"M-am gândit să-ţi scriu despre fericire. Dar mi-am dat seama că
fericirea o învăţ zilnic de la tine. Pentru că ştii să zâmbeşti frumos,
sa râzi senin şi să te bucuri sincer pentru succesele altora.
Vreau sa- ţi spun că oamenii mari, nu sunt fericiţi tot timpul. Cu
cât trece viaţa, fericirea nu se mai calculează în ani, ci în secunde.
Mă bucur că tu poţi fi copil. Numai copiii pot avea parte de mai
multă fericire.
Vreau
să-ţi spun “mulţumesc”, pentru că realitatea vieţii am văzut-o prin
ochii tăi. Şi anume prin întrebările, pe care mi le-ai pus. De ce
oamenii sunt atât de răi, de ce aleargă atât de mult după fleacuri? De
ce ura e mai frecventă, decât dragostea? Unde dispare dragostea?
Oricât de mult mi- aş dori să te feresc de răutatea oamenilor, nu voi
putea. În lumea asta oamenii se vând pentru bănuţi, se urăsc pentru o
palmă de pământ, se scuipă pentru un loc mai în faţă. Poţi câştiga averi
peste noapte şi le poţi pierde într-o clipă. Noi, părinţii tăi, suntem
paznici, unul de noapte, altul de zi. Dar oricum, lucrurile principale
în viaţă le vei face singură. Dar atunci să nu uiţi că cele mai de preţ,
nu sunt în niciun caz divizate în unităţi de măsură: bani, metri
pătraţi, kilograme, cai- putere, carate. Fericirea este ascunsă în
lucruri imposibil de măsurat.
Draga mea, sunt multe lucruri, pe care aş fi putut să ţi le dăruiesc
din experienţa mea, pentru a nu fi nevoită să le afli singură atunci,
când viaţa te va pune la încercare. Am mare încredere în voinţa ta.
Rămâne să ştii doar ce vrei. Şi văd c-ai început să ştii şi asta.
Doamne, ce bine-mi pare c-ai început să-ţi faci mustrări şi să-ţi cauţi
drumul cel adevărat!
Draga mamei, fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg
cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neînsemnată, când eşti puternică. Dă-te
tare, atunci când eşti slabă. Aş vrea să scriu în sufletul tău
următoarele: “Să nu faci o faptă, a cărei amintire te-ar putea determina
vreodată să roşeşti. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic,
nici mulţumire mai deplină, decât conştiinţa curată.”
Am încredere în judecata ta, poate prea matură pentru ziua de
azi. Încredere-acesta e cuvântul care ne defineşte, pe lângă dragostea
necondiţionată şi prietenia. N-aş fi vrut să-mi devii confidentă atât de
devreme, dar pare-se, rolul de prietenă te prinde de minune. Şi să nu
crezi că nu văd când mă protejezi, când tu eşti cea care mă ocroteşte,
deşi rolurile ar trebui să fie întotdeauna invers. În unele momente te
simt, de parcă ai fi mama mea.
Ţii minte când te jucai cu papuşile de-a mama şi fiica? Tu erai eu şi te purtai cu multă răbdare cu fiica ta din joc.
Te-am întrebat apoi, de unde ai învăţat manierele acelea şi mi-ai
răspuns imediat: “De la tine. Tu te porţi aşa cu mine”. Au fost cele mai
frumoase cuvinte, pe care mi le-a spus cineva vreodată. Asta e ideea!
Să înveţi ce-i mai bun de la fiecare, iertând ce nu e perfect. Fii mai
departe îngăduitoare, blândă şi ageră, spontană şi mândră. Toţi copiii
sunt minunaţi, asta am învăţat de la tine. Colegii tăi, prietenii tăi
sunt toţi speciali, în felul lor. Tu mi-ai vorbit atât de frumos despre
fiecare dintre ei, încât am impresia că-i cunosc! Ştiu ce progrese au
făcut şi când au avut nevoie de un pic de ajutor. Preţuieşte oamenii şi
mai departe, învaţă-i că pentru toate trebuie să munceşti.
Eşti puternică, curajoasă, generoasă şi demnă de respect. Nu mă pot
lăuda cu asta, pentru că în cea mai mare măsură meritele îţi aparţin
numai ţie. Tot ce-mi doresc e să fii aşa cum eşti. Înţeleg că noi ne
schimbăm , dar valorile învăţate acasă nu trebuie să dispară…
Păstrează scrisoarea asta. Când vei fi mai mare, ai s-o înţelegi mai
bine. Să dea Dumnezeu s-o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi. Cu dragoste, mama…”
Ludmila Goma, Conferențiar universitar, USMF “N.Testemițanu”
Preluare revista Unica
