“Există un trib în Africa a cărui perspectivă asupra iertării este atât de completă, încât tradiţia lor oferă tuturor o lecţie de smerenie. În tribul Babemba, când cineva din sat încalcă o regulă, o lege sau face ceva incorect din punct de vedere moral – întregul sat se adună pentru participa la repararea acelui rău. Valoarea unei singure inimi umane este atât de mare încât necesită participarea întregii comunităţi.
Toţi bărbaţii, femeile, copii şi bătrânii îşi lasă deoparte viaţa obişnuită şi formează un cerc uriaş. În centru se află acuzatul. Mai întâi, se povesteşte în detaliu fapta; încălcarea este adusă la lumină în timp ce acuzatul stă în faţa tuturor, expus faţă de gravitatea propriei sale fapte.
Apoi, unui câte unul, fiecare sătean începe să dezvăluie toate faptele bune şi generoase pe care acuzatul le-a făcut în viaţa lui. Ei descriu în detaliu minunatele calităţi, atribute şi puncte forte ale acuzatului, dând exemple concrete şi relatând acţiunile sale reale. Fiecare faptă bună este reamintită cu o mare iubire şi un profund respect. Uneori ceremonia continuă timp de zile în şir – cât este necesar. Este ca şi cum întregul sat ar spune: „Tu nu eşti ceea ce ai făcut. Tu eşti o fiinţă minunată.”
La sfârşit, cercul se rupe, iar persoana din centru este întâmpinată cu braţele deschise şi reprimită în comunitate. Apoi sărbătoresc.
Când iertăm, ne conectăm cu adevărul a ceea ce este acea persoană cu adevărat. Recunoaştem că deşi actul încălcării nu este acceptabil, totuşi, în interiorul ei, persoana este un suflet minunat.
Mă întreb cum ar fi dacă am administra acest fel de justiţie şi copiilor noştri, în acelaşi mod iluminator, arătându-le clar cu ce au greşit, subliniindu-le comportamentul inacceptabil, explicându-le cât de dăunătoare sau periculoase au fost acţiunile lor şi apoi amintindu-le de măreţia lor interioară.
Cum ar fi dacă am petrece mult mai mult timp lăudându-i, subliniindu-le calităţile, amintindu-le de frumuseţea lor înnăscută şi înregistrându-le faptele bune? Cum ar fi dacă o parte a justiţiei pe care le-o aplicăm ar include să îi reconectăm la frumuseţea a ceea ce sunt ei cu adevărat?
Evident, nu sugerez că nu contează comportamentele nesănătoase ale copiilor noştri. Nu va servi la nimic să le acoperim pur şi simplu. Trebuie neapărat să le explicăm de ce comportamentul lor a fost dăunător sau greşit. Dar apoi trebuie să ne detaşăm, să iertăm complet şi să petrecem cea mai mare parte a timpului sărbătorind şi reconectându-i cu diamantul magnific, strălucitor al propriului lor suflet.
Extras din cartea „Călătoria pentru copii” de Brandon Bays”.
