixtiunea autoritatilor, exceptând cazurile în care sunt  prejudiciate interesele si drepturile membrilor. La fel ca si violenta din afara caminului, violenta dinauntru constituie infractiune.
 Mit: Alcoolul este principala cauza a violentei familiale.
Realitate: Este un mit foarte raspândit. Problema alcoolismului, într-adevar, se afla în corelatie cu violenta. Femeile deseori mentioneaza ca el devine agresiv când se afla în stare de  ebrietate. Bauturile alcoolice reduc capacitatea persoanei de a controla si a dirija compotamentul, de aceea femeile se consoleaza explicând impulsivitatea barbatului prin influienta alcoolului. Desi alcoolul si violenta familiala sunt adeseori asociate între ele, una nu este cauza celeilalte. De fapt, agresorul are anumite caracteristici care îl împing deopotriva spre alcoolism si violenta.
     Mit: Copiii nu se pot lipsi de tata, chiar daca el este agresiv sau ,,ramân alaturi de el doar în numele copiilor".
     Realitate: Acest mit se spulbera mai usor si mai repede ca celelalte, daca începi sa meditezi asupra numarului de copii-victime ale violentei. Fara îndoiala, situatia când copiii cresc alaturi de mama si tata e ideala. Sa nu uitam, însa, ca unii copii, care taiesc în conditii de violenta domestica, singuri ajung s-o roage pe mama sau chiar insista ca aceasta sa-l paraseasca pe tata-omul care o maltrateaza. Multi copii prefera sa locuiasca la bunici sau la internat, numai sa nu fie tratati cu cruzime în propria familie.
     Mit: Fmeia care a fost agresata o data, devine victima pentru totdeauna.
     Realitate: Aceasta,  la fel este un comportament dictat de experienta traita. Nu se exclude perspectiva ca, dupa ce v-a consulta specialistii, femeia se va întoarce ,,normala", în cazul ca ciclul violentei v-a fi rupt si ea nu se va afla în conditie de tensiune emotionala si pericol.
Cunoasterea modului de a combate miturile legate de violenta, necesita un efort de colaborare din partea cercetatorilor, a specialistilor, a mass-mediei, a organizatiilor din sfera civila si a tuturor celor implicati în prevenirea violentei si protejarea familiei.
Distinctia cruciala dintre familia moderna si traditionala priveste primordialitatea obligatiilor si a afectiunii. În sistemul traditional al familiilor extinse, legaturile de sânge si rudenie sunt sursa principala a drepturilor si obligatiilor, dar si obiectul privelegiat al afectiunii. Iar în familia moderna nu este ruptura ei din reteaua parentala, cât mutarea focalizarii de pe aceasta retea pe membrii din interiorul familiei nucleale. Familia nucleala în
societatile moderne este mult mai putin pternica si pragmatica, decât în societatile traditionale bazate pe grupuri domestice extinse.
Reducerea semnificativa a violentei în ambele familii, moderna si traditionala nu depinde de punerea în aplicare si de succesul la un moment dat al uneia sau alteia, ci de amploarea unor actiuni concertate, sustinute de specialisti si fundamentate legal, de informare a comunitatii privind modalitatile de protectie si de mistificare conceptiilor privind violenta.

2.4.    Etiologia   violentei

Diversitatea foarte mare a formelor de violenta nu a permis elaborarea unei teorii etiologice generale. Explicatiile oferite pâna în prezent pot fi grupate în trei teorii principale:
  • Teoria violentei înnascute;
  • Teoria violentei-frustrare;
  • Teoria violentei-învatare sau socializare.
Teoria violentei înnascute  considera ca violenta este intrinseca naturii umane. Individul se naste cu predispozitii agresive, violente, iar societatea, prin procesul de socializare, inhiba aceste porniri instinctive. Desi a fost mult timp acceptata datorita caracterului sau facil, aceasta teorie nu a fost confirmata prin cercetarea stiintifica. Dimpotriva, cercetarile biologice, psihologice si sociologice au stabilit ca violenta nu este înnascuta, ci apare pe parcursul socializarii indivizilor si este determinata de conditiile în care traiesc indivizii si grupurile umane.
