Caracteristicile desenului omuletului

Caracteristicile desenului omuleţului

Dinţii, degetele de la mâini şi de la picioare, desenate deosebit de ascuţite, indică agresivitateşi tendinţa la ”acting out”. Braţele foarte lungi în desenul propriei persoane arată refuzarea celorlalţi, închiderea în sine, nevoia de a se întoarce în sine; acelaşi lucru la alte persoane indică persoane care respinge copilul sau sunt reprezentate ca înfricoşătoare de către copil. Braţele extrem de lungi care apar între 2 persoane desemnează rivalizarea dintre cele 2 persoane. Figurile haşurate sau foarte dens umbrite (întunecate), arată prezenţa problemelor emoţionale. Când această caracteristică apare pe o porţiune specifică de corp exprimă o angoasă fixată simbolic pe acest segment corporal. Haşurarea puternică poate conecta şi membrii familiei care sunt într-o interacţiune foarte puternică, dacă se centrează pe o persoană sau un obiect atunci persoana sau obiectul respectiv indică katexis, angoasele legate de ea. La propria persoană lăsarea goală a feţei sugerează stimă de sine scăzută.

Familie preprezentată cu mulţi membrii de familie găsim la copiii cu evoluţieşcolară bună şi percepţia pozitivă a sinelui. Înălţimile membrilor familiei raportate între ele este un indicativ pentru importanţa subiectivă sau efectul psihologic al acestora asupra subiectului (înălţimea mai mare merge cu importanţă mai mare). Dacă copilul se reprezintă pe sine în mod disproporţionat de mic faţă de ceilalţi membrii ai familiei, pune pe hârtie sentimentul de stimă de sină scăzută, autoevaluarea negativă. Dacă însă se desenează mai mare cu asta trădează nu numai autoevaluarea sa (în caz de supradimensionare disproporţionată), dar şi agresivitate.

Atunci când figura propriei persoane seamănă cu celelte figuri (haine, direcţii, expresii faciale, indicatoare de formă) copilul cu aceasta arată importanţa celeilate persoane, identificarea cu ea (pe care le însoţesc şi desenele mamă-copil deja amintite).

Dacă propria figură o situează pe hârtie mai sus ca pe a celorlaţi prin asta indică dorinţa de dominare sau nevoia sporită de atenţie. Dacă altă persoană e desenată mai sus, aceasta reprezintă dominanţa acelei persoane. Omitere unor membrii ai familiei indică probleme emoţionale; în unele cazuri concrete arată agresivitatea interzisă orientatea către persoana nereprezentată (se poate observa adesea la fraţii noi-născuţi). Omiterea propriei persoane din desen indică stimă de sine scăzută, imagine de sine negativă, poziţia periferică a copilului în familie.

Atunci copilul reprezintă fiecare membru al familiei sub formă de omuleţ dinbastonaşe, este important să aflăm dacă la cerere completează desenul. Dacă da,atunci probabil de fond este anxietatea de examinare, dacă nu, ne putem gândi laregresie ca mecanism de defensă (să luăm însă în calcul, că omuleţ din beţigaşepoate apare şi în cazul unui QI scăzut). Dacă numai câte o persoană estereprezentată ca omuleţ din beţigaşe, acesta este un indicator nespecific alproblemelor emoţionale, iar în mod specific poate sugera în legătură cu persoana respectivă, anxietate, defensă, încăpăţânare, relaţie emoţională săracă.

Figurile ne-naturale (robot, trasături animalice), indică o slăbiciune în controlulrealităţii, reprezentarea formelor bizare, la copiii mai mari şi adolescenţi poatesugera tulburări de gândire, posibilitatea psihozei.

Interpretarea aşezării şi a distanţei spaţiale

Desenarea propriei figuri aproape de alta arată că, copilul iubeşte membrul de familie respectiv, ar dori să fie mai aproape de ea, sau are nevoie de mai multă atenţie din partea ei (la adolescenţi această proiecţie funcţionează mai puţin). Când copilul se desenează aproape de părinte, arată cu aceasta nevoia de atenţie şi acceptare, precum şi identificarea cu părintele respectiv; în mod contrar, distanţa reprezintă izolarea şi respingerea. Orice obstacol fizic prezent între propria figură şi mamă, reprezintă distanţa psihologică faţă de mamă.

