Batranii povestesc ca demult, demult, intr-un satuc de la marginea padurii, traia o fata orfana, saraca, dar foarte harnica si frumoasa. Inalta si zvelta, cu parul balai si ochii albastri luminosi si blanzi, era plina de dragoste fata de cei din jur. Asa era Sanziana, dar satenii treceau pe langa ea cu nepasare sau dispret, o alungau si-i adresau vorbe de ocara.
Singura ei alinare erau clipele in care in casuta ei saracacioasa se inchina rugandu-se la Dumnezeu nu doar pentru o viata mai buna, ci si pentru ca Dumnezeu sa imbuneze sufletele satenilor, sadindu-le in inimi semintele milostivirii, ale ingaduintei si ale dragostei fata de celalalt.
Milostiva si iubitoare, Sanziana era prietena cu pasarile si animalele padurii; se jucau impreuna, imparteau hrana si, uneori, chiar culcusul cald unde innoptau. Se simteau foarte bine impreuna.
Intr-una din zile, Sanziana isi simte trupul atat de greu si fierbinte incat toate incercarile de a se ridica din pat fura zadarnice. Ramase acolo suferind pe patul ei de crengi si doar vietatile padurii se intrebau mirate unde le este buna prietena.
Zadarnic alergara prietenele ei necuvantatoare sa-i aduca apa, hrana si leacuri pentru insanatosirea ei, Sanziana se simtea tot mai rau. Suferinta ii istovise trupul si doar blanda alinare ce o gasea in rugaciunile necontenite adresate lui Dumnezeu o mai tineau in viata.
Pe cand Sanziana se stingea vazand cu ochii, in casuta intra o femeie batrana cu chipul luminos si bland, Sfanta Vineri, care cu glas cald si duios precum o mangaiere ii spusese Sanzienei:
- Frumoasa si blanda ai fost ca o floare, floare gingasa sa fii de-acum inainte; alungata si dispretuita ai fost, de acum vei fi cautata si indragita, vei fi pusa la icoane ca tu le vei alina oamenilor multe suferinte si vei avea puteri tamaduitoare.
Astfel ii vorbi Sfanta Vineri si-n clipa urmatoare frumoasa fata cu parul balai se transforma intr-o zvelta floare de culoare galbena, ale carei patru petale incrucisate aminteau de binecuvantarea Sfintei Vineri, de Crucea Credintei in Dumnezeu si in indreptarea celor rai. Parfumul ei neasamuit plutea in jur raspandind parca din bunatatea, credinta si milostenia copilei balaie, de odinioara.
Sanziana e acum iubita si ingrijita, soarele o mangaie, vantul o leagana, iar pamantul bun si primitor ii este casa primitoare pe care mereu si-a dorit-o.
- Sanzienele sunt un simbol al verii, deoarece perioada lor de maxima inflorire este identica cu perioada de maxima stralucire a soarelui, in preajma solstitiului de vara. Raspandite in toata tara, sunt cunoscute si sub numele de Dragaica. Ele sunt sarbatorite in data de 24 iunie, o data cu sarbatoarea crestina a Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul.
- Din punct de vedere terapeutic, sanzienele isi merita renumele de planta miraculoasa, avand in egala masura proprietati vindecatoare, de infrumusetare si de imunizare fata de boala. Misterul acestei plante – folosita de sute de ani in tratamentul bolilor tiroidiene, renale si nervoase – nu a putut fi patruns deocamdata de catre stiinta.
Sursa: Revista ”Biserica din sufletul copilului”