Explicatiile care întrunesc actualmente cea mai larga acceptare si care se sprijina pe o solida argumentare stiintifica sunt oferite de teoria frustrarii si teoria socializarii.
Teoria violentei-frustrare considera ca violenta este rezultatul frustrarii, al privarilor indivizilor de placerea satisfacerii anumitor trebuinte si dorinte.
Individul uman trebuie sa-si satisfaca o serie de nevoi fundamentale. Satisfacerea acestora este însotita de un sentiment de placere, în timp ce nesatisfacerea provoaca neplacere, frustrare. Pe masura ce socializarea avanseaza, nevoile considerate fundamentale sunt completate cu alta nevoi, modelate social-cultural. Posedând o memorie de lunga durata, individul învata ca obtinerea placerii prin satisfacerea nevoilor sale biologice sau social-culturale depinde de existenta în nisa sa ecologica a produselor si fiintelor care sa-i asigure satisfacerea acestor nevoi. Astfel, apare si impulsul spre apropierea unei parti din nisa ecologica. Daca grupul este favorizat si dispune de o abundenta de produse, fiecare individ poate sa-si satisfaca nevoile fara a intra în conflict cu alti indivizi sau alte grupuri. Daca grupul este mai putin favorizat, individul apeleaza la agresivitate si violenta în vederea apropierii sau controlarii unei parti din nisa ecologica, prin care sa-si garanteze satisfacerea nevoilor.
Violenta si agresivitatea nu se limiteaza numai la nisa ecologica în care traieste grupul uman respectiv. Pe masura ce dezvoltarea social culturala genereaza noi nevoi si pe
masura ce grupul este capabil sa creeze mijloace tot mai eficiente de exercitare a agresiunii, el depaseste limitele nisei sale si îsi impune dominatia asupra resurselor si energiilor umane din alte nise ecologice. Bineînteles, aceasta agresivitate este întotdeauna colorata într-o frazeologie umanista prin care se încearca disimilarea adevaratei sale naturi. Teoria frustrarii sustine ca, în masura în care indivizii pot sa-si satisfaca nevoile, ei sunt neagresivi. Când nu pot sa-si satisfaca nevoile conform dorintei lor si când pot lupta, ei devin agresivi. Când nu pot sa-si satisfaca nevoile, când actiunea lor este supusa controlului si interdictiilor si când nu pot lupta, apare inhibitia actiunii, angoasa sau evadarea în imaginar. Starea de angoasa poate constitui însa o incitare la agresivitate, în vederea depasirii ei.
În explicarea cauzelor frustrarii, se face apel la factorii naturali sau sociali. Dintre factorii naturali, cel mai des invocat este raritatea, disproportia dintre volumul resurselor si numarul indivizilor. Desi aceasta teorie porneste de la date reale-cresterea violentei în fazele de tranzitie - nu se poate merge mai departe si afirma ca violenta este inerenta tuturor formelor de dezvoltare în unele tari din lumea a treia, dezvoltarea apreciata de însisi ideologii ei ca deficitara din mai multe puncte de vedere. Conditiile interne si internationale mai favorabile de care au beneficiat anumite tari arata ca dezvoltarea poate evita multe forme de violenta.
Teoria violenta-socializare sau culturala explica violenta prin procesele de socializare, prin influenta pe care o exercita modul de organizare si functionare a societatii asupra socializarii si a comportamentelor indivizilor. Aceasta teorie porneste de la stabilirea factorilor societali care determina, sau cel putin favorizeaza comportamentele violente.
Majoritatea cercetarilor pe care se întemeiaza teoria socializarii converg spre concluzia ca extinderea violentei în societatile contemporane este generata de starile critice si de disfunctiile sociale aparute sau accentuate în ultimele decenii. În cadrul acestor cercetari, un interes deosebit îl prezinta anchetele guvernamentale asupra cauzelor si prevenirii violentei realizate în unele tari  occidentale dezvoltate si unele tari în curs de dezvoltare. Trebuie precizat ca aceste cercetari au analizat în principal violenta criminala, violenta prin care este afectata ordinea sociala stabilita si ca rezultatele lor nu pot fi extinse în explicarea tuturor formelor de violenta.
