vineri, 27 aprilie 2012

Cauta bucuria, in orice situatie te-ai afla…




De fapt, este cea mai binevoitoare actiune pe care o puteti face fata de ceilalti. Asta, deoarece darul vostru este necesar. Spiritul celorlalti nu poate fi înaltat, decât daca voi aveti încredere în darul vostru si îl dati, fara conditii, lumii întregi.
Gânditi-va cât de goala v-ar fi viata, daca cei din jurul vostru ar alege sa renunte la darurile lor. Tot ceea ce considerati ca este minunat în viata – muzica, poezia, filmele, sportul, râsul – ar disparea, daca ceilalti nu v-ar mai da darurile lor.
Nu va retineti, ci dati darurile voastre tuturor. Nu faceti greseala de a crede ca nu aveti daruri de oferit. Fiecare dintre voi are un dar. Insa nu comparati darul vostru cu darurile celorlalti, pentru ca nu ati putea face o evaluare corecta.
Darul vostru va aduce bucurie voua însiva si aduce bucurie celorlalti. Daca nu exista bucurie în viata voastra, asta se întâmpla deoarece voi nu va oferiti darul. Nu aveti încredere în el. Nu faceti în asa fel încât acest dar sa se manifeste în mod activ în viata voastra.
Toate darurile sunt exprimari creatoare ale sinelui. Ele reveleaza sinele. Ele darâma barierele separarii si le permit celorlalti sa stie cine sunteti voi. A crea înseamna a da forma unei constiente interioare. Aceasta constienta nu exista în lume, în modul în care o exprimati voi. Voi o exprimati într-un mod unic, autentic.
Aceasta exprimare este proaspata, cinstita, provenita din propria voastra experienta. O persoana creatoare nu primeste îndrumari din afara. Ea nu imita forme prestabilite. Ea asculta la ce spune vocea interioara.
E posibil ca sa priveasca cu atentie lumea. Chiar sa o studieze si sa o analizeze. Dar, apoi, ea interiorizeaza ceea ce vede. Preia totul si îl prelucreaza. II priveste în lumina propriei experiente. Simte totul. îsi asuma totul. Totul îi apartine. Apoi, da totul înapoi. Iar ceea ce da înapoi este propria ei viziune, perspectiva ei unica. Povestea ei.
Iar daca este o persoana cinstita, ceilalti îi vor raspunde – deoarece povestea ei va fi si povestea lor. Vor împartasi împreuna aceeasi viziune, pentru o clipa, pentru o zi, pentru o saptamâna sau chiar mai mult. Altii îi vor sprijini activitatea creatoare, sprijinul lor îi vor face munca mai usoara. Energia pe care o foloseste va începe sa se întoarca înapoi la ea. Se va simti apreciata, pe plan emotional si financiar. Este un proces frumos.
Probabil ca ati încercat acest lucru si ati cules roadele. Probabil ca înca va luptati sa va manifestati darul. „Cu ce gresesc?” va întrebati voi. „De ce nu ma sprijina universul?” Raspunsul este simplu. Fie ca ceea ce încercati sa manifestati nu este darul vostru, fie nu credeti suficient în acest dar. „Pai de unde sa stiu?” va întrebati voi. întrebati-va: „Fac eu oare acest lucru deoarece îmi produce cea mai mare bucurie, sau deoarece caut aprobarea celorlalti?”
Daca actiunea voastra nu este facuta cu bucurie, ea nu va aduce fericire nici voua însiva si nici celorlalti. E posibil sa reusiti, sau sa nu reusiti – oricum fericirea nu va fi prezenta. Prospera la toate nivelurile numai ceea ce vine, cu mult entuziasm, din inima voastra. Numai ceea ce iubiti îi va atinge pe ceilalti si va aduce pretuirea adevarata, asa cum va doriti.
Pretuirea si aprobarea sunt doua lucruri complet diferite. Pretuirea este o curgere naturala si spontana de energie înapoi catre tine, atunci când altii se simt conectati la tine si la povestea ta. Nu poti sa faci nimic pentru a grabi aprecierea, decât sa fii tu însuti si sa spui adevarul. Pur si simplu, nu poti controla ceea ce vine înapoi catre tine.
