Intr-o noapte, pe cand se ruga, fratele Bruno a fost tulburat de oracaitul unui broscoi.
Incercarile lui de a ignora sunetele dizgratioase s-au dovedit inutile, asa ca, exasperat, a sfarsit prin a striga pe fereastra: "- Tacere! Imi fac rugaciunile! "Fratele Bruno era un sfant, asa ca porunca lui a fost imediat ascultata. Toate creaturile vii din preajma au tacut, pentru ca sfantul sa se poata ruga in pace.
In mintea lui Bruno a aparut insa o indoiala, care i s-a parut chiar mai tulburatoare. "Daca Dumnezeu asculta cu aceeasi placere oracaitul broastei ca si psalmii tai?" "Ce placere i-ar putea face lui Dumnezeu oracaitul unei broaste?" nu s-a lasat Bruno mai prejos.
Dar vocea interioara a insistat: "De ce crezi că a inventat Dumnezeu sunetul?"
Bruno nu stia, dar s-a decis sa afle de ce. El a iesit la fereastra si a strigat: "- Canta"
Oracaitul broscoiului s-a auzit imediat, insotit cu veselie de toate broastele din vecinatate. Bruno a ascultat cu atentie zgomotele si si-a dat seama ca daca nu le mai opune rezistenta, ele nu mai sunt suparatoare, ci dimpotriva, imbogatesc tacerea noptii.
Odata cu aceasta descoperire, inima lui Bruno a intrat in armonie cu universul si pentru pentru prima oara in viata, el a inteles ce inseamna sa te rogi cu adevarat.