Desi cercetarile întreprinse nu au ajuns sa stabileasca relatii evidente între violenta dintre societate si cea continuta sau transmisa prin mijloacele de comunicare în masa, scoala
poate totusi afirma ca aceasta din urma chiar daca nu determina direct, cel putin favorizeaza aparitia unor comportamente violente.
Violenta ajunge sa fie privita ca un mijloc de compensare a inegalitatilor sociale. Prin natura lor, mijloacele de comunicare în masa selecteaza si transmit mai cu seama evenimente deosebite, senzationale, evenimentele violente constituind un subiect predilect pentru ele. În acest fel, anumiti indivizi sau grupuri sunt incitati sa recurga la violenta, asigurându-se astfel publicitatea ideilor si a scopurilor lor. Pe de alta parte, atragând atentia asupra unor evenimente violente si luând atitudine fata de ele mijloacele de comunicare în masa pot sa modeleze opiniile publicului în directia formarii unor atitudini defavorabile comportamentelor ti atitudinilor violente si astfel sa legitimeze reprimarea acestora. Ele pot în consecinta sa reduca violenta personala, neorganizata, facând-o intolerabila la nivel societal, dar în acelasi timp, ele ofera noi surse de legitimare violentei institutionale, birocratice si în primul rând, violenta statului.
Teoria frustrarii si teoria socializarii nu sunt incompatibile. Violenta depinde de variabile personale, de functii fiziologice si de lupta pentru reusita într-o societate cu resurse rare. Deci violenta este functie de nivelul de frustrare, de riscul de represalii si de sprijinul colectiv. Ea nu se poate produce când nivelul frustrarii este redus, când riscul represaliilor este ridicat, si când sprijinul grupului este slab.
Teoria frustrarii explica violenta direct personala, motivatia violentei si impulsurile violente. Ea este o teorie a violentei-raspuns. Teoria culturala explica modul în care se exercita violenta, modul în care se poate solutiona frustrarea, ,,tehnica" violentei si raspândirea ei este o teorie a violentei învatarii.
 Aceste teorii lasa neexplicate o serie de mecanisme si de tipuri ale violentei. Nu este explicata violenta ca ofensiva, ca provocare, violenta sistemelor si organizatiilor societale. Limitele acestor explicatii impun extinderea cadrului teoretic al etiologiei violentei. Aceasta extindere se poate realiza prin includerea unei explicatii complementare: violenta-functionalitate.

2.5 Portretul  agresorului si  a  victimei

Comportamentul agresorului depinde, întâi de toate, de stereotipurile patriarhale care a prins radacini în societatea noastra. Agresorii, în marea majoritatea cazurilor au avut o copilarie marcata de violenta. Ei au fost victimele unor abuzuri provocate de adultii care erau responsabili de nevoile lor.
D. Thomas (1990) ne  infameaza ca agresorii sunt persoane nehotarâte, instabile, sunt incapabili sa-si identifice sentimentele si sa le manifeste. El de multe ori este suparat pe lume culpabilizându-i pe cei din jur pentru esecurile sale. Sunt gelosi, posesivi în relatie cu partenerele pe care le schimba frecvent, domina conversatiile si au tendinta de a fi ironici si critici. De multe ori trateaza femeia ca pe un obiect. În viata intima nu considera partenera egalul lui, având o atitudine negativa fata de femei si folosesc sexul ca pe un act de supunere al partenerei. Agresorii sunt nemultumiti de locul de munca, consuma alcool sau alte substante, au atractie fata de arme si cred cu convingere ca puterea si controlul se obtin numai prin violenta.
Majoritatea dintre ei sunt capabili sa-si controleze propriul comportament si înteleg foarte bine unde si când pot sa-si dea frâu liber furiei. Ei înceteaza sa fie agresivi în prezenta martorilor,  nici odata nu-si vor manifesta brutalitatea la serviciu, la politie, în instantele de judecata. Printre vecini, ei pot avea reputatia unui tata bun si un sot iubitor. Comportamentul lui, de cele mai multe ori, este imprevizibil, cu timpul devenind tot mai agresiv si mai periculos. Deseori se pare ca într-un singur corp parca ar trai doi oameni: unul este foarte bun, iar altul insuportabil. Asemenea barbati îsi orienteaza agresivitatea, în cele mai multe cazuri, asupra oamenilor apropiati si, au remuscari, traiesc sentimente de vinovatie, rusine, îi macina regretele. Însa, în special dupa ce au comis acte de agresivitate, devin atenti, grijulii. Ei folosesc dragostea pentru a mentine femeia în cadrul unor relatii violente. Acest fapt este confirmat si de existenta ciclului violent.
