Judecata (Albrecht Zweier) – repovestire de Al. Mitru
Un păstor de capre s-a intâlnit, într-o zi, cu un păstor de oi. Amândoi erau surzi.
- Dragă prietene, a întrebat primul. N-ai întâlnit cumva caprele mele ?
— A ! Mă-ntrebi unde e satul ? a răspuns al doilea. Uite, colo, peste deal.
Primul s-a grăbit într-acolo. Şi şi-a găsit, într-adevăr, caprele. Ca să-şi arate recunoştinţa, a luat o capră ale cărei coarne erau tăiate, şi s-a înapoiat la păstorul cu oile.
— Uite, îţi dăruiesc capra asta !
— Cum să fi făcut aşa ceva ? Îţi jur că nu i-am tăiat eu coarnele ! s-a apărat, îngrozit, păstorul de oi. Şi, întorcându-i spatele păstorului de capre, a plecat.
Păstorul de capre s-a ţinut după el.
— Te rog … te rog foarte mult s-o primeşti… Mergând aşa, s-au întâlnit cu un herghelegiu, care era de asemenea surd. Acesta tocmai furase un cal.
Păstorul al doilea i-a prins herghelegiului de frâu calul şi a început să i se plângă :
— Uite, omul ăsta o ţine morţiş câ eu i-aş fi tăiat coarnele caprei lui.
— Nu vrea să-mi primească darul, i s-a plâns şi păstorul de capre.
— Vă rog să mă credeţi, a grăit şi herghelegiul, că eu habar n-am unde-or fi caii voştri.
A vrut să plece, însă păstorul al doilea i-a ţinut bine calul de frâu.
— N-ai să pleci până nu-mi spui deschis dacă sunt vinovat sau nu.
— Bine, dacă voi ziceţi că acesta este calul vostru, a răspuns herghelegiul, n-aveţi decât să vi-l luaţi înapoi. Numai şaua, oricum, este a mea, aşa că vă rog să mi-o lăsaţi.
Păstorul al doilea a lăsat slobod frîul calului. Şi s-a luat după herghelegiu.
— Spune-mi dacă sînt vinovat sau nu ?
Îi urma, pe amândoi, gâfâind, întâiul păstor cu capra cioantă de coarne.
Fugind aşa au ajuns în sat, în faţa judecătorului. Aici au fost siliţi să mărturisească.
Păstorul de capre a recunoscut că … furase cu ceva mai mult de 500 de capre. Uneia dintre ele, aceea de faţă, îi tăiase coarnele la un necaz. Şi vrusese s-o dea păstorului de oi, în semn de recunoştinţă pentru că-i arătase unde i se găseau caprele rătăcite. Dar acesta n-a vrut s-o primească şi a fost nevoit să fugă după el, stăruind s-o ia, ca să n-aibă ghinion.
Păstorul al doilea zicea că el nu furase decât vreo mie de oi, dar coarnele caprei nu le tăiase şi-l rugase pe herghelegiu să-l ajute a dovedi că, în această privinţă, este nevinovat.
Herghelegiul a vrut să fugă, aşa că s-a luat după el, să-l oprească.
La rândul lui, herghelegiul a spus că, este adevărat, furase o mulţime de cai. Dar, de data aceea era nevinovat. Încercase să dea înapoi calul şi să-şi păstreze numai şaua.
Judecătorul s-a lămurit. Hoţiile au ieşit la iveală, datorită acelei neaşteptate întâmplări şi făptaşii învechiţi în rele au fost azvârliţi în temniţă.
- Dragă prietene, a întrebat primul. N-ai întâlnit cumva caprele mele ?
— A ! Mă-ntrebi unde e satul ? a răspuns al doilea. Uite, colo, peste deal.
Primul s-a grăbit într-acolo. Şi şi-a găsit, într-adevăr, caprele. Ca să-şi arate recunoştinţa, a luat o capră ale cărei coarne erau tăiate, şi s-a înapoiat la păstorul cu oile.
— Uite, îţi dăruiesc capra asta !
— Cum să fi făcut aşa ceva ? Îţi jur că nu i-am tăiat eu coarnele ! s-a apărat, îngrozit, păstorul de oi. Şi, întorcându-i spatele păstorului de capre, a plecat.
Păstorul de capre s-a ţinut după el.
— Te rog … te rog foarte mult s-o primeşti… Mergând aşa, s-au întâlnit cu un herghelegiu, care era de asemenea surd. Acesta tocmai furase un cal.
Păstorul al doilea i-a prins herghelegiului de frâu calul şi a început să i se plângă :
— Uite, omul ăsta o ţine morţiş câ eu i-aş fi tăiat coarnele caprei lui.
— Nu vrea să-mi primească darul, i s-a plâns şi păstorul de capre.
— Vă rog să mă credeţi, a grăit şi herghelegiul, că eu habar n-am unde-or fi caii voştri.
A vrut să plece, însă păstorul al doilea i-a ţinut bine calul de frâu.
— N-ai să pleci până nu-mi spui deschis dacă sunt vinovat sau nu.
— Bine, dacă voi ziceţi că acesta este calul vostru, a răspuns herghelegiul, n-aveţi decât să vi-l luaţi înapoi. Numai şaua, oricum, este a mea, aşa că vă rog să mi-o lăsaţi.
Păstorul al doilea a lăsat slobod frîul calului. Şi s-a luat după herghelegiu.
— Spune-mi dacă sînt vinovat sau nu ?
Îi urma, pe amândoi, gâfâind, întâiul păstor cu capra cioantă de coarne.
Fugind aşa au ajuns în sat, în faţa judecătorului. Aici au fost siliţi să mărturisească.
Păstorul de capre a recunoscut că … furase cu ceva mai mult de 500 de capre. Uneia dintre ele, aceea de faţă, îi tăiase coarnele la un necaz. Şi vrusese s-o dea păstorului de oi, în semn de recunoştinţă pentru că-i arătase unde i se găseau caprele rătăcite. Dar acesta n-a vrut s-o primească şi a fost nevoit să fugă după el, stăruind s-o ia, ca să n-aibă ghinion.
Păstorul al doilea zicea că el nu furase decât vreo mie de oi, dar coarnele caprei nu le tăiase şi-l rugase pe herghelegiu să-l ajute a dovedi că, în această privinţă, este nevinovat.
Herghelegiul a vrut să fugă, aşa că s-a luat după el, să-l oprească.
La rândul lui, herghelegiul a spus că, este adevărat, furase o mulţime de cai. Dar, de data aceea era nevinovat. Încercase să dea înapoi calul şi să-şi păstreze numai şaua.
Judecătorul s-a lămurit. Hoţiile au ieşit la iveală, datorită acelei neaşteptate întâmplări şi făptaşii învechiţi în rele au fost azvârliţi în temniţă.
