Îmi amintesc cum, în 1982, şedeam acolo cu soţia mea, Christina, privind întâia dată la un continent, Africa, de peste o întindere îngustă de apă. La acea vreme nici nu visam că momentul tihnit de după-amiază va inspira o scenă din cea mai cunoscută carte a mea: „Alchimistul“. Aşa cum nici istorioara de mai jos, auzită în maşină, va servi drept un excelent exemplu pentru toţi aceia dintre noi care caută echilibrul între pedeapsă şi compasiune.
Un negustor şi-a trimis fiul să înveţe Secretul Fericirii de la cel mai înţelept om de pe lume. După ce a rătăcit patruzeci de zile prin deşert, tânărul a ajuns la un castel falnic, înălţat pe vârful unui munte. Acolo trăia înţeleptul în căutarea căruia pornise tânărul. Dar, în loc să-l întâlnească pe omul cel sfânt, eroul nostru a nimerit într-o încăpere ce forfotea de lume; negustori care veneau şi plecau, lume adunată pe la colţuri, muzică plăcută urechilor şi o masă întinsă, încărcată cu cele mai alese feluri din partea aceea a lumii.
Înţeleptul vorbea cu fiecare dintre cei prezenţi, aşa că tânărul a aşteptat două ceasuri până să-i vină şi lui rândul la audienţă. Înţeleptul a ascultat atent şi cu multă răbdare motivul pentru care se afla tânărul acolo, dar i-a răspuns că, pentru moment, nu are timp să-i explice Secretul Fericirii. I-a sugerat în schimb să se plimbe prin castel şi să se întoarcă după două ceasuri.
„Înainte însă, vreau să-ţi cer o favoare“, a adăugat el, înmânându-i tânărului o linguriţă în care a turnat două picături de ulei. „Plimbă-te fără să verşi uleiul din linguriţa asta“.
Tânărul a început să urce şi să coboare scările castelului, având tot timpul ochii aţintiţi la linguriţă. La capătul celor două ore, s-a înfăţişat din nou înţeleptului.
„Ei bine“, a întrebat acesta, „ai văzut tapiseriile persane atârnate pe pereţii sufrageriei mele? Ai admirat grădina ce i-a luat zece ani mai-marelui grădinarilor s-o creeze? Ai observat frumuseţea pergamentelor din biblioteca mea?“.
Încurcat, tânărul a mărturisit că nu a văzut nimic, singura lui grijă fiind să nu verse picăturile de ulei încredinţate de înţelept. „Atunci, mergi înapoi şi uită-te la minunile din lumea mea“, i-a spus acesta. „Nu te poţi încrede într-un om, dacă nu-i cunoşti şi casa“.
Ceva mai liniştit, tânărul a luat linguriţa şi a plecat să se plimbe din nou prin castel. De data aceasta, a fost atent la toate operele de artă ce împânzeau încăperile din tavan în podea. A văzut şi grădina, şi munţii din jurul palatului, a admirat delicateţea florilor şi rafinamentul cu care fiecare operă de artă era plasată pe locul ei. Reîntors la înţelept, i-a povestit în detaliu tot ce văzuse. „Dar unde sunt cele două picături de ulei pe care ţi le-am încredinţat?“ a întrebat bătrânul.
Uitându-se în linguriţă, tânărul şi-a dat seama că vărsase uleiul. „Ei bine, acesta e singurul sfat pe care ţi-l dau“, i-a spus înţeleptul înţelepţilor. „Secretul Fericirii constă în puterea de a observa toate minunile lumii fără a uita vreodată de cele două picături de ulei din linguriţă“.
Paulo COELHO
