Iubirea, oricat de minunata ar fi, nu este suficienta pentru ca doi parteneri care se iubesc sa ramana intr-o relatie de lunga durata. Calitatea comunicarii, bogatia schimburilor, vitalitatea lucrurilor impartasite in comun, sunt cele care vor hrani si vor mentine relatia vie. El se numea Tacere, iar ea se numea Vorba. Aveau douazeci de ani si inca nu descoperisera iubirea. S-au intalnit pe insula unde traia ea, unde se nascuse si unde isi petrecuse toata copilaria. La inceput, au schimbat doar cateva priviri si lungi monente de tacere, pline de asteptari, incarcate de entuziasm, de vibratiile dorintei lor care se nastea. Isi ofereau zambete dulci ca mierea si pline de tandrete, pe care dansau soarele si cerul intreg. Indrazneau sa se apropie unul de altul, incet, in momente pline de frumusete, acompaniate de suspinele lor. Fiecare dintre ei isi depunea sperantele, emotiile si partea secreta din vise in mainile celuilalt. Apoi au invatat, treptat, sa imblanzeasca spatiul dintre corpurile lor, sa simta cu toate simturile si sa-si lase gesturile sa se miste libere. Apoi, foarte repede, toate acestea au izbucnit in saruturi pline de lumina si in mangaieri pline de culoare, in parfumul abandonului lor, pentru a se pierde si a se topi in sarbatoarea trupurilor lor, care i-a dus apoi departe, in cele mai profunde locuri ale fiintei lor. S-au iubit reciproc, lucru care se intampla mai rar decat credem. Vreau sa spun, prin reciprocitate, ca iubirea unui rezona si se acorda cu iubirea celuilalt. Tanara femeie, care se numea Vorba, a inceput in mod firesc sa vorbeasca despre sentimentele ei, despre emotiile si simtamintele ei cele mai intime. Avea o creativitate inepuizabila si generoasa pentru a vorbi, pentru a-i impartasi tanarului Tacere, ceea ce ea simtea, pentru a-i murmura, a-i sopti celui pe care il iubea, tot ceea ce traia in adancurile fiintei ei, ii povestea despre trecutul ei, despre prezent si despre viitorul pe care si-l imagina alaturi de el. Un viitor comun cu care isi dorea ca si el sa fie de acord, pentru a-l construi impreuna. Pentru Tacere, insa, era mai complicat, mai dificil. El nu stia sa vorbeasca despre el sau, mai degraba, pastra din experientele lui anterioare o prudenta sau o inhibitie, care il impiedicau sa exprime in cuvinte ceea ce traia, ceea ce simtea. Chiar daca uneori avea impresia ca tot ceea ce nu putea exprima, se agita in el asemenea unei furtuni. Ii era frica sa nu para slab, mai putin viril, daca vorbea despre intimitatea lui si, cel mai adesea, credea ca de fapt nu este necesar sa vorbesti despre astfel de lucruri, ca era inutil si doar un timp pierdut si ca ar putea fi chiar periculos sa isi exprime sentimentele, ceea ce traia in interior. Se simtea mai in largul lui, asemenea multor barbati, in actiune, ii placea sa faca propuneri, sa organizeze iesiri in diverse locuri. Si, in primul rand, nu se putea abtine sa nu o atinga pe iubita lui, sa o ia in brate, sa ii arate dorinta lui. Lucru pe care si Vorba il dorea foarte mult, dar nu era singurul lucru pe care si-l dorea. Sa nu credeti cumva ca Tacere era mut. Nici vorba! Vorbea chiar mult, cu usurinta si indrazneala, cu umor, avea o calitate in a face analize si sinteze, un simt critic ascutit in tot ceea ce se referea la teoriile economice sau sociale, la problemele lumii, la univers, la sport si la spectacole. Insa vorbea tot timpul despre ceilalti, despre evenimentele din jurul lui. Nu vorbea niciodata despre modul in care traia el toate aceste lucruri, despre ce simtea, ce il emotiona in adancul lui. Ii placea sa comenteze aspecte legate de afaceri, de societate si comportamentul oamenilor politici, ii placea mult sa dezvolte un subiect propus de el sau de altcineva. Imediat se lansa intr-un discurs in care ii placea sa straluceasca, dar uneori se mai si ratacea intr-o logoree nesfarsita, se repeta, devenea putin steril si isi pierdea sensul frazei. Excela in controverse, in a cultiva arta disputelor, intretinea cu iubita lui, Vorba, sau cu prietenii, dezbateri intregi despre sport, despre filme, despre cartile citite, despre calatoriile pe care le-a facut, despre experientele de viata pe care le-a avut. De fapt, diferenta dintre cei doi iubiti consta in faptul ca ea vorbea despre ea, in timp ce el vorbea despre ceilalti si despre ce a facut el, fara sa vorbeasca cu adevarat despre el insusi, despre ce simte, ce traieste. Si ignora faptul ca, ceea ce mentine impreuna, in timp, doi parteneri, nu este doar iubirea care putea sa ii lege si sa-i ataseze unul de altul, ci calitatea schimbului si a comunicarii dintre cei doi. Un schimb echilibrat, pe baza stiintei de a da si de a cere si a indraznelii de a primi si de a refuza. Un schimb care putea fi reciproc sau nu … Cei doi nu stiau inca faptul ca se aflau la inceputul unui drum care avea sa ii indeparteze unul de altul, mai mult decat orice neintelegere care ar fi putut sa-i faca sa se contrazica