IPOSTAZE ALE ZEITEI: LILITH
Luna, doamna noptii, ne priveste la fiecare lasare a intunericului invesmantata intr-o noua forma, fiecare aspect al ei oglindind un nou ciclu de existenta.
La inceputuri, oamenii erau conectati cu natura si intelegeau ciclurile de viata si de asemenea aspectul intunecat a Lunii, insa aceasta ancestrala cunoastere s-a dizolvat in cateva mii de ani si a dus la nasterea temerilor fata de tot ceea ce inseamna intuneric. Luna, cu fazele ei de crestere si descrestere, a reprezentat pt omul preistoric un simbol al nasterii, cresterii si mortii, al reinnoirii vietii in toate formele ei.
Ritmul lunar descrie succesiunea celor trei procese existentiale: creatie (luna noua), crestere (luna plina), moarte (cele 3 nopti fara luna, luna intunecata). Eliade spune ca probabil imaginea eternei nasteri si morti a Lunii a contribuit la cristalizarea intuitiilor legate de alternarea vietii si a mortii. Luna oglindeste fluctuatiile care au loc in corpul si in psihicul uman: creatie si distrugere, crestere si descrestere, nastere si moarte, lumina si intuneric, constient si inconstient. Societatea ne-a invatat, din nefericire, sa ne temem de energiile asociate descresterii: intunericul, moartea, inconstientul, de aceea ne-am pierdut cunoasterea unei parti esentiale a ciclurilor vietii, simbolizata de faza intunecata a Lunii. Scopul existentei etapei intunecate a oricarui ciclu este acela de servi drept tranzitie intre moartea a ceea ce este vechi si perimat si nasterea unei noi etape. Perioada intunecata este propice retragerii, vindecarii, planurilor de viitor, perioadelor cand viata se pregateste sa se nasca din nou. Intunericul precede lumina la fel precum gestatia precede nasterea iar somnul ajuta la reinnoire, este perioada germinativa, necesara regenerarii. Daca intelegem corect intunericul, il putem folosi corect ca scut protector pt a invata magia ritualurilor secrete personale, ceea ce ne va conduce la o viata mai implinita.
Din nefericire asociem intunericul cu negativitatea, cu raul, am fost invatati sa fim suspiciosi si tematori in legatura cu necunoscutul, caci etapa intunecata a Lunii cuprinde tot ceea ce nu poate fi vazut cu ochiul liber si nu poate fi inteles cu mintea rationala. Atitudinea societatii fata de oamenii de culoare, sexualitatea feminina, fata de ocult, de planul inconstient, de imbatranire si fata de moartea insasi sunt manifestari ale fricii fata de aceasta faza intunecata a Lunii.
Conditionati fiind de incapacitatea noastra de a vedea noaptea, experimentam intunericul ca fiind inspaimantator. Cand suntem nefericiti, spunem ca trecem printr-o perioada intunecata, asociind intunericul cu pierderea iubirii, frica de a fi abandonati, alienarea, esecul, boala, moartea. Intunericul ascunde amintirile noastre dureroase si rusinoase precum violul, incestul, violul, avortul, dependentele, le tine ascunse in inconstient. Deoarece perceptia noastra despre intuneric este umpluta cu imagini ale pierderii, durerii, suferintei, reactionam cu frica, panica, anxietate, confuzie, depresie si disperare de cate ori trecem printr-o perioada intunecata a vietii noastre. Cateodata ceea ce stiam in trecut nu mai exista, iar ceea ce urmeaza sa vina inca nu a aparut. Ne simtim capturati intr-un vid haotic si lipsit de forma, neacceptand faptul ca aceste perioade confuze si dureroase reprezinta un fapt natural in succesiunea ciclurilor de viata.
Pentru a intelege misterele perioadei intunecate a Lunii, trebuie sa intelegem relatia intima a Lunii cu Soarele, vazuta de pe Pamant. In lumea noastra, Soarele si Luna simbolizeaza principiul polaritatii. In fiecare noapte Luna reveleaza o noua fateta a relatiei acesteia cu Soarele; ea nu se schimba, ci doar lumina asteia o face in functie de relatia ei cu Soarele. Pentru ca, de fapt, lumina pe care o vedem la Luna provine de la Soare, putem spune ca intunericul este adevarata ei fata.
