duminică, 29 ianuarie 2012

NE ESTE RUSINE SA APELAM LA PSIHOLOG?


Persoanele care apeleaza mai greu la ajutorul terapeutic au reticente ce tin nu intotdeauna de rusine, cat de mandrie. Iti vine foarte greu sa recunosti ca esti vulnerabil, mai ales ca traim intr-o lume in care puterea manifestata in diferite forme este foarte importanta si pentru barbati si pentru femei. Stigmatul social al bolnavului psihic este din pacate de actualitate la noi, dar, pe de o parte, psihoterapia nu trebuie asociata cu o boala psihica in mod obligatoriu, iar pe de alta parte mentalitatea insasi se schimba. In bine. 

In viitor se va trece in extrema cealalta, mersul la psiholog va deveni o moda. Eu vad acest lucru si la clientii mei si ai colegilor mei. Se intampla sa avem clienti care trag de noi, desi si-au rezolvat problemele pentru ca li se pare "cool" sa vina la psihoterapeut. In plus, nici nu se pune problema rusinii pentru ca deasupra usii oricarui terapeut este scris "Confidentialitate". 

Orice persoana poate apela la sfaturile terapeutului fara ca acest lucru sa fie stiut de cineva. Depinde numai si numai de el daca vrea sa marturiseasca cuiva despre mersul sau la psiholog; de partea cealalta va fi tacere totala, in afara cazurilor in care pacientul pune in pericol viata lui sau a altcuiva.  

Oricine dintre noi are nevoie la un moment dat in viata de un psiholog; inclusiv psihologii. Este evident faptul ca fiecare, intr-un fel sau altul, trece prin intamplari care-l marcheaza si carora nu le poate gasi un raspuns pe loc. 

Exista doua cai prin intermediul carora se poate merge mai departe. Fie ne punem bolovanul cu probleme in spate si mergem cu toata greutatea aceasta, considerand ca functionam social, suntem ok, si spunem "Eu n-am nevoie de psiholog, sunt bine". Dar toata durerea asta inchisa peste care punem dopul si apoi inchidem bine fermenteaza si problemele izbucnesc cand te astepti mai putin. Fie, cealalta varianta, constientizam din timp si cautam variante ca sa ne rezolvam problema. 

Sunt mai multe moduri de a solutiona problemele. Omul nu este obligat neaparat sa recurga la ajutorul terapeutic. Unii comunica foarte bine cu prietenii, e un adevar. Altii gasesc un mare sprijin in sot/sotie. Important este ca si cealalta persoana sa stie sa asculte in asa fel incat omul "cu probleme" sa se poate deschide pentru a-si rezolva oful. Diferenta dintre psihoterapeut si prieten este insa majora: chiar daca sfaturile sunt bune uneori, de cele mai multe dati nu sunt suficiente. In cabinetul de psihoterapie invatam insa sa ne ajutam singuri si sa facem fata nu doar problemelor prezente, ci si celor ce vor urma. 

Prietenul vorbeste prin prisma propriei experiente, da sfaturi, intervine, se supara ca nu-l asculti. Terapeutul te ajuta sa gasesti tu calea care iti este cea mai confortabila pentru a lua hotarari si a te simti confortabil cu ele. Prin procesul terapeutic ne descoperim de fapt pe noi insine, ne constientizam valorile si principiile dupa care functionam si gasim calea de a evolua ca fiinte sociale. 

In principiu se poate merge la orice cabinet psihologic. Lucrurile care tin de armonia interioara se pot rezolva cam prin orice tip de terapie. Personalitatea terapeutului este foarte importanta; clientul nu va putea face mare lucru daca nu se simte bine pe scaunul din cabinet, alaturi de un om fata de care ar trebui sa fie deschis in totalitate. 

Atunci cand persoana vine la terapie din cauza unei probleme concrete, un simptom care ii invalideaza functionalitatea (de exemplu, am capatat o fobie de zbor si in acelasi timp sunt stewardesa) ea vine ca la un medic: vrea sa ii dispara simptomul. 

Aici sunt terapii care rascolesc totul inainte de a "face curatenie" si poate respectivul nu e pregatit, nu are chef sau timp de asa ceva. In acest caz, o terapie cognitiv-comportamentala este exact ce-i trebuie: il ajuta in mod vizibil (uneori pe baza unui suport medicamentos, alteori nu) persoana invata ca intr-o perioada scurta de timp sa isi infrunte temerile si incepe sa functioneze social normal. Uneori simptomele reapar, alterori nu. 