Figurile mărite (de ex. aşezate pe cutii) indică rivalizare, dorinţa de dominare.Dacă se desenează pe sine mai mare deseori îşi poate exprima dorinţa că vrea să fie mai în vârstă.

Dacă ceilalţi membrii ai familiei sunt într-un grup, dar propria persoană este mai departe de grup, atunci copilul se percepe ca şi cum nu face parte din grup, căeste lăsat pe dinafară din treaba „comună”; poate fi însoţită de izolare emoţională cu lipsa de autoacceptare, cu sentimentul respingerii de către familie, abilităţi sociale nedezvoltate. Copilul desenat între cei 2 părinţi sugerează hiperprotecţie sau nevoia de mai multă atenţie parentală. Lipsa interacţiunilor (figurile nu sunt întoarse faţă în faţă, figurile sunt aşezate lateral sau spate în spate, persoane care au interacţiuni izolate), indică comunicarea săracă din familie. Când părinţii nu interacţionează cu alte personaje, copilul poate resimţi respingere din partea părinţilor. Întoarcerea (cu spatele sau lateral) a propriei figuri arată probleme de integrare familială, sentimentul respingeriisau nevoia de atenţie. Ordinea de desenare a membrilor familiei în general respectă ordinea vârstei, unde dimensiunea oamenilor creşte cu vârsta; ordinea care diferă de aceasta arată importanţa relativă persoanei respective.

Stil, indicatori de formă

Începând cu vârsta de aproximativ 6 ani, un desen foarte asimetric sugerează impulsivitate, prea multe detalii sau perseverarea obiectelor, obsesivitate, nesiguranţă, împreună cu un cap desenat neobişnuit de mare arată intelectualizarea ca mecanism de defensă preferenţial. Ştergerea cu radiera reprezintă ambivalenţa în legătură cu persona respectivă, conflictualitatea.

Compartimentalizarea - reprezintă despărţirea membrilor familiei pe lungimea totală paginii, cu linii drepte, de ex. în cutii, desenarea în pătrate, dreptunghiuri (figura nr. 3).

Conform observaţiilor lui Burns şi Kaufmann (1972), arată nevoia copilului să se retragă, să se limiteze pe sine şi emoţiile sale de ceilalţi din familie (izolare socială, iubirea nu pote fi manifestată deschis). Poate arăta sentiment de respingere, frica de alţi membrii de familie sau lipsa comunicării deschise. Dacă pe lângă compartimentalizare fiecare membru de familie desfăşoară o activitate în desen, arată lipsa de coeziune a acelei familii, laxitatea apartanenţei familiale. Când copilul delimitează de jur împrejur 2 sau mai multe persoane, cu aceasta exprimă mai ales că este intens preocupat de intensitatea interacţiunii dintre persoanele reprezentate. Este rară, dar foarte marcantă compartimentalizarea prin îndoirea foii de hârtie; apare în angoasa gravă, probleme emoţionale acute. Burns şi Kaufmann (1972) au găsit incidenţa compartimentalizării în populaţiile clinice de copii de 20,8%, compartimentalizarea realizată prin îndoirea paginii de hârtie ce 2, 1%.

La apariţia încapsulării, copiluldelimitează câţiva (dar nu pe toţi membrii familiei), de jur împrejur cu marginile unui obiect (de ex. cu o coardă de sărit, avion, maşină, care nu se întind pe toată lungimea paginii (figur nr. 4). Acest element de stil apare în desenele copiilor care se luptă cu probleme emoţionale şi reprezintă dorinţa de a izola, îndepărta persoana reprezentată. Dacă înconjoară astfel 2 persoane reprezintă relaţia strânsă dintre cele persoane; indicenţa apariţiei la populaţia deja amintită după Burns şi Kaufmann (1972) este de 13%. Delimitarea părţii superioare a hârtiei mai mult decât cu o linie întinsă pe toată lăţimea paginii chiar şi atunci când are loc printr-un nor sau prin alt obiect, apare în angoasă acută, anxietate difuză.

Acelaşi lucru în partea de jos a paginii (figura nr. 5) apare în desenul acelor copii care în trăiesc în familii aflate în situaţii dificile, instabile, nesigure unde devine deosebit de importantă siguranţa, nevoia de stabilitate. O semnificaţie asemănătoare o are şi linis solului haşurată cu linii care se încrucişează; cu cât este mai lată banda haşurată şi cu cât e mai intensăhaşurarea cu atât mai gravă este perturbarea.