Pentru ca oamenii au vazut ca Luna poate arata in fiecare noapte o alta forma, culoare, pozitie, ea a devenit simbol al schimbarii si transformarii, capacitate care este intrinseca naturii feminine. Pentru ca Luna este stapana noptii, ea a devenit de asemenea asociata cu misterul si cu tot ceea ce inseamna ascuns, tainuit, cu invataturile secrete privitoare la sexualitate, divinatie, magie. Cel mai mare mister, acela al mortii si al nasterii, era continut in cel mai tainic aspect al Lunii, acela al etapei intunecate. Cele 3 nopti intunecate, fara Luna, corespund finalului vietii, in a 4-a noapte Luna renascand (catre o noua viata). La inceputuri, faza intunecata a Lunii simboliza divinatia, iluminarea, puterea vindecatoare. In timp, cand oamenii au incetat sa o mai aduleze, ea a devenit sinonima cu teroarea si raul; mai tarziu s-a crezut ca in acest timp Luna era inghitita de o putere demonica si ca atunci prindea putere magia neagra.
Omul primitiv credea ca mortii mergeau sau pe Luna, sau in imperiul subteran, la Mama Pamant. Astfel s-a nascut si credinta ca sarpele, care isi schimba pielea la fel cum isi schimba Luna aspectul (crescatoare, descrescatoare), intrupeaza misterele vietii si renasterii. Pentru ca traieste in gauri sub pamant, s-a ajuns sa se creada ca serpii locuiesc in subteran, in lumile intunecate. Acest animal lunar a devenit simbolul puterii transformative a energiei feminine. Asociat cu Luna si cu misterele ei intunecate, in timp va fi privit drept personificarea maleficului si a tentatiei. Etapa intunecata a Lunii a fost asociata lumii subterane, iar zeitatile/spiritele Lunii intunecate erau reprezentate de multe ori sub forma de serpi sau avand serpi in par. In India, sarpele, sub forma energiei kundalini din chakra sexuala de la baza coloanei vertebrale, simbolizeaza puterea de regerare a lunii intunecate prin participare la misterele sexuale. Darul inspiratiei, al profetiei si divinatiei se credea ca vin de la luna intunecata, si ca era transportat de serpi al caror venin era folosit pentru a induce stari vizionare si transcedentale. De asemenea se credea ca sarpele revela oamenilor virtutile elevatoare ale bauturii soma, care continea inspiratia Lunii intunecate. In unele mituri, soma, carora zeii ii datorau intelepciunea si nemurirea, se extragea din miticul arbore al Lunii. Se mai spune si ca Lilith l-a fermecat pe Sarpe sa-i imprumute forma sa, mit pe baza caruia Lilith ar fi pe veci legata de aceasta forma. Aceasta este nasterea ideii sarpelui erect cu chip de femeie, asa cum apare ilustrat in bibliile vechi sau in Capela Sixtina a lui Michelangelo.
Facand corelarea dintre cele 29 de zile ale ciclului lunar si cele 29 de zile ale menstruatiei feminine, anticii au presupus ca Luna este feminina si au personificat-o drept Marea Zeita. Zeita Luna, in faza ei luminoasa, vizibila, daruia viata si aducea fertilitate; in faza intunecata intrupa puterile distructive ale naturii si finalul unui ciclu de existenta. Pt omul modern, rational, o zeitate poate fi sau buna sau malefica, dar nu amandoua simultan. Insa pentru adoratorii Zeitei Luna nu exista nici o contradictie in natura ei duala. Si lumina, si intunericul, si creatia, si distrugerea erau privite drept aspecte esentiale ale proceselor vietii. Ca Mare Zeita, ea simboliza marele mister al vietii si al mortii, fiind matricea fertila din care se nastea totul si unde se resorbea totul.
In jurul mileniului III i.Ch., odata cu aparitia triburilor patriarhale care venerau zei solari, cultul zeitei sufera tulburari semnificative. La sfarsitul neoliticului si inceputul epocii bronzului, valuri de triburi proto-indo-europene din nordul Europei si Asia centrala patrund in Europa vestica. Ei aveau pielea alba, erau nomazi, razboinici, calareau cai si luptau cu arme de bronz. Venerau un Zeu Tata care venea din ceruri. Dovezile arheologice arata ca in perioada care a urmat acestei coliziuni intre doua credinte, au aparut rupturi, invazii si catastrofe naturale care au dus la distrugerea pe scara larga a culturilor neolitice din Europa si Asia Mica.