Cand insa persoana vine pentru a se armoniza interior, lucrul pe simptom nu mai este suficient. Reusita procesului terapeutic depinde de personalitatea terapeutului, de metodele prin care el lucreaza si daca acestea corespund personalitatii clientului. 

La noi, unii terapeuti se agata de client mai mult decat se agata clientul de psihoterapeut. Aceasta poate fi o afirmatie mai dura, insa este, din pacate, un adevar. In situatiile in care vrei sa tii clientul cat mai mult, pierzi din start. In asemenea cazuri, pierzi pentru ca nu mai vezi in el un om pe care vrei sa-l ajuti, ci vezi un client de la care poti sa obtii niste bani, relatia terapeutica fiind mai mult decat compromisa. 

Ce fel de terapie mi se potriveste?
Sunt foarte multe terapii: psihanaliza, terapia cognitiva, comportamentala, ericksoniana, terapia adleriana, terapia rogersiana centrata pe persoana, psihoterapia rational-emotiva, gestalt terapia, terapia analitica, experentiala, umanista, familiala etc. In ultimii ani, mai ales in scoala americana, se merge pe ideea ca fiecarei boli ii corespunde un anumit tip de tratament. 

Chiar in manualele de specialitate bolile sunt puse sub o anumita palarie, un anumit tip de terapie, numit "treatment of choice". De exemplu, pentru o fobie cel mai bine merge terapia cognitiv-comportamentala sau pentru o tulburare borderline a personalitatii cel mai bine merge psihanaliza, un om invalidat social va functiona mai bine dupa o terapie adleriana, dupa cum o persoana cu un sindrom de conversie este mai bine ajutat prin tehnici ericksoniene. 

Ce fel de persoane apeleaza la psihoterapeut?


Ca segmente de varsta, majoritatea sunt adulti, iar imediat dupa adolescenti adusi de parintii lor. Fiecare are povestea lui si e greu sa construim categorii, inafara celor date de boala sau de datele demografice. Pe mine ma impresioneaza adulti care vin cu jena, de parca problema lor nu ar fi destul de importanta, parca scuzandu-se ca deranjeaza pentru asa ceva.

De obicei, acei oameni au dus timp indelungat in spate probleme serioase si au invatat sa accepte tot mai putin si mai putin de la viata, pana cand au inceput sa uite ca au drepturi, ca exista si bucurie pe lumea asta. Acei oameni aproape reinvata sa traiasca prin procesul terapeutic. Multi parinti vin cu adolescentul de mana si spun "E defect. Repara-l".

Inainte, prin anii 70-80, era foarte la moda in psihologie modelul ierarhiei familiale, care era o realitate. Chiar daca acum este privit drept o aberatie, atunci chiar se mergea pe principiul ca in orice familie exista o ierarhie: tatal, mama si copiii dispusi intr-o ierarhie in care rolurile sunt distribuite de la superior (tatal) la inferior (copii).

Ulterior, copiii "si-au castigat drepturile": este evident faptul ca sunt persoane care trebuie respectate asa cum ii respectam pe adulti, au drepturi egale, gandesc ca si ceilalti, au propriile lor opinii si suferinte. Parintii uita sau nu au rabdare sa inteleaga ca adolescentii duc o lupta semnificativa pentru a-si gasi identitatea.

Ei vin astazi la psihoterapeut cu sentimentul ca un copil este rau si rebel daca nu asculta de indicatiile lor, dupa modelul ierarhic de care vorbeam, fara a realiza ca de fapt acesta poate fi un lucru bun. Ca parinti, ei vin cu dragoste si cu frica de a nu-si pierde copiii, mai ales in contextul social actual: alcool, droguri, violenta. Ambele parti au dreptate (parintii vor sa protejeze, copiii - sa isi gaseasca identitatea) si de aceea uneori e destul de greu de "negociat" o cale de mijloc. 

Cum sa-i sugeram cuiva ca ar avea nevoie de terapie?

De obicei, daca cineva drag noua are o problema este destul de delicat sa-i spui in mod direct "Du-te si vezi un psiholog". Numai in cazurile in care persoana apropiata ti se plange in mod direct si-ti spune "Simt ca nu mai pot face fata singur(a) problemelor" ii poti sugera sa apeleze si la sfatul unui terapeut. Altfel, poate sa sune destul de agresiv, si-n loc sa-l ajuti nu reusesti decat sa-l indepartezi si de tine. 

Sunt situatii in care este bine sa fii macar tu alaturi de un prieten in suferinta, mai ales daca acesta nu accepta pe altcineva in jur. Chiar daca este destul de dificil, il poti ajuta intr-o prima etapa sa-si constientizeze problema si, apoi, sa-i vorbesti la modul general si sa-i spui "Ma doare sa vad cata suferinta e in tine. Te admir ca reusesti de unul singur. Eu n-as putea trece prin asta fara ajutorul unui profesionist." 