În societatea, unde femeilor le este predestinat sa creada ca dragostea si casatoria constituie pentru ele unicul mod de autorealizare, deseori se vehiculeaza ideia ca ea are
dreptul la libertatea de a-si parasi familia atunci când actele de violenta devin periculoase.  În realitate, însa, exista multiple obstacole care o împiedica pe femeie sa faca acest lucru: ea nu
are unde pleca, de cele mai multe ori este dependenta economic de barbat, sau nu are sustinerea si sprijinul rudelor, si a societatii.
Fiind supusa violentei pe parcursul unei perioade îndelungate, femeia devine neputiincioasa, ea pierde încrederea în fortele proprii si nu este destul de puternica ca sa-si asume controlul asupra vietii sale. Femeia victima va simti ca înnebuneste si va deveni neglijenta în ceea ce o priveste. Stresul si anxietatea prin care trece vor determina agravarea bolilor cronice ce pot avea ca urmare manifestari psihosomatice necunoscute. Victima va începe sa consume alcool sau alte substante care îi aduc o stare de îndepartare psihica de realitatea  pe care o traieste. Poate avea tentative de suicid, orientându-si agresivitatea asupra ei însasi sau poate dezvolta comportamente de deplasare a furiei asupra copiilor devenind o mama violenta. ,,Femeia se va întoarce la viata ,,normal", în cazul în care ciclul violentei va fi rupt si ea nu se va afla în conditie de tensiune emotionala si pericol".
 Copii care cresc în familii violente sunt victime ale unor violente domestice. Aici copiii sunt supusi violentei fizice sau sexuale, sunt înjositi si umiliti. Sunt familii unde copiii nu sunt maltratati, dar prezenta lor la actele de violenta din partea tatalui contra mamei constituie pentru ei o trauma psihologica, care îi va marca pentru toata viata. Copilul sufera, viata lui se transforma într-o drama, deoarece el asista la un razboi dintre cei mai apropiati oameni ai lui: mama si tata.  
                                                             
Stereotipii sociale privind diferentele dintre barbat si femei

                 Stereotipurile de gen fiind sisteme organizate de credinte si opinii consensuale în legatura cu caracteristicele femeilor si barbatilor, precum si despre calitatile presupuse ale masculinitatii si feminitatii. Trasaturile pe care oamenii le asociaza barbatilor si femeilor au un caracter nu numai descriptiv, ci si prescriptiv. Credintele stereotipuri ne spun nu numai cum sunt femeile si barbatii, dar si cum ar trebui ei sa fie.
                 Stereotipurile influenteaza perceptiile despre cele doua sexe. Acest sistem  de credinte se transmit mai ales prin asteptarile societale el incluzând totodata si atitudinile fata de rolurile adecvate fiecarui sex, perceptiile cu privire la cei care violeaza aceste norme, precum si perceptia de sine ca persoana de un anumit gen.
                 ,,Înca de la începuturile cercetarii stereotipurile de gen au identificate doua mari grupuri de trasaturi: grupul ,,competent", asociat barbatilor, care include trasaturi cum ar fi încrederea în sine, independenta, controlul (tipul activ) si grupul expresiv-calduros, asociat femeilor, care include trasaturi cum ar fi caldura, bunatatea, preocuparea pentru binele celorlalti (tipul empatic). Aceste trasaturi reprezinta în mare parte si rezultatul perceptiilor de sine ale fiecarui gen în parte: barbatii se considera ei însisi mai activ, iar femeile mai orientate catre ceilalti, mai empatice".
                 Rezultatele analizelor comparative pe mai multe culturi si nationalitati au relevant faptul ca aceste atribute sunt în mare parte universal-consensuale, barbatii se autoclasifica ca fiind activi, iar femeile, empatice. Acest sistem de credinte s-a dovedit foarte stabil si de-a lungul timpului. Cu toate ca, de exemplu, femeile se percep astazi mult mai active, decât acum cincizeci de ani, barbatii si-au pastrat aceiasi perceptie de sine.
