Eram in primele clase de liceu,cand in viata mea s-au intamplat doua lucruri de maxima importanta.Primul a fost ca m-am indragostit de un tanar numit Charlie.Era in clasele mai mari,era fotbalist si era grozav!Eram sigura ca el este tanarul cu care vreau sa ma casatoresc si sa am copii.Din pacate,exista o problema serioasa:Charlie nu stia de existenta mea.Cu atat mai putin ca ne facusem planuri impreuna!
Cel de-al doilea lucru important era ca luasem hotararea sa nu mai accept nici o operatie la maini.M-am nascut cu 6 degete la ambele maini si fara articulatii la ele.Au inceput sa-mi faca operatii la maini de cand aveam 6 luni,iar la 16 ani suportasem deja 27 de operatii.Chirurgii indepartasera cel de-al saselea deget,micsorasera cateva degete si le facusera articulatii.Fusesem un specimen aratat uneori unor grupuri si de 500 de chirurgi-specialisti in articulatii.Desi mainile mele nu erau inca "normale",eu ma saturasem.
La 16 ani,m-am gandit ca am dreptul sa spun:"Lasati-mi trupul in pace!" Familia m-a sustinut in decizia mea si mi-a spus ca va trebui sa mai fac operatii la maturitate.Dar eu mi-am zis in sinea mea:"Nu.Nu mai vreau.Mainile mele vor ramane asa." Si cu asta s-a incheiat totul.
Cand am crescut,am avut un prieten pe nume Don.Mergeam impreuna la scoala din clasa intai si eram cei mai buni prieteni.
Intr-o dupa-amiaza,Don a trecut pe la mine si ne-am apucat sa vorbim despre apropiatul bal al absolventilor si despre planul nostru de a sta toata noaptea.Nu stiam ce vom face acolo toata noaptea,dar ne suradea ideea de a lipsi de acasa o noapte intreaga.
Din senin,Don se uita la mine si ma intreba:"Iti place tare mult de Charlie,nu-i asa?"
Am raspuns:"Sigur,imi place la nebunie."
"Dar stii,Carol,e o problema - Charlie n-o sa te vrea niciodata",adauga Don.
"De ce?" am intrebat.Stiu - o sa ma fac blonda,am gandit in sinea mea.Stiu ca asta da rezultate intotdeauna.Nu,nu,stiu - o sa devin conducatoarea galeriei.Tuturor le plac conducatorii de galerii.
Dar Don continua:"Carol,nu vrei sa intelegi.Charlie n-o sa te vrea niciodata pentru ca esti diforma."
Am auzit-o.Am crezut-o.Si am trait cu asta.
Vorbele lui m-au cutremurat.Am devenit invatatoare la clasa intai pentru ca m-am gandit ca acela e locul potrivit pentru o persoana cu handicap.
In primul an de predare,am avut o fetita in clasa,Felicia.Era cel mai frumos copil pe care il vazusem vreodata.Intr-o dupa-amiaza,eram ocupati cu totii sa invatam cum sa scriem "a".Pentru un elev de clasa intai,asta inseamna un creion rosu mare,hartie liniata cu verde si un mare efort de concentrare ca sa misti creionul "desenand un cerc si un bastonas".Clasa era tacuta caci toti lucrau cu constiinciozitate.
M-am uitat la Felicia,cum faceam de multe ori,si am vazut ca tine creionul cu degetele incrucisate.M-am dus in varful picioarelor pana la banca ei,m-am aplecat si am soptit:"Felicia,de ce scrii cu degetele incrucisate?" Fetita si-a ridicat spre mine ochii mari,frumosi si a zis:"Pentru ca vreau sa fiu ca tine."
Felicia n-a vazut o diformitate,ci doar ceva anume pe care dorea sa-l aiba si ea.Fiecare dintre noi are ceva considerat a nu fi in regula - o diformitate.Ne putem considera handicapati sau ne putem considera deosebiti.Alegerea va fi hotaratoare pentru felul cum ne vom trai viata. (Carol Price)