Dorinta de a consulta un psiholog tine si de de disponibilitatea fiecaruia de a-si confrunta in mod direct problema. Poate sa sune ciudat, dar uneori boala e un mod mai dureros prin care obtinem lucrurile pe care le dorim (o femeie al carei sot alcoolic nu mai bea atunci cand ea nu se simte bine), atunci cand nu gasim alte cai de a lupta cu problemele noastre. 

Investitiile in sedinte de psihoterapie si consiliere sunt mai sigure decat investitiile la bursa: nu ai cum sa pierzi cunoscandu-te si invatand sa iti folosesti resursele. Ezitarea si teama unora din noi de a ne infrunta temerile sau de a ne marturisi problemele este fireasca, dar curajul de a o face aduce recompense pe masura. 









vineri, 27 ianuarie 2012

Cateva cuvinte pentru viata




Zambeste de fiecare data cand raspunzi la telefon.  Chiar daca nu se vede, iti garantez ca se simte.

 Recunoaste atunci cand gresesti si cere-ti iertare....

Te vei simti eliberat si vei castiga respectul celorlalti.Incearca orice si oricat crezi ca e necesar pentru a reusi.

Daca nu va merge, vei trai cu inima impacata ca ai incercat totul.

Alegeti-ti jumatatea functie de defectele pe care le are. 

Alege sa traiesti langa cineva ale carui defecte le-ai putea tolera toata viata.

Indragosteste-te de cineva pentru ceea ce este nu pentru ce ar putea sa devina.

Iubeste pe cine fara sa incerci sa-l schimbi, fara sa-l “repari”.

Nu fugi de singuratate. Petrece timp cu tine si invata sa te cunosti si sa te iubesti. Numai asa vei invata sa iubesti.

Invata sa judeci cat mai putin.  Cineva spunea atat de frumos, sa te recompensezi pentru fiecare zi in care nu ai judecat  pe nimeni.

Manaca mai putin si mai sanatos.


Atunci cand te certi, nu dezgropa trecutul, ramai in prezent!

Invata ca uneori e mai important sa fii fericit decat sa ai dreptate.

Nu astepta ocazii speciale pentru a face ceva deosebit. Fiecare zi este o ocazie speciala!

Cel mai important organ sexual este creierul.

Nimeni nu este responsabil pentru fericirea ta. Doar tu!

Intotdeauna primim ceea ce ne dorim, insa nu in ambalajul la care ne asteptam.

Ai incredere in intuitia ta, niciodata nu te inseala.Nu pastra ranchiuna. Nu faci decat sa iti consumi inutil energia.

Iubeste din toata inima, cu riscul de a fi ranit. Altfel ai trait degeaba!Oamenii care nu stiu ce vor, sufera mai mult.

Atunci cand iti faci prea multe planuri s-ar putea sa treaca pe langa tine multe oportunitati.

Viata e mult prea scurta pentru a invata doar din greselile noastre.

Atunci cand jobul tau iti conduce viata, ai nevoie de o viata sau de un alt job.

Nu renunta niciodata la visul tau! Acesta e primul pas spre implinirea lui.

Foto (Insomnii)

Text: Autor necunoscut.





joi, 26 ianuarie 2012

Picatura si Oceanul

Poveste cu talc....




A fost odata ca niciodata un copil care l-a intrebat pe tatal sau:
-Care este lucrul care ma separa de adevar?
Tatal i-a raspuns:


-Nu esti singurul care este separat de adevar, mai sunt si altii. Iti voi spune cateva povesti care iti vor parea simple. Trebuie sa te gandesti la ele pana cand le vei intelege si vor capata pentru tine proportii uriase… si chiar mai departe, pana vor deveni din nou simple.
Prima poveste:


A fost odata ca niciodata o picatura intr-un Ocean. Ea spunea ca Oceanul nu exista. Tot astfel se intampla cu multi oameni. Traiesc in interiorul creatiei divine si spun ca nu exista divinitate.
A doua poveste:


-Vreau sa fiu libera! spuse picatura de apa din mijlocul Oceanului, si oceanul in compasiunea sa a ridicat-o la suprafata.
-Vreau sa fiu libera! spuse din nou picatura de apa si soarele auzindu-i glasul o aseza intr-un nor.
-Vreau sa fiu libera! spuse picatura inca o data si norul o elibera iar aceasta cazu din nou in Ocean.
A treia poveste:


