Am fost in week-end-ul trecut la un workshop al lui James Ray in San Diego si am trait o experienta foarte interesanta, ca cersetor in centrul orasului San Diego timp de trei ore. Experienta facea parte din workshop-ul respectiv si-am trecut de bunavoie prin acest exercitiu. Interesant ca fiecare din cei 150 participanti a avut o experienta aparte, iar cand am revenit si ni le-am impartasit, am observat cat de mult am avut de invatat din aceasta experienta.. cu totii.
Dar s-o iau cu inceputul: era vremea pranzului si toti eram infometati, asteptand sa vina pauza de masa. Ni s-a cerut insa sa alegem bluze, plovere si pantaloni din teancul de haine rupte de langa scena, apoi sa ne ducem in camerele noastre de hotel sa ne imbracam cu ele, sa ne demachiem si sa incuiem totul de valoare (bani, carti de credit, bijuterii, ceasuri, etc.) in seiful din camera fiecaruia. Cand ne-am intors inapoi in sala, ne-au machiat sa aratam murdari, nespalati, cu parul unsuros si ciufulit.. si ne-am urcat in autocare. Ne uitam unii la altii cat de ciudat aratam si ne amuzam, dar singur nu-ti dadeai seama cum arati. N-am stiut ce va urma, pana cand autocarele s-au oprit in centrul orasului. Ni s-a spus ca va trebui sa rezistam trei ore ca niste cersetori: singuri, daca ne e foame si sete sa ne descurcam cumva, daca avem nevoie de WC sa-l cautam, daca intalnim vre-un alt participant sa ne facem ca nu-l vedem, iar la o anumita ora trebuia sa ne intoarcem in acelasi loc pentru a ne urca in autobuze. Tot ce aveam cu noi era un cartonas cu locul si ora de intalnire si-un numar de telefon in caz de urgenta!
M-a distrat ideea de-a vagabonda, si-asa nu avusesem timp sa vizitez centrul orasului pana atunci si eram curioasa sa-l explorez. Nu mi-a pasat de cum arat, stiam ca eu sunt mai mult decat ce se vede (hainele de cersetor si machiajul), asa ca am pornit vesela pe strazi. Am trecut pe langa un patinoar in aer liber (erau 17 grade C), pe langa un brad frumos impodobit si-am intrat in mall-ul supraetajat. Mi-era sete, asa ca am intrat intr-un Starbucks si-am cerut un pahar cu apa: "Cu ghiata sau fara?" am fost intrebata. "Fara" am raspuns c-un zambet pe fata, gandindu-ma ca si un cersetor poate fi tratat onorabil. Am luat cateva pliculete de zahar brun si-am iesit afara. Cat am baut apa cu zahar (sa-mi mai potoleasca si foamea), m-am plimbat apoi magazinul supraetajat din apropiere. Am constatat acolo cat de preocupati sunt unii oameni de gandurile lor si de ceea ce vor sa faca, incat te fac sa te simti.. invizibil. Mi-am continuat periplul intrand intr-un magazin de antichitati. Vazandu-ma ca ma uit cu interes la mobila, un vanzator a venit sa ma bage in seama. I-am pus intrebari despre piesa de mobilier langa care stateam (19.000$), despre magazin, mi-a raspuns foarte amabil - vorbea ca un cunoscator. Cand m-am intors sa plec, m-a facut atenta ca am o gaura in plover spre spate,
"-Stiati?" m-a intrebat.
Cand i-am spus ca stiu, a continuat
"- sper ca nu v-ati lovit".
Interesant cum vorbea, nu ma asteptam la atata respect. Am continuat apoi sa merg pe strazi si trecand pe langa un cersetor adevarat, acesta mi-a cerut 20$! I-am raspuns ca n-am, m-a bufnit rasul si mi-am continuat drumul. Nedorind sa ma departez prea tare, m- am intors spre mall. Trecusera aproape doua ore, incepeam sa simt oboseala, cand dau cu ochii de "restrooms" (WC). Oups, chiar aveam nevoie! Cand ma spalam pe maini, ma uit in oglinda si vad fata aceea obosita, murdara, parul cleios.. ciudat.. ca cat ma uitam mai mult la mine, cu atat incepeam sa ma simt din ce in ce mai tare colpesita de situatie.. cand dintr-o data realizez ca se aude muzica.. Gingle bells, gingle belles.. incep sa dansez si-mi revine starea de buna dispozitie.. Imi continui periplul si intru la departamentul de bijuterii al unui magazin luxos. Apare si vanzatoarea, cu zambetul pe buze, ma intreba ce fac, de unde sunt, imi spune ca are si bijuterii de 19.000$.. si dintr-odata ma face curioasa:
"- pot sa le vad si eu?".
"- Sigur", si da sa descuie capacul de sticla al suportului.
Eu spun..
