Bunicul meu iubea viața, mai ales atunci când putea să facă o glumă cuiva. Până când într-o dimineața rece, în Chicago, bunicul meu s-a gândit că poate Dumnezeu îi făcuse și lui o glumă. Atunci nu prea i-a plăcut. El era tâmplar. Chiar în acea zi fusese la biserică să facă niște cufere de lemn pentru haine și niște articole pe care le trimiteau la un orfelinat din China. Când a ajuns acasă a băgat mâna în buzunarul cămășii să scoată ochelarii, dar nu erau acolo. Era sigur că de dimineață îi pusese acolo, așa că s-a întors la biserică. I-a căutat peste tot, dar nu i-a găsit. Atunci s-a gândit că poate îi căzuse din buzunarul de la cămașă fără să-și dea seama, în timp ce lucra la acele cufere pe are deja le închisese și împachetase. Ochelarii lui noi aveau să ajungă în China! marea criză era la apogeu, iar bunicul meu avea șase copii. Dăduse 20 de dolari pe ochelarii aceia. “Nu e drept – i-a zis lui Dumnezeu în timp ce conducea supărat spre casă. Eu am făcut treabă bună, am dăruit timp şi bani şi acum să am parte de aşa ceva?”
Câteva luni după, directorul orfelinatului era în vizită în Statele Unite. Voia să viziteze toate bisericile care l-au ajutat cât a fost în China, aşa că a ajuns într-o noapte şi la mica bisericuţă din Chicago unde lucra bunicul meu. Bunicul şi familia lui se numărau printre credincioşi ca de obicei. Misionarul a început să le mulţumească oamenilor pentru bunătatea cu care au ajutat orfelinatul prin donaţiile fiecăruia. “Dar mai ales – a zis – doresc să vă mulţumesc pentru perechea de ochelari pe care a-ţi trimis-o. După cum ştiţi, comuniştii intraseră în orfelinat, distrugând tot ce aveam, inclusiv ochelarii mei. Eram disperat! Chiar dacă aş fi avut bani să-mi cumpăr alţii, nu aveam de unde să-i iau. Şi pe lângă faptul că nu vedeam bine, în fiecare zi mă durea capul îngrozitor, aşa că eu şi colegii mei ne-am rugat mult la Dumnezeu pentru asta. Atunci au ajuns donațiile voastre. După ceau scos totul din cutii au găsit niște ochelari în una dintre ele.” Misionarul a făcut o pauză lungă, pentru a-i lăsa pe toți să gândească la spusele lui. Apoi, Încă emoționat, continuă: “Prieteni, când mi-am pus ochelarii, erau ca și cum fuseseră făcuți exact pentru mine! Vreau să vă mulțumesc pentru ajutorul pe care mi l-ați dat!”
Toate persoanele prezente erau mulțumite de miraculoșii ochelari. Credeau însă că misionarul a încurcat bisericile. Nu era nici o pereche de ochelari pe lista cu lucruri trimise de ei în China. Dar, stând tăcut pe scaun, undeva în spate, cu lacrimile în ochi un tâmplar obișnuit a înțeles că Tâmplarul Maestru Îi folosise într-un mod extraordinar.
Povestiri despre credinta
