Desi imi spusese sa nu vorbesc cu necunoscutii,mama facea asta tot timpul.La rand,asteptand sa fim verificate.Intr-un lift care mergea incet,in vreme ce ceilalti se uitat chioras la butoane.In aeroporturi,la meciuri de fotbal,pe plaja.
Multumesc lui Dumnezeu,i-am ascultat sfatul numai cand era vorba despre indivizi periculosi.
Obiceiul mamei de-a intra in voba cu oamenii de langa ea ma face sa zambesc acum,dar in anii adolescentei mele mi se parea de-a dreptul stanjenitor."Si lui Lynn i-l cumpar tot pe primul"s-a confesat ea unei femei care facea cumparaturi cu fiica ei adolescenta in raionul de sutiene din supermarket-ul din orasul nostru.Mi-a venit sa fug si sa ma ascund sub un halat de baie expus in apropiere,dar in loc de asta,m-am facut ca para focului ,si i-am suflat mamei scarsnind din dinti"Mamaaaaaa".Nu m-am simtit mai usurata cand mama fetei a zis:"Incercam sa gasim unul pentru Sarah ,dar toate sunt prea mari".
Nu toata lumea raspundea cand mama facea cate o observatie,incercand sa aprinda scanteia unei scurte conversatii.Unele persoane ii aratau un zambet dezaprobator si-i intorceau spatele .Foarte putini o ignorau complet.De cate ori o insoteam in anii aceia,observam ca asta o indurera putin ,dar ridica din umeri si mergeam mai departe.
Si totusi,de cele mai multe ori simteam nevoia sa plec undeva departe si sa ma intorc casa descopar ca nu mai are darul vorbirii.Erau ocazii cand ma temeam c-am pierdut-o in aglomeratie,dar ii auzeam rasul melodios si un comentariu de genul"da,da,si eu la fel"
Cu aceste sporovaieli instantanee mama m-a invatat ca lumea e mult prea mare - sau prea mica ,ia-o cum vrei - ca sa ai timp sa intinzi mana tuturor .Ea mi-a amintit ca noi,femeile,ne bucuram de un anumit tip de inrudire ,chiar daca nu suntem unite prin firi comune.
Poate ca aceste e motivul pentru care ne place hartia si nu materialul plastic ,sau pentru care consideram ca un pulover e intodeauna o buna achizitie,sau pentru care imnul national ne da inca fiori.
Una dintre ultimele amintiri despre mama ,din vremea cand se afla in spital,cu cateva ore inainte de a se stinge din cauza unui cancer mamar care a macinat-o pana a ajuns la 40 kg,este cea in care zambind cu greu,ii explica asistentei cum sa sadeasca bulbii de lalele. Am stat,tacuta,in pragul usii,simtind nevoia sa plang ,dar inundata de un imens sentiment de dragoste si caldura .Mama m-a invatat sa vad in ceilalti primavara.
Am sa tin minte toata viata ,mai ales cand ma intorc spre cineva si spun simplu: "Nu-i asa ca-i minunat cand...."
Extras: Supa de pui ptr suflet de femeie