                 Cercetarea stereotipurilor de gen are în vedere drept componente centrale examinarea trasaturilor asociate femeilor si barbatilor, rolurile asociate fiecarui gen (barbatii sunt capi de familie, femeile cresc copiii si au grija de gospodarie, de exemplu), caracteristicile fizice si abilitatile cognitive stereotip asociate genului respectiv (barbatii sunt vazuti mai analitici si mai buni în rezolvarea problemelor, pe când femeile sunt considerate mai expresive, mai imaginative si cu abilitati verbale mai bune). Multe dintre diferentele prezumate prin stereotipi nu au acoperire .
                 ,,Asteptarile de rol  creeaza diferente reale între comportamentele barbatilor si ale femeilor, în special prin socializare. Astfel spus, cele mai multe caracteristici de personalitate si actionare atribuite prin stereotipi nu sunt naturale, biopsihologice, ci induse prin diverse mecanisme psihosociale. Este vorba de efectele etichetarii, legea previziunilor (profetiilor care se autoândeplinesc)". Aceste etichetari ne relateaza   ca asteptarile si etichetarile ce privesc rolurile de sex au serioase consecinte, directe si indirecte, asupra vietii de familie.
                 Caracterizata ca fiind mai afectiva, întelegatoare, grijulie, mama-indiferent daca lucreaza sau nu - va trebui sa se ocupe în principal de copii; barbatul, având ,,natural" o înclinatie mult mai pronuntata fata de stiinta si cunoastere, va aloca un timp mai mare cititului, televizorului, iar nevasta treburilor casnice.
                 S-a constatat ca mariajul traditional (în care barbatul lucreaza, iar femeia nu) face barbatii casatoriti mai sanatosi fizic si mintal decât cei necasatoriti, în timp ce la femeie situatia este inversa. Diferentele prin stereotipie afecteaza si indirect viata în familie, mai ales în ceea ce priveste puterea într-un cuplu conjugal, aceasta fiind legata direct de câstigul financiar pe care femeia îl aduce în bugetul familial. Femeile sunt mult mai putin angajate în câmpul muncii; ele ocupând posturi mult mai slab platite decât barbatii; la aceleasi munci efectuate, câstiga mai putin comparativ cu barbatii.
                 O inegalitate flagranta, dar mai putin discutata pâna de curând, este aceea ca femeile au profesii si executa munci cu mare încurcatura afectiva si disonanta emotionala. În relatia cu publicul, în calitate de educatoare si învatatoare, ca secretare, vânzatoare si chelnerite etc., lor li se pretinde sa fie mereu amabile, sa nu supere clientii, copiii, parintii. Deci indiferent de starile sufletesti care, firesc, nu pot fi întotdeauna pozitive, lor li se cere sa afiseze amabilitate si bunavointa, ceea ce evident nu e o sursa de confort psihic. Situatia are valente suplimentare negative fiindca în mediul familial tot pe ele cade greul problemelor psihoafective: grija fata de copilul bolnav, necazul cu fiica pe care a parasit-o iubitul etc.
                 ,,Judecatile cu privire la status si putere sunt si le asociate stereotipurile de gen: de la cei care ocupa pozitii mai înalte în ierarhia sociala se asteapta trasaturi specifice masculine, pe când despre cei cu un status mai scazut se crede ca au trasaturi stereotip feminine.
                 Cei care nu se conformeaza rolurilor de gen stereotipurilor asteptate de la sexul lor sunt sanctionati social în diverse forme"Raspunsul societatii se manifesta deseori prin blamarea victimei, care este considerata a fi vinovata pentru ca a încalcat diferite norme de comportament. Pedepsirea actelor de violenta domestica a însemnat însa depasirea dihotomiei public/privat, care justifica în mod traditional neinterventia autoritatilor statului în conflictele din familie.                                    