Personajele subliniate (fig. nr.6, subliniate cu cel puţin 2 linii sau în mod repetat), indică relaţia nesigură, instabilă între copil şi persoana respectivă reprezentată. După Burns şi Kaufmann (1972) incidenţa de apariţie a delimitării superioare este 4,2%, a delimitării inferioare de 12%, a persoanelor subliniate de 9,9%.

Reprezentarea marginală a tuturor personajelor, dacă se găsesc pe o singură margine a foii semnifică retragerea din lucrurile comune, respectiv îngustarea, sărăcirea emoţională sau dependenţa (poate apare însă şi la QI scăzut sau în cazul problemelor de coordonare motorie. Atunci când copilul desenează pe cineva pe spatele foii, atunci (de cele mai multe ori indirect) putem bănui conflict în relaţia cu persoana respectivă; acelaşi lucru la propria persoană apare la copiii retraşi, rejetaţi de către familie.

O formă mai fină, latentă a rejetului, dar cu semnificaţie similară este dacă subiectul stă mult şi se holbează la pagină fără să deseneze.

Sindromul „X” (figura nr. 7) reprezintă liniile care se încrucişează într-un obiect şi sunt accentuate (umbrite sau întărite), atunci când obiectul este conectat de cineva (de ex. picioarele mesei de călcat care aparţin de mamă). Semnificaţia este conflictul dintre putere-contraputere, un Eu puternic (én), nevoia crescută de conştiinţă. Deseori copilul marchează acele persoane pe desen, cu care are o relaţie puternic ambivalentă.

Atunci când copilul începe să deseneze ceva, apoi întrerupe desenul inceput şi desenează altul în loc, poate trăda după caz un grad crescut de teamă faţă deconţinutul sau dinamica primului desen (în locul originalului face un desen maisigur din punct de vedere psihologic).

Familia animală în mişcare

Familia animală în mişcare (Animal Kinetic Family Drawing, AKFD) a fost propusă de Jones (1985) motivând că animalele sunt simboluri ale impulsurilor inconştiente, ale proiecţiilor şi oglindesc emoţiile reale inconştiente ale copilului despre familia sa. Din punctul de vedere al autorului familia de animale în mişcare este o sarcină mai neutră ca desenul familiei în mişcare, de aceea activează mai puţin mecanismele de defensă. Animalul este un element des întâlnit şi în alte răspunsuri proiective ale copiilor (desen liber, testul Rorschach, etc.).

Despre metodă există puţină literatură de specialitate, despre deseneleanimalelor şi interpretarea familiei de animale există mai multe studii (Schwartz,Rosenberg, 1955; Brem- Gräser, 1957; Kos, Bierman, 1973; Avé-Lallemant, 1976; Gmelin, 1978; Hárdi, 1991). Din practica nostră am văzut că tehnica estefolositoare, de aceea o vom prezenta pe scurt (fără a face cunoscută simbolisticaanimală). Instructajul este următorul: „desenează o familie de animale în aşa fel ca fiecare animal să facă ceva, vre-o activitate. Desenează animale întregi. Decifiecare animal să facă ceva, să aibă vre-o activitate” („Draw a picture of a familyof animals, doing something. Try to draw whole animals, not cartoons or stickanimals. Remember, make every animal doing something- some kind of action”,189). După terminarea desenului, copilul trebuie întrebat cine sunt membriifamiliei de animale, câţi ani au, şi dacă copilul ar fi un pui pe desen, atunci ceanimal ar fi. Jones (1985) a comparat desenele copiilor de 6-10 ani (copiiipărinţilor divorţaţi versus copii care trăiesc în familii complete) DFM şi DFAM (KFD şi AKFD). Pe lotul lui cu un număr mic (n= 38) nu a găsit diferenţesemnificative statistic, însă a identificat câteva patternuri relevante clinic. De ex.este interesant că în timp ce 40% din copiii părinţilor divorţaţi au desenat animale diferite în DFA, la grupul de control animalel diferite au fost doar de 5%.Combinarea mai mltor specii de animale a exprimat sentimentul copiilor că familia nu este unitară, nu este coezivă.

Preluare Terapie M.