O picatura intelectuala este o picatura intelectuala, dar nu mai apartine Oceanului.
A patra poveste:


-Nici o picatura nu are nici o valoare, spuse picatura din mijlocul Oceanului.
A cincea poveste:


-Exista un lucru de care mi-am dat seama: fara indoiala, eu sunt mai importanta decat Oceanul!
A sasea poveste:


-Nu voi putea niciodata sa ajung la Ocean! spuse picatura din Ocean.
A saptea poveste:


-Oh, ce-mi pasa mie de Ocean! spuse picatura din Ocean.
A opta poveste:


Era odata o picatura care-si regreta soarta: la urma urmei, ea era in mijlocul Oceanului si nu stia nimic despre Ocean…
A noua poveste:


O picatura din Ocean chema toate celelalte picaturi sa i se alature pentru a se rascula impotriva Oceanului.
A zecea poveste:


-Prin puterea cu care am fost investita, spuse picatura din Ocean, toate cele care nu ganditi ca mine, de astazi sunteti excluse din Ocean.
A unsprezecea poveste:


-Tu te afli in mijlocul iubirii mele, ii spuse Oceanul picaturii de apa.
Dar picatura nu auzi Oceanul pentru ca era plina de iubire pentru alta picatura.
A doisprezecea poveste:


-Daca as putea cuprinde, gandi o picatura, fiecare picatura cu dragostea mea… atunci as deveni Oceanul!
Cum gandi aceasta, picatura incepu sa reverse dragostea sa asupra tuturor picaturilor, pe rand. Dar era o picatura care ii facuse un mare rau si desi era capabila de o mare iubire, picatura nu putu sa o ierte. Si pentru ca nu putu sa-si reverse dragostea sa asupra acesteia nu putu sa devina Oceanul.
Copilul il intreba pe tatal sau:
-A existat vreodata o picatura care a devenit Oceanul ?
Si tatal sau ii spuse ultima sa poveste:
Era odata o picatura care cauta pacea Oceanului, care cauta cauta profunzimea Oceanului. Dorinta ii era mare si puterea de iertare ii era mare… si deodata Oceanul ii spuse:
-Tu si cu mine, noi suntem una! Si Oceanul isi deschise larg bratele si imbratisa picatura, si tot ce apartinea Oceanului deveni si al picaturii.
Ea se patrunse de pacea Oceanului, se intinse pe toata suprafata Oceanului si prin profunzimea sa deveni salvarea lumii.
- Afla astfel, copile, ca Oceanul este plin de iubire pentru cei ce-l iubesc si ca-i primeste in maretia sa pe toti cei ce o doresc cu adevarat.
-Dar ce se va intampla daca o astfel de picatura devine murdara?
Tatal rase din toata inima si spuse:
O picatura nu poate deveni atat de murdara incat oceanul sa nu o poata curata…

Sursa articol Da mai departe.ro






Cele 12 porunci ale lui Iisus Hristos din Evanghelia Vietii Desavarsite


"1. Sa nu iei viata nici unei creaturi de dragul placerii tale, nici pentru profit, nici s-o chinui. 

2. Sa nu furi bunurile nimanui, nici sa aduni pamanturi si bogatiipentru tine, mai mult decat ai nevoie si iti este de folos. 


3. Sa nu mananci carne, nici sa nu bei sangele vreunei creaturi moarte, si nimic altceva care face rau sanatatii sau simturilor tale.


4. Sa nu faci casnicii necurate, in care nu exista iubire si sanatate, sa nu te pervertesti pe tine insuti sau vreo alta creatura care a fost facuta pura de catre Cel Sfant. 


5. Sa nu depui marturie mincinoasa impotriva nimanui, nici sa inseli cu buna stiinta pe nimeni, printr-o minciuna pentru a-i face rau. 


6. Sa nu faci altora ceea ce tu nu vrei ca altii sa iti faca. 


7. Sa te inchini unului etern, Lui Dumnezeu Tatal din Cer, din Care sunt toate lucrurile si sa adori Fiinta Sa Sfanta. 


8. Sa-ti respecti parintii pe pamant, care au grija de tine si pe toti invatatorii dreptatii. 


9. Sa ingrijesti si sa protejezi pe cei slabi si sa iei apararea celor care sunt oprimati si tuturor creaturilor care sufera raul. 


10. Sa muncesti cu mainile tale lucrurile care sunt bune si potrivite pentru tine; asa incat sa mananci fructele pamantului si sa traiesti viata lunga pe pamant. 


