vineri, 6 martie 2015

Când femeia nu face nimic...




Într-o zi, soţul vine de la serviciu şi nu poate băga maşina în garaj, deoarece pe aleea spre garaj erau trântite bicicletele copiilor. Dă să bage bicicletele în garaj şi găseşte jeep-ul soţiei deschis şi câinele plin de noroi întins pe bancheta din spate. Nedumerit, intră în curtea interioară, unde vede copiii într-o baltă de noroi, piscina şi ea murdară, copiii se stropeau cu furtunul. Îngrijorat, intră în bucătărie, nu fără a observa că geamul de ...la uşă era plin cu pălmuţe de ciocolată, clanţa îmbrăcată în felii de şuncă şi gaura cheii înfundată cu un cârnat. În bucătărie curgea apa, frigiderul era deschis şi conţinutul lui vărsat pe podea, farfurii şi pahare murdare peste tot. Pe masă o baltă de suc , muştele roiau pe masă. Pe jos nu se putea călca altfel, decât pe mâncarea căţelului sau în conţinutul borcanelor de murături.
Panicat şi alb la faţă, începe să îşi caute soţia prin toată casa. Era un vacarm de nedescris – televizorul şi computerul erau date la maximum. Intră în baie unde prosoapele pluteau pe podea într-o baltă de apă şi sulurile de hârtie igienică erau derulate prin cuier, prin cadă şi pe mânerul de la uşă.
În sfârşit îşi găseşte soţia în ultimul dormitor, relaxată, cu o mască pe faţă, bigudiuri în păr. Citea o revistă şi asculta muzică cu căştile pe urechi. Cu un ultim efort, o întreabă ce s-a întâmplat. Ea îi răspunde:
– Îţi aduci aminte când te întorceai acasă şi mă întrebai ce am făcut toată ziua? Ei bine… azi n-am făcut nimic!