"- nu-i nevoie"..
ea insista. Imi arata un inel de diamant de 10.000$ si insista sa-l probez. Un zambet imi apare in coltul gurii, ma conformez. Apoi imi spune
"- asta-i numai de 6000$, incearca-l si pe asta".
I-am multumit apoi si-am plecat mai departe. La intoarcere, incepe sa ploua.. tare. Stiam ca nu resist bine la frig, la ploaie nici atat, dar daca-i bal.. bal sa fie! Aveam un plover subtire cu gaurele, ies in ploaie sa trec in partea cealalta si-mi mut atentia de la frig si picaturile de ploaie .. spre locul catre care ma-ndreptam. Intreb oamenii cat e ceasul, imi raspund politicos. Trec pe langa un barbat care se uita la mine cu mila, altul mai incolo.. sa fixeaza curios, altul insfaca din pizza lui cu pofta uitandu-se la mine.. nu-mi pasa. Parca nici nu mai parea asa de frig. Continui sa ma apropii de locul unde-ar trebui sa vina autobuzul, vad alti participanti chirciti pe jos, privind spre pamant.
In fine, ne adunam cu totii si ne intoarcem la hotel. Avem 5 minute sa mergem in camere ne schimbam si sa revenim pentru a ne impartasi ce-am invatat fiecare.
Unuia i-a fost atat de jena de cum arata, incat ca n-a intrat nicaieri, s-a ferit de oameni, chiar a fost alungat de pe scarile pe unde se aciuise de ploaie. Alta a cerut bani.. si-a primit, asa ca si- a cumparat de mancare: cere.. si ti se va da! Altcineva a primit bani, dar nu i-a luat, realizand apoi ca a primi/ a accepta este de fapt o forma de a recunoaste bunatatea celuilalt, care-ti da cu draga inima! Ascultand ce-au invatat ceilalti din aceasta experienta, prind curaj si ma ridic si eu in picioare sa vorbesc:
"- Eu am realizat ca nu hainele, machiajul conteaza, ci felul in care te prezinti in fata celorlalti.. ca atitudine` a€“ si-am dat exemplul cu inelele de diamant.
"- Pari suprinsa" imi raspunde James Ray,
"- Ce-ai invatat din asta?". Imediat imi trece prin cap un gand si-l exprim cu voce tare:
"- Ca valorez mai mult decat cred!",
"- Decat credeai" raspunde el.
Gandindu-ma la paharul de apa continui:
"- cere si ti se va da!" (am invatat astfel despre cat de bine e sa ceri, trebuie doar sa ai curajul).
O tipa de langa mine ma-ntreaba:
"- Si nu ti-a cerut bani pentru paharul de plastic? Nu-mi vine sa cred!"
Am mai invatat, dar nu le-am mai spus, ca ce ai nevoie iti apare exact la momentul potrivit, trebuie doar sa fii atent: muzica de sarbatori cand aveam nevoie sa ma-nviorez, WC-ul a aparut exact cand trebuia, orologiul cand trebuia sa aflu cat e ceasul. Cu cat esti mai atent la ce ti se intampla in acel moment, si-ti muti atentia spre altceva daca nu-ti place cum te simti (frigul, de ex.).. cu atat te ajuti singur sa nu cazi in spirala descendenta care-ti afecteaza si moralul.. iar ceilalti actioneaza in consecinta (ca o oglinda a propriului comportament).
M-a distrat ideea de-a vagabonda, si-asa nu avusesem timp sa vizitez centrul orasului pana atunci si eram curioasa sa-l explorez. Nu mi-a pasat de cum arat, stiam ca eu sunt mai mult decat ce se vede (hainele de cersetor si machiajul), asa ca am pornit vesela pe strazi. Am trecut pe langa un patinoar in aer liber (erau 17 grade C), pe langa un brad frumos impodobit si-am intrat in mall-ul supraetajat. Mi-era sete, asa ca am intrat intr-un Starbucks si-am cerut un pahar cu apa: "Cu ghiata sau fara?" am fost intrebata. "Fara" am raspuns c-un zambet pe fata, gandindu-ma ca si un cersetor poate fi tratat onorabil. Am luat cateva pliculete de zahar brun si-am iesit afara. Cat am baut apa cu zahar (sa-mi mai potoleasca si foamea), m-am plimbat apoi magazinul supraetajat din apropiere. Am constatat acolo cat de preocupati sunt unii oameni de gandurile lor si de ceea ce vor sa faca, incat te fac sa te simti.. invizibil. Mi-am continuat periplul intrand intr-un magazin de antichitati. Vazandu-ma ca ma uit cu interes la mobila, un vanzator a venit sa ma bage in seama. I-am pus intrebari despre piesa de mobilier langa care stateam (19.000$), despre magazin, mi-a raspuns foarte amabil - vorbea ca un cunoscator. Cand m-am intors sa plec, m-a facut atenta ca am o gaura in plover spre spate,
"-Stiati?" m-a intrebat.
