miercuri, 29 ianuarie 2014

Scrisoare către un prieten virtual


Prieten drag, 

Oamenii nu ne pot folosi, umili, jigni, decat daca noi le permitem asta. Fiind un om tolerant, sensibil, vei avea dezamagiri, mai ales daca le dai anumitor oameni o valoare pe care nu o merita. Daca-i pui pe un plan foarte inalt, ei nu pot sta acolo pentru că nu au cum, nu au calitățiile respective.

Fericirea este o pasare dupa care alergam cu totii. De fapt, fericirea sta in lucruri marunte iar cel care a spus asta este un mare înțelept. Singuratatea. Toti suntem singuri. Venim singuri si plecam tot singuri. Intre cele doua evenimente ne umplem viata cu oamenii care ne-au fost dati de Dumnezeu sa putem invata lectii de viata. Pe unii i-am ales atunci cand eram in cer (mama, tata, bunicii, fratii) iar pe altii i-am ales prin liber arbitru. Priveste pe geam. Ce vezi?! Tu, unde esti?! Poti sa vezi ce este afara?! Poti auzi rasetele copiilor?!
Te poti plimba prin zapada, fara se te uzi la picioare?! Iti poti permite sa locuiesti intr-o casa, apartament, garsoniera?! Ai avut ocazia sa poti studia, sa mergi la scoala, sa mergi in vacante?
Deschide frigiderul si vezi, poti sa iti prepari micul dejun?! Poti citi mesajul meu de la un PC sau telefon? Faci meseria pe care ti-o doresti?! Daca ai raspuns pozitiv, macar la una dintre intrebari, atunci, cred ca ai multe motive sa te denumesti drept un Om fericit...  
Adevarata fericire este sa-i faci fericiti pe cei din jur, nu conteaza dacă-i cunosti sau nu. Succes! Cu drag, o prietena virtuala


de Codruta Ciurlea

marți, 28 ianuarie 2014

POVESTE CU MORALĂ..


Am primit povestea acum ceva vreme..Am stat sa ma gandesc daca este o idee buna sa o postez.Am ales sa fac asta.Concluziile le trageti voi.Se pare ca este o poveste reala de viata.Va pup

"Deşi este doar începutul lui Octombrie este frig şi am aprins focul în şemineul din sufragerie...Stau confortabil în fotoliul de piele şi mă uit cu drag la Karinna, fetiţa mea de 4 ani care se joacă împreună cu Hans: Hans este soţul meu şi l-am cunoscut când am plecat definitiv din România, în anul 2005, după ce am terminat facultatea de medicină de la Cluj...
Ne-am cunoscut aici, la Koln, la spitalul la care reuşisem să mă angajez şi a fost dragoste la prima vedere ...Ne-am căsătorit apoi după vreo 2 ani, a venit şi Karinna...
Trăim bine şi nu ne lipseşte nimic...Locuim la periferia oraşului dar locul este minunat, iar căsuţa noastră este aşezată la marginea unei păduri de vis şi chiar dacă trebuie să ne "chinuim" maşinile în fiecare zi ca să ajungem la spital, îmi spun într-una că merită...Brigitte, bona Karinnei este punctuală ca o bavareză originală iar Karinna o indrageşte tare mult...
Mă uit la frunzele care au început să cadă şi apoi la calendarul de perete...Mai sunt 81 de zile până la Crăciun...Crăciunul...Ştiu că vom împodobi un brad superb pe care îl vom aduce din pădurea din spatele casei, ca să nu-i fie frig şi să miroasă a sărbătoare în toată casa! Şi mai ştiu că ne vom vedea cu vecinii noştri, care atunci când ne-am construit casa, ne-au ospătat aproape în fiecare seară...Veneam după turele de la spital, dădeam o fugă să vedem cum avansează lucrările şi ne pomeneam cu ei în curte, luându-ne pe sus, la ei la masă...Mă bucur în sinea mea că se apropie Sărbătorile de iarnă...Poate mă va vizita şi sora mea Jeni care locuieşte în Austria sau poate chiar cealaltă soră, Maria, deşi cred că-i va fi cam greu să vină tocmai din Canada, mai ales că tocmai a născut un băieţel...Mi-e dor de ele şi mai ales de mama, pe care Maria a luat-o cu ea, când au plecat şi ele definitiv din ţară...Au vândut casa bunicii iar banii pe care i-au primit i-au împărţit la 3 şi am primit fiecare câteva sute de dolari. Mama a spus că partea ei ne-o dă nouă...Aşa-s mamele...
Mă gândesc să-i cumpăr Karinnei un pui de Setter Irlandez sau Caniche iar lui Hans paltonul acela pe care şi-l doreşte incă de anul trecut...Ba nu, am să-i cumpăr lui Hans, ceasul acela Patek Philipe la care s-a tot uitat când am fost împreună la bijutier ca să îmi repar lănţişorul cu diamănţele de care s-a agăţat, când am luat-o într-o zi în braţe, cu toată hotărârea, Karinna...Greu, dar sper să-mi vină vreo idee genială până la Crăciun...
Zâmbesc de una singură, ca proasta şi incerc să-mi alung din minte orice umbră despre trecut...
Nu o să uit însă niciodată Crăciunul anului 1993. Aveam 13 ani, Maria, sora-mea, avea 16 ani, iar Jeni, cealaltă soră, nu împlinise încă 18 ani. Eram noi trei şi mama. Tata murise de 5 ani în accident la mină.
Cu o lună înainte de Crăciun pastorul nostru a anunţat o colectă specială pentru cea mai săracă familie din Biserică. A cerut ca fiecare enoriaş să economisească timp de o lună ceva bani ca să dea acelei familii pe care fraţii din comitet o vor considera cea mai săracă.
Ne-am gândit ce am putea face noi patru. Planul mamei a fost să mâncăm timp de o lună de zile numai cartofi. Astfel puteam economisi 300.000 lei. De asemenea, dacă vom sta cu becul stins seară de seară, mai puteam economisi 100.000 lei.
Eu cu Maria am facut curăţenie la câţiva bogaţi, iar Jeni a vândut ceva felicitări făcute de ea. Seara pe întuneric, vorbeam şi ne imaginam cum familia aceea se va bucura. Eram în Biserică, noi şi încă 80 de membri, dintre care doar vreo doi se considerau mai germani decât erau... Noi ceilalţi ştiam că suntem cetăţeni români iar acum, la 4 ani de la căderea lui Ceauşescu, unii dintre noi se descurcau binişor. Noi locuiam în casa bunicii, de care eram tare mândre deşi nu avea decât două camere dintre care pe una o transformam în bucătărie când venea frigul. Mama a calculat că se va strânge încă de douăzeci de ori atât cât avem noi, mai ales că la slujbă veneau şi cei cu maşini luxoase şi plini de bani iar pastorul ne aducea aminte în fiecare duminică de colectă.
Cu o zi înainte de Crăciun, am plecat cu Maria la magazin să schimbăm banii în bancnote nou-nouţe. Aşa învăţaserăm noi că trebuie să dăm lui Dumnezeu.
Am venit acasă cu 800.000 lei. O bancnotă de 500.000 lei şi trei bancnote de 100.000 lei. Niciodată nu avusesem atâţia bani. Nu ne păsa că n-aveam haine de Crăciun. Noi eram fericite. N-am putut dormi toată noaptea de nerăbdare...
A doua zi, în ziua de Crăciun, ploua cu găleata, iar noi n-aveam umbrelă. Biserica era la 2 kilometri de casă, dar nouă nu ne păsa cât de ude vom fi. Jeni avea găuri în pantofi şi a pus nişte hârtie. Pe drum, hârtia s-a udat, iar ea era leoarcă la picioare. Am stat bucuroase în Biserică, deşi am auzit câteva fete de la cor râzând de rochiile noastre cele vechi. Dar mai auziserăm asta şi nu ne-a durut. Cu banii în mână, eram bogate. Când s-a făcut colecta, mama a pus bancnota de 500.000 lei, iar noi, fiecare, câte una de 100.000 lei.
Pe drum spre casă cântam de bucurie. La amiază, mama ne-a făcut o surpriză. Cumpărase 10 ouă pe care le fiersese şi le-am mâncat cu cartofi prăjiţi. Era ziua de Crăciun şi noi ne simţeam aşa de bine.
Dar pe la ora 15:00 a venit la noi pastorul. A chemat-o pe mama la uşă. Când a intrat mama în casă, era albă ca varul şi ţinea un plic în mână. Am întrebat-o ce este în plic şi abia după jumătate de oră mama l-a deschis. În plic era o bancnotă de 500.000 lei, trei bancnote de 100.000 lei şi 40 de bancnote de 10.000 lei. În total 1.200.000 lei.
Nimeni n-a spus nimic, doar ne uitam la podea. Cu câteva minute mai înainte ne simţeam ca nişte milionare. Acum, cu plicul în mână, ne simţeam ca nişte copii teribil de săraci.
Nouă ca şi copii ne părea bine că suntem bogaţi faţă de alţii, că aveam cartofi. Apoi, ştiam că suntem bogaţi că aveam o mamă grozavă şi mulţi copii nu aveau mame defel. Ne bucuram că eram trei surori în casă şi atâtea familii nu aveau copii. Ştiam că nu avem multe lucruri pe care alţii le aveau, dar niciodată nu ne-am gândit că eram săraci; dar în acea zi de Crăciun am aflat că eram.
N-am mai fost niciodată ca înainte. Săptămâna care a trecut apoi, n-a vorbit nimeni în casa noastră. N-am mai vrut să mergem la Biserică de ruşine, dar mama nu ne-a dat voie să lipsim de la slujbă... Mama ne-a întrebat ce să facem cu cei 1.200.000 lei, dar noi nu ştiam ce fac săracii cu banii...
84 de oameni, 80 de concetăţeni de-ai noştri şi noi, am strâns 1.200.000 lei... din care 800.000 i-au dat cei mai săraci 4 oameni din Biserică...Şi atunci am ştiut că orice s-ar fi întâmplat, trebuia să plec din România..."


