sâmbătă, 12 aprilie 2014

Floriile


Floriile, cea mai importantă sărbătoare ce vesteşte Paştele, au loc cu o săptămînă înainte de acesta şi celebrează ziua în care Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, fiind întîmpinat cu frunze de palmier de către discipolii lui şi locuitorii oraşului. Prima menţiune a sărbătorii la Ierusalim datează din secolul al IV-lea şi este consemnată în amintirile de călătorie ale pelerinei Egeria. Prăznuirea se face numai duminica, asemenea sărbătorii Paştilor. La români, importanţa sărbătorii este sporită de interdicţiile de muncă şi sacrificiul ritual al peştelui, denumit „Dezlegarea la peşte“. 

Ce spune legenda:

Legenda spune că, în timpurile în care Iisus era răstignit pe cruce, Maica Domnului, plîngînd, şi-a pus opinci de fier, a luat un toiag de oţel şi a plecat să-şi găsească fiul. Pe drum, a ajuns la o apă şi a rugat o salcie să-i facă punte. Pentru aceasta, a binecuvîntat-o să nu poată fi făcuţi cărbuni din lemnul ei şi să fie dusă în fiecare an la biserică de Florii. De aceea, în această zi oamenii duc la biserică flori şi ramuri de salcie, pentru a fi sfinţite. Cu ramurile de salcie, simbol al primăverii şi al fertilităţii, se ating vitele şi copiii mici, ca să crească şi să înflorească precum salcia. Ramurile sfinţite se pun apoi la icoane sau deasupra uşii şi sînt folosite în timpul anului, ca leac împotriva bolilor sau ca mijloc de apărare împotriva dezastrelor naturii. Cine se încinge peste mijloc cu salcie sfinţită va fi ferit de dureri, iar cine înghite în această zi trei mîţişori de salcie sfinţită nu va suferi de dureri de gît..

Sursa: Monitorul Expres