Se spune ca un alpinist, incapatanandu-se sa cucereasca Aconcagua, a inceput escaladarea, dupa ani de pregatiri. Dar dorea gloria doar pentru el, de aceea a plecat fara insotitori. A inceput sa urce si s-a facut tarziu, din ce in ce mai tarziu. O noapte grea s-a lasat pe inaltimile muntelui, nu se mai putea vedea absolut nimic. Urcand un perete abrupt, la doar 100 m de varf, a alunecat si s-a prabusit in gol...Cadea cu o viteza vertiginoasa, nu putea sa vada decat niste pete mai inchise decat chiar intunericul., care treceau rapid si traia teribila senzatie ca era supt de gravitatie.
In acele clipe de groaza i-au trecut prin minte toate momentele placute sau mai putin placute din viata lui. Se gandea ca o sa moara, dar intr-o clipa a simtit o smucitura puternica, care aproape l-a rupt in doua...coarda de siguranta. In momentele de liniste care au urmat, atarnand in aer, nu i-a ramas decat sa strige: "AJUTA-MA DOAMNE! AJUTA-MA DOAMNE!"
Dintr-o data, o voce grava si profunda din cer i-a raspuns: "Ce vrei sa fac?"
"Salveaza-ma Doamne!"
"Chiar crezi ca te pot salva?"
"Sigur ca da!"
"ATUNCI TAIE COARDA CARE TE SUSTINE!..."
A urmat un nou moment de liniste si de neclintire. Omul s-a agatat cu si mai multa forta de coarda.
In zilele urmatoare, echipajul de salvare care il cauta pe alpinist l-a gasit inghetat de frig, mort, cu mainile inclestate de coarda...LA DOI METRI DE SOL...