Când ai împartasit cu altii în mod autentic, se întoarce întotdeauna ceva esential. E posibil sa nu arate asa cum te-ai astepta, deoarece ego-ul tau nu cauta pretuire, ci aprobare. Goana dupa aprobare se bazeaza pe convingerea ca tu nu esti destul. Vrei ca ceilalti sa-ti dea dragostea care simti ca-ti lipseste în viata. Cautarea este inutila. Daca te simti gol pe dinauntru si cauti sa fii umplut din afara, ceilalti se vor simti atacati. Ei vor simti cererea ta de a fi apreciat ca pe o impunere. Ei vor fi respinsi sau neacceptati. Apoi, se vor simti înca si mai goliti, respinsi si abuzati.
Energia nu se poate întoarce la tine, decât daca si pâna când nu emiti energie. A emite o pretentie nu înseamna a emite energie. înseamna a emite un vid care suge energia celorlalti. El striga catre lume: „Am nevoie de aprecierea voastra deoarece eu nu ma apreciez pe mine însumi. Atâta timp cât nu te iubesti si nu te apreciezi pe tine însuti, ceilalti nu-ti vor primi darul, indiferent de cât de tare te straduesti sa-l dai.
Emiterea de energie înseamna a te lua pe tine însuti în serios, dar nu mult prea în serios. înseamna a te evalua suficient, pentru a fi dornic sa împarti cu ceilalti. Nu înseamna a-i ataca pe ceilalti cu darurile tale. Atunci când te astepti la foarte multe în privinta modului în care oamenii ar trebui sa-ti primeasca darurile, primirea lor devine aproape imposibila.
Daca-ti pretuiesti darul, nu conteaza cum îl primesc ceilalti. Chiar daca ei nu-ti dau un raspuns pozitiv, nu te vei lasa convins sa nu-l mai oferi, iarasi si iarasi. Fericirea si împlinirea personala provin din legamântul pe care-l faci cu tine însuti. Acest legamânt va fi testat tot timpul.
Iarasi si iarasi, universul îti va cere sa oferi darul, chiar si atunci când esti confruntat cu critica, scepticism sau aparenta lipsa de pretuire. Si, de fiecare data când apare respingerea, vei fi confruntat cu întrebarea: „Sa mai fac asta înca o data?”
Daca darul este neautentic, mai devreme sau mai târziu vei înceta sa-l mai oferi. îti va deveni clar ca, atunci când îti oferi serviciile, niciodata nu primesti ceea ce vrei sa primesti. îti va deveni clar ca oferirea acestor servicii este un mod prin care te pedepsesti. Asa ca vei înceta de a te mai agresa pe tine însuti, oferind un dar care nu te mai reprezinta.
Pe de alta parte, daca darul este autentic, vei învata din esecul si respingerea aparenta. Vei învata sa-ti pretuiesti mai profund darul si sa-l oferi într-un mod mai autentic. Treptat, vei înceta de a-i mai agresa pe alti oameni cu darul tau si vei începe sa creezi un mediu mai plin de iubire în care darul sa poata fi oferit si primit.
Un dar autentic va creste, pe masura ce ai încredere în el. Nu acelasi lucru se întâmpla si cu unul fals. Primul este darul Spiritului si este responsabilitatea ta sa-l îngrijesti pentru ca el sa existe. Cel de-al doilea este ceva la care ego-ul tau se asteapta si care, mai devreme sau mai târziu, trebuie sa cedeze – daca e sa apara adevaratele tale daruri.
Unul este cel care aduce pretuire, care adânceste apropierea si legatura cu ceilalti. Celalalt aduce aprobare sau respingere amândoua însemnând izolare, durere si umilinta.
Prin urmare, întreaba-te: „Oare caut eu aprobare? Umblu dupa mângâierea pe care nu vreau sa mi-o acord mie însumi? Ma iubesc si ma pretuiesc chiar acum, sau caut dragoste care sa vina de la altii – pentru ca astfel sa stiu ca totul este în regula cu mine?”
Intreaba-te: „Am eu suficienta încredere în darul meu? Sunt eu prea putin încrezator si ascund lumina din mine, sau sunt prea încrezator si îi agresez pe ceilalti cu darul meu?
Raspunsuri cinstite la aceste întrebari vor anihila orice confuzie pe care o aveti în privinta acestei probleme.
Paul Ferrini

