Un băieţel ce vindea reviste pentru şcoala sa, a ajuns în faţa unei case pe care oamenii o vizitau foarte rar. E o casă veche, la un pas de a se dărâma, iar proprietarul acesteia e un bătrân care cu greu ieşea afară. Iar când ieşea nu îşi saluta niciodată vecinii, ba mai mult le arunca priviri crunte, duşmănoase.
Băieţelul îşi luă inima în dinţi şi bătu la uşa bătrânului. În timp ce aştepta a început să transpire şi să tremure de frică. A fost avertizat de părinţii săi să ocolească acea casă. Dar trebuia să îşi facă norma la vânzarea revistelor, aşa că nu avea încotro.
Pe când era pe punctul să renunţe şi să plece mai departe, uşa s-a deschis încet.
- Ce doreşti? l-a întrebat bătrânul.
- Domnule, eu vând aceste reviste şi mă întrebam dacă nu cumva doriţi şi dumneavoastră să cumpăraţi una.
Bătrânul se holba la copil fără să scoată un cuvânt pe gură. Băiatul, reuşind să arunce o privire în casa bătrânului, observă că acesta are deasupra şemineului o colecţie de figurine-căţei foarte vechi.
- Colecţionaţi căţei?, întrebă curios băiatul.
- Da, am multe colecţii. Ele sunt familia mea, sunt tot ceea ce am.
Auzind acestea băiatului i se făcu milă de bătrân pentru că părea un suflet atât de singur.
- Ştiţi, domnule, eu am câteva reviste pentru colecţionari care ar fi perfecte pentru dumneavoastră. Una dintre ele este chiar despre căţei.
- Nu băiete, nu am nevoie de nicio revistă. La revedere, zise bătrânul în timp ce închidea uşa.
Băiatul s-a întristat pentru că nu a reuşit să-şi vândă revista. Mai trist era însă la gândul că acel bătrân era atât de singur în casa lui mare. Mergând acasă îi venise însă o idee.
Avea o mică figurină cu un căţel pe care o primise de mult de la mătuşa lui. Cum acea figurină nu însemna foarte mult pentru el de vreme ce avea un câine în carne şi oase şi o familie numeroasă, s-a decis să i-o ducă bătrânului.
A fugit într-un suflet la casa acestuia şi a bătut la uşă. Bătrânul a deschis şi i-a spus tăios:
- Băiete, ţi-am spus că nu am nevoie de nicio revistă!
- Domnule, ştiu asta. Eu doar v-am adus un cadou.
Zicând acestea, copilul i-a înmânat figurina iar faţa bătrânului s-a luminat într-o clipită.
- Eu am un câine acasă, aşa că acesta e al dumneavoastră, continuă băiatul.
Bătrânul a încremenit de uimire. Nimeni, niciodată nu i-a dăruit nimic şi nici nu i-a arătat atăta bunătate.
- Băiete, tu ai o inimă mare. De ce ai făcut acest gest?
Copilul îi zâmbi bătrânului şi îi răspunse:
- Pentru că îţi plac câinii!
Din acea zi bătrânul a început să iasă mai des din casă şi să intre în vorbă cu vecinii săi. El şi băiatul au devenit buni prieteni. În fiecare săptămână copilul venea la el în vizită împreună cu căţelul său.
Să nu uităm niciodată că suntem aici pentru a-i face fericiţi pe cei din jurul nostru, pentru a le aduce lumină şi speranţă! Un simplu gest poate schimba o viaţă.
