duminică, 17 august 2014

Poveste de viata

 
 La o masă de Revelion, și l-am întâlnit într-o companie mare, am observat o pereche care mi-a captivat atenția. Un bărbat  foarte frumos și o doamnă obișnuită, iar el era îndrăgostit, și erau fericiți! La aceiași masă erau femei singure, care au decis ”cică soția nu e un perete – poți și s-o urnești din loc”. Dintr-o parte, să te uiți, această rivalitate era foarte vizibilă, însă pe mine m-a surprins soția omului: nu tam-tam, – nici o emoție! Ulterior, gazda mi-a relatat povestea lor. El cândva a fost condamnat pentru „marketeering la negru”, a fost închis, și eliberat în ajunul noului an. Nu avea unde să meargă: cu fosta soția divorțase, a schimbat apartamentul, și dusă a fost, departe de el. Era un ger mare, el umbla pe străzi, privea la oameni prin ferestre, care ședeau la masă, si tânjea dupa căldura lor sufletească… Din scările blocurilor unde încerca să se încălzească, era alungat de locatari. Se așeza în curtea de joacă pentru copii, pe bănci stabilite nu demult de primăria Chișinău.
Lora venea de la servici, se grăbea acasă… S-a apropiat de el, bănuind, că omului i s-a făcut rău. În aparență, după exteriorul lui, a înțeles totul, în special, a memorizat ochii lui; lacrimile au înțepenit pe genele de gheață. Era el nins împodobit, vânăt, cu mâinile înghețate, fără mânuși, iar tricoul se transformase într-o conductă. Acea iarnă din decembrie era foarte geroasă pentru o țară ca Moldova. L-a luat ea la sine acasă, l-a spălat, l-a hrănit… Apoi, s-au căsătorit. El s-a dovedit a fi o persoană remarcabilă, inteligentă… Iar la masa de Revelion, ridicând un pahar cu șampanie în cinstea ei, a spus, că această sărbătoare pentru el este una specială, pentru că atunci când el îngheța ca un câine lovit și alungat, nimănui netrebuit, pe el l-a salvat, l-a încălzit, l-a adăpostit această femeie, care va fi întotdeauna pentru el cel mai valoros cadou al destinului!
Cineva judecă sau se încruntă. Cineva se bucură. Iar unii stau în golfuri: e realitate sau basm. Până când voi nu veți crede în poveste, în realizarea unui basm, – viața poate fi o „baie” cruntă a Realității! Învățați cel puțin să zâmbiți, fie chiar și unui basm inventat, dar… e din viață, din realitate! Învățați să Credeți!

de Zvetlana Vizitiu