Transcenderea suferintei…




Transcenderea suferintei…



“Se spune că era odată un om care dorea să-şi transceandă starea de suferinţă, aşa că a mers la un templu budist pentru a găsi un maestru care să-l ajute.
El a mers la maestru şi l-a întrebat: „învăţătorule, dacă voi medita patru ore pe zi, cât de mult îmi va lua pentru a reuşi să îmi transcend suferinţa?”. Maestrul l-a privit şi a spus: „Dacă vei medita patru ore pe zi, probabil că vei ajunge la starea de transcendenţă în zece ani”.
Convins că ar putea face mai mult, omul a întrebat: „Oh, învăţătorule, şi dacă aş medita opt ore pe zi, cât timp îmi va fi necesar pentru a ajunge la starea de transcendenţă?”. Maestrul l-a privit şi a spus: „Dacă vei medita opt ore pe zi, probabil că vei ajunge la starea de transcendenţă în 20 de ani”.
„Dar de ce îmi va lua mai mult dacă voi medita mai mult?” a întrebat omul.
Maestrul i-a răspuns: „Tu nu te afli aici pentru a-ţi sacrifica bucuria vieţii. Te afli aici pentru a trăi, pentru a fi fericit şi pentru a iubi. Dacă nu poţi să dai un randament maxim în două ore de meditaţie, ci ai nevoie de opt ore pentru acest lucru, vei obosi, te vei îndepărta de scop şi nu te vei mai bucura de viaţă. Acţionează cu eficienţă şi vei ajunge să-ţi dai seama că indiferent de timpul alocat meditaţiei, poţi trăi, poţi iubi, poţi fi fericit”.
Don Miguel Ruiz – Cele patru Legaminte
PRIMUL LEGĂMÂNT – FII IMPECABIL ÎN TOT CEEA CE SPUI
AL DOILEA LEGĂMÂNT – NU CONSIDERA NIMIC CA FIIND PERSONAL
AL TREILEA LEGĂMÂNT – SĂ NU FACI PRESUPUNERI INUTILE
AL PATRULEA LEGĂMÂNT – FĂ ÎNTOTDEAUNA TOT CE ÎŢI STĂ ÎN PUTERI (ACŢIONEAZĂ IMPECABIL)

joi, 26 aprilie 2012

puterea magica a cuvintelor gravate pe inelul fericirii…



“O străveche poveste sufită ne spune că într-un ţinut din Orientul Mijlociu trăia cândva un rege care veşnic oscila între fericire şi deznădejde. Cel mai neînsemnat lucru îi provoca supărare mare sau reacţii extreme, iar fericirea se transforma repede în dezamăgire şi disperare. A venit şi timpul când regele s-a simţit obosit de el însuşi şi de viaţa lui şi a început să caute o cale de ieşire.
A trimis după un înţelept care trăia în regatul lui şi care avea renumele de a fi iluminat. Când înţeleptul a sosit, regele i-a spus: „Vreau să fiu asemenea ţie. Îmi poţi da ceva care să-mi ofere echilibru, seninătate şi înţelepciune? îţi voi plăti cât îmi vei cere.”
Înţeleptul a răspuns: „Cred că ţi-aş putea fi de ajutor. Dar preţul este atât de mare încât tot regatul nu ţi-ar ajunge ca să-l plăteşti. De aceea îţi voi da remediul în chip de cadou, dacă îi vei acorda respectul cuvenit.” Regele l-a asigurat de acest lucru, iar omul a plecat.
Câteva săptămâni mai târziu s-a întors şi i-a înmânat regelui o cutie ornamentată şi incrustată cu jad. Regele a deschis cutia şi a găsit înăuntru un inel din aur, simplu, pe care erau înscrise nişte litere. Regele a citit: “Şi aceasta va trece”.
„Care este semnificaţia?”, a întrebat regele. Înţeleptul i-a spus: „Poartă mereu inelul acesta. Indiferent ce se întâmplă, înainte să etichetezi cu cuvintele bun sau rău, atinge acest inel şi citeşte ceea ce este scris. În felul acesta vei fi mereu în pace.”
Eckhart Tolle

