Intr-o zi, când copiii mei vor fi destul de mari să înţeleagă logica ce le motivează pe mame, le voi zice:
Te-am iubit destul încât să te pot întreba unde te duci, cu cine te duci şi la ce oră te întorci acasă.
Te-am iubit suficient încât să insist să strângi bani să-ţi cumperi o bicicletă, deşi noi ca părinţi, am fi putut să-ţi cumpărăm una.
Te-am iubit destul încât să tac şi să te las să descoperi singur că noul şi cel mai bun prieten al tău este un necioplit.
Te-am iubit destul încât să te supăr şi să te oblig pentru două ore să-ţi faci ordine în cameră, o muncă pe care aş fi putut s-o fac şi eu într-un sfert de oră.
Te-am iubit destul încât să te las să-mi vezi furia, decepţiile şi lacrimile din ochi. Copiii trebuie să înţeleagă şi ei că nu suntem perfecte.
Te-am iubit destul încât să te las să-ţi asumi responsabilitatea pentru faptele tale, deşi pedepsele erau atât de aspre, încât îmi sfâşiau inima.
Dar, mai ales, te-am iubit destul de mult pentru a-ţi spune “Nu”, deşi eram conştientă că aveai să mă urăşti pentru asta.
Astea au fost luptele cele mai dificile pentru mine. Dar sunt mulţumită că le-am câştigat pentru că, până la urmă, tu le-ai câştigat.
Şi într-i bună zi, când copiii tăi vor fi destul de mari pentru a înţelege logica ce-i motivează pe părinţi, tu le vei zice: “Te-am iubit destul de mult încât să fac tot ce am făcut pentru tine.”
