duminică, 3 februarie 2013

Legenda lui Eros şi Psyche




Legenda lui Eros şi Psyche este, de fapt, o minunată poveste de dragoste şi iubire. Protagonişti sunt prinţesa Psyche (Psiheea) şi zeul iubirii, Eros (Cupidon).

 

Demult, tare demult, trăiau în Creta un rege cu regina sa şi cele trei fiice. Fiica cea mică, Psiheea, era de o frumuseţe neasemuită, cântată de poeţii vremii în versuri fermecate şi pe lângă care mândra Afrodita era doar o floare veştejită. Din această pricină, adesea locuitorii uitau să o sărbătorească pe zeiţă, iar absenţa din templu a jertfelor, podoabelor şi a florilor a înfuriat-o, ducând la mânie şi gelozie pentru Psiheea.

 

Afrodita îşi cheamă copilul năzdrăvan, Eros, poruncindu-i să o vrăjească pe Psiheea astfel încât nimeni să nu o mai iubească şi apoi să o facă să se îndrăgostească de o fiinţă decăzută, de un monstru. Eros îşi pregăteşte săgeţile fermecate şi porneşte să îndeplinească dorinţa mamei sale. Ajuns la Psiheea, face prima parte a vrăjii, dar căutând o săgeată să o ţintească cu fiere şi otravă se înţeapă la deget, iar iubirea pentru fată îl cuprinde imediat. Nu mai poate însă să rupă prima vrajă, ce poate face este să nu mai otrăvească. Cu gândul doar la Psiheea, Eros se întoarce în Olimp.

Trecu o săptămână, o lună, un an şi Psiheea nu a fost luată de soţie, peţitorii care mai demult se îngrămădeau la poarta palatului acum o priveau reci. Îngrijorat, regele se duce să caute sfat la oracolul lui Apolo. Răspunsul este dureros: Psiheea nu-şi va găsi vreun bărbat, deoarece soţul ei va fi un monstru, o fiinţă fără seamăn care zboară prin văzduhuri. Regele va trebui să o lase pe Psiheea pe vârful unui munte, ca monstrul să-şi poată lua prada. Profund îndureraţi, părinţii ascultă dorinţa zeului şi-şi părăsesc fiica pe munte.

Nu peste multă vreme, Psiheea este purtată de Zefir până într-o poiană cu ierburi ca mătasea şi flori îmbălsămate, unde dă cu ochii de un palat măreţ cu coloane de aur şi podeaua înstelată cu mii de nestemate. Fiinţe nevăzute o îndrumă în palat, spunându-i că totul este al ei, doar că nu trebuie să încalce singura regulă: nu trebuie să-şi vadă soţul. Monstrul venea noaptea, o îmbrăţişa în somn, iar în zori de zi pleca, Psiheea nevăzându-i niciodată faţa.

Într-o zi când când Psiheea se plimba prin poieni, aude în vale voci cunoscute. Erau cele două surori ale sale, care o căutau pentru a le duce veşti părinţilor lor despre fiica cea mică. Cu voia soţului, Psiheea îşi întâlneşte surorile, cărora nu le venea să creadă ce bogăţii stau sub împărăţia sa. Încetul cu încetul, măcinate de invidie, acestea o sfătuiesc să încalce regula. Ascultând de surorile sale, Psiheea aprinde noaptea lămpiţa cu ulei şi priveşte faţa soţului adormit: era cel mai dulce şi mai frumos monstru din lume, Eros, cu părul auriu şi obrajii ca bujorul. Uimită de frumuseţea zeului şi dorind să-l atingă, Psiheea se zgârie şi ea la deget, îndrăgostindu-se la rândul ei. Eros se trezeşte şi zboară din palat, acuzându-i nechibzuinţa: încă nu venise momentul ca ea să îl vadă. Psiheea îi strigă că aşteaptă un copil, dar zeul nu o aude …

În Olimp, Afrodita îl pedepseşte pe Eros pentru că a luat-o de soţie pe rivala ei, îi ia tolbele, aripile şi făclia. Între timp, Psiheea îşi căuta soţul, în ciuda celor care îi spuneau să renunţe la dragostea pentru zeu. Ajunsă la palatul Afroditei, îi cere milă, dar zeiţa invocă Grija şi Întristarea, să o chinuie şi mai tare. O supune la munci care să-i strice frumuseţea, dar parcă fata era tot mai frumoasă. În cele din urmă, Afrodita o trimite în lumea lui Hades, la Persefona, să-i aducă o cutiuţă cu un balsam care să o facă pe zeiţă cea mai frumoasă. Dragostea pentru Eros o ajută pe Psiheea să depăşească toate obstacolele, primeşte cutiuţa, dar pe drumul de întoarcere o deschide, căutând să devină mai frumoasă, pentru a-l face pe Eros să se îndrăgostească de ea.

Din cutiuţă iese însă, aşa cum uneltise Afrodita, un abur negru care îi aduce Psiheei somnul fără sfârşit. Eros vede toată întâmplarea şi fuge din palatul unde era închis, cerându-i îndurare însuşi lui Zeus. În ciuda împotrivirii Afroditei, zeul suprem consideră că este momentul ca Eros să devină bărbat şi o face pe Psiheea demnă de el: o transformă în zeiţă, menindu-le să rămână veşnic împreună în Olimp.