miercuri, 25 aprilie 2012

un maestru iscusit te va ajuta sa-ti continui singur cautarea propriei cai…




Se spune ca acum multi ani, un tanar provenind dintr-o familie saraca, luptandu-se cu nenumarate boli in copilarie, sfrijit si lipsit de curaj, alungat de majoritatea scolilor de arte martiale, la portile carora batuse indelung, a auzit de un batran maestru ce traia izolat pe un munte.
I se dusese vestea ca este ursuz si ca nu agrea compania oamenilor, mai repede se intovarasea cu animalele si rapitoarele inaripate ale cerului, iar cat era ziua de lunga medita deasupra unei cascade, unde foarte putine vietati se incumetau sa ajunga. Dar la fel se dusese vestea si despre cei cativa elevi ai sai, care la randul lor devenisera maestrii.
Zona era inconjurata de paduri neumblate si multe vietati salbatice isi aveau salasul in apropierea locuintei sale. Pe creasta pe care isi faurise o modesta casuta, insa mestesugit sculptata si prin care sfichiuirile vanturilor iernii nu patrundeau defel, se putea ajunge doar trecand peste un bustean imens, suspendat deasupra unui hau, in adancimile caruia se auzea vuietul unui torent salbatic de ape.
Tanarul isi facu curaj, porni la drum si strabatu cu indarjire greaua cale catre locuinta maestrului. Ajungand la marginea prapastiei se codi sa traverseze podetul improvizat din trunchiul de copac. Animalele se auzeau din padure, facandu-l sa simta fiori reci pe sira spinarii. Ramase in asteptare aprinzand un foc pentru a prinde curaj.
Spre inserat, maestrul se ivi si pasi pe bustean cu mainile la spate, calcand cu siguranta si fara graba, parand a nu-l baga in seama pe tanar. La mijlocul trecerii, intoarse capul si fara a se opri din mers ii spuse ferm: “Vino, ai aici un pat pentru a innopta!”. Baiatul se supuse si traversa mai mult in genunchi.

Batranul maestru il invita sa manance cu el si il intreba ce cauta prin acele locuri. Tanarul ii povesti incercarile sale de a deveni un cunoscator al mestesugului luptelor si il intreba daca il primeste sa-i fie invatacel.
Singura intrebare pe care i-a pus-o tanarului inainte de a-l accepta a fost: “Ce speri sa afli atunci cand vei fi un bun luptator?” la care raspunsul primit fusese: “Sa nu-mi mai fie teama si sa-i invat si pe altii asemeni mie aceasta”.
“Bine!” raspunse maestrul “dar mi te vei supune fara cracnire si vei putea pleca de aici oricand doresti daca nu-ti convine.”
Baiatul fu de acord si chiar de a doua zi sarcinile pe care le primi au fost sa care apa pentru trebuintele zilnice, sa taie lemne, sa pregateasca mancarea si sa tina ordine in cabana. Din cand in cand urma sa-l insoteasca pe maestru pentru a medita impreuna.
Zilele treceau. Putin cate putin, baiatul incepu sa se acomodeze cu mestesugul fiecarei sarcini pe care o avea de indeplinit. Apa o ducea in doua galeti, carate cu ajutorul unei cobilite. Doar ca trebuia sa treaca zilnic busteanul in partea cealalta, unde se gaseau izvoarele. La fel si lemnele de foc. Isi atarna toporul la brau si se avanta peste trunchiul suspendat, carand lemnele taiate intr-un sac atarnat in spinare.
Multe luni s-a straduit sa invete arta echilibrului si sa-si stapaneasca teama de adancimile peste care trecea in fiecare zi. Nu-si putea abate gandurile de la intrebarea care-l macina de fiecare data: “De data asta voi reusi?”
Cand nu se indeletnicea cu traversatul copacului, activitate careia ii dedica o mare parte din zi, pregatea masa si facea curatenie. Din cand in cand, pe neasteptate, maestrul aparea de nicaieri si il lovea cu un baston peste membre, dupa care disparea la fel de misterios.

Tanarul a indurat cu stoicism fiecare incercare la care era suspus, cu gandul la acele frumoase zile in care il insotea pe maestru la cascada. Acolo nu facea altceva decat sa sada si sa soarba cu nesat frumusetea ce i se revarsa in fata ochilor, bucurandu-si sufletul de minunile existente. Trebuia insa sa respecte regula maestrului de a nu vorbi pe parcursul acelei zile.
Totusi, dupa trei ani de ascultare fara a cracni, indrazni sa-l intrebe pe maestru: “Cand voi incepe antrenamentele pentru a invata tehnicile de lupta?” exprimandu-si si temerile vis-a-vis de timpul pierdut pana acum.
Batranul maestru ii raspunse zambind astfel:
“Iti aduci aminte ce slab erai cand ai venit? Uite-te la tine acum! Esti un barbat vanjos si falnic. Lemnele taiate si apa carata ti-au folosit cu prisosinta.
Mai tii minte ca ai trecut de-a busilea trunchiul cand ai venit? Acum, aproape ca nici nu te mai uiti unde pui piciorul. Ai capatat incredere in fortele tale si ti-ai dezvoltat simtul echilibrului, necesar in orice stil de lupta.
Dar mai presus de toate in urma meditatiilor ai reusit sa nu te mai temi de moarte, nemaifiindu-ti frica nici de trecerea peste copac si nici de animalele din padure. Acum esti pregatit a deprinde mestesugul oricarui stil de lupta sau manuirea oricarei arme.
Si cea mai buna dovada este faptul ca in ultima vreme nu te mai iau pe nepregatite. Cand te atac parezi cu bastonul tau sau reusesti sa eschivezi fiecare lovitura. Astfel ca ti-ai dezvoltat abilitatea de a anticipa pericolul, pe care uneori il infrunti, iar alteori reusesti cu succes sa il eviti.
Esti pregatit sa pleci de la mine, esti deja un maestru.”
Raspunsul maestrului il uimi, il surprinse placut si il facu sa-si plece fruntea, in semn de regret pentru ca s-a indoit de lectiile primite, dar de asemenea si de adanca pretuire.
Poveste cu talc....