Autor necunoscut

luni, 27 ianuarie 2014

Cartofii din rucsac


Într-o zi, profesorul ne-a cerut să aducem la şcoală nişte cartofi cruzi şi o pungă de plastic. Ne-a spus să punem în punga de plastic câte un cartof pentru fiecare persoană faţă de care avem resentimente şi să-i scriem numele. 
Ne-a cerut ca timp de o săptămână să cărăm sacoşa cu cartofi în rucsac peste tot unde mergem. Unii dintre cartofi erau cu adevărat grei! Fireşte, cartofii au început să se strice cu timpul.Efortul de a căra sacoşa asta tot timpul mi-a demonstrat clar cât de mare era greutatea pe care o purtam zi de zi în viaţa mea şi în inimă din cauza ranchiunei şi resentimentelor. Deoarece eram mereu atent să nu uit sacoşa, mi-am dat seama că neglijam lucruri care erau mai importante pentru mine.
Exerciţiul acesta m-a făcut să mă gândesc la preţul pe care îl plăteam pentru că nu puteam să iert ceva care deja se întâmplase şi pe care nu-l mai puteam schimba.
Morala: De multe ori credem că iertarea este un cadou pentru celălalt, fără să ne dăm seama că noi suntem primii care beneficiem de pe urma iertării.
Toţi purtăm cartofi care putrezesc în “rucsacul” nostru sentimental.Neputinţa de a ierta este ca un venin pe care îl luăm zilnic, picătură cu picătură şi care sfârşeşte prin a ne otrăvi.

Iertarea ne eliberează de greutăţi care ne amărăsc sufletul şi ne îmbolnăvesc trupul.
Să ierţi nu înseamnă să fii de acord cu ce s-a întâmplat sau să aprobi acel lucru. A ierta nu înseamnă să încetezi să acorzi importanţă celor întâmplate, nici să dai dreptate celui care te-a rănit.
Înseamnă pur şi simplu să laşi deoparte acele gânduri negative care îţi produc durere şi supărare.


Gandhi afirma “Iertarea este calitatea celor curajoşi. Doar cel care este suficient de puternic pentru a ierta o ofensă ştie să iubească

