Jenny era o fetiţă frumoasă de cinci ani, cu ochii strălucitori. Într-o zi, în timp ce era într-un magazin împreună cu mama ei a văzut un colier de perle false care costa 2,5 dolari. Cât de mult şi-l dorea!A întrebat-o pe mama ei dacă i-l cumpără şi ea a răspuns: “Facem o înţelegere, eu îţi cumpăr colierul şi când ajungem acasă, facem o listă cu lucruri pe care le-ai putea face tu ca să-l poţi plăti, bine?”, Jenny a fost de acord și mama ei i-a cumpărat colierul.
Jenny se străduia în fiecare zi să facă toate treburile pentru a putea plăti datoria. Jenny își iubea perlele! Le purta pretutindeni: la grădiniţă, când dormea şi când ieşea cu mama ei.
Jenny avea un tată care o iubea foarte mult. Când mergea la culcare, el se ridica din fotoliul său favorit ca să-i citească povestea preferată. Într-o noapte, după ce i-a citit povestea, i-a zis:
- Jenny, tu mă iubeşti?
- Oh, da, tată.
- Atunci dăruiește-mi mie perlele tale.
- Oh, tată, nu perlele! Dar ți-o dau pe Rosita, păpușa mea preferată. Mai știi care? Mi-ai făcut-o tu cadou anul trecut de ziua mea. Ți-o dau cu toate lucrușoarele ei cu tot. E bine, tată?
- Oh, nu fetița mea, lasă, nu contează.
Și sărutând-o pe obraji, i-a spus: “Noapte bună, micuţo!”
O săptămână mai târziu, tatăl o întrebă din nou, după ce îi citise povestea:
- Jenny, tu mă iubeşti?
- Oh, da, tată, ştii cât de mult te iubesc!
- Atunci dă-mi mie perlele tale.
- Oh, tată, nu perlele; dar ţi-l dau pe Lazos, calul meu de jucărie. Este preferatul meu, părul lui e atât de moale şi poţi să te joci cu el şi să-i faci codiţe.
- Oh, nu, fetiţo, lasă…somn uşor!
După câteva zile, când tatăl intra în dormitor să-i citească povestea, Jennz stătea pe pat şi cu tremur în voce i-a zis: “Ia, tată” şi i-a întins mâna. A deschis palma: în ea se afla preţiosul colier. Tatăl, cu o mână a luat colierul de plastic şi cu cealaltă a scos din buzunar o cutiuţă de catifea albastră. În cutiuţăerau superbe perle adevărate. Le păstrase acolo, aşteptând ca Jenny să renunţe la acel lucru ieftin ca să-i poată oferi unul de valoare.
Aşa e şi cu Tatăl Nostru ceresc. El aşteaptă ca noi să renunţăm la lucrurile fără valoare din viaţa noastră pentru ca El să ne dea comori nepreţuite. Nu e bun Dumnezeu? Asta mă face să mă gândesc la lucrurile de care mă agăț și la care nu/mi vine să renunț și mă întreb: oare ce vrea Dumnezeu să-mi ofere în locul lor?
Supa de pui ptr suflet de femeie
