Era in 1933.Imi pierdusem slujba cu jumatate de norma pe care o aveam si numai puteam sa contribui cu nimic la intretinerea familiei. Singurul nostru venit era ce castiga mama din croitorie.
Dar mama a fost bolnava cateva saptamani si nu a mai putut lucra.Cand n-am mai avut cu ce plati lumina ,compania de electricitate a venit si ne-a intrerupt-o. Apoi compania de apa.Dar directia de Sanatate i-a obligat sa ne de-a drumul la apa din motive de igiena.Camara se goli de tot.Din fericire,aveam o gradina de legume si-am reusit sa gatim ceva la un foc in spatele casei.
Apoi,intr-o zi,sora mea mai mica a venit de la scoala cu vestea:"Maine trebuie sa ducem la scoala ceva pentru cei saraci"
Mama incepu sa bombane:"Nu stiu daca-i cineva mai sarac ca noi",cand mama ei,care statea la noi atunci,o linisti punandu-i palma pe brat si incruntandu-se.
"Eva,spuse ea,daca ii dai copilului sa inteleaga la varsta asta ca este saraca se va considera "saraca" tot restul vietii.Mai este un borcan de jeleu facut in casa,sa-l ia ea"
Bunica gasi niste hartie fina,o funda roz cu care impacheta ultimul nostru borcan cu jeleu iar Sis se grabi spre scoala a doua zi,ducand mandra "darul ei pentru saraci".Si de atunci incolo ,cand se ivea vreo problema in comunitatea noastra ,Sis se gandea firesc ca ea trebuie sa faca parte din solutia problemei.
Extrasa: Supa de pui ptr suflet de mama