Supa de pui ptr suflet

joi, 23 ianuarie 2014

Femeia si Sclavagismul Modern


CUM SA DEVII O FEMEIE DE NEINLOCUIT IN SCLAVAGISMUL MODERN IN CARE TRAIM

“A fi tu insuti intr-o lume care face tot ce-i sta in puteri pentru a face din tine oricine altcineva decat tu insuti, inseamna a duce cea mai grea batalie din viata unui om si a nu inceta niciodata sa te lupti.” E. E. Cummings Tu chiar crezi ca cineva isi doreste ca tu sa fii mai fericita, mai bogata, mai implinita? Te inseli! Nici macar mama ta n-are timp sa lucreze la bunastarea ta, pentru ca de abia are energie sa lucreze la viata sa. Tu chiar crezi ca cineva se anuleaza pe sine ca sa te salveze pe tine?! Te inseli! Ce-ti spune celebra vorba“ cine are i se mai da”? Hai ca-ti zic eu. Cine are necaz, i se mai da. Cine are suferinta, i se mai da. Cine are nefericire, i se mai da. Credeai ca se aplica doar in cazul bucuriei si-a bogatiei? Te inseli! Stii cati oameni se straduiesc in fiecare zi sa ramana nefericiti, faliti, grasi, ratati? 80% din populatie. Daca iti petreci viata asteptand sa-ti cada ceva din cer, ghici ce vei culege? Nimic! Daca nu culegi destula iubire in viata ta, ghici cine a uitat s-o semene? Daca nu ai parte de destula afectiune in viata ta, ghici cine a uitat s-o semene? Priveste ceea ce culegi in viata ta si vezi ce ai semanat. Nimic de valoare? Inseamna ca ai gasit cauza, corect? Recolta ta este rezultatul a ceea ce ai semanat. Probabil ca de mica ai inceput sa-ti plangi de mila si de asta acum ai o recolta saraca. Nicio problema! Asta se rezolva! Important este sa-ti doresti ca la anul sa ai o recolta bogata. Iti doresti sa semeni iubire, bucurie, abundenta, entuziasm, vitalitate, armonie, fericire? Seamana ceea ce-ti doresti sa culegi! Iubire Bani Vocatie Sanatate Relatie “Orice varsta sau educatie ai avea si indiferent ce ai realizat pana acum, cea mai mare parte din potentialul tau este inca nefolosit.” George Leonard Suntem la sfarsit de 2013 si ma intreb cat de mult ti-ai indeplinit promisiunile facute la inceput de an?! Fie ca esti singura, saraca, bogata, implinita, nefericita, legea cauzei si-a efectului exista pentru fiecare dintre noi. Exista o poveste care-mi place foarte mult si care ilustreaza foarte bine atitudinea omului. Era odata un satuc care trecea printr-o mare seceta si fermierii erau ingrijorati pentru recoltele lor. Dupa slujba de duminica i-au cerut sfatul preotului: “Trebuie sa facem ceva, nu are sens. Nu a mai plouat de mai bine de-o luna.” Preotul le-a raspuns: “Nu aveti decat sa va rugati cu credinta. Sa nu uitati ca o rugaciune fara credinta nu este cu adevarat o rugaciune.” Fermierii s-au reunit de mai mult de doua ori pe zi pentru a se ruga si a cere venirea ploii. Duminica urmatoare, s-au intors la preot. “Domnule preot, nu a mers. Ne-am adunat in fiecare zi, ne-am rugat dar tot nu a plouat.” Atunci preotul i-a intrebat: V-ati rugat intr-adevar cu credinta?” Toti au raspuns afirmativ. Preotul a adaugat: “Eu stiu ca nu v-ati rugat cu credinta deoarece nici unul dintre voi nu si-a luat cu el umbrela in dimineata aceasta.” Cu credinta ai actionat in fiecare domeniu al vietii in care ti-ai propus sa reusesti? Sau te-ai indoit permanent de cine esti si ceea ce poti face? Daca tu insati te indoiesti de talentele si abilitatile tale cine crezi ca va face echipa cu tine? Nimeni! In lumea asta cei mai puternici supravietuiesc. Legea naturii se aplica si la oameni. Suntem milioane de oameni care beneficiem de soare, apa si aer si exista din plin pentru fiecare in parte. Aceasta lege a abundentei se aplica la tot ceea ce exista. Si-atunci cum se face ca tu nu te bucuri de pietre pretioase, palate frumoase, vieti nobiliare?! De ce doar unii se bucura de bogatiile lumii, pe cand restul se comporta ca niste sclavi moderni?! De ce bogatia si puterea nu este universala? Daca esti plina de indoieli, frici si nelinisti nu vei putea trai intr-o lume a abundentei. Iisus a spus: “Sa fiti deloc ingrijorati pentru viata voastra, sa nu va faceti griji pentru ce mancati, ce beti sau cu ce va imbracati.” Numai necredinciosii isi fac griji. Inca n-ai inteles ca ziua de maine depinde de ceea ce sadesti azi? Pregatita sa faci o introspectie a vietii tale? Viata ta afectiva? Viata ta la servici? Viata ta interioara? Esti pe plus sau pe minus? Esti racita, ai imunitatea scazuta, esti trista, nesigura de alegerile tale de sfarsit de an, nemultumita de rezultatele tale financiare, neimplinita in relatia ta de cuplu? E clar ca aceasta masinarie desteapta, numita corp se va imbolnavi ca sa-ti atraga atentia ca a venit timpul sa schimbi ceva la stilul tau de viata. Ai deja o afectiune fizica care iti da batai de cap? Corpul tau iti transmite un mesaj de la sufletul tau si e timpul sa asculti ce zice! Daca nu vrei sa-ti ratezi misiunea personala. Sambata am fost la atelierul lui Anatol Basarb care ne-a pus niste intrebari de bun simt la care, eu si cei din sala am raspuns gresit. Iti dau si tie un exemplu ca sa intelegi cat de putin gandim si cat de fidel reproducem tiparele de gandire colective. Intrebare: “De ce bei 2 litri de apa pe zi?” Raspuns: “De bou ce esti!” La care toata sala a ramas muta. Iar maestrul Anatol Basarab a continuat:” Bei 2 litri de apa pe zi pentru ca nu auzi ce-ti spune corpul.” Boul bea doi litri de apa pe zi pentru ca atat ii cere organismul. Dar tu esti om. Si ai o minte cu care trebuie sa gandesti, chiar daca-i greu si sa nu mai inghiti tot ce zboara prin mass-media. Nu-ti poate spune tie nici un nutritionist ce este cel mai bine pentru tine pentru ca niciun expert nu si-a invatat corpul cum sa ii fie sete, cum sa elimine mancarea, cum sa digere, sa saliveze, sa inghita, sa rada, sa planga, sa sangereze, sa se miste, sa stranute, sa-i fie cald si frig. Corpul te invata pe tine cum sa te comporti cu el. Nu invers. Faci ceea ce spune expertul, sau ceea ce-ti spune corpul? Asta pentru ca ratiunea a luat locul simtirii si ai ajuns surda la ceea ce-ti transmite aceasta masinarie desteapta, numita corp. Poti controla fluxul informational (mass-media) daca iti asculti trupul si sufletul. Altfel o sa fii o sclava moderna precum 80% din populatie care-i dependenta de medici, psihiatri, psihologi, preoti si asa mai departe. Cu cat numarul bolnavilor, al disperatilor, al ratatilor creste, cu atat societatea sarbatoreste. Astfel incat, cu cat esti mai deconectata de la corpul si sufletul tau, cu atat te apropii mai mult de singuratate, boala, saracie, imbatranire, suferinta si de ce te temi cel mai mult. Te-ai intrebat vreodata de ce mananci de 3 ori pe zi la aceeasi ora? Ai ascultat vreodata in liniste ce-ti spune corpul despre alimentele pe care le inghiti? Nu cred ca faci acest exercitiu des. Mananci pentru ca ti-e teama ca ti-ar fi foame daca n-ai manca la ore fixe. Inseamna ca in viata actionezi la fel, din frica sa nu-ti lipseasca ceva, sa nu se intample ceva. Si ghici ce se intampla? Exact ceea ce nu-ti doresti. Nu-s clarvazatoare. Doar gandesc si ma provoc zilnic la tot felul de exercitii ca sa devin tot mai constienta de cine sunt si ce pot face cu viata mea. Si te incurajez sa faci la fel. Fara sa mai alergi in stanga si-n dreapta dupa experti. Stii de ce oamenii cauta cate-un ghid spiritual, un maestru, un guru senzational? Ca sa nu-si asume responsabilitatea a ceea ce fac. Pentru ca vine omul spiritual si te conduce de manuta pe drumul cel bun, asa cum facea mamica cu tine cand erai doar un copil. Ce-i mai grozav in viata decat sa ne gasim un prost care sa lucreze in locul nostru?! Pentru ca el are un DAR. Si tu il urmezi pentru ca tie iti lipseste acest har. El este SPECIAL. Iar tu esti normal. Cine ti-a spus asta? Nimeni. Dar asa iti place tie sa crezi ca sa nu actionezi. Si uite de ce recolta ta este saraca la sfarsit de an. Pentru ca gandurile si alegerile tale te-au condus unde esti. Nu-ti place cine esti, unde esti, ce faci si ce ai?! Legea cauzei si-a efectului se regaseste in ceea ce ai astazi. De ce ai ajuns pe minus la sfarsit de an? Iti spun eu, nu pentru ca-s desteapta, ci pentru ca-s curioasa si cercetez. Tot anul te-ai inchinat la falsi stapani. Hai sa facem o lista cu ei ca sa-ti intre bine in cap ca doar tu esti stapanul tau. Asadar, falsii stapani la care te-ai inchinat degeaba sunt: Parintii tai Iubitul tau Stirile Puterea Bunurile tale Astrologia Clarvazatorii Religiile organizate Medicii Medicamentele Boala Moda Munca Banii Orgoliul Frica Si sunt sigura ca sunt mai multi falsi stapani la care te inchini, dar eu ma opresc aici. Lista este destul de lunga ca sa intelegi de ce nu ai ceea ce-ti doresti. Nu stiu cat de constienta esti insa traim intr-o lume care ne vrea tot mai bolnavi ca sa ne poata “vindeca” cu biberoanele lor scumpe. Ei bine, nu asta e calea vindecarii si transformarii tale personale. Ma uit cu durere la familia mea cum se indoapa cu medicamente si nu-i pot ajuta. Ma uit la prietenele mele care-si toarna in cap lunar poleiala Gucci si Prada si nu le pot ajuta. Ma uit la tinerii care-si fac datorii ca sa-si cumpere un Iphone si nu-i pot ajuta. Ma dor ochii zilnic pentru oamenii care umbla hiponotizati din magazin in magazin ca sa umple un gol sufletesc care va urla “AJUTOR” in fiecare zi deoarece acest gol nu se umple cu produse. Si mai avem si impresia ca suntem in controlul vietii noastre mentale si emotionale. Pe naiba! Nu tu iti selectezi informatia, ci reclama te selecteaza pe tine. Subconstientul tau este murdar, poluat, infestat, otravit in fiecare zi si tu n-ai puterea sa-l golesti de impuritatile care-ti otravesc insasi corpul. Energia care nu se misca este periculoasa. Iar subconstientul tau este ca o roata imensa si grea care este greu de pornit dar si mai greu de oprit. Cand nenorocirile, una dupa alta, intra in viata ta, sa stii de unde vin si ce ai de facut. Cu o rugaciune nu poti opri subconstientul sa te ingenuncheze. Cu mancare si medicamente nu-ti poti decat intoxica organismul. Cu bani si haine nu-ti poti vindeca straturile subtile ale corpului tau. Cu alcool si tigari , droguri poti vindeca ceva? Sa mai trecem pe lista supararile si reprosurile ce ni le facem zilnic? Eu zic ca avem mai multe motive de ingrijorare decat motive de sarbatoare. Suntem periodic supusi unui ritual metodic de spalare a creierului. Si daca, periodic iti plangi soarta, gandeste-te ce sanse ai de vindecare/ Zero! Ti-e mai limpede acum de ce n-ai o relatie, de ce esti bolnava, de ce esti trista? Pentru ca nu ai grija de corpul si sufletul tau. Vindecarea incepe din interior spre exterior. Iti ruinezi in fiecare zi trupul si sufletul prin alegerile si actiunile nepotrivite, de altfel transformate deja in automatisme. Bagi in gura tot felul de produse toxice fara sa tii seama ca asta iti scurteaza zilele de sanatate si implinire. Scoti pe gura tot felul de cuvinte toxice pentru a te descrie pe tine si pe ceilalti. Este inutil sa fii ingrijorata pentru viitor daca in prezent nu ti-e bine. Opreste-te! Incepe o cura de detoxifiere mentala si emotionala daca vrei sa ai un viitor. Ajuta-ti sufletul sa se purifice si sa creasca. Te afli pe pamant pentru un singur motiv: acela de-a evolua. Faci asta in fiecare zi sau amani dezvoltarea ta personala ? Lucrezi pentru mancare, chirie, intretinere, reviste, haine, medicamente, distractie? Cat timp crezi ca-ti mai ramane ca sa te vindeci si dezvolti personal? Deloc sau aproape deloc?! Iar tu simti ca-ti lipseste ceva in timp ce golul dveine si mai mare si cere si mai multe indepartandu-te de frumoasa ta misiune spirituala propusa la inceput de fiecare an. Credem ca stim ce am de facut pentru a avea : O relatie mai buna O slujba mai buna O casa mai mare Un venit mai bun Sa aratam mai bine O masina noua Si chiar daca am obtine tot ce ne-am propus am constata ca tot ne lipseste ceva. Deci, ce cautam noi cu adevarat in afara de-a consuma tot ce zboara sub privirea noastra? E limpede ca societatea moderna nu-si doreste sa stii si sa faci prea multe pentru trupul si sufletul tau fiindca asta ar duce companiile la faliment. Corect? Si-atunci cine iti vrea binele cu adevarat din toti oamenii din viata ta?! Cine, in afara ta isi doreste sa fii mai sanatoasa, mai frumoasa si mai implinita? Cand imi raspunzi la aceasta intrebare mie si tie insati, poti spune ca ai deja un punct de pornire in aventura vindecarii si dezvoltarii tale personale. Pana atunci vei face parte din categoria oamenilor hipnotizati cu informatii si produse. Iar datoria ta fata de tine este sa te cunosti, sa te vindeci si sa te dezvolti personal. Devino o femeie de neinlocuit! Pentru ca noi nu suntem detergenti pe rafturile de promotie. Revolta-te impotriva “celor care-ti vor binele” pentru ca nimeni n-o sa bea apa pentru tine. Cauta sa devii propriul tau vindecator si facator de bine! Traieste eficient si cheltuie mai putin si-o sa vezi ca te simti mai bine in tine si cu tine. 