In jurul mileniului III i.Ch. polul nord celest era steaua Alpha Draconis (analogie dragon/sarpe - zeita) iar punctul vernal se gasea in Taur. Aceasta era perioada culminanta a neoliticului, cand Zeita era figura guvernatoare principala. In jurul anului 2300 i.Ch.. punctul vernal s-a mutat din Taur in Berbec, deci a trecut dintr-un semn de polaritate feminina guvernat de Venus si unde Luna se gaseste in exaltare catre un semn de polaritate masculina guvernat de Marte si unde Soarele se gaseste in exaltare. In era Taurului (cca 4200-2300) se adulau vaca sfanta si vitelul (analogie si cu forma coarnelor vacii care amintesc de Luna), a inceput practicarea agriculturii, omul s-a sedentarizat. Evenimentul mutarii punctului vernal din Taur in Berbec este marcat in Vechiul Testament de experienta revelatorie a lui Moise pe munte; acesta a coborat apoi, a sunat cornul de taur si a poclamat noua lege, totodata interzicand cultul Vitelului de Aur. In era care a urmat, venerarea Lunii a fost inlocuita de venerarea Soarelui (Mithra, Apollo, Ra). De la mentalitatea pacifista, agrara, matriarhala a Taurului, s-a trecut la aceea razboinica, nomada, patriarhala a Berbecului. Reevaluand istoria umanitatii si felul in care a fost inlaturat cultul Zeitei, exista astazi tendinta de a condamna acest proces si de a cauta reinstaurarea drepturilor pierdute ale Zeitei, care ar duce la reinstalarea armoniei la nivel planetar, insa pentru a putea reusi este necesar ca femeia sa renunte la atitudinea incriminatorie. In inima Zeitei totul este vazut si iubit in mod egal, acceptat, inteles, iertat.
Odata cu noua cultura, Marea Zeita, Mama Universului si a intregii creatii, este inlocuita de Marele Zeu, Tatal Universului si al intregii omeniri: de la Tiamat la Marduk, de la Gaia la Uranus, de la Innana la Dumuzi. Femeia celesta va capata ulterior un rol secundar ca importanta, devenind mama Zeului precum Isis, mama lui Horus, sau Maria, mama lui Isus. De asemenea patronajul masculin asupra ei devine evident odata cu nasterea Evei din coasta lui Adam; de asemenea zeitele au fost nevoite sa accepte zei ca soti, cum ar fi Hera si Zeus, Isis si Osiris. Casatoriile fortate dintre preotesele Zeitei si capeteniile triburilor patriarhale au dus la distrugerea liniei matriliniare si la transmiterea sangelui regal pe linie paterna. Mai tarziu imaginea feminina s-a transformat, zeitatea feminina devenind din sotie fiica Zeului, simbol ce poate fi gasit in nasterea Atenei din capul lui Zeus. Victoria finala a acestei miscari poate fi gasita in miturile indo-europene ale rebeliunii, care abunda de imagini ale eroilor solari care ucid in lupta dragoni si serpi (sarpele ca simbol al vechii religii a Zeitei). Fiii Gaiei, serpii Typhon si Python, sunt ucisi de Zeus si de Apollo, zeul Soare. Marduk isi ucide mama, pe Tiamat (dragon), Perseus o decapiteaza pe Medusa (gorgona cu serpi in par) iar Yahweh dintruge sarpele-monstru Leviathan.
Miscarea culmineaza cu iudaismul, crestinismul, islamismul. In mentalitatea umanitatii a intervenit o polarizare intre zeii masculini, care veneau de sus, aducatorii luminii, si zeitatile feminine, care isi aveau lacasul in pesteri si in pamant. Lumina a devenit sinonima binelui, intunericul raului. Imaginea Zeitei s-a distorsionat atat pana la a deveni, dintr-o mama plina de bunatate, sursa si suport pentru viata, un simbol asociat cu fortele intunecate ale raului, iar femeile, manifestari pamantesti ale Zeitei, au inceput a fi considerate impure, malefice, vinovate de pacatul originar si deci supuse pedepsei. Astfel in multe culturi ele au devenit proprietatea barbatilor si a tatilor lor. Femeile care aveau contacte sexuale in afara casatoriei (monogame) periclitau transmiterea liniei de sange si de aceeau erau ostracizate si ucise.
