E searã, e frig şi mai sunt câteva ore pânã când se schimbã anul. Lumea se pregãteşte de Revelion. Doamnele îşi scot din dulapuri rochiile decoltate, îşi încalţã sandalele cu toc cui şi pun în obraji ultima urmã de fard menitã sã le învãpãieze obrajii. Domnii îşi potrivesc papionul, îşi închid butonii argintaţi şi, îmbrãcaţi în haine de sãrbãtoare, merg împreunã cu doamnele sã petreacã în noaptea de Revelion.
Undeva, pe o stradã întunecoasã, pe nişte cartoane prãpãdite, stau, zgribuliţi doi copii. Sunt slabi şi palizi şi nici nu-şi aduc aminte când au mâncat bine ultima datã. Le e frig şi au înţepenit de când stau pe strãzi… ar vrea sã se adãposteascã undeva la cãldurã, însã toţi i-au alungat atunci când au încercat sã se apropie. Aşa cã şi-au fãcut culcuş sub o vitrinã luminatã unde parcã şi manechinele de plastic au o viaţã mai bunã decât a lor. Se gândesc cã dincolo de lumea lor tristã şi cenuşie, existã o lume plinã de strãlucire din care ei nu fac parte… şi-şi doresc, cu sufletele lor pure şi nevinovate, ca într-o zi sã aibã şi ei mãcar un strop din fericirea de care se bucurã ceilalţi oameni în noaptea magicã a Revelionului.
Zgribuliţi de frig, adorm îmbrãţişaţi. Şi lumea cenuşie se topeşte într-un vis plin de luminã şi culoare, pasiune şi strãlucire. Fata viseazã un grandios spectacol de cabaret unde artişti renumiţi cântã şi danseazã, femeile sunt elegante şi surâzãtoare şi timpul parcã şi-a oprit curgerea ireversibilã. Şi poartã şi ea rochia la care a tânjit mereu, pãrul ei lung şi încâlcit este pieptãnat cu grijã, pânã şi unghiile-îi sunt lungi şi lãcuite… şi râde… râde din tot sufletul, râde din toţi porii, pânã şi vãzduhul este strãbãtut de ecoul râsului ei… Deşi îi e frig şi s-a trezit înţepenitã, un zâmbet i-a rãmas agãţat în colţul gurii… e parfumul visului care o face sã spere…
Bãiatului i-au plãcut dintotdeauna poveştile cu haiduci. I le spunea mama înainte de culcare. Şi înainte sã ajungã la orfelinat. Cel puţin de asta îşi mai aminteşte. Acum, numai de haiducie nu-i arde… se chinuie în fiecare zi sã gãseascã ceva de mâncare pentru el şi pentru sora lui întru nefericire, şi eventual, un adãpost deasupra capului… însã tare i-ar mai fi plãcut sã aibã cal şi costum dintr-acela cu fireturi, sã cutreiere pãdurile şi sã facã dreptate. Obosit şi înfometat adoarme pe cartoanele umede.
Era odatã o hangiţã frumoasã, frumoasã, care avea grijã de o cârciumioarã împreunã cu o mulţime de slugi… şi haiducul nostru, ajunge din întâmplare la hanul cu pricina. Vãzând-o, îi cade cu tronc hangiţa. Însã fata are deja un peţitor care se strãduieşte sã-i fure inima… el, haiducul, ce sa facã? Cum sã o câştige, mai ales când ea nu dã prea multe semne cã l-ar bãga în seamã? Se chinuie sã-i fie pe plac, sã-i facã toate poftele şi totuşi parcã nu e de ajuns… Şi totuşi… s-a îndrãgostit de ea. Simte cã viaţa nu i-ar fi completã dacã nu şi-ar împãrţi-o cu frumoasa fatã… Şi-atunci se hotarãşte: o va lua de nevastã! Şi pleacã haiducul nostru la peţit. Parcã vede aievea momentul când îi strecoarã inelul pe deget, inelul în care a ascuns toatã dragostea lui… şi zâmbetul ei fericit când îi mãrturiseşte cã şi ea îl poartã-n suflet. Fãrã sã ştie, zâmbeşte în somn. E fericit.
O sirenã se aude undeva, pe stradã. Şi artificii. Multe artificii. A venit Anul Nou. Vremea se primeneşte acum printr-un nou început. Câteva acorduri muzicale strãbat aerul îngheţat. Fetiţa se trezeşte speriatã, neînţelegând ce se petrece în jurul ei. Îi este frig, îi este foame şi parcã pluteşte în visul nedesprins încã de gene. Deschide pumnul mic, cu degetele îngheţate. În palma ei, scânteiazã inelul din vis.
Preluare Net.