“Se pare ca mai inainte ca sa ne propunem o calatorie pentru a descoperi realitatea ultima sau a-l gasi pe Dumnezeu, inainte chiar de a actiona sau de a avea o relatie cu cineva…este important ca in primul rand sa incepem sa ne intelegem pe noi insine.”

 KRISHNAMURTI 


Cu multumiri, preluat de la Claudia Daniela.

marți, 21 ianuarie 2014

Despre Invidie



Invidia, această perfidă domnişoară a tuturor timpurilor

Mai mult ca sigur nu sunt genul de persoană care să invidieze. Viaţa mi-a arătat în nu ştiu câte rânduri că legea compensaţiei lucrează din plin, şi că primesc tot ce primesc exact atunci când este timpul oportun, şi dacă n-am avut într-un moment banii necesari să-mi cumpar cerceii aceia minunaţi la care mi-a rămas inima cu siguranţă va veni ziua în care voi putea achiziţiona tot setul care să-i cuprindă şi pe aceştia. E chestiune doar de răbdare, de exersare a modestiei şi de relevare a priorităţilor. Şi dacă nu primesc niciodată mult râvnitul dar – fie el concret ori moral este nu pentru că nu aş fi aruncat în joc toată strădania şi energia mea pozitivă ci pentru că astfel am fost ferită de alte lucruri rele care ar fi venit la pachet. Eu am ajuns la concluzia că aceasta este o filosofie de viaţă sănătoasă şi bună.

Mă amuz copios când colega mea îmi povesteşte (a nu ştiu câta oară!) cum nu a plătit nicun leu pentru nerespectarea vitezei legale. Ştiu foarte bine ce i-a anulat „sentinţa”: buclele blonde şi expresivii ei ochi verzi cu care m-a hipnotizat şi pe mine ca să-i împrumut rochia nouă de mătase pe care investisem jumătate de salariu ! Şi totuşi, când m-a anunţat că a câştigat o excursie la Paris trimiţând un singur sms cu un cod de pe pachetul de cereale pe care îl ronţăi şi eu aproape zilnic, parcă-parcă mi-aş fi dorit şi eu să fiu în locul ei, sau să mă număr printre câştigători ca să mergem împreună în această minunată călătorie. Este şi acesta un mic soi de invidie ? Cum alungăm aceste pofte şi cum ne putem bucura sincer pentru fericirea altuia ?

Haideţi, să vedem !

Invidia – barometru pentru nesiguranţă

Se pare că invidia ne determină să formăm şi să menţinem relaţiile prin eliminarea constantă a concurenţilor, iar acestea nu sunt decât reacţii de apărare faţă de ameninţări pe care le simţim în anumite situaţii. Din păcate, statistic vorbind, femeile sunt mult mai invidioase decât bărbaţii din cauza modului în care se raportează la ceilalţi. Prieteniile dintre femei, indiferent dacă sunt de natură profesională sau nu, implică de cele mai multe ori schimbul unor informaţii intime. Aceasta se traduce prin faptul că ne apropiem de persoanele cu care avem lucruri în comun sau care se confruntă cu acelaşi gen de probleme. Dacă similarităţile dispar – de exemplu atât tu cât şi prietena ta sunteţi nemulţumite de locul de muncă, apoi ea îşi găseşte un job care îi oferă perspective mai bune – e posibil să simţi că prietenia voastră se năruie şi să ajungi să-ţi pui întrebări de genul : „De ce i s-a întâmplat ei acest lucru şi mie nu ?”. Sau, altă ipostază : tu şi cu cel care este implicat într-o afacere similară cu a ta, aţi discutat îndelung despre oprtunitatea investiţiei într-o anumită direcţie. După ce a venit şi mult aşteptatul rezultat al licitaţiei iată că el este câştigătorul… Ce faci acum, te laşi doborât de invidie sau te gândeşti cumva constructiv să-ţi aduni mai bine forţele pentru acelaşi tip de încercare în viitor ? Chiar dacă nu te poţi bucura sincer de succesul concurentului tău poţi lua şi partea bună a lucrurilor : fără să rişti nimic vei putea privi de pe margine dacă într-adevăr această investiţie va fi una profitabilă sau nu, ca să ştii ce ai de făcut altădată.

Poate avea invidia şi efecte benefice ?

Ei bine, se pare că invidia este un sentiment natural, pe care îl încearcă la un moment dat fiecare dintre noi. O mai găsim definită ca pe o reacţie de apărare în momentele de vulnerabilitate, cum ar fi acelea în care altcineva obţine lucrurile pe care ţi le doreşti. Invidia poate fi benefică ! Te poate motiva să depui eforturi mai consistente ca să-ţi împlineşti visele : să ai un loc de muncă mai bine plătit, să ai afaceri mai prospere, să identifici mai repede oportunităţile de investiţii, să ai o casă de vacanţă la munte, şi de ce nu, dacă este cazul, să-ţi poţi cumpăra haine cu o măsură, două mai mici (în acest ultim caz, doamnele şi domnişoarele ştiu mai bine ce spun … ).
Important este să folosim invidia în mod constructiv, ca să ne motivăm şi să ne ambiţionăm în sens pozitiv spre noi ţeluri. Avem capacitatea s-o învingem gândindu-ne la lucrurile pe care le putem schimba la noi înşine şi văzând imaginea de ansamblu. Cu siguranţă putem găsi măcar căteva realizări personale de care să putem fi mândri. Să învăţăm mereu că lucrurile bune apar la timpul lor, iar invidia poate fi un instrument util care ne poate ajuta să ne materializăm dorinţele, mai ales dacă e folosită ca determinare pentru ceea ce avem de făcut, ori ca imbold necesar ca în sfârşit să dăm startul proiectului spre care ne îndreptăm. Trebuie să avem mereu echilibrul de a nu ne lăsa dominaţi de ea, fiindcă aceasta ar putea să ne consume o parte mult prea mare din energia de care am avea nevoie pentru a face lucrurile să fie construite pas cu pas.

Am căutat pentru voi printre vorbele de duh de pe plaiurile noastre ori de aiurea câte ceva despre invidie aşa că dacă vă aflaţi printre cei care o consideră o însuşire total dezagreabilă pentru un om, veţi putea spune mai curând că „Invidia încearcă să distrugă acolo unde-i este iertat să caute a întrece”, iar pe cei care au acceptat cu mai multă deschidere faptul că invidia poate fi şi stimulent pentru succes, îi voi răsfăţa cu această cugetare : „ Invidia este umbra credincioasă a admiraţiei.”.
De voi depinde cum vă dozaţi invidia ori dacă veţi reuşi să vă dezbrăcaţi total de ea … Succes !


Cu multumiri, preluat de la Claudia Daniela.