Conciliul papal de la Constantinopole, din secolul V, a inlaturat conceptul de reincarnare si de reinnoire ciclica, atribute semnificative in cultul Zeitei. Inchizitia a dus razboaie interminabile pentru a elimina pe toti cei care au continuat sa-si aminteasca, sa practice si sa transmita mai departe vechea religie. Matriarhatul si amintirea venerarii Zeitei au fost aruncate in intunericul preistoriei si in ceata ignoantei. Ramasite ale vechilor invataturi matriarhale mai pot fi gasite in religiile de mistere ale cultelor Demetrei in Grecia, Isis in Egipt, Kali in India, Cybele in Asia Mica si ale vrajitoarelor si zanelor din vechea Europa.
Noua religie monoteista a patriarhatului este condusa de un Tata celest, spirit masculin, care guverneaza singur cu suprematie atat in ceruri cat si pe pamant. Femeia incapsuleaza de acum doua aspecte: fecioara si mama, cea care da nastere Fiului prin sfanta si imaculata conceptie (in absenta actului sexual). Sexualitatea feminina a ajuns sa fie acceptata numai in scopul procreerii si continuitatii rasei. Cel de-al treilea aspect al zeitei, cel intunecat, care aduce moartea si regenerarea, a fost inlaturat, iar omenirea a pierdut din vedere rolul sexualitatii si al mortii ca aspecte intrinseci ale regenerarii care se petrece in timpul fazei intunecate ale procesului ciclic al existentei, iar orice credinta care aduce in discutie principiul ciclicitatii a fost condamnat drept erezie. Crestinismul a cucerit moartea cu promisiunea vietii vesnice (nu ciclice) in Paradis si asta numai prin acceptarea Tatalui, a Fiului si a Sfantului Duh, cei de alte credinte fiind sortiti pieirii. Moartea a capatat proportii si calitati infricosatoare pentru noul om.
Adevarata natura a Marii Zeite, care aducea atat moartea cat si renasterea, a fost distorsionata, reprimata si negata timp de mii de ani, fiind conceptualizata drept malefica iar invataturile ei legate de intuneric, sex si moarte fiind temute si respinse. Literatura mitica abunda cu imagini ale Zeitei cu imagine malefica: Nemesis, Circe, Medusa, Hecate, Kali, Lilith si altele. Ca urmare a respingerii partii feminine intunecate, umbra din constiinta colectiva s-a dezvoltat foarte mult. Raul a ajuns sa fie considerat o realitate absoluta si substantiala. Utilizarea descriptiva a raului modern implica o judecata morala. Umbra reprezinta ceea ce nu ne place la noi insine, ceea ce consideram a fi periculos, rusinos, amenintator, neadecvat, si ce nu acceptam ca exista in noi ca urmare a educatiei si culturii din care facem parte. Umbra este reprimarea acestor continuturi indezirabile si migrarea lor catre inconstient. Atunci cand nu acceptam si respingem aspecte ale personalitatii noastre, acestea devin distorsionate si ne otravesc psihicul, intunecand lentila prin care privim lumea. Viziunea noastra despre lume, despre noi insine si despre ceilalti este puternic colorata de aceste otravuri pe care ni le administram singuri.
In perioadele noastre de cel mai mare stress, umbra poate erupe din inconstient cu furie si violenta; psihicul nostru nu mai poate face fata reprimarii si erupe. Demonii nostri interiori, atat masculini cat si feminini, erup in egoism, furie, rusine, invinovatire, dezamagire. Umbra, distorsionata datorita reprimarii, ia control asupra personalitatii noastre si eul constient pierde controlul. Desi putem fi socati si inspaimantati de ceea ce iese din noi, totusi ne simtim fara putere in fata a ceea ce se intampla. Cand umbra este activata si suntem fortati sa luam la cunostinta de partile ascunse ale personalitatii noastre, avem tendinta de a izola evenimentul si a spune “nu stiu ce m-a apucat, eu nu sunt asa”, izoland evenimentul drept ca o izbucnire care nu ne este caracteristica si care nu se va mai produce niciodata. Este o atitudine care ne va indeparta de vindecare, caci este o ocazie minunata de a invata si a accepta adevarata natura a resorturilor noastre inconstiente. Ce trebuie sa intelegem este ca aceste continuturi nu sunt intrinsec rele dar, datorita conditionarilor si presiunilor culturale, au dobandit efecte distructive prin negare si reprimare, indepartandu-ne de Unitate in toate aspectele ei.