11. Sa te purifici zilnic si sa te odihnesti a saptea zi de la munca, pastrand sfinte sarbatorile lui Dumnezeu. 


12. Sa faci altora binele pe care tu ai vrea ca altii sa ti-l faca tie"






Lectii de viata....



Noua lucruri de tinut minte: 
Cele trei interdictii: 

Nu ai voie sa renunti! 
Nu ai voie sa te comporti necivilizat! 
Nu ai voie sa fii trist! 

Cele trei bucurii: 

Vicisitudinea. 
Cinstea. 
Indemanarea. 

Cele trei lucruri rele: 

Teama. 
Indoiala. 
Confuzia.

Autor necunoscut...





miercuri, 25 ianuarie 2012

Nu sunt atat de saraca...

Nu sunt atat de saraca, incat sa nu am o vorba buna pentru un om care are nevoie de sustinere morala.
Nu sunt atat de saraca, incat sa nu am lacrimi pentru a plange alaturi de un prieten.
Nu sunt atat de saraca, incat sa nu am zambete pentru cei care le-au uitat.
Nu sunt atat de saraca, incat sa uit sa rad in hohote, chiar si atunci cand am necazuri.
Nu sunt atat de saraca, incat sa nu dau din forta mea, celor aflati la pamant.
Nu sunt atat de saraca, incat sa nu am ganduri frumoase pentru oamenii din viata mea.
Nu sunt atat de saraca, incat sa nu mai cred in oameni, din cauza ca cineva m-a mintit.
Nu sunt atat de saraca, incat sa nu impart si cu ceilalti, din ceea ce am.
Nu sunt atat de saraca, incat sa uit sa le fac oamenilor cate o bucurie.
Nu sunt atat de saraca, incat sa nu am o mangaiere pentru un animalut.
Nu sunt atat de saraca, incat sa tin bratele incrucisate in loc sa ofer o imbratisare.
Nu sunt atat de saraca, incat sa nu mai iubesc, pentru ca oricata iubire as darui, am din ce in ce mai multa.
Nu sunt atat de saraca, incat sa stau numai cu mainile intinse pentru a primi.
Nu sunt atat de saraca, incat sa imi vand sufletul pentru lucruri si bani.
Nu sunt atat de saraca, incat sa imi uit amintirile.
Nu sunt atat de saraca, incat sa imi pierd valorile.
Nu sunt atat de saraca, incat sa raman fara vise, din cauza deziluziilor.
Nu sunt atat de saraca, incat sa raportez totul la „eu”.
Dar, din pacate, vad atatia saraci in jur...

Preluare Insomnii...



marți, 24 ianuarie 2012

Despre alegeri....


Un soldat american, inainte de a pleca pe front, s-a dus la biblioteca si a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decat cartea erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donata bibliotecii de catre persoana care scrisese comentariile.

 Asa ca numele si adresa ei erau scrise pe carte.Plecat pe front, a decis sa-i scrie acestei doamne. I-a spus cat de mult l-a impresionat cartea si ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cartii.Si ea i-a scris inapoi.

 Asa au inceput sa corespondeze si, cu cat isi scriau, relatia lor devenea din ce in ce mai puternica. Intr-una din scrisori, el a rugat-o sa-i trimita o fotografie. Ea i-a spus ca daca se simte apropiat de ea si daca dragostea lui este adevarata, nu va conta cum arata.
 Asa ca nu i-a trimis nicio fotografie.Cand s-a terminat razboiul si el s-a intors in SUA, si-au dat intalnire in New York, in Grand Central Station.

 Ca sa se recunoasca, ea l-a rugat sa tina cartea in mana, iar ea va avea un trandafir.Asa ca in acea zi, intr-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte in mana cauta o femeie cu un trandafir in mana. Va dati seama ce asteptari avea? Era pe punctul de a-si gasi sufletul pereche, femeia pe care o iubea dar pe care nu o vazuse niciodata.

Asteptand, a vazut o fata superba, imbracata intr-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a indreptat catre el si… era minunata. Era dincolo de orice imaginatie. Iar el s-a uitat si a vazut ca ea nu avea niciun trandafir.Langa el s-a oprit o doamna mai in varsta. Avea un trandafir in mana. Va puteti imagina? Tanara superba si doamna care nu arata foarte bine, dar cu un trandafir in mana. Si nu era frumoasa, chiar destul de neatragatoare si imbatranita.Voi ce ati fi ales? Persoanei cu trandafirul ii stia sufletul de care se indragostise. Asa ca s-a indreptat spre doamna cu trandafirul, in timp ce tanara frumoasa s-a oprit la cativa pasi de el,  l-a privit si l-a intrebat:- Vii cu mine soldat?Iar inima lui era sfasiata. Decizii. Alegeri. S-a gandit un minut. In timp ce tanara se indeparta de el, lucrurile corecte l-au determinat sa aleaga. Si-a continuat drumul catre persoana mai in varsta care tinea trandafirul in mana, s-a apropiat de ea si a invitat-o la cina. Iar aceasta i-a spus:- Fiule, nu stiu ce se intampla aici, dar tanara imbracata in verde care tocmai a trecut pe langa tine, m-a rugat sa tin in mana acest trandafir si mi-a spus ca, daca vei veni la mine, sa-ti spun ca te asteapta la restaurant.....