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

Povestea unei pisici înţelepte

A fost odată un maestru de scrimă cu numele de Shoken. În casa lui se afla un şobolan mare care producea dezordine. Chiar şi în plină zi alerga peste tot. Într-o zi, stăpânul casei l-a închis în camera sa şi i-a spus pisicii sale domestice să-l prindă. Dar şobolanul a sărit la gâtul pisicii şi a muşcat-o cu atâta cruzime încât aceasta nu s-a salvat decât mieunând foarte tare. Apoi Shoken a adus mai multe pisici din vecinătate, renumite pentru marea lor vitejie şi le-a introdus în cameră. Şobolanul era aşezat, strâns ghem într-un colţ şi de cum una din pisici se apropia de el sărea asupra ei, o muşca şi o făcea să fugă. Şobolanul avea un aer atât de feroce încât nici una dintre pisici nu îndrăznea să se apropie încă o dată. Atunci stăpânul casei s-a înfuriat şi a alergat el însuşi după şobolan pentru a-l omorî. Dar acesta evita toate loviturile savantului maestru de scrimă care a spart uşi, shojiskaramis şi alte obiecte în timp ce şobolanul spinteca aerul, rapid ca un fulger, evitând fiecare mişcare. În sfârşit, sărindu-i în faţă, l-a muşcat.
În final, leoarcă de sudoare, Shoken şi-a chemat servitorul: „Se pare”, spuse el, „că la şase sau şapte cho de aici, trăieşte pisica cea mai vitează din lume. Du-te şi adu-o aici”.
Servitorul a adus pisica. De fapt era o pisică care nu părea diferită de celelalte pisici. Nu lăsa impresia că ar fi deosebit de inteligentă, nici deosebit de periculoasă. De aceea maestrul de scrimă nu i-a acordat pe loc în mod special încredere. Cu toate acestea, i-a deschis uşa şi a introdus-o înăuntru. Calmă şi silenţioasă, ca şi cum nu se aştepta la nimic deosebit, pisica a înaintat în încăpere. Şobolanul a avut o tresărire şi n-a mai mişcat. Pisica, în toată simplitatea s-a apropiat încet de el, l-a luat în gură şi l-a scos afară.
Seara, toate pisicile bătute s-au reunit în casa maestrului Shoken. Cu mult respect, i-au oferit bătrânei pisici locul de onoare, au îngenuncheat în faţa ei şi i-au spus cu modestie: „Noi, toate, avem reputaţia de a fi viteze. Ne-am antrenat în această cale şi ne-am ascuţit ghearele pentru a învinge orice şobolan, sau chiar şi vidre sau nevăstuici. Niciodată nu am crezut că poate exista un şobolan atât de puternic.. prin ce artă l-aţi învins cu atâta uşurinţă? Nu faceţi un secret din aceasta şi spuneţi-ne.”
Atunci, bãtrâna pisicã a izbucnit în râs si a spus: “Voi, celelalte pisici tinere, cu toate cã sunteti destul de viteze, nu cunoasteti adevãrata Cale. De aceea ratati reusita atunci când vã aflati în fata unui lucru despre care nu aveati nici o idee. Dar mai întâi spuneti-mi cum v-ati antrenat voi?”
Atunci, o pisică neagră se apropie şi zise: „Provin dintr-un neam celebru în prinderea şobolanilor. De aceea am decis să urmez această cale. Ştiu să sar peste paravane înalte de doi metri. Ştiu să mă strecor într-o gaură minusculă unde numai un şobolan se poate strecura. De mic copil m-am exersat în toate artele acrobatice. Chiar dacă sunt trezită din somn, când nu sunt încă cu totul prezentă, în clipa în care mă adun, văd un şobolan fugind sub o grindă, dintr-un salt pun mâna pe el. Dar şobolanul acesta de aici a fost cel mai puternic pe care l-am întâlnit vreodată şi am suferit cea mai groaznică înfrângere din viaţa mea. Mi-este ruşine”.
Atunci, bătrâna pisică spuse: „Lucrul în care te-ai exersat, nu este la drept vorbind nimic altceva decât o tehnică (shosa, o artă pur fizică). Când înaintaşii noştri învăţau tehnica aceasta era pentru ei una din formele Căii (michisuji). Tehnica lor era simplă dar conţinea în sânul ei cea mai înaltă înţelepciune. Lumea de astăzi se ocupă numai de tehnică. Desigur, multe lucruri au fost inventate astfel după reţeta: „cu condiţia să faci aceasta sau aceea, vom obţine aceasta sau aceea”. Dar ce obţinem? Nimic altceva decât abilitate. Abandonând calea tradiţională, s-a instaurat, prin uzarea de pricepere până la abuz, competiţia în tehnică şi acum nu mai înaintăm. Întotdeauna se întâmplă aşa atunci când nu ne gândim decât la tehnică şi când nu ne servim decât de inteligenţa noastră. Bineînţeles, inteligenţa este o funcţie a spiritului, dar dacă ea nu-şi are rădăcina în Cale şi dacă ea vizează numai abilitatea, atunci ea devine germenul falsului şi rezultatul este nefast. Aşadar, adună-te şi exersează-te de acum înainte în sensul just.”
Apoi, o pisică uriaşă cu o blană tigrată se apropie şi spuse: „Eu cred că numai spiritul contează în arta cavalerească. De aceea, dintotdeauna, eu m-am exersat în această putere (ki voneru). Cred că acum spiritul meu este dur ca şi oţelul şi liber: plin de spiritul care umple pământul şi cerul. Abia perceput adversar şi acest spirit atotputernic îl fascinează şi din start victoria îmi aparţine. Atunci mă apropii numai, fără a reflecta, exact aşa cum situaţia o cere. Mă orientez după „sunetul” adversarului meu. Îl stăpânesc cu privirea pe şobolan după cum vreau eu, la stânga, la dreapta, îi sesizez fiecare mişcare. Cât despre tehnica ca atare nu-mi fac griji. Se face de la sine. Un şobolan care fuge pe un panou: îl fixez şi el cade deja, este al meu. Dar aici, acest şobolan misterios apare fără formă şi pleacă fără urmă. Ce este? Nu pricep.”
Atunci, bătrâna pisică îi răspunse: „Lucrul pentru care ţi-ai dat osteneala nu este decât o forţă psihică şi nu reiese din binele care merită numele de bine. Numai faptul de a fi conştient de puterea de care vrei să te serveşti pentru a învinge, este suficient pentru a acţiona contra victoriei tale. Eul tău intră în joc. Dar dacă eul celuilalt este mai puternic decât al tău ce se va întâmpla? Dacă tu vrei să-l învingi pe adversar numai prin forţa ta superioară el îţi opune forţa lui. Îţi imaginezi că eşti singurul puternic şi îi crezi pe toţi ceilalţi slabi? Dar cum să ne comportăm când există ceva ce nu putem învinge, cu cea mai mare bunăvoinţă, prin propria noastră putere, fie ea şi superioară? Iată întrebarea! Forţa spirituală pe care tu o simţi în tine, „dură ca şi oţelul, liberă şi umplând pământul şi cerul”, nu este marea Putere (Ki-no-sho) însăşi, ci numai reflexul ei. Şi astfel propriul tău spirit este numai umbra marelui Spirit. El pare a fi vasta Putere, dar în realitate este cu totul altceva. Spiritul despre care vorbeşte Mencius este puternic pentru că este iluminat în permanenţă de o mare clarviziune. Dar spiritul tău nu dispune de puterea sa decât în anumite condiţii. Forţa ta şi cea despre care vorbeşte Mencius sunt de origini diferite şi astfel şi efectul lor este diferit. Ele sunt la fel de opuse precum curentul etern al Yang-Tse-Kiang şi un curent de maree nocturnă, suportat. Dar de ce spirit trebuie să dăm dovadă când ne aflăm în prezenţa a ceva ce nu poate fi învins prin nici o forţă spirituală contingentă (kisei). Un dicton spune: „Un şobolan prins în cursă muşcă chiar şi pisica.” Adversarul în faţa morţii nu depinde de nimic. Îşi uită viaţa, îşi uită orice nevoie, se uită pe sine însuşi, este liber să învingă sau să eşueze. El nu are în vedere să-şi păstreze existenţa. Şi astfel voinţa lui este asemenea oţelului. Cum să-l învingem cu o forţă spirituală pe care ne-o atribuim nouă înşine?”
Atunci, o pisică gri, mai în vârstă, se înclină şi spuse: „Da, într-adevăr, aşa este cum spuneţi. Oricât de mare poate fi puterea psihică, ea are în sine o formă (katachi). Dar tot ceea ce are o formă, oricât de subtilă ar fi, este sesizabil. De aceea, încă de demult, mi-am antrenat sufletul (kokoro: puterea inimii). Nu eu sunt cel care exersează această putere care îl doboară pe celălalt în mod spiritual („sinele”, ca cea de-a doua pisică). Dar nici nu mă încaier (ca şi prima pisică). Eu „mă pun de acord” cu cel care se află în faţa mea, mă fac una cu el şi nu mă opun în nici un fel. Când celălalt este mai puternic decât mine cedez şi mă abandonez, ca să spun aşa, voinţei lui. Într-un fel, arta mea constă din a pune mâna pe un pietriş aruncat cu un fileu simplu. Şobolanul care vrea să mă atace, oricât de puternic ar fi, nu găseşte de ce să se sprijine, nimic de unde să se lanseze. Ori, acest şobolan de aici n-a jucat jocul. El a apărut, a plecat, insesizabil ca o divinitate. Niciodată n-am văzut ceva asemănător.”
Atunci bătrâna pisică a spus: „Ceea ce tu numeşti conciliere nu provine de la Fiinţă, de la marea Natură. Este o conciliere voită, artificială, o subtilitate. În mod conştient tu vrei să scapi astfel de agresivitatea adversarului. Dar, dacă te gândeşti în acest sens, fie şi pe furiş, el îşi dă seama de intenţia ta. Or, dacă într-o asemenea dispoziţie tu te araţi conciliant, spiritul tău gata de atac se tulbură; percepţia ta şi fapta ta sunt perturbate în străfundul lor. Tot ceea ce întreprinzi cu o intenţie conştientă împiedica vibraţia originară a marii Naturi, deranjează ţâşnirea izvorului ei secret şi perturbă cursul mişcării sale spontane. De unde sã vină atunci eficacitatea miraculoasă?
Numai negândind la nimic, nevoind nimic şi nefăcând nimic, ci abandonându-te, în mişcarea ta, vibraţiei Fiinţei, nu vei avea formă sesizabilă. Nimic de pe pământ nu poate să apară ca anti-formă. Şi astfel nu mai există adversar care să poată rezista.