Umbra reprimata devine proiectata asupra celorlalti, asupra exteriorului nostru, si ajungem sa percepem lumea prin intermediul filtrului emotiilor si gandurilor noastre negative. Aceste aspecte refulate/negate devin oamenii care abuzeaza de noi, violatorii, teroristii, distrugatorii, toti cei care ne provoaca suferinta, cei pe care ii atragem prin trairile noastre, pe care le catalizam si le proiectam asupra altora.
Societatea proiecteaza prejudecati impotriva oamenilor de culoare, evreilor, homosexualilor, vrajitoarelor, teroristilor, cautand mereu un tap ispasitor. Marea Zeita si invataturile sale intrupeaza acum umbra feminina colectiva a patriarhatului, care o priveste drept dusmanul ce trebuie distrus. Acest tipar de reprimare si proiectie a dus la demonizarea Marii Zeite in perioada Evului Mediu cand, conform surselor, 9 milioane de femei au fost arse pe rug ca vrajitoare. Este important de stiut ca umbra este aproape intotdeauna inconstienta iar ratiunea si bunele intentii nu vor putea inlatura aceste parti neplacute ale personalitatilor noastre; trebuie sa devenim constienti de partile intunecate din noi pentru a reusi sa ne acceptam pe noi insine si pe altii, iar pentru acest lucru este necesara multa munca in interiorul nostru. Insa cu cat vom fi mai rigizi, cu atat umbra va avea o mai mare forta. De asemenea in societatile cele mai restrictive si mai rigide, umbra colectiva este cea mai mare.
Amintirea Zeitei a facut ca tiparele sexuale rigide ale patriarhatului sa transforme femeia care isi exprima pasiunea intr-o seducatoare, ostracizata drept femeie usoara, nimfomana si castratoare. Din teama lor de moarte, oamenii au facut din inteleapta Zeita o creatura a raului. Astazi, sexualitatea Zeitei este considerata taboo in cultura noastra. Femeile sunt invatate sa le fie rusine de dorintele lor sexuale primare, sa considere ca sangele lor menstrual este murdar si dezgustator. Sarpele, ca simbol al puterii sexualitatii feminine, este urat pentru ca a dus la izgonirea din Eden si este identificat cu femeia care, prin intermediul sexualitatii, tenteaza, seduce si apoi duce la pieire pe barbat. Intr-o societate care se teme si respinge atat sexualitatea cat si moartea, proliferarea bolilor letale cu transmitere sexuala a crescut catastrofal de mult.
Este necesar sa ne revizuim complet atitudinea fata de intuneric si totodata fata de moarte. Zeita ne invata sa intelegem moartea nu ca pe ceva final si absolut, ci ca facand parte din ciclul nesfarsit al vietii care se regenereaza la nesfarsit. Vom putea, astfel, sa ne sustragem din toate structurile politice si religioase care subjuga lumea printr-o singura unealta: frica de moarte.
Trebuie sa intelegem ca intunericul si decaderea sunt etape necesare in ciclul existentei si ca pregatesc terenul pentru o noua renastere. In timpul fazei intunecate a energiei feminine din timpul patriarhatului, principiul feminin al Zeitei s-a aflat intr-un somn adanc care sa o ajute la distilarea intelepciunii ciclului respectiv si nasterea unei noi seminte. In legendele grecilor, Hera se ascundea periodic in timpul fazei intunecate a Lunii, se invesmanta in haine cernite si indeplinea rituri secrete si misterioase care sa-i redea virginitatea. Odata cu Luna Noua, ea revenea ca Anandos – Zeita care se reintorcea la oamenii sai si la sot ca mireasa virgina. In ultimele cinci mii de ani de disparitie, Zeita si-a pregatit renasterea, regenerarea, revitalizarea. A accepta ciclul natural al Zeitei inseamna a nu mai avea atitudini de cenzura in legatura cu ceea ce consideram ca este gresit, rau, si sa ne reamintim ca moartea continuturilor vechi reprezinta promisiunea unei renasteri si a unei reimprospatari.
http://azure-nisiba.blogspot.ro
