Într-o pădure deasă trăia un brad tânăr, verde și înalt, dar care nu era mulțumit cu ceea ce era. În fiecare zi își ridica crengile spre cer și ofta:
– Aș vrea să fiu un stejar mare și puternic, să aibă toți umbră sub mine și să mă admire!
Un stejar bătrân, de alături, l-a auzit și i-a spus:
– Fiecare copac are rostul lui. Nu e nevoie să fii altceva decât ceea ce ești.
Dar bradul nu asculta. Se străduia în fiecare zi să își lărgească crengile, să își îngroașe trunchiul, imitând stejarul. În timp, a obosit, crengile i-au slăbit, iar frunzele i-au căzut devreme, înainte de iarnă.
Tocmai atunci, o familie de păsări căuta un adăpost. Stejarul era prea bătrân și gol, dar bradul – chiar și obosit – avea ramuri dese și calde.
– Aici e perfect! – au ciripit păsările. – Ești exact ceea ce aveam nevoie!
Bradul a zâmbit, înțelegând în sfârșit cuvintele stejarului.
Morala:
Nu trebuie să fii ca altcineva pentru a avea valoare. Frumusețea și rostul tău vin din ceea ce ești deja.