meditaţia: mă simt iubit !




“  Când semenul tău te atacă, inţelege că el nu se simte iubit. Dacă ar simţi iubire, nu te-ar ataca. Nu reacţiona la atacul său. Găseşte o cale de a-i aminti că este iubit. Fă-o iarăşi şi iarăşi…
lată o simplă meditaţie peripatetică: Într-o zi. când te simţi bine dispus, ieşi la plimbare prin jurul casei şi, când vezi pe cineva care este trist sau supărat, găseşte o cale simplă de a-i aduce aminte că e iubit. Dăruieşte-i un zâmbet, o floare, un balon, un sandwich sau o ceaşcă de cafea. Cântă-i un cântec sau recită-i o poezie. Spune-i: „Asta e numai pentru tine. Te rog să ai o zi bună.”
Altădată, când te simţi deprimat, fa acelaşi lucru. Fă-o. iarăşi şi iarăşi. Vei fi uimit de rezultate. Nu există ceva mai înălţător decât a le aminti altora şi ţie însuţi că eşti iubit. Ţine minte – nimeni nu poate da iubire, dacă nu se simte iubit.
De aceea ai doar o singură responsabilitate: simte iubirea ce este prezentă în inima ta şi ajută-i pe alţii să o simtă şi ei. Iţi poţi imagina o lume în care fiecare persoană a înţeles că singura ei responsabilitate este să dea şi să primească iubire? Acea lume, prietene, îţi este la îndemână. Oriunde simţi că lipseşte ceva în viaţa ta este nevoie de a aduce-acolo iubire. Ori de câte ori te gândeşti că nu primeşti destul, ai de a face cu un aspect al iubirii sau al sprijinului pe care îl refuzi altuia.
Nu refuza iubirea şi sprijinul. Dă-le cu largheţe, ca să poţi primi iubire din abundenţă, ceea ce este dreptul tău din naştere. Practică această meditaţie atunci când te simţi iubit şi vezi ce se întâmplă. Fă-o atunci când te simţi atacat şi trăieşte experienţa rezultatelor. Experimenteaz-o. Joacă-te. Nu deveni preocupat de forma pe care această meditaţie o poate lua. Fii doar dispus s-o practici, iar forma îşi va purta singură de grijă. “
Paul Ferrini – Iubire fara conditii

tu, eşti ceea ce îţi doreşti foarte profund…


"Tu, eşti ceea ce îţi doreşti foarte profund. Dorinţa este cea care îţi determină voinţa.
Voinţa stă la baza faptelor tale.Iar faptele îţi creează destinul.”

Legea potenţialităţii pure
“Sursa întregii creaţii este conştiinţa pură… potenţialitatea pură care încearcă să exprime ceea ce este nemanifestat într-o formă manifestată.

Dacă realizăm că Sinele nostru real este potenţialitate pură, noi ne punem în rezonanţă cu acea putere care manifestă tot ceea ce există în univers.
La început nu exista nici existenţă, nici non-existenţă. Toată această lume nu era decât energie nemanifestată…
Cel Unic respira, fără respiraţie, prin propria Sa putere. Şi nu exista nimic altceva…”
Imnul Creaţiei, Rig Veda

Legea dăruirii (consacrării)
“Universul operează prin intermediul schimburilor dinamice… Dăruirea şi primirea reprezintă aspecte diferite ale fluxului de energie care curge prin univers.

