joi, 6 martie 2014

Ginerele



Ginerele

Demult, trăia într-un sat un împletitor de nuiele. Trudea cu tragere de inimă la meşteşugul său şi trăia mulţumit alături de nevasta si de fiica sa.

Intr-o zi, un înalt dregător care trecea călare, cu suita, prin acele locuri, văzu preafrumoasa fată umplându-şi ulciorul cu apă. Şi atât îi plăcu dregătorului chipul şi purtarea fetei, încât se gândi s-o ia de soţie. Trimise el, degrabă, peţitoarele.

-Înaltul dregător vă face cinstea să o ceară pe fata voastră de soţie, spuseră ele împletitorului de nuiele.

-Cinstea e mare, într-adevăr, iar despre dregător norodul vorbeşte numai de bine. Dar, înainte de a-mi da fata, vreau să ştiu dacă cel ce vrea să-mi fie ginere cunoaşte vreo meserie? Adică, dacă la o nevoie ar putea să-şi câştige traiul aşa ca mine?

-Ce gânduri ai, omule! se miră peţitoarele. El e ditai dregătorul! Ce-i trebuie lui meserie? E om bogat.

- Eu nu zic că nu-i aşa, numai că eu vreau ca ginerele meu să ştie o meserie trudnică, cinstită.

Cum înaltul dregător dorea mult s-o ia pe fată de soţie, se îmbrăcă în straie de om nevoiaş şi colindă pe la fel de fel de meşteşugari. Până la urmă, tot împletitul de nuiele învăţă şi, în scurt timp, izbuti să devină el însuşi meşter.

Aflând cum stau lucrurile, tatăl fetei îşi dădu încuviinţarea şi nunta se făcu.

Nu trecu mult şi, prin intrigi, tânărul dregător pierdu bunăvoinţa domnitorului. El a fost scos din înalta sa funcţie, iar averea i-a fost luată. Încercă să dobândească o altă funcţie, dar nimeni nu îl asculta, de teamă să nu-şi atragă mânia domnitorului.

Atunci îşi aduse omul aminte că ştie o meserie şi se apucă să muncească alături de socrul său. Tânărul lăudă, în sinea sa, bunul simţ şi dreapta judecată a socrului. Muncind cinstit, el se bucură de cinstea tuturor celor din jurul său, şi a trăit fericit până la adânci bătrâneţi.