Ma îndrept spre casa. E o seara calda, dar îmi place să merg cu geamurile lasate. Stau visand la semafor intr-un sir lung de masini. Deodata pe geamul din dreapta intra un capsor negricios ”Imi dai un ban?”. E o fetita murdarica, cu parul lung, negru si incalcit si cei mai mari si mai frumosi ochi negri pe care i-am vazut vreodata. Ii spun ca imi pare rau, dar nu am. Chiar nu am, banii sunt in rucsac, rucsacul e in portbagaj. Nu sunt pro cersetorie, dar la copii si la batrani dau, pentru ca stiu ca banul dat ii poate salva de o bataie in seara aia. (Poate gandesc gresit, imi asum). Fetita nu insista, insa ramane cu capul bagat pe geam zambind. Ii intind o caisa si ii spun ca e o fetita foarte frumoasa. Se uita la mine mirata, ia caisa si o miroase, apoi dispare razand, fara sa zica multumesc. Vad in oglinda retrovizoare ca fuge spre un baiat mai mare, probabil un frate. Coloana porneste, ma opresc din nou la rosu. Fetita reapare, bagandu-si din nou capul pe geam si zice ”Da mana”. Imi trece prin cap ca mi-aduce ceva mizerie pentru ca nu i-am dat bani, dar acum o ora am avut o discutie despre cum trebuie sa continuam sa avem incredere in oameni, asa ca imi asum si intind mana. Cu un zambet stralucitor fetita imi pune in mana cateva boabe de zmeura si fuge inainte sa apuc sa reactionez. Am ajuns acasa. Stau si ma uit la zmeura din mana. Si nu stiu de ce, dar putin doare.
Autor: Monica Vidoni