Nu sunt deloc de părere că tot ceea ce v-aţi străduit să dobândiţi ar fi fără valoare. Totul şi orice poate fi o manieră de a urma Calea. Tehnică şi Cale pot fi identice. În acest caz, marele Spirit, „cel care acţionează”, este integrat în ea şi se manifestă în acţiunea corpului. Forţa marelui Spirit (ki) serveşte persoana umană (ishi). Cel a cărui Ki este liber ştie să înfrunte totul, în maniera cea justă, în libertatea ei infinită. În luptă, fără a se servi de o forţă particulară, spiritul lui, în stare de conciliere, nu va ceda nici aurului nici pietrei. Un singur lucru contează: ca nici cea mai mică bănuială de conştiinţă de sine să nu intre în joc, altfel totul este pierdut. Dacă ne gândim la scop, chiar şi fugitiv, totul devine artificial. Aceasta nu provine din Fiinţă, din vibraţia originară a căii-corp (do-tai). În acest caz, adversarul nu va fi la discreţia voastră, el vă va rezista.
Atunci, care procedeu, care artă trebuie să folosim? Numai dacă tu eşti în starea de a fi liber de orice conştiinţă a eului (mu-shin), numai dacă acţionezi „fără a acţiona”, fără intenţie şi fără subtilitate – în armonie cu marea Natură – numai atunci te afli pe adevărata Cale. Abandonează orice intenţie, antrenează-te în non-intenţionalitate şi lasă Fiinţa să facă. Această Cale este fără sfârşit şi inepuizabilă.”
Şi apoi, bătrâna pisică adăugă încă ceva uimitor: „Nu trebuie să credeţi că ceea ce v-am spus acum este cel mai înalt lucru posibil. Nu demult, într-un sat vecin cu al meu, trăia un motan. De-a lungul întregii zile acesta dormea. Nimic din el nu lăsa să se întrevadă ceva asemănător unei forţe spirituale. El era acolo, întins ca o bucată de lemn. Nimeni, niciodată, nu l-a văzut prinzând un şobolan. Or, acolo unde dormea şi trăia el, ca si în împrejurimi, nu existau şobolani. Oriunde apãrea el si se întindea, nu se mai vedea nici un şobolan. Într-o zi i-am făcut o vizită şi l-am întrebat cum trebuie să interpretez acest fapt. N-am primit nici un răspuns. De trei ori i-am mai pus aceeaşi întrebare. El a tăcut. Nu pentru că nu voia să-mi răspundă, ci pentru că, evident, nu ştia ce să-mi răspundă. Astfel am ştiut: „Cel care ştie ceva, nu ştie că ştie.” Acest motan s-a uitat pe sine şi odată cu aceasta a uitat de toate lucrurile din jurul lui: el a devenit „nimic” şi a atins cel mai înalt grad de non-intenţionalitate. Şi putem spune că el a găsit Calea divină a cavalerului: A învinge fără a ucide. Eu mă aflu mult în urma lui.”
Shoken a auzit toate acestea ca prin vis. S-a apropiat, a salutat-o pe bătrâna pisică şi i-a spus: „De foarte mult timp eu mă antrenez în arta scrimei, dar încă nu mi-am atins ţelul. Am ascultat discursul dumneavoastră şi cred că am înţeles adevăratul sens al căii mele; dar, stăruitor, vă rog: spuneţi-mi încă ceva despre secretul dumneavoastră.”
Atunci bătrâna pisică a spus: „Cum să fie posibil aşa ceva? Eu nu sunt decât un animal iar şobolanul este hrana mea; ce să ştiu eu despre problemele oamenilor? Eu ştiu numai aceasta: sensul artei scrimei nu este acela de a învinge un adversar. Mult mai mult, datorită acestei arte se ajunge la un moment dat la marea claritate principiului luminos al morţii şi al vieţii (seishi wo akiraki ni suru). Un adevărat cavaler, prin exerciţiile lui, trebuie să se dedice antrenării spirituale în sensul acestei clarităţi. Or, pentru a face aceasta, el trebuie, înainte de toate, să exploreze doctrina principiului fiinţei, a vieţii, a morţii şi a ordinei de moarte (shi no ri). Dar numai cel care este liber de tot ceea ce îl distrage de la Cale, şi mai ales de la gândirea care limitează şi opreşte, poate atinge marea claritate.Non tulburat, abandonat lui însuşi, liber de eu şi de orice lucru, Fiinţa şi mişcare ei (shinki) se va manifesta în toată libertatea când şi acolo unde va trebui. Dar dacă inima este ataşată, fie şi de o manieră pe deplin susţinută, fiinţa este împiedicată şi înţepenită. Or, dacă el a devenit un „înţepenit-în-sine”, va exista şi un eu înţepenit în el însuşi şi ceva care i se opune. Astfel două forţe se opun şi luptă pentru existenţa lor. Dar în acest caz, cele mai bune funcţii ale Fiinţei, care corespund oricărei schimbări, sunt inhibate. Şi dacă moartea se arată atunci, sensul clarităţii proprie Fiinţei este pierdută. În această stare cum am putea înfrunta adversarul la modul cel bun şi să luăm în considerare liniştit victoria sau înfrângerea? Chiar dacă am obţine victoria , aceasta nu ar fi decât o victorie oarbă care nu are nici o legătură cu sensul artei adevărate a scrimei.
A fi liber de orice lucru nu înseamnă vidul. Fiinţa ca atare nu are natură proprie. Ea este dincolo de toate formele. Ea nu acumulează absolut nimic în ea. Aşa încât dacă vreodată am căuta să reţinem chiar şi lucrul cel mai infim, marea Forţă se agaţă acolo şi echilibrul originar al forţelor este pierdut. Dacă Fiinţa se află ataşată de ceva, ea nu mai este liberă să se mişte şi nu mai ţâşneşte în abundenţa ei plenară şi întreagă. Dacă echilibrul ce provine de la Fiinţă este deranjat, forţa ei debordează repede acolo unde se poate scurge în pofida a orice, dar acolo unde nu se poate scurge, nimic nu mai este îndeajuns.
Deci, ceea ce se cheamă libertate de orice lucru nu înseamnă nimic altceva decât aceasta: dacă nu acumulăm nimic, dacă nu ne sprijinim pe nimic, dacă nu înţepenim nimic, nu există nici puternic, nici contra-puternic, nici eu, nici contra-eu. Şi dacă se întâmplă ceva, îl întâlnim ca şi inconştient şi nu lasă urmă. În Eki („cartea transmutaţiilor”) se spune: [Fără a gândi, fără a acţiona, fără mişcare, foarte silenţios: numai astfel putem exprima Fiinţa şi Legea lucrurilor prin interior, în mod foarte inconştient, şi în final să devenim una cu Cerul şi Pământul].
Cel care exersează arta scrimei în acest mod şi trăieşte astfel este aproape de adevărul Căii.”
Shoken, auzind aceasta, întrebă: „Ce înseamnă că nu există nici eu nici contra-eu, nici subiect nici contra-subiect”?
Pisica răspunse: „Pentru că există un eu, există şi un inamic. Dacă nu ne manifestăm ca şi eu, nu va exista nici adversar. Ceea ce numim aici nu este decât un alt nume pentru ceea ce înseamnă: opoziţie. Atât timp cât lucrurile păstrează o formă, ele au întotdeauna o contra-formă. De fiecare dată când ceva se înţepeneşte, există o formă particulară. Dacă fiinţa mea nu este concepută ca formă particulară, nu există nici contra-formă. Acolo unde nu există opoziţie nu există nici nimic care să poată fi contra. Or aceasta înseamnă: nu există nici eu, nici contra-eu; dacă ne abandonăm pe noi înşine complet, dacă devenim astfel liberi de orice lucru,  atunci suntem în armonie cu universul, una cu orice lucru, în marea Solitudine. Chiar dacă forma inamicului se stinge, noi nu luăm cunoştinţă de aceasta. nu pentru că nu ne dăm seama, ci pentru că nu ne oprim; spiritul se mişcă, în continuu liber de orice fixare, şi răspunde pur şi simplu acţionând liber din fondul fiinţei.
Dacă spiritul e liber de orice ocupaţie, lumea, aşa cum este, este în întregime lumea noastră şi este una cu noi. Punem mâna pe ea atunci dincolo de bine şi de rău, de simpatie şi de antipatie. Nu mai suntem incomodaţi de nimic şi nicăieri nu suntem ataşaţi. Toate contrariile: câştig şi pierdere, bine şi rău, suferinţe şi bucurii, provin din noi.
De aceea, pe toată întinderea Cerului şi a Pământului, nimic altceva nu merită cunoscut ca fiinţa noastră proprie. Un vechi poet spunea: „Un fir de praf în ochiul nostru – şi cele trei lumi sunt deja prea strâmte. Dacă nu mai ţinem la nimic, – cel mai mic pat este deja vast.”
Aceasta vrea să spună: dacă un fir de praf pătrunde în ochi, acesta nu mai poate să se  deschidă, căci o vedere clară nu este posibilă decât dacă ochiul este gol. Aceasta ne poate servi de parabolă pentru Fiinţa, care este lumină iluminatoare şi liberă în sine de tot ceea ce este ceva.
Un alt poet spune: „Înconjurat de duşmani, o sută de mii la număr, eu voi fi strivit ca formă. Dar Fiinţa este şi rămâne a mea, oricât de puternic ar fi duşmanul. Nici un duşman nu va putea s-o străpungă vreodată.”
Confucius spune: „Nici chiar Fiinţa unui om simplu nu poate fi furată.” Dar dacă spiritul devine dezordonat, Fiinţa se întoarce contra noastră. Este tot ceea ce pot să vă spun. Acum reculegeţi-vă şi căutaţi în voi înşivă.”
Un maestru nu poate decât să încerce să-l informeze pe discipolul său şi să-i expună raţiunile lui. Dar numai eu singur sunt capabil să recunosc adevărul şi să-l integrez. Aceasta este numită integrarea de sine (jitoku). Transmiterea se face de la inimă la inimă (ishin denshin). Este o transmitere dincolo de doctrină şi de erudiţie (kyogai betsuden). Aceasta nu înseamnă: a-l contrazice pe maestru. Aceasta vrea să spună pur şi simplu: nici măcar un maestru nu ar putea să transmită adevărul. Acest lucru este valabil nu numai pentru Zen.
Plecând de la exerciţiile spirituale ale înaintaşilor, trecând prin cultura sufletului, până la artele frumoase, integrarea de sine este întotdeauna nucleul central, şi aceasta nu este transmisibilă decât de la inimă la inimă. Orice „învăţătură” se mărgineşte să indice, să orienteze spre ceea ce se află deja în noi fără să ştim. Deci nu există secret pe care maestrul să-l poată transmite discipolului său. Este uşor de învăţat. Este uşor de ascultat. Este dificil să conştientizăm ceea ce avem în noi înşine; să găsim şi să luăm efectiv în stăpânire acest lucru. Aceasta se cheamă: „A privi în propria fiinţă. Viziune a fiinţei (ken-sei, ken-sho)”.
Dacă aceasta ni se întâmplă, avem Satori: marea Trezire din vis, din iluzii. A se trezi, a privi în propria fiinţă, a pune mâna pe Adevărul de Sine: toate acestea înseamnă acelaşi lucru.
Karlfried Graf Durckheim HARA, Centrul vital al omului

