Un licurici zacea in tufisul de liliac si privea abatut in pamant. Nici nu baga de seama apusul soarelui care deveni auriu, apoi rosiatic si nici pomeneala sa simta mirosul parfumat al florilor de liliac.
“Ce groaznic!” mormai licuriciul pentru sine insusi. Cat de ingrozitor este sa fii un licurici care sa nu poata lumina. La fel de bine as putea fi considerat o musca sau gandac. Un licurici care nu poate sa lumineze nici nu poate fi numit licurici, sunt o rusine pentru familia mea.
Licuriciul statea posomorat si privea cum rand pe rand, ceilalti licurici incepeau sa lumineze, pe masura ce soarele trecea in amurg si amurgul se pierdea incet in noapte.
Din toate celelalte puncte de vedere, era un licurici perfect. Avea o pereche eleganta de antene, aripi minunate si o coada lunga supla. Singurul lucru care-i lipsea era ca nu putea sa lumineze.
“Probabil ca ceilalti stiu un secret pe care eu nu-l cunosc”, se gandi licuriciul,“astfel, cum de reusesc ei sa lumineze si sa sclipeasca fara prea mult chin, in timp ce eu, oricat as incerca nu pot scoate nici macar o scanteie?
Atunci se hotari sa-si paraseasca culcusul din tufisul de liliac si porni intr-o calatorie pentru a descoperi cum sa-si aprinda lumina. Un prim popas il facu in tufisul de colectat miere, unde doua fete licurici foarte harnice straluceau aprins printre floricelele dulci.
Licuriciul se rusina nitel sa le intrebe asa direct, dar isi dadu seama ca nu are nimic de pierdut si ca ar avea atat de mult de castigat daca ar invata cum sa lumineze…
“Buna ziua”, rosti el, “va deranjeaza daca va pun o intrebare? As vrea sa stiu ce va aprinde pe voi?”
“Cum adica ce ne aprinde?” intrebara ele.
“Ce va aprinde incat sa incepeti sa luminati?” intreba din nou licuriciul.
“Ah, deci asta era? Pai nu stim prea sigur, dar credem ca tufisul de miere e cauza: de cate ori ne apropiem de floricelele astea minunate ne aprindem.”
Asta insa nu-i era prea mult de ajutor licuriciului, caci de cand vorbea cu ele era tot langa in tufisul acela si nu se intampla nimic. Le-a multumit fetelor si zbura mai departe. A ajuns apoi la un alt licurici, acesta locuia intr-un tufis de mure si il gasi luminand ritmic in timp ce canta. Lumina sa era impresionanta! Acesta ii facu semn sa nu-l intrerupa.
“Spune acum! Ce intrebare poate sa fie asa de importanta incat sa ma intrerupi din cantat? ”.
“Cum iti aprinzi lumina?” intreba licuriciul.
“Nu m-am gandit la asta. Ori de cate ori cant, lumina mea se aprinde si ramane asa pana la finalul catecului. Acum te rog sa nu mai spui nimic: incep din nou concertul.”
Licuriciul incepu si el sa cante, in speranta ca-i va aprinde si lui lumina…dar nimic. La auzul glasului sau ceilalti licurici isi astupau urechile.
De data asta isi intinse aripile si zbura drept spre Zana licuricilor care sclipea intr-o tufa de laur. Ea era considerata drept unul dintre cei mai intelepti licurici si era respectata pentru lumina ei. De data asta trebuia sa primeasca raspunsul.
“Oooo, sunt mai multe feluri in care-ti poti aprinde lumina” ii spuse zana.
“Intr-adevar, deja cunosc o multime de moduri, care insa din pacate nu functioneaza la mine”, spuse licuriciul. Si i-a povestit de cele petrecute.
“Bineinteles ca acestea nu ar putea aprinde lumina ta. Desi exista o multime de moduri de a ne aprinde lumina, un singur lucru le poate face sa functioneze si acela esti TU.”
“Pai, nu inteleg, zise licuriciul,am incercat totul si nu o pot aprinde indiferent cat de tare m-as stradui”.
“Nici nu-i de mirare”, raspunse ea.
“Nu functioneaza daca te simti suparat sau daca tu cauti asta cu incrancenare. Primul lucru cu care poti incepe este acela de a te linisti.”
“Si cum sa fac asta?”, intreba licuriciul.
“Gandindu-te la lucruri care te linistesc. Sentimentele provin din gandurile tale si daca gandesti calm, te vei simti linistit. Incearca sa te gandesti la cea mai linistitoare imagine care iti vine in minte.”
Si licuriciul se gandi la imaginea lunii pline, intr-o noate calduta de vara. Isi imagina ca auzea cantecul greierilor si ca simtea o boare lina de vant atingandu-i aripile. Ofta de placere. Se simtea fericit pentru prima oara dupa atata vreme.
“Deja e mai bine”, spuse ea simtind o schimbare in el. “Acum esti pregatit sa inveti sa-ti aprinzi lumina. Gandeste-te la ceva ce faci intotdeauna cu placere.”
Si licuriciul incepu sa-i spuna o poveste de suflet care lui ii placea foarte mult. Se simtea fericit pentru prima oara dupa atata vreme. Ascultandu-l , zanei ii dadura lacrimile la finalul povestii.
“Acum uita-te la lumina ta!” ii spuse ea, iar licuriciul se intoarse si arunca o privire peste umar. Reusise! Luminita lui se aprinsese pentru prima data in viata.
“Uaau, cum am reusit sa fac asta?”, intreba el.
“Ti-ai descoperit darul si anume acela de a povesti. Ori de cate ori faci ceea ce iti place, ori de cate ori iti pui darul in valoare, lumina ta se aprinde.”
“Dar, ce se va intampla daca se va stinge iar si nu o sa o mai pot aprinde?”, intreba el in timp ce lumina lui se stingea usor.
„Depinde doar de tine sa iti aprinzi lumina si sa o pastrezi asa. Gandurile negative ca cele pe care le aveai cand ai venit la mine nu fac decat sa o stinga. TU esti cel care are puterea de a o mentine aprinsa.”
