Biletele de dragoste
Din momentul in care fiecare din copiii
mei a inceput sa mearga la scoala, eu le-am facut pachetelul cu mancare.
Si in fiecare pachetel, puneam si un biletel. Scris de cele mai multe
ori pe un servetel, biletelul putea fi un "multumesc", pentru un moment
special, un "pour memoire" pentru ceva ce asteptam cu nerabdare, sau o
incurajare pentru un test sau un eveniment sportiv.
In scoala primara le placeau tare mult biletelele mele -- le comentau cand veneau de la scoala, iar cand eu am inceput activitatea profesorala, imi puneau si ei biletele in pachetul de mancare. Dar cand copiii cresc, devin constienti de sine, si in anii de liceu, fiul cel mare Marc, m-a informat ca nu mai are nevoie de misivele mele zilnice. Informandu-l ca scriam biletelele nu numai pentru el, ci si pentru mine, si ca daca el nu mai trebuie sa le citeasca, eu simt inca nevoia sa le scriu, am continuat traditia pana in ziua absolvirii.
Dupa sase luni de la absolvire, Marc m-a sunat si m-a intrebat daca ar putea sa vina acasa pentru cateva luni. Anii aceia fusesera ani buni pentru el -- absolvise Phi Beta Kappa magna cum laude, terminase doua cursuri pentru Congres in Washington, castigase o bursa pentru Legislatia Statului California si devenise asistent in Sacramaneto. In afara unor mici vacante, locuise departe de casa pana acum. Cum sora mai mica a lui Marc urma sa plece la colegiu, am fost incantata sa-l am pe Marc din nou acasa.
Dupa vreo doua saptamani de odihna, reorganizare si putin scris Marc s-a intors la lucru, fusese angajat sa faca munca de campanie. Cum tot ii faceam pachetelul fratelui mic, i-am facut unul si lui Marc. Imaginati-va ce surprinsa am fost cand am primit un telefon de la fiul meu de 24 de ani, care s-a plans de pachetelul lui.
- Am gresit cu ceva? Nu mai sunt oare copilul tau? Nu ma mai iubesti oare mama? Sunt doar cateva din intrebarile cu care m-a bombardat in vreme ce eu il intrebam razand cu ce gresisem.
- Biletelul meu mama, raspunse el. Unde e?
Anul acesta mezinul meu va fi ultimul an de liceu. Si el m-a anuntat ca e prea mare pentru biletelele mele. Dar ca si fratele si sora lui, va primi si el biletelele pana in ziua absolvirii--si in oricare alte pachetele cu mancare pe care le voi pregati dupa aceea.
In scoala primara le placeau tare mult biletelele mele -- le comentau cand veneau de la scoala, iar cand eu am inceput activitatea profesorala, imi puneau si ei biletele in pachetul de mancare. Dar cand copiii cresc, devin constienti de sine, si in anii de liceu, fiul cel mare Marc, m-a informat ca nu mai are nevoie de misivele mele zilnice. Informandu-l ca scriam biletelele nu numai pentru el, ci si pentru mine, si ca daca el nu mai trebuie sa le citeasca, eu simt inca nevoia sa le scriu, am continuat traditia pana in ziua absolvirii.
Dupa sase luni de la absolvire, Marc m-a sunat si m-a intrebat daca ar putea sa vina acasa pentru cateva luni. Anii aceia fusesera ani buni pentru el -- absolvise Phi Beta Kappa magna cum laude, terminase doua cursuri pentru Congres in Washington, castigase o bursa pentru Legislatia Statului California si devenise asistent in Sacramaneto. In afara unor mici vacante, locuise departe de casa pana acum. Cum sora mai mica a lui Marc urma sa plece la colegiu, am fost incantata sa-l am pe Marc din nou acasa.
Dupa vreo doua saptamani de odihna, reorganizare si putin scris Marc s-a intors la lucru, fusese angajat sa faca munca de campanie. Cum tot ii faceam pachetelul fratelui mic, i-am facut unul si lui Marc. Imaginati-va ce surprinsa am fost cand am primit un telefon de la fiul meu de 24 de ani, care s-a plans de pachetelul lui.
- Am gresit cu ceva? Nu mai sunt oare copilul tau? Nu ma mai iubesti oare mama? Sunt doar cateva din intrebarile cu care m-a bombardat in vreme ce eu il intrebam razand cu ce gresisem.
- Biletelul meu mama, raspunse el. Unde e?
Anul acesta mezinul meu va fi ultimul an de liceu. Si el m-a anuntat ca e prea mare pentru biletelele mele. Dar ca si fratele si sora lui, va primi si el biletelele pana in ziua absolvirii--si in oricare alte pachetele cu mancare pe care le voi pregati dupa aceea.
Extrasa din cartea: ”Supa de pui ptr suflet de mama.”