Prin voinţa de a dărui (consacra) ceea ce urmărim să dobândim, noi permitem libera circulaţie a energiei universale, a abundenţei energetice, în viaţa noastră.
Tu goleşti mereu şi mereu acest fragil vas, dar îl umpli apoi cu viaţă nouă. Porţi tot timpul acest fluier micuţ, confecţionat dintr-o tulpină de trestie, prin peregrinările Tale, şi cânţi la el melodii veşnic noi… Darurile Tale infinite coboară asupra mea, şi trebuie să le ţin în micuţele mele mâini. Epocile trec, dar Tu continui să curgi, fără ca vasul să se umple vreodată până la limită.”
Rabindranath Tagore, Gitanjali

Legea karma-ei, sau a cauzei şi efectului
“Orice acţiune generează o forţă energetică ce se va întoarce asupra noastră în acelaşi fel… Noi culegem ceea ce semănăm.
Atunci când optăm pentru acţiuni ce le aduc celor din jur fericire şi succes, fructele naturale ale karma-ei noastre vor fi fericirea şi succesul.
Karma este afirmarea eternă a liberului arbitru al omului… gândurile, cuvintele şi faptele noastre sunt firele ţesăturii pe care o ţesem singuri în jurul nostru.”
Swami Vivekananda

Legea efortului minim
“Inteligenţa naturii funcţionează fără nici cel mai mic efort… în armonie, în iubire, fără anxietate.
Atunci când cultivăm forţele armoniei, bucuriei şi iubirii, noi putem crea succesul şi bunăstarea fără efort.
O fiinţă centrată în Sine cunoaşte fără a se deplasa nicăieri, vede fără să privească şi realizează fără să înfăptuiască.”
Lao Tse

Legea intenţiei şi a dorinţei
“Orice intenţie şi orice dorinţă conţine inerent în ea mecanismul prin care poate fi îndeplinită… În câmpul purei potenţialităţi, dorinţele şi intenţiile au o putere de organizare infinită.
Atunci când introducem o intenţie în câmpul fertil al potenţialităţii pure, noi punem această putere infinită de organizare să lucreze pentru noi.
La început a existat dorinţa, care a fost prima sămânţă a minţii. Meditând în inimile lor, înţelepţii au descoperit prin înţelepciunea lor conexiunea care există între ceea ce există şi ceea ce nu există.”
Imnul Creaţiei, Rig Veda

Legea detaşării
“În detaşare sălăşluieşte înţelepciunea incertitudinii…În înţelepciunea incertitudinii sălăşluieşte eliberarea de trecut, de ceea ce cunoaştem, care reprezintă închisoarea condiţionării trecute.
Prin voinţa de a păşi în necunoscut, în câmpul tuturor posibilităţilor, noi ne abandonăm minţii creatoare care orchestrează dansul universului.
La fel ca două păsări aurii care îşi au cuibul în acelaşi copac, ca doi prieteni intimi, egoul şi Sinele sălăşluiesc în acelaşi corp. Primul mănâncă fructele dulci-acrişoare ale pomului, în timp ce al doilea îl priveşte cu detaşare.”
Mundaka Upanishad

Legea dharma-ei, sau a menirii în viaţă
“Orice om are o menire în viaţă… un har unic sau un talent special pe care îl poate dărui celorlalţi.
Atunci când acest talent unic fuzionează cu serviciul adus celorlalţi, noi experimentăm o stare de extaz spiritual, care este scopul suprem, mai presus de orice.
Când lucrezi, Tu eşti un flaut prin care trece şoapta orelor, transformându-se în muzică.
… Şi ce înseamnă să lucrezi prin iubire? Înseamnă să ţeşi haina cu firele extrase din propria ta inimă, conştient că cea care va purta haina va fi iubita ta…”
Kahlil Gibran, Profetul

preluare Energie Pozitiva.



