Scrisori de la Teddy

În timp ce se afla în faţa copiilor din clasa a V-a, în prima zi de şcoală, profesoara le-a spus un neadevar. Ca mai fiecare profesor, le-a spus alor săi elevi că îi iubeşte pe toţi la fel de mult. Totuşi, acest lucru nu era posibil, deoarece în primul rând, cufundat în banca sa, era băieţelul numit:

 Teddy  Stallard.

Doamna Thompson îl urmarise pe Teddy în anul precedent şi observase că acesta nu se juca cu ceilalţi copii, hainele sale erau neîngrijite şi era murdar mai tot timpul. Teddy era adesea nesuferit. Se ajunsese până acolo încât doamnei Thompson îi făcea plăcere să scrie pe lucrările acestuia, cu un creion gros şi roşu, un X mare şi îngroşat şi să îi dea nota 4.

Doamna Thompson trebuia să revizuiască toate caracterizările elevilor, iar pe a lui Teddy o lăsase intenţionat la urmă. Când a deschis dosarul acestuia, a rămas surprinsă să vadă că profesoara din primul an scrisese “Teddy e un copil isteţ, îşi face temele cu grijă, este manierat şi este o plăcere sa fii în preajma lui”. Profesoara din clasa a II-a scrisese “Teddy este un  elev excelent, apreciat de colegii sai, dar este tulburat de faptul că mama sa suferă de o boală incurabilă, iar viaţa de acasă trebuie să fie foarte grea”.  Profesoara din clasa a III-a scrisese “Moartea mamei  sale l-a afectat foarte mult. Se străduieşte foarte mult, dar pe tatăl său nu îl prea interesează, iar climatul de acasă îl va afecta în curând, dacă nu se va schimba ceva”.  Profesoara dintr-a IV-a a scris “Teddy este retras şi nu mai este interesat de şcoală. Nu are mulţi prieteni şi uneori adoarme în timpul orei”.

De-acum, doamna Thompson înţelesese problema şi i-a fost ruşine de ce facuse. S-a simtit şi mai prost când elevii ei  i-au adus cadouri de Crăciun, legate cu panglici frumoase şi împachetate în hârtie strălucitoare.

Mai puţin Teddy. Cadoul acestuia era împachetat cu hârtie obişnuită, de culoare maro. Doamnei Thompson i-a fost greu să îl deschidă în faţa celorlalţi. Unii dintre elevi au început să râdă când a descoperit o brăţară căreia îi lipseau unele pietre şi o sticluţă de parfum pe trei sferturi goală. Ea i-a certat şi a apreciat că brăţara era drăguţă  şi parfumul mirosea frumos.

Teddy Stallard a rămas după ore în acea zi doar pentru a-i spune “Doamnă Thompson, astăzi miroşi exact ca şi mama”. După ce copiii au plecat, a plâns timp de aproape o oră. În acea zi, ea a încetat să mai predea şi a început să îi înveţe pe elevi… Doamna Thompson i-a acordat o atenţie deosebită lui Teddy.  Până la sfârşitul anului, Teddy ajunsese cel mai isteţ elev din clasă.

Un an mai târziu, a primit o scrisoare de la Teddy în care îi spunea că e cea mai bună profesoară pe care o avusese vreodată. După şase ani el i-a scris că terminase liceul al treilea în clasă şi că ea rămăsese cea mai bună profesoară pe care o avusese. Patru ani mai târziu, a mai primit o scrisoare care spunea ca va termina în curând şi facultatea cu cele mai bune rezultate. Încă o dată o asigura pe doamna Thompson că fusese cea mai bună profesoară. Apoi au mai trecut încă patru ani şi a mai venit o scrisoare, cu acelaşi mesaj, dar numele expeditorului era schimbat: Dr.Theodore Stallard.

Urmă o nouă scrisoare în care o anunţa că se va căsători. Îi spunea că tatăl său a murit cu câţiva ani în urmă şi  întreba dacă ar vrea să participe la nuntă şi să stea în locul în care stă de obicei mama mirelui. Bineînţeles că a acceptat.  Şi a purtat brăţara căreia îi lipseau unele pietre şi a folosit acelaşi parfum pe care îl primise demult de la Teddy. S-au îmbrăţişat, iar Teddy i-a şoptit la ureche “Mulţumesc pentru că ai crezut în mine. Mulţumesc pentru că m-ai facut să mă simt important şi mi-ai arătat că pot însemna ceva..”
Doamna Thompson i-a şoptit cu lacrimi în ochi “Teddy, ai înţeles greşit. Tu eşti adevăratul profesor, cel care m-a învăţat că pot schimba ceva. Nu am ştiut cum să predau elevilor până când te-am întâlnit pe tine.”

Nu poţi niciodată să ştii cum s-ar putea să influenţezi viaţa altora prin ceea ce faci sau prin ceea ce nu faci. Ţine seama de acest lucru în călătoria ta prin viaţă şi încearcă să schimbi în bine viaţa celorlalţi. Şi nu uita:
Nimeni nu are dreptul să privească o altă persoană de sus, decât în momentul în care se apleacă şi îi întinde o mână pentru a-l ajuta să se ridice !

Vitamine zilnice pentru suflet”, Vol I, autoarea fiind Edna Karina Moncada.”