sau sa se raneasca reciproc. Ar fi putut ca, ramanand pe acel drum al lipsei de intelegere, in care cererile unuia nu isi gaseau ascultare si raspunsuri in comportamentele celuilalt, sa se indeparteze unul de altul, fara ca macar sa stie acest lucru. Riscau sa se paraseasca incet, in mod iremediabil, fara ca macar sa presimta incapacitatea lor de a crea, dincolo de iubire, o relatie vie, creativa, stimulanta pentru amandoi. O relatie care le-ar fi hranit iubirea cu tot ceea ce eram mai bun in ei, cu cele mai neasteptate resurse pe care le aveau, daca ar fi stiut sa-si impartaseasca trairile si simtamintele. Si toate astea, bineinteles cu daruire, pe de o parte si cu receptivitate deschisa, de cealalta parte si, mai ales cu reciprocitate, printr-un dialog al sentimentelor si al trairilor celor mai personale, mai intime. O relatie in care fiecare ar fi putut sa isi impartaseasca asteptarile, aporturile si, mai ales sa-si exprime zonele de intoleranta, de fragilitate, de furie sau chiar de violenta, legate de ranile lui din copilarie. Trebuie sa va mai spun ca Vorba a fost crescuta in familia Indraznescsaspun, o familie in care se practica demult invatarea comunicarii, adica a invata cum sa pui ceva in comun. O metoda care propunea sa nu vorbesti despre celalalt, ci sa ii vorbesti celuilalt despre tine, o metoda care invita la renuntarea la injunctii, la judecati de valoare, la descalificari si devalorizari, la amenintari si la santaj, la culpabilizari, la mentinerea raportului dominant – dominat. Era o familie si un mediu in care copiilor li se propuneau inca de cand erau foarte mici, reguli de igiena relationala simple, accesibile oricui, instrumente concrete, transmisibile, pentru a comunica mai bine. Vorba, in educatia ei, isi insusise resurse care ii permiteau o mai buna pozitionare, autonomie si afirmare a propriei persoane, creativitate si libertate de a fi. Tacere … cat despre el … crescuse intr-un mediu in care a fost invatat sa nu vorbeasca despre ceea ce traia si simtea, in care se practica opozitia si nu apozitia, infruntarea, in loc de confruntare, confuzia intre sentimente si relatie, ne-diferentierea intre dorinte si nevoi. Fusese crescut in familia Astanusespune. O familie cum sunt milioane de familii de pe planeta Tacerii, care practica intr-un mod foarte natural, un sistem relational foarte raspandit, care este surd si orb in fata lucrurilor esentiale, este pernicios si pervers si, mai ales, energetivor. O familie in care nu era convenabil sa vorbesti despre sine, sa te dezvalui asa cum esti, in care se puneau intrebari intruzive sau cererilor li se raspundea prin conformism sau supunere. O familie si un anturaj in care se vorbea despre ceilalti, in care ceilalti erau definiti, catalogati si etichetati prin judecati de valoare definitve, copiii erau culpabilizati daca nu indeplineau dorintele parintilor, erau amenintati, pedepsiti si chiar alungati daca afirmau credinte diferite sau dotinte de independenta si de afirmare diferite de ale parintilor … In astfel de familii, copiii nu au posibilitatea de a-si dezvolta increderea si iubirea de sine, initiativa si creativitatea. Au foarte putine alternative pentru a se implini in iubire si respect de sine, pentru a se intari in fata imprevizibilului vietii … au ca model doar comportamente stereotipe si conservatoare, repetitive si foarte putin adaptate la realitate. Cei care sunt crescuti intr-un astfel de sistem au putine posibilitati de a exista. Sau se afirma si se realizeaza la nivelul faptelor, al actiunilor, al cuceririi, al luptei. Fie se dau batuti, fug, se supun, se pun in serviciul exploatatorilor lor, se lasa manipulati. Sau se inhiba, se inchid in tacere, intr-o activitate ecran, incercand sa scape de imprevizibil si facandu-se uitati. Unii, mai putini, se vor realiza marginalizandu-se prin creatie sau prin schimbare … Nu stiu cum va evolua relatia dintre Vorba si Tacere si nu stiu cum va supravietui sau se va amplifica iubirea lor. Stiu doar drumul pe care fiecare dintre ei il are de parcurs pentru a-si propune, dincolo de iubire, o relatie vie si stimulatoare, daca vor sa-si construiasca un viitor impreuna. Stiu, de asemenea, ca se vor confrunta cu renuntarea la imaginile lor ideale, cu recunoasterea , mai clara, a asteptarilor lor, a aporturilor fiecaruia si a zonelor lor de intoleranta, cu descoperirea vulnerabilitatii fiecaruia. Vor avea de invatat, daca vor sa construiasca o relatie de durata, sa comunice cu privire la contradictiile din interiorul fiecaruia, la diferentele care exista intre ei si la asemanari. Vor avea de negociat antagonismele, de clarificat partea intunecata din trecutul lor. Le doresc sa poata porni pe acest drum, urmand calea inimii si a unei cunoasteri deschise.
- poveste extrasa din cartea “Povesti despre rataciri, Povesti despre sperante” de Jacques Salome, Colectia Cartea care te transforma, Editura Ascendent - Sursa Minune Mica