Cred ca unul dintre cele mai dificile lucruri in viata este sa faci alegeri. Sa iei decizii. Sa te hotarasti. Sa te afli la o rascruce si sa trebuiasca sa alegi intre doua sau mai multe drumuri. Sa alegi intre cunoscut si necunoscut.Fie ca ne place sau nu, fie ca vrem sau nu, este necesar sa facem alegeri. 

Alegeri corecte sau care se doresc a fi corecte. Numai ca este destul de inhibant sa faci o alegere corecta. De unde stii daca e corecta? Si daca nu este? Cum stim sa facem alegeri corecte? Cine ne invata? Invatam singuri, exersand? Prin incercare si eroare? Si daca invatam gresit?De la cine invatam de obicei?

 De la parinti, familie extinsa, prieteni, oamenii  importanti din viata noastra, oamenii care ne sunt oarecum modele.Dar oare e bine asa? Experienta noastra de viata este aceeasi cu a lor? Interesele lor sunt si ale noastre? Planurile lor de viitor sunt si ale noastre? Experientele traite atat de unii cat si de altii, sa fi fost oare percepute la fel?

  Intrebari, intrebari, intrebari. Si totusi, cum facem o alegere corecta?
Probabil ati inteles ca nu ma refer la decizii profesionale, economice, filosofice sau tehnice. Ma refer la deciziile importante legate de aspecte ale vietii despre care nu inveti din nicio carte si in nicio scoala. Cum alegi atunci cand iubesti?

Exista un mit conform caruia exista suflete pereche, exista perechea ideala, exista acea iubire pentru care ai putea sa mori. Ne pregatim toata viata, o asteptam, facem planuri, construim scenarii. Stim exact cum trebuie sa fie. Stim care sunt criteriile dupa care vom alege, avem o lista de calitati si (poate) de defecte, foarte atent alese. Stim tot. 

Ce e bun si ce nu e bun pentru noi.  Sau asa credem, ca stim.De multe ori suntem atat de ancorati in realitate, in rational, incat uitam ca unele alegeri nu se fac functie de ceea ce e bine sau functie de ceea ce este cum trebuie. 
Suntem atat de fixati pe planurile si proiectiile noastre incat ratam ocazii spectaculoase pe care viata ni le scoate in cale.

 Trecem cu nonsalanta pe langa ele doar pentru ca noi cautam pe cine trebuie, pe cine stim noi ca trebuie sa gasim. Pentru ca asa e corect, sa facem ce trebuie.Poate ca in iubire ar fi bine sa alegem cu inima mai mult decat cu ratiunea, pentru ca sunt sigura ca nu degeaba spunea Pascal ca inima are ratiuni pe care ratiunea  nu le cunoaste.

De cate ori nu am facut altfel decat simteam? De cate ori nu am ales impotriva noastra? De fiecare data cand am vrut sa alegem corect. Insa ma-ntreb si va intreb, a alege corect cu inima este acelasi lucru cu a alege corect cu mintea?O alegere presupune intotdeauna si un risc, nu? In ce masura suntem dispusi sa riscam si sa facem alegeri functie de ceea ce simtim? Dar nu sa riscam declarativ, ci sa riscam efectiv...

Poveste cu talc...

Model: Laura Birceanu.





luni, 23 ianuarie 2012

Când iubim, defapt ne iubim


Ce este această atracţie magnetică inexplicabilă, acest foc pe care îl căutăm la ceilalţi şi care ne face să ne simţim vii şi întregi?

Acest foc este încărcătura care ne este nouă complementară. Acest sentiment reprezintă ceea ce simţim atunci când găsim pe cineva care are acele părţi complementare, ce corespund golurilor din noi. Iubirea romantică este numele pe care îl dăm noi sentimentului de a ne găsi acele părţi care ne lipsesc. Uneori, spunem că aceste părţi sunt «cealaltă jumătate a noastră». Atunci când întâniţi pe cineva care are o încărcătură ce suplineşte acele părţi din fiinţa voastră care au fost pierdute, v-au fost luate sau pe care le-aţi cedat, această încărcare a lor vă face să vă simţiţi bine, să vă simţiţi din nou în­tregi”, spune Gregg Braden în cartea cu titlul „Păşind între lumi” (Ed. For You).