                 Discutând celebra sintagma ,,ceea ce este personal e politic",  Susan Moller Okih  (1989)a constatat faptul ca la fel ca sfera publica, cea privata (domestica) este controlata tot de relatii de putere; în ambele cazuri dominatia masculina este considerata o modalitate de manifestare a dominatiei masculine în cadrul familiei patriarhale. În aceste conditii, dreptul la viata privata a fost mult timp înteleasa ca fiind libertatea tatilor si sotilor de a-ti disciplina copiii si sotiile.

2.7.   Femeia  si   violenta   domestica

                 Cresterea violentei îndreptata asupra femeii reprezinta una dintre  problemele sociale cele mai dramatice cu care se confrunta societatile contemporane. Desi este dificil de estimat numarul femeilor care sunt maltratate chiar de catre sotul lor, datorita dorintei de a domina si de a mentine controlul. Mai mult, majoritatea partenerilor recurg la diferite agresiuni considerând pedepsele fizice ca un mijloc de disciplinare.
                 Situatia si problemele femeilor din societatea româneasca aflata la începutul acestui nou mileniu, depind de doua tipuri de realitati. Pe de o parte, de realitatea socialista, de modul în care barbatii si femeile si-au redefinit relatiile si raporturile de forta în competitia pentru controlul resurselor care caracterizeaza societatea în tranzitie în care traim. 
                 Pasti Vladimir (2003)  ne informeaza ca în majoritatea cazurilor de violenta, femeile apeleaza la autoritati mai degraba daca violenta este exercitata asupra copiilor decât asupra lor.
                 Da, într-adevar este mai ,,normal" ca o femeie maltratata de partenerul ei si deci mai usor de recunoscut într-un sondaj de opinie de cât ca un barbat sa fie maltratat de partenera.
                 Agresorul impune victimei izolare sociala, chiar si fata de alti membri ai familiei, pentru ca acestia sa nu afle suferintele care îi sunt provocate. Femei care au fost victime ale unor parteneri agresivi relateaza despre violurile si perversiunile sexuale la care au fost supuse. Aceste suferinte fizice sunt acompaniate constant de cele psihologice, caci victimele sunt amenintate, manipulate, private adesea de resurse economice. Poate ca suferinta mintala este cea mai periculoasa (pentru ca este constanta), este cea provocata de ideea ca în orice moment victima se afla pe mâna agresorului si fara putinta de aparare.  Constientizarea acestei situatii determina la victima permanenta autoculpabilizare si cautare de solutii pentru a preveni incidentele violente, torturante.
                 Raportul Organizatiei Mondiale Contra Torturii (OMCT) consemneaza: ,,... în acelasi mod în care tortura produsa de un agent al statului are cel mai  adesea loc în timp ce victima se afla într-o detentie secreta, fara acces la lumea exterioara, fiind la bunul plac al celor care o interogheaza sau sechestreaza, care la rândul lor nu sunt deloc controlati, femeia batuta, din cauza situatiei ei în familie, traieste departe de prieteni, de familie sau de alte persoane. Desi aparent libera  sa plece, spre deosebire de detinute, fuga ei ar putea fi, din punct de vedere psihologic si de facto, imposibila, pentru ca se teme de violenta împotriva ei sau a copiilor, sau nu are familie, sau nu dispune de sprijin juridic ori de sprijin si ajutor în comunitate".
                 În situatii de violenta domestica exista, cu diferente de la o tara la alta, o toleranta fata de asemenea acte. Aceasta toleranta se leaga de sentimentele de onoare ranita, gelozie, furie ale barbatului, provocate de comportamentul nepotrivit al partenerei. Adesea, barbatul îsi imagineaza despre comportamentul femeii si nu despre acte reale comise de ea. Aceste scuze sunt valabile însa doar pentru comportamentul barbatului, sunt deci discriminatorii si tolereaza de la actele impulsive la actele de razbunare planificate, deliberate. Cel mai adesea, violentele împotriva partenerei sunt bine gândite, organizate de catre barbat, pentru ca ele se bazeaza pe o atitudine constanta de dominare a barbatului asupra femeii.
                 George Neamtu (2003) ne spune ca în unele tari exista toleranta fata de pedepsele pe care sotul le aplica sotiei pentru comportamentul ei ,,nepotrivit". Dar aceste acte ,,sanctiuni legitime" nu sunt permise decât barbatului; ele sunt deci rezultatul unor discriminari la care este supusa femeia.
