sâmbătă, 11 octombrie 2014

Scrisoarea unei mame.

Fata mea dragă …

În ziua în care mă vei vedea bătrână, îți cer, te rog frumos, să ai răbdare cu mine, dar mai presus de toate încearcă să mă înțelegi … Și când vorbim, repetă-mi de mii de ori. Te rog, nu mă întrerupe pentru a-mi spune: “Ți-am mai zis o dată”, doar ascultă-mă. Atât. Și amintește-ți timpul când tu erai micuță și eu îți citeam aceiași poveste în fiecare noapte până când adormeai … Și când nu o să vreau să mă spăl, nu mă certa te rog… Amintește-ți cât mă rugam de tine să te spăl și tu nu vroiai, atunci când erai micuță…
Și când o să vezi neștiința mea la noua tehnologie, dă-mi te rog timp pentru a învăța și să nu te enervezi… Îți amintești, draga mea, că eu te-am învățat multe lucruri, cum ar fi: să mănânci corespunzător, să te îmbraci, să te piepteni și cum să înfrunți viața de zi cu zi … Și atunci când picioarele mele bătrâne și obosite nu vor mai umbla ca înainte, dă-mi te rog mâna și ajută-mă, exact cum și eu te-am ajutat când ai făcut primii pași…
Când îmi voi pierde memoria sau firul conversației, dă-mi te rog timpul necesar pentru a-mi aminti… Și dacă nu pot, nu te enerva, nu fi nerăbdătoare sau arogantă…Doar că sunt prezentă în inima ta, că sunt cu tine și că mă asculți, e cel mai important lucru pentru mine…
Când zilele acestea vor veni, nu trebuie să fii tristă că mă vezi așa… doar atât îți cer: să fii alături de mine, să încerci să mă înțelegi și ajută-mă să ajung la finalul vieții mele cu dragoste.Cu aceiași dragoste și bucurie cu care te-am crescut și eu.Cu dragostea imensă pe care am avut-o întotdeauna pentru tine, doar un singur lucru vreau să-ți mai zic: “TE IUBESC, FATA MEA DRAGĂ!”

Preluare de pe Pagina: Manastirea Prislop