Cand i-am spus ca stiu, a continuat
"- sper ca nu v-ati lovit".
Interesant cum vorbea, nu ma asteptam la atata respect. Am continuat apoi sa merg pe strazi si trecand pe langa un cersetor adevarat, acesta mi-a cerut 20$! I-am raspuns ca n-am, m-a bufnit rasul si mi-am continuat drumul. Nedorind sa ma departez prea tare, m- am intors spre mall. Trecusera aproape doua ore, incepeam sa simt oboseala, cand dau cu ochii de "restrooms" (WC). Oups, chiar aveam nevoie! Cand ma spalam pe maini, ma uit in oglinda si vad fata aceea obosita, murdara, parul cleios.. ciudat.. ca cat ma uitam mai mult la mine, cu atat incepeam sa ma simt din ce in ce mai tare colpesita de situatie.. cand dintr-o data realizez ca se aude muzica.. Gingle bells, gingle belles.. incep sa dansez si-mi revine starea de buna dispozitie.. Imi continui periplul si intru la departamentul de bijuterii al unui magazin luxos. Apare si vanzatoarea, cu zambetul pe buze, ma intreba ce fac, de unde sunt, imi spune ca are si bijuterii de 19.000$.. si dintr-odata ma face curioasa:
"- pot sa le vad si eu?".
"- Sigur", si da sa descuie capacul de sticla al suportului.
Eu spun..
"- nu-i nevoie"..
ea insista. Imi arata un inel de diamant de 10.000$ si insista sa-l probez. Un zambet imi apare in coltul gurii, ma conformez. Apoi imi spune
"- asta-i numai de 6000$, incearca-l si pe asta".
I-am multumit apoi si-am plecat mai departe. La intoarcere, incepe sa ploua.. tare. Stiam ca nu resist bine la frig, la ploaie nici atat, dar daca-i bal.. bal sa fie! Aveam un plover subtire cu gaurele, ies in ploaie sa trec in partea cealalta si-mi mut atentia de la frig si picaturile de ploaie .. spre locul catre care ma-ndreptam. Intreb oamenii cat e ceasul, imi raspund politicos. Trec pe langa un barbat care se uita la mine cu mila, altul mai incolo.. sa fixeaza curios, altul insfaca din pizza lui cu pofta uitandu-se la mine.. nu-mi pasa. Parca nici nu mai parea asa de frig. Continui sa ma apropii de locul unde-ar trebui sa vina autobuzul, vad alti participanti chirciti pe jos, privind spre pamant.
In fine, ne adunam cu totii si ne intoarcem la hotel. Avem 5 minute sa mergem in camere ne schimbam si sa revenim pentru a ne impartasi ce-am invatat fiecare.
Unuia i-a fost atat de jena de cum arata, incat ca n-a intrat nicaieri, s-a ferit de oameni, chiar a fost alungat de pe scarile pe unde se aciuise de ploaie. Alta a cerut bani.. si-a primit, asa ca si- a cumparat de mancare: cere.. si ti se va da! Altcineva a primit bani, dar nu i-a luat, realizand apoi ca a primi/ a accepta este de fapt o forma de a recunoaste bunatatea celuilalt, care-ti da cu draga inima! Ascultand ce-au invatat ceilalti din aceasta experienta, prind curaj si ma ridic si eu in picioare sa vorbesc:
"- Eu am realizat ca nu hainele, machiajul conteaza, ci felul in care te prezinti in fata celorlalti.. ca atitudine` a€“ si-am dat exemplul cu inelele de diamant.
"- Pari suprinsa" imi raspunde James Ray,
"- Ce-ai invatat din asta?". Imediat imi trece prin cap un gand si-l exprim cu voce tare:
"- Ca valorez mai mult decat cred!",
"- Decat credeai" raspunde el.
Gandindu-ma la paharul de apa continui:
"- cere si ti se va da!" (am invatat astfel despre cat de bine e sa ceri, trebuie doar sa ai curajul).
O tipa de langa mine ma-ntreaba:
"- Si nu ti-a cerut bani pentru paharul de plastic? Nu-mi vine sa cred!"
Am mai invatat, dar nu le-am mai spus, ca ce ai nevoie iti apare exact la momentul potrivit, trebuie doar sa fii atent: muzica de sarbatori cand aveam nevoie sa ma-nviorez, WC-ul a aparut exact cand trebuia, orologiul cand trebuia sa aflu cat e ceasul. Cu cat esti mai atent la ce ti se intampla in acel moment, si-ti muti atentia spre altceva daca nu-ti place cum te simti (frigul, de ex.).. cu atat te ajuti singur sa nu cazi in spirala descendenta care-ti afecteaza si moralul.. iar ceilalti actioneaza in consecinta (ca o oglinda a propriului comportament).