Preluare:  http://naturadivina.com/2014/01/16/povestea-unei-pisici-intelepte/

duminică, 12 ianuarie 2014

Test de Personalitate


Uită-te la acești copaci și alege-l pe cel care îți place cel mai mult. 

Nu te gândi foarte mult timp alege doar unul singur si afli mai jos ce spune alegerea ta despre personalitatea ta. 

Derulează  în jos pentru a vedea REZULTATELE:


1. Ești o persoană generoasă și morală (a nu se confunda cu moralizatoare). Îți dorești mereu să te autoîmbunătățești. Ești foarte ambițioasă și ai standarde ridicare. Oamenii ar putea crede că a comunica cu tine este dificil, dar pentru tine, nu este ușor să fii așa. Ai lucrat din greu să ajungi cine ești și n-ai făcut nimic din egoism. Vrei cu adevărat să îmbunătățești lumea. Ai o mare capacitate de a iubi oamenii până când te-au rănit. Dar, chiar și după ce au făcut-o continui să-i iubești. Prea puține persoane știu să aprecieze așa cum meriți ceea ce faci.

2 . Ești o persoană distractivă și sinceră. Ești foarte responsabilă și îți place să ai grijă de alții. Crezi că toate sarcinile trebuie duse la capăt cu onestitate și accepți de obicei și sarcini adiacente muncii tale. Ai o personalitate foarte frumoasă, iar oamenilor le este ușor să aibă încredere în tine. Deții o minte sclipitoare, spirituală, care gândește repede. Pentru ceilalți, vei avea mereu o poveste interesantă de spus.

3. Ești o persoana inteligentă și atentă. Ești un gânditor abil, iar pentru tine ideile tale sunt cele mai importante. Îți place să rumegi ceea ce gândești mai ales atunci când ești singur. Ești din punctul acesta de vedere un introvertit. Te înțelegi cel mai bine cu oamenii cărora le place să gândească și să asculte, dar mai ales să învețe. Petreci mult timp gândindu-te la probleme de moralitate. Încerci mereu să faci ceea ce este corect, chiar dacă majoritatea din jurul tău nu sunt de acord cu tine.

4. Tu ești o persoană perceptivă și filozofică. Ești un om unic cu un suflet foarte rar. Pe lângă tine nu e nimeni care să-ți semene câtuși de puțin. Ești un om intuitiv și un pic ciudat. De mult ori cei din jur te înțeleg greșit, iar asta te rănește. Ai nevoie de spațiul tău personal că să-ți poți lăsa creativitatea să lucreze în voie. Ești o persoane care cu siguranță vede atât partea întunecată a vieții, cât și cea luminoasă. Ești, de altfel, și foarte emoțional.

5. Ești sigur pe tine și responsabil. S-ar putea spune chiar foarte independent. Principiul călăuzitor în viața ta este “voi face lucrurile în felul meu ”. Te bazezi foarte mult pe deciziile tale și știi cum să te menții puternic pentru tine și pentru oamenii pe care îi iubești. Știi foarte clar ce îți dorești și nimic nu stă în calea viselor tale. Singurul lucru pe care îl ceri de la cei din jur este sinceritatea. Ești suficient de puternic pentru a accepta adevărul.

6. Ești o persoană bună și sensibilă. Oamenii se lipesc de tine foarte ușor. Ai mulți prieteni și îți place să-i ajuți pe fiecare în parte. Ai un efect foarte bun asupra oamenilor, îi faci să se simtă bine când sunt în preajma ta. În fiecare zi te gândești ce mai e de făcut ca să te îmbunătățești. Îți dorești să fii o persoană interesantă, eficientă și unică. Mai mult decât oricine pe lumea asta, tu ai nevoie de iubire. Ești în stare să iubești chiar și pe cei care nu îți întorc afecțiunea.

7. Tu ești o persoană fericită și impreturbabilă. Ești un om foarte sensibil și înțelegător, un bun ascultător, care cunoaște arta de a nu judeca. Crezi că fiecare are propria lui călătorie în viață. Ești foarte deschisă la întâlnirile cu oameni noi în cadrul unor evenimente noi. Ești foarte rezistentă la stres și te îngrijorezi arareori. În mod normal tu ești un om foarte relaxat, reușești mereu să te distrezi și să nu-ți pierzi capul.

8. Ești o persoană fermecătoare și plină de energie. Ești amuzantă și știi cum să-i faci pe cei din jurul tău să râdă. Ești de obicei în perfectă armonie cu universul, ești spontană și plină de entuziasm. Nu spui niciodată ”nu” unei noi aventuri. De foarte mult ori i-ai surprins sau chiar i-ai șocat pe cei din jurul tău. Dar acesta este felul tău de a fi… Ești un om care mereu rămâne sincer cu sinele său. Ai foarte multe pasiuni, iar dacă ceva îți trezește curiozitatea, nu te vei odihni până când nu vei aprofunda cunoștințele tale din acel domeniu.

9. Ești o persoană optimistă și foarte norocoasă. Crezi că viața este un dar și tratezi fiecare zi ca pe un cadou pe care încerci să îl prețuiești la valoarea lui. Ești foarte mândru de reușitele tale. Mereu vei fi pregătit să rămâi pe lângă persoanele cu adevărat importante pentru tine. Felul tău de-ați trăi viața este unul sănătos, paharul tău va fi mereu (cel puțin) pe jumătate plin. Nu ratezi nicio șansă să ierți, să înveți, să te maturizezi, căci ești de părere că viața este prea scurtă pentru a face lucrurile altfel.


Preluare: Lady's

joi, 9 ianuarie 2014

CAMILA PERFECTA


Cu ani in urma, patru discipoli au calatorit prin desertul Kawir, cu o caravana. Seara, ei se strângeau in jurul focului si discutau despre experientele lor.Toti aveau o admiratie deplina pentru camile.

Erau uimiti de linistea lor, admirau forta lor si gaseau rabdarea lor modesta aproape de neinteles.

-"Noi suntem maestrii condeiului", a spus unul.
-"Haideti sa descriem sau sa desenam acest animal, in asa fel incât sa pretuim si sa onoram camila." 

