Dragă Omule,
Eu nu sunt decât un câine. Spre deosebire de tine, care eşti măreţ şi puternic, eu sunt un nimic care depinde de mila ta. Sunt al nimănui, nu am familie, nu am prieteni, nu am nimic pe lumea asta. Rătăcesc pe străzi şi îmi câştig existenţa cu greu. Uneori nu mănânc zile întregi şi sufăr de foame. Nu am cunoscut niciodată iubirea. Oamenii mă hăituiesc, aruncă în mine cu pietre şi cu lemne şi trebuie să stau tot timpul ascuns. Uneori, întâlnesc oameni care mă păcălesc şi şi mă cheamă la ei, iar eu merg bucuros crezând că vor să se joace cu mine... dar aceştia mă leagă, mă bat, îmi dau foc la blăniţă şi mă batjocoresc... Şi printre noi, câinii, sunt unii răi, de care trebuie să mă feresc. Au teritoriile lor, prietenii lor... Şi atacă şi oamenii. Din cauza lor oamenii cred că toţi câinii sunt răi și se tem. Nu suntem toți răi... La fel ca și oamenii, avem și noi răii noștri. Dar eu sunt unul dintre cei singuri. Eu nu sunt rău. Îndur frigul şi răutăţile oamenilor, deşi, eu nu am greşit cu nimic… decât cu faptul că am venit pe lume… Mi-aş dori şi eu o familie, un stăpân, un loc sigur pentru mine. Mi-aş dori să fiu al unui om care să mă iubească şi să aibă grijă de mine... n-ar conta câţi ani are, cum arată, ce casă are, ce trecut… pentru că noi, câinii, nu facem diferenţa între oameni. Noi iubim necondiţionat. L-aş apăra pe stăpânul meu cu preţul vieţii şi l-aş iubi până aş muri... Nu m-aş supăra pe el dacă m-ar lăsa singur, dacă nu mi-ar da de mâncare, dacă atunci când ar fi supărat m-ar lovi… aş rămâne alături de el şi aş uita totul… L-aș aștepta cu o bucurie nemărginită și aș face orice ca să îi fiu pe plac... Eu iubesc oamenii.
Cu drag, un Câine.
de Abdullah Al-khatib