                 Organizatia Mondiala Contra Torturii (OMCT) arata ca violenta domestica este, înainte de toate, o violarea drepturilor  omului. Mai mult, reluând argumentul sanctiunilor în cazuri de violenta domestica, putem înfiera statul pentru asumarea unei parti din responsabilitatile privind consecintele violentei domestice, deoarece aceasta se produce de fapt cu autorizarea si consimtamântul sau.
                 ,,Una dintre problemele care apar în general în rândul specialistilor si care se datoreaza lipsei de întelegere profesionala a fenomenului de violenta domestica este faptul ca interesul si viziunea lor asupra interventiei se opresc la pedepsirea agresorului si eventual la sprijinirea victimei".
                 Discursul specialistilor axat exclusiv pe cele doua puncte de interventie este relevat la toate întâlnirile în care se discuta pe tema violentei în familie. Viziunea interventiei educative si terapeutice la nivelul agresorului si a familiei, luata ca unitate de interventie, ca si viziunea actiunilor preventive sunt aproape absente.
                 Într-o societate lipsita de putere, curaj, îndrazneala, cu oameni neobisnuiti cu autonomia personala, în case cei mai multi n-am apucat decât exercitiul slab, este greu de spus ca am avut de-a face cu discriminari de gen în sfera publica, cei mai multi dintre noi fiind de fapt nediscriminativ anulati ca influenta sociala. În mod particular, femeile sunt socializate în sensul blocarii aspiratiilor prin preajma caminului, eventual sa aiba o slujba onesta, dar nu implicanta, caci are cine gândi si conduce în numele, interesul si locul lor, dupa care sunt blamate ca nu sunt în stare de mai mult.
                 ,,În societatile patriarhale si în familia traditionala, autoritatea barbatului si a tatalui era de la sine înteleasa, nevasta si copiii reprezentând un gen de bunuri pe care barbatul le administra si admonesta fara protectia comunitatii, ea intervenind doar în circumstante extreme".
                 Cercetarile au aratat ca violenta familiala este un raspuns complex la anumite conditii: saracia, lipsa de putere socio-politica, promovarea în mass-media a violentei fata de femei, ideologia dominantei si agresivitatii masculine si altele. Datele arata ca variabilele atât economice cât si psihologice intervin în hotarârea sotiilor de a ramâne sau nu în abuzul conjugal.
                 Se constata ca femeile prinse într-o relatie violenta încearca sa ia o masura de protectie (care adesea nu este cea mai nimerita), abia în momentul în care simt ca pericolul se rasfrânge si asupra copilului. Câta vreme femeia crede ca suferinta o atinge doar pe ea si pentru copil este de preferat sa aiba ambii parinti, femeia ramâne în relatie, pierzându-si încetul cu încetul sentimentul puterii de a stapâni o situatie, sentimentul generozitatii si capacitatea de a darui dragoste si de a crea bucurie în jur, adica acele caracteristici care definesc feminitatea ca opusa masculinitatii. Ceea ce pierde femeia prinsa într-o relatie violenta este însasi puterea feminitatii ei, puterea de a crea si recrea lumea, de a fermeca lucrurile.
                 Aceasta dovedeste înca odata ca subiectul violentei domestice este un subiect important, care nu a fost înca bine aclimatizat în conditiile societatii, ale politicienilor si ale comunitatii profesionistilor de la noi. Faptul ca în ultimul timp au loc tot mai multe întâlniri si discutii cu specialisti si politicieni pe teme violenta domestica constituie o mare speranta de schimbare a actualei situatii.
                 ,,Oricum, ceea ce în consensualitate studiile au aratat ca violenta nu rezolva tensiunile familiei, ci le amplifica. Mai mult, violenta naste violenta si o transmite prin socializare si învatare sociala".
                 Cred ca ignoranta si indiferenta, puternic înradacinate în mentalitatea româneasca, reprezinta principala cauza a absentei unei politici sociale în crearea a unor spatii sigure pentru victime, de luare a unor masuri preventive si de interventie complexa si de reglementare legala protectiva eficienta.

Preluare Scri tube