In timp ce spunea aceste cuvinte, el a luat o rola de pergament si a intrat intr-un cort, care era luminat de o lampa cu ulei.
Dupa câteva minute, el a iesit si a aratat lucrarea sa celor trei prieteni.El desenase o camila, care tocmai se ridica dupa ce se odihnise.
Camila era atât de bine desenata, incât cineva aproape ar fi crezut ca era vie. 

Atunci, urmatorul barbat a intrat in cort si curând a iesit. El facuse o scurta infatisare a avantajelor pe care camila le aduce pentru o caravana. 

Al treilea a scis un poem incântator.
Atunci, al patrulea barbat, in cele din urma a intrat in cort si le-a interzis celorlalti sa-l deranjeze.
Câteva ore mai târziu, focul s-a stins si ceilalti adormisera deja.Dar, din micul cort intunecat inca se auzea scârtâitul si cântecul monoton al penitei.
Urmatoarea zi, cei trei l-au asteptat zadarnic pe colegul lor, la fel si a treia zi.La fel ca stânca,care s-a inchis in spatele lui Aladin, cortul era inchis celor patru discipoli.

In sfârsit, in cea de-a cincea zi, intrarea cortului s-a deschis, si cel mai silitor dintre cei mai silitori a pasit afara, mort de oboseala, cu ochii incercanati si obrajii supti.
Barba sa era nerasa.


Cu pasi obositi si cu o privire, ca si cum ar fi mâncat lamâi verzi, el s-a apropiat de ceilalti.El a aruncat pe covor o legatura de pergamente.

Pe fata primei role, el a scris cu litere mari, "Camila perfecta, sau cum ar trebui sa fie o camila......."

Vitamine ptr suflet

RUGĂCIUNE PENTRU IUBIRE

Vom trăi un vis frumos împreună–un vis în care tu vei iubi tot timpul. În acest vis tu eşti în mijlocul unei zile frumoase şi însorite de vară. Auzi păsările, vântul şi un micuţ râu. Mergi către râu. Pe malul râului este un bătrân în meditaţie, iar tu vezi că din capul său sunt emanate raze de lumină de diferite culori. 

Urmăreşti să nu-l deranjezi, dar el îţi observă prezenţa şi deschide ochii. El are ochii plini de iubire şi un zâmbet larg. Îl întrebi cum de este capabil să radieze o lumină atât de frumoasă. Îl întrebi dacă te poate învăţa şi pe tine ceea ce face el.

El îţi răspunde că mulţi, mulţi ani în urmă el i-a pus aceeaşi întrebare profesorului său.

Bătrânul a început să-ţi istorisească din povestea vieţii sale: 

„Învăţătorul meu şi-a deschis pieptul şi şi-a scos inima, apoi a luat o flacără frumoasă din inima sa.


Mi-a deschis pieptul, mi-a deschis inima şi a pus acea mică flacără în inima mea;apoi mi-a pus inima înapoi în piept şi în curând în inima mea a început să se manifeste o dragoste foarte intensă, deoarece flacăra pe care o pusese în inima mea era chiar dragostea lui.

Flacăra a crescut în inima mea şi a devenit un foc mare, mare, un foc care nu arde, ci purifică tot ceea ce atinge. Şi acel foc a atins fiecare din celulele corpului meu, iar celulele din corpul meu mi-au trimis şi ele dragostea lor. 

Am devenit una cu corpul meu, dar dragostea mea a crescut mai mult decât acesta. Acel foc a atins fiecare emoţie a minţii mele, iar toate emoţiile s-au transformat într-o dragoste puternică şi intensă. 
Şi m-am iubit pe mine însumi, complet şi necondiţionat.

Dar focul continua să ardă şi eu aveam nevoie de a-mi împărtăşi dragostea. Am decis să pun câte o fărâmă din dragostea mea în fiecare copac, iar copacii mi-au răspuns şi am devenit una cu copacii, dar dragostea mea nu s-a oprit ci a crescut şi mai mult. 

Am pus câte o fărâmă din dragostea mea în fiecare floare, în iarbă, în pământ şi ele mi-au răspuns şi mi-au transmis iubirea lor şi am devenit una cu ei. Şi iubirea mea a crescut din ce în ce mai mult până când a iubit fiecare animal de pe glob. 

Ele au răspuns dragostei mele şi au devenit una cu ele. Dar iubirea mea a continuat să crească şi să crească.

Am pus o fărâmă din iubirea mea în fiecare cristal, în fiecare piatră de pe pământ, în praf, în metale şi ele mi-au răspuns şi am devenit una cu pământul.

Apoi am decis să pun o fărâmă din dragostea mea în apă, în oceane, în râuri, în ploaie, în zăpadă. Şi ele mi-au răspuns şi am devenit una cu ele. Dar iubirea mea a crescut şi mai mult şi mai mult. Am decis să ofer iubirea mea aerului, vântului.

Am simţit o comuniune puternică cu pământul, cu vântul, cu oceanele, cu natura şi dragostea mea a crescut şi a crescut.

Mi-am îndreptat capul către cer, către soare, către stele şi am pus o fărâmă din dragostea mea în fiecare stea, în lună, în soare şi ele mi-au răspuns. Şi am devenit una cu luna, soarele şi stelele, iar iubirea mea a continuat să crească şi să crească. Şi am pus o fărâmă din dragostea mea în fiecare om şi am devenit una cu întreaga umanitate.

Oriunde mergeam, cu oricine mă întâlneam, mă vedeam pe mine în ochii lor, deoarece eu sunt o parte a totului, deoarece iubesc.”

Şi apoi bătrânul şi-a deschis pieptul, şi-a scos inima care avea o flacără foarte frumoasă în ea şi a pus acea flacără în inima ta. Şi acum acea iubire creşte în interiorul tău. 

Acum tu eşti una cu vântul, cu apa, cu stelele, cu toată natura, cu toate animalele şi cu toate fiinţele umane.


Simţi căldura şi lumina ce emană din flacăra din inima ta. În jurul capului ai o aureolă ce străluceşte şi are culori multe şi foarte frumoase. Tu radiezi de strălucirea iubirii şi te rogi:

“Îţi mulţumesc, Ţie Creator al Universului, pentru darul vieţii pe care mi l-ai oferit. Îţi mulţumesc că mi-ai oferit tot ceea ce am avut cu adevărat nevoie.
Îţi mulţumesc pentru oportunitatea de a avea experienţa acestui corp minunat şi a acestei minţi minunate.
Îţi mulţumesc pentru că trăieşti în fiinţa mea cu toată
dragostea Ta, cu tot spiritul Tău pur şi nemărginit, cu toată lumina Ta caldă şi strălucitoare.
Îţi mulţumesc pentru că-mi foloseşti cuvintele, pentru că-mi foloseşti ochii, pentru că-mi foloseşti inima pentru a-ţi răspândi iubirea oriunde aş merge.
Te iubesc aşa cum eşti, dar pentru că eu sunt creaţia Ta, mă iubesc aşa cum sunt.
Ajută-mă să păstrez dragostea şi pacea în inima mea şi să fac din această dragoste o nouă viaţă care să-mi permită să trăiesc în dragoste restul vieţii mele.
Amin.”


Supa de pui ptr suflet crestin

Omul Anzilor


Se spune ca un alpinist, incapatanandu-se sa cucereasca Aconcagua, a inceput escaladarea, dupa ani de pregatiri. Dar dorea gloria doar pentru el, de aceea a plecat fara insotitori. A inceput sa urce si s-a facut tarziu, din ce in ce mai tarziu. O noapte grea s-a lasat pe inaltimile muntelui, nu se mai putea vedea absolut nimic. Urcand un perete abrupt, la doar 100 m de varf, a alunecat si s-a prabusit in gol...Cadea cu o viteza vertiginoasa, nu putea sa vada decat niste pete mai inchise decat chiar intunericul., care treceau rapid si traia teribila senzatie ca era supt de gravitatie. In acele clipe de groaza i-au trecut prin minte toate momentele placute sau mai putin placute din viata lui. Se gandea ca o sa moara, dar intr-o clipa a simtit o smucitura puternica, care aproape l-a rupt in doua...coarda de siguranta. In momentele de liniste care au urmat, atarnand in aer, nu i-a ramas decat sa strige: "AJUTA-MA DOAMNE! AJUTA-MA DOAMNE!" Dintr-o data, o voce grava si profunda din cer i-a raspuns: "Ce vrei sa fac?" "Salveaza-ma Doamne!" "Chiar crezi ca te pot salva?" "Sigur ca da!" "ATUNCI TAIE COARDA CARE TE SUSTINE!..." A urmat un nou moment de liniste si de neclintire. Omul s-a agatat cu si mai multa forta de coarda. In zilele urmatoare, echipajul de salvare care il cauta pe alpinist l-a gasit inghetat de frig, mort, cu mainile inclestate de coarda...LA DOI METRI DE SOL...