Cu alte cuvinte, atracţia magnetică dintre doi oameni este cauzată de întâlnirea noastră cu noi înşine.

Subconştientul recunoaşte automat în celălalt acea parte din noi pierdută pe cărările năbădăioase ale experienţei, iar această recunoaştere instantanee este resimţită ca atracţie inexplicabilă, ca pe o percepţie de a te fi regăsit pe tine însuţi sau de a-ţi fi regăsit jumătatea. Jumătatea care lipseşte din interiorul nostru este ceea ce am avut, dar am pierdut. Ceea ce am avut, dar am abandonat, poate, prin viaţă, cu scopul de a obţine în acele momente lucruri care ni se păreau mai importante. Uneori, de dragul carierei sau a dorinţei de câştiguri materiale, prestigiu sau putere ignorăm şi chiar abandonăm sensibilitatea noastră şi nevoile sufletului. Poate renunţăm la o poveste de iubire sau poate ne interzicem nouă înşine să ne manifestăm adevărata sensibilitate pentru ca nu cumva lumea să profite şi să se folosească de ea ca de-o slăbiciune. Prin hăţişurile experienţelor noastre trec diferite tipuri de frici, de îndoieli şi de incertitudini, care ne determină să renunţăm la părţi frumose al sufletului şi la expresii ale personalităţii noastre, care ne-ar putea ajuta să ne simţim împliniţi, fericiţi sau încrezători în viaţă. Aceste părţi pierdute din noi lasă un gol, mai mult sau mai puţin evident, mai mult sau mai puţin conştient, un gol ce se umple în clipa în care întâlnim partea pierdută din noi... în altul.

Atracţia irezistibilă este – după definiţia lui Gregg Braden (un distins şi extrem de serios cercetător al fenomenelor spirituale)  – o stare de re­cu­noaş­tere de sine. Un fel în care subconştientul îţi atrage atenţia asupra faptului că cea­lal­tă persoană are în ea ceva din tine. În fa­ţa jumătăţii care-ţi lipsea începi să te simţi viu, întreg, îndrăgostit. Eşti în­dră­gos­tit de acel tu pe care l-ai lăsat în tre­cut, de acel tu uitat, părăsit, reprimat – mai bine spus, acel tu care se trezeşte la viaţă în clipa în care întâlneşti o persoa­nă care are în sine ceea ce ai avut şi tu. Părţile abandonate prin viaţă nu mor, ci sunt as­cunse trăirii şi conştienţei, pentru că ele au fost consi­de­rate cândva frâne pe drumul pe care l-am ales. Faptul că atracţia ar putea fi gene­rată tocmai de sentimentul pro­fund al întâlnirii tale cu tine prin altul este o idee frumoasă şi, în mod obişnuit, trăi­tă ca atare, căci în lăuntrul acestu gen fascinant de trăire a experienţei iubirii întotdeauna ne simţim a fi neseparaţi de celălalt, iar atracţia ne imprimă dorinţa puternică a fi împreună până la dizolvarea unuia în altul. Aşadar, atracţia aceasta nu-i nea­pă­rat semnul iubirii, care ne arată că vom fi împreună pentru tot restul vieţii, deşi se în­tâmplă uneori, cât semnalul reîntâlnirii cu părţi pierdute şi regăsite din noi înşine şi semnalul că suntem pregătiţi pentru vindecarea golului creat în noi înşine, prin alegeri şi decizii din trecut.
Preluare: Adriana Petrescu,psiholog.
Foto:Model Laura Birceanu.
Fotograf:Denis Kappel


Cele 28 de Legi Universale ale succesului.





























1. Legea dragostei. Iubeşte pe toată lumea ca pe tine însuţi. Toate celelalte legi i se subordonează acesteia şi nu intră în contradicţie cu ea. Se aplică la tot ceea ce facem ca indivizi, familii, oameni de afaceri, organizaţii, ţări. Are o bogăţie/valoare universală.


2. Legea cauză-efect. Există o ordine universală. Nimic nu este accidental. Totul se întâmplă cu un motiv. Pentru fiecare efect există o cauză sau un set de cauze.

3. Legea gândirii. Gândurile se materializează. Noi devenim ceea ce gândim.

4. Legea echivalenţei mintale. Pentru a avea succes într-un domeniu, trebuie să avem o imagine clară a acelui succes în mintea noastră, o imagine mintală a ideii noastre de succes, o viziune.

