Mă duc la supermarketul de lângă autostradă. Vrei să vii?
Am acceptat cu bucurie invitația, căci nu aveam prea multe opțiuni recreaționale în jurul campusului colegiului. Eram studenți, deci nu aveam bani, dar lângă autostradă exista un supermarket din care puteai cumpăra aproape orice cu bani puțini. Odată, m-am întors în dormitor cu o pungă de cinci kilograme de banane, cumpărată cu câțiva penny! Nu m-am gândit nicio clipă că nu puteam mânca atâtea banane, așa că marea majoritate s-au înnegrit și a trebuit să le arunc. Totuși, amintindu-mi de acest chilipir, am plecat plin de entuziasm la supermarket împreună cu amicul meu Michael, având doar câțiva dolari în buzunar.
Micul hol de la intrare era cu deosebire aglomerat când am ajuns. Toată lumea dorea să urce la etaj. De aceea, am optat pentru rampa rulantă care unea etajele între cele două scări obișnuite. Era ceva între un lift și o rampă rulantă pentru bagaje, așa cum vezi în aeroporturi. La începutul anilor 80 era o inovație pentru acea epocă. Avea marginile din oțel inoxidabil și o bandă de cauciuc în mișcare care te ducea în sus.
Când am început să urcăm, am observat doi-trei copii care se jucau pe banda de cauciuc. Când ajungeau sus, aceștia coborau rapid scările pentru a se urca din nou pe ea. De multe ori, își dădeau drumul să alunece în jos chiar pe rampă, trecând printre cumpărătorii care urcau.
Când ne-am apropiat de destinație, unul din copiii din fața noastră a alunecat și a căzut. Purta șosete în picioare, iar când a ajuns la capătul benzii de cauciuc, una din șosete i-a fost prinsă de aceasta și copilul a început să țipe.
Cineva din mulțime a apăsat butonul roșu de oprire a benzii și a blocat motorul acesteia. Presiunea la care era supusă glezna copilului nu a scăzut însă. În timp ce ne străduiam să îl ajutăm, un cumpărător intrat în panică a încercat să tragă de piciorul copilului, înrăutățind situația și făcându-l pe acesta să țipe și mai tare. Piciorul copilului se umfla și se înroșea cu repeziciune, arătând din ce în ce mai rău.
Un tânăr cu un șorț a blocat partea de jos a rampei cu o barieră din plastic ca să îi împiedice pe oameni să se înghesuie și mai tare în jurul copilului. Singurii care ne-am nimerit în apropiere am fost eu și cu Michael.
Cineva a strigat:
– Ajutor, avem nevoie de un cuțit pentru a-l elibera.
Aveam întotdeauna un briceag la mine, așa că am început să mă caut prin buzunare după el. Rareori mi se întâmpla să nu îl am la mine, dar acum, când aveam o nevoie imperioasă de a-l găsi, se părea că îl lăsasem pe noptiera din dormitorul meu.
Continui să îmi amintesc perfect ceea ce s-a întâmplat în continuare, deși au trecut peste 30 de ani de la această întâmplare. Stăteam aproape umăr la umăr cu Michael, blocând orice trecere către băiat. Și totuși, în fața noastră a apărut de nicăieri o femeie. Aceasta nu a trecut de noi, și nici nu venise din lateral, sărind peste marginea rampei. Nu am putut nici spune că am văzut-o apărând din neant. Pur și simplu ne-am trezit cu ea în față. Purta o jachetă groasă, lucru care m-a uimit, căci afară nu era deloc frig.
Femeia s-a întors către noi, l-a privit pe Michael în ochi și i-a spus pe un ton răspicat:
– Michael, dă-mi briceagul.
Până atunci, Michael nu-și dăduse seama că are un briceag la el. Acum și-a băgat mâna în buzunar și a scos din el un briceag. L-a deschis și i l-a dat femeii.
Imediat, femeia s-a lăsat pe vine și a tăiat șoseta, eliberându-l pe copil. Între timp a sosit și mama copilului, care l-a îmbrățișat plângând. Am constatat ușurați că piciorul copilului nu avea nicio rană deschisă, revenindu-și sub ochii noștri la mărimea și la culoarea sa normală.
Peste câteva secunde, eu și Michael ne-am dat seama că femeia care a intervenit într-o manieră atât de dramatică nu se mai afla lângă noi. Nici de această dată nu a trecut pe lângă noi, și nu ar fi avut spațiul necesar pentru a trece pe lângă mama îngenuncheată lângă copilul ei, care ne blocau tuturor ieșirea. Eram șocați. De unde apăruse acea femeie? Cum de știa numele lui Michael și faptul că acesta avea un briceag în buzunar, deși el însuși nu avusese habar de acest lucru?
În ultimii ani de școală am discutat de multe ori cu Michael despre acest incident, dar nu am ajuns niciodată la o explicație rațională. Niciunul dintre noi nu ne mai aminteam cum arăta femeia, cu excepția jachetei groase pe care o purta. Deși toate celelalte detalii ale incidentului îmi erau cât se poate de clare, fața femeii îmi apărea ca în ceață.
În discuțiile despre Biblie sau în mass-media apar când și când relatări despre apariții ale îngerilor. Acestea îmi amintesc de fiecare dată de acea zi petrecută la supermarket, în care se pare că am asistat la o intervenție directă a lui Dumnezeu în momentul în care un copil avea nevoie de ea. Convingerea mea este că în acea zi eu și cu Michael am întâlnit un înger.
~ John P. Walke