rugăciune pentru iubire




Haideţi să trăim împreună un vis frumos – un vis în care tu vei iubi tot timpul,  în acest vis tu eşti în mijlocul unei zile frumoase şi însorite de vară. Auzi păsările, vântul şi un pârâiaş. Mergi către râu.
Pe malul râului stă un bătrân în meditaţie, iar tu vezi că din capul său emană raze de lumină de diferite culori. Iţi propui să nu-l deranjezi, dar el îţi observă prezenţa şi deschide ochii. Are ochii plini de iubire şi un zâmbet larg.
Il întrebi cum de este capabil să radieze o lumină atât de frumoasă. îl întrebi dacă te poate învăţa şi pe tine ceea ce face el. El îţi răspunde că în urmă cu mulţi, mulţi ani el i-a pus aceeaşi întrebare învăţătorului său.
Bătrânul începe să-ţi povestească povestea vieţii sale: „învăţătorul meu şi-a deschis pieptul şi şi-a scos inima, apoi a luat o flacără frumoasă din inima sa. În continuare, mi-a deschis pieptul, mi-a deschis inima şi a pus acea mică flacără în inima mea. Apoi mi-a pus inima înapoi în piept şi în curând în inima mea a început să se manifeste o iubire foarte intensă, deoarece flacăra pe care o pusese în inima mea era chiar iubirea lui.
Flacăra a crescut în inima mea şi a devenit un foc mare, mare, un foc care nu arde, ci purifică tot ceea ce atinge. Şi acel foc a atins fiecare din celulele corpului meu, iar celulele din corpul meu mi-au trimis şi ele iubirea lor. Am devenit una cu corpul meu, dar iubirea mea a crescut mai mult decât acesta. Acel foc a atins fiecare emoţie a minţii mele, iar toate emoţiile s-au transformat într-o iubire puternică şi intensă. Şi m-am iubit pe mine însumi complet şi necondiţionat.
Dar focul continua să ardă şi eu simţeam nevoia să-mi împărtăşesc iubirea. Am decis să pun câte o fărâmă din iubirea mea în fiecare copac, iar copacii mi-au răspuns şi am devenit una cu copacii, dar iubirea mea nu s-a oprit aici, ci a crescut şi mai mult. Am pus câte o fărâmă din iubirea mea în fiecare floare, în iarbă, în pământ, şi ele mi-au răspuns şi mi-au transmis iubirea lor şi am devenit una cu ele. Iar iubirea mea a crescut din ce în ce mai mult, până  când a inclus în ea fiecare animal de pe glob. Şi animalele au răspuns iubirii mele şi am devenit una cu ele.
Dar iubirea mea a continuat să crească şi să crească. Am pus o fărâmă din iubirea mea în fiecare cristal, în fiecare piatră de pe pământ, în praf, în metale, şi ele mi-au răspuns şi am devenit una cu pământul. Apoi am decis să pun o fărâmă din iubirea mea în apă, în oceane, în râuri, în ploaie, în zăpadă. Şi ele mi-au răspuns şi am devenit una cu ele. Dar iubirea mea a crescut şi mai mult şi mai mult. Am decis să ofer iubirea mea aerului, vântului. Am simţit o comuniune puternică cu pământul, cu vântul, cu oceanele, cu natura, şi iubirea mea a continuat să crească.
Mi-am îndreptat capul către cer, către soare, către stele, şi am pus o fărâmă din iubirea mea în fiecare stea, în lună, în soare, şi ele mi-au răspuns. Şi am devenit una cu luna, cu soarele şi cu stelele, iar iubirea mea a continuat să crească şi să crească. Şi am pus o fărâmă din iubirea mea în fiecare om şi am devenit una cu întreaga umanitate. Oriunde mergeam, cu oricine mă întâlneam, mă vedeam pe mine în ochii lor, deoarece eu sunt o parte a totului, deoarece iubesc”.
După care, bătrânul îşi deschide pieptul, îşi scoate inima cu flacăra cea frumoasă din ea şi o pune în inima ta. Şi acum, acea iubire creşte în interiorul tău. Acum tu eşti una cu vântul, cu apa, cu stelele, cu toată natura, cu toate animalele şi cu toate fiinţele umane. Simţi căldura şi lumina ce emană din flacăra din inima ta. în jurul capului ai o aureolă care străluceşte în culori numeroase şi foarte frumoase.
Radiezi de strălucirea iubirii şi te rogi:  
îţi mulţumesc ţie, Creator al Universului, pentru darul vieţii pe care mi l-ai oferit.
îţi mulţumesc pentru că mi-ai oferit tot ceea ce am avut cu adevărat nevoie.
îţi mulţumesc pentru şansa de a trăi experienţa acestui corp minunat şi a acestei minţi minunate.
îţi mulţumesc pentru că trăieşti în fiinţa mea cu toată iubirea ta, cu tot spiritul tău pur şi nemărginit, cu toată lumina ta caldă şi strălucitoare.
îţi mulţumesc pentru că îmi foloseşti cuvintele, pentru că îmi foloseşti ochii, pentru că îmi foloseşti inima pentru a-ţi împrăştia iubirea oriunde aş merge.
Te iubesc aşa cum eşti, şi pentru că eu sunt creaţia ta, mă iubesc şi pe mine aşa cum sunt.
Ajută-mă să păstrez iubirea şi pacea în inima mea şi să fac din această iubire o nouă viaţă, care să-mi permită să trăiesc în iubire tot restul vieţii mele. Amin.
Don Miguel Ruiz – Cele patru Legaminte