5. Legea corespondenţei. Viaţa noastră exterioară este o oglindă a celei interioare. Există o corespondenţă directă între experienţele şi gândurile noastre pe de o parte şi atitudinea noastră, pe de altă parte.

6. Legea credinţei. Orice credem cu adevărat devine realitate (inclusiv credinţa noastră că merităm succesul).

7. Legea valorii. Ceea ce credem şi apreciem cu adevărat se reflectă în ceea ce facem, chiar dacă poate cuvintele noastre sugerează altceva.

8. Legea motivaţiei. Tot ceea ce facem este declanşat de dorinţele noastre interioare, nevoi şi instincte, multe dintre ele venind din subconştient.

9. Legea activităţii subconştiente. Subconştientul nostru ne avertizează despre lucrurile din jur, în concordanţă cu dorinţele şi grijile noastre cele mai puternice.

10. Legea expectanţei. Ceea ce preconizăm cu încredere că se ve întâmpla, chiar se va materializa.

11. Legea concentrării. Indiferent asupra a ce ne concentrăm şi ne gândim în mod repetat, devine din ce în ce mai mult o parte a vieţii noastre interioare.

12. Legea obişnuinţei. Aproape tot ce facem este automat, rodul unui obicei. Obişnuinţele care ne indepartează de ţelurile noastre trebuie schimbate.

13. Legea atracţiei. Suntem cu toţii nişte magneţi vii. Atragem oameni, întâmplări şi împrejurări care se armonizează cu gândurile noastre dominante.

14. Legea alegerii. Suntem liberi să alegem ceea ce gândim şi în consecinţă suntem liberi să alegem toate celelalte părţi ale vieţii noastre.

15. Legea optimismului. O atitudine mentala pozitivă se merge mână în mână cu succesul şi fericirea. Optimismul ne face plăcuţi şi vioi, mai susceptibili de a reuşi.

16. Legea schimbării. Totul se schimbă, nimic nu este fix. Dacă nu profităm de schimbare vom deveni victimele ei.

17. Legea controlului. Avem părere bună despre noi înşine datorită faptului că simţim că ne controlăm propria viaţă.

18. Legea responsabilităţii. Suntem pe deplin responsabili de ceea ce suntem, ceea ce avem, ceea ce devenim, şi tot ceea ce reuşim.

19. Legea compensaţiei. Cu ceea ce contribuim sau investim, aceea vom obţine. Întotdeauna vom fi recompensaţi pe deplin pentru ceea ce facem.

20. Legea serviciilor. Recompensa noastră va fi direct proporţională cu valoarea serviciilor aduse celorlalţi (sau, cum se spune, fii un stâpăn cu inima unui servitor).

21. Legea efortului aplicat. Toate lucrurile sunt sensibile la efort. De fapt, cu cât muncim mai mult, cu atât devenim mai “norocoşi”.

22. Legea supra-compensaţiei. Trebuie ca întotdeauna să “investim” mai mult decât obţinem; altfel nu vom obţine niciodată mai mult decât avem în acest moment. Trebuie să facem mai mult pentru ceea ce suntem “plătiţi” pentru ca în timp să fim răsplătiţi cu mai mult pentru ceea ce facem. Principiul “ofera mai întâi pentru a primi mai târziu”.

23. Legea “pregătirii”. Performanţa vine în urma unei pregătiri intense. Adevăraţii profesionişti investesc mai mult timp decât alţii în pregătire.

24. Legea eficienţei forţate. Pe măsură ce acţionăm devenim mai eficienţi. Niciodată nu avem timp să le facem pe toate, dar avem suficient timp să facem lucrurile cu adevărat importante.

25. Legea deciziei. Orice salt înainte îşi are rădăcina într-o decizie hotărâtă de a acţiona. Şi dacă o facem cu îndrăzneală, vom avea de partea noastră un sprijin nebănuit/neaşteptat.

26. Legea creativităţii. Orice progres începe cu o idee în mintea cuiva. Tot ceea ce mintea noastră poate concepe şi crede cu adevărat, poate să şi obţină.

27. Legea flexibilităţii. Ai şanse mai mari de reuşită dacă ştii clar ce vrei să obţii dar rămâi flexibil în privinţa felului în care vei acţiona. Inflexibilitatea te poate face să ratezi oportunităţi.

28. Legea perseverenţei. Abilitatea noastră de a persevera, în ciuda obstacolelor şi a dezamăgirilor, denotă încredere în noi înşine. Perseverenţa este “o calitate de fier” în drumul spre succes.