Frumusetea celui ce spune “te iubesc”

Cînd cineva îţi spune “te iubesc”, simţi că-ţi cresc aripi. S-ar putea să te simţi flatat, or s-ar putea să te simţi îngrijorat pentru că nu-ţi doreşti dragostea ce-ţi este declarată. Dar,ştii tu oare că iubirea pe care o simte altul pentru tine este locuinţa conştiinţei, a inimii şi a minţii sale? Ştii tu, oare, că acela ce simte dragostea este merituosul autentic? Acela ce poate iubi este acela ce poate simţi, trăi, arde, visa şi vindeca? Ştii că “iubitorul” locuieşte în palatul de aur al dragostei atunci cînd îţi spune cu toată inima “te iubesc”? Nu despre tine este vorba în lăuntrul unei declaraţii de dragoste. Tu eşti numai un stimul. Iubirea, însă, vorbeşte despre cel ce-o simte. Despre cel ce-o exprimă. Iubirea este în starea de conştiinţă a “iubitorului”.
Cînd îţi spune “te iubesc”, celălalt îţi vorbeşte despre locuinţa frumoasă a sufletului său. Îţi descrie locul interior din care te vede şi ochiul prin care te priveşte. Iubirea îl face neasemuit de frumos pe cel ce-o trăieşte cu întreaga fiinţă. ŞI această stare de iubire se răsfrînge, apoi, şi-n jurul lui, dar nu pentru că ar face personal ceva pentru aceasta. Iubirea nu se răsfrînge ca un efect al meritelor personale, cît pentru că ea se naşte într-un spaţiu sacru ce-l înconjoară pe acela ce iubeşte.Energia iubirii se transmite spontan, fascinant, tulburător, iar aceasta poate speria, poate îngrijora, poate..răni, tulbura sau poate respinge. Nu, nu iubirea respinge, căci iubirea nu respinge niciodată. Gîndurile noastre despre iubire ne îndepărtează de ea. Gîndurile noastre omeneşti îşi cresc picioare înalte pentru a fugi de iubire. Cu fiecare iritare, nefericire, judecată sau gînd negativ, ne ducem mai departe de spaţiul sacru al dragostei şi aceasta-i alegerea noastră. Cu fiecare bucurie şi cu fiecare clipă de iertare, ne apropiem de dragoste şi avem şansa extraordinară a renaşterii noastre în acela care poate spune “te iubesc”.
Ar fi de dorit, ar fi de visat şi ar fi de căutat în fiecare zi starea de a fi tu “iubitorul”, căci în trăirea ta se piteşte frumuseţea şi-n puterea ta de a iubi se găseşte fericirea după care alergi neîncetat. În tine se află ochiul frumus, ca şi acela urît. Prin ochiul tău vezi “bîrna” sau “floarea” altuia. Dar, orice ai vedea, orice ai descrie, orice ai spune nu faci decît să descrii, să vezi şi să spui… cine eşti tu în lăuntrul tău. Gura îţi descrie inima şi, fie că vorbeşti de bine, or de rău, tu descrii starea de conştiinţă din care vorbeşti. Dacă spui şi simţi “te urăsc”, are asta legătură cu cel pe care-l urăşti? Nu, nu are. Deşi asta crezi. Deşi ai argumente să crezi. Îţi spui cît este de rău, de vulgar, de absurd, fanatic, nechibzuit, obraznic sau prost… ”subiectul” urii tale. Dar… îl descrii din tine însuţi. În tine s-a cuibărit percepţia urii. ŞI aceasta este o stare de conştiinţă aflată la polul opus iubirii. De aceea poţi fi frumos în dragostea ta, dar… niciodată în ură. Poţi fi frumos în iertare, dar niciodată… în zbuciumul minţii tulburate. Pentru un om este firească şi tulburarea, dar să nu rămîi în ea mai mult decît ai rămîne cu degetul într-o baltă murdară. Căci… de acolo nu vei putea simţi “te iubesc” şi nu vei găsi gîndurile de dragoste pe care le visezi. Dintr-o baltă “murdară” nu poţi scoate apă bună de băut, cum dintr-o stare de spirit de “baltă” nu ai cum să simţi şi să gîndeşti dragostea. Cel ce spune “te iubesc” este fericitul şi frumosul lumii. Căci atunci el descrie “lăcaşul” interior din care priveşte obiectul iubit. De aceea nu ai un merit maret cînd altul te iubeşte, cît atunci cînd tu însuţi… iubeşti.
Autor Maria Timuc