Casanova sau Don Juan?! Multi confunda mitul "Don Juan" cu un personaj celebru, Casanova.
Don Juan si Casanova sunt doua personaje diferite.Casanova chiar a existat. Don Juan a fost o legenda si a ajuns in cele din urma un sindrom, sindromul Don Juan.
Giacomo Girolamo Casanova de Seingalt (1725-1798) a fost un aventurier amoros italian, originar din Veneția, devenit celebru prin peripețiile sale galante, evocate în „Memoires” („Povestea vieții mele”) scrise între anii 1791 și 1798, care cuprind existența sa aventuroasă și experientele sale, convingerile sale, care se remarcă printr-o bună cunoaștere și descriere a moravurilor epocii.(ro.wikipedia.)
Casanova este fără îndoială un personaj fascinant, plasat adânc în epoca pe care o oglindeşte, dar în acelaşi timp o depăşeşte prin tentaţia absolută de a sfida convenţiile şi a trăi într-o perpetuă mistuire. Iată câteva lucruri mai puţin cunoscute despre galantul aventurier…
Era un gurmand şi un pasionat de reţete iar în memoriile sale îşi descrie amănunţit atât metresele, cât şi mesele, elaborând o mini-enciclopedie a reţetelor epocii.
A colaborat cu Da Ponte la libretul pentru opera lui Mozart, Don Giovanni.
Era un discipol devotat al Kabbalei, o adevărată modă a secolului al 18-lea.
Era bisexual şi şi-a început cariera în Veneţia ca un soi de “rent boy”. Apetitul său sexual nu cunoştea discriminări. A avut o legătură cu un sodomit, Camille, în închisoare iar alte întâlniri sunt documentate în notiţele sale: cu un anume Ismail în timpul unei călătorii la Constantinopol sau cu locotenentul Lunin în timpul şederii la St. Petersburg.
În epocă nu avea reputaţia unui seducător. Mitul său este rezultatul celor 12 volume de memorii găsite după moartea sa.
Promiscuitatea sa nu este atât de remarcabilă: în cursul vieţii a beneficiat de o medie de trei parteneri pe an. Mai degrabă felul revoluţionar de a aborda literar problematica erotică a fost cel cu impact profund asupra mentalităţii occidentale.
Obişnuia să consume 60 de stridii pe zi. Stridiile, dincolo de asemănarea cu organul genital feminin, au un efect afrodiziac puternic datorită concentraţiei de zinc, fier şi dopamină. Oricât de mult s-ar fi bucurat de stridii, el declara totuşi că femeia este adevărata lui hrană.
Folosea lămăia drept contraceptiv, mai precis, cojile ca diafragmă. A avut şi o intuiţie medicală, pentru că cercetarea a arătat că acizii naturali din lămâie ucid spermatozoizii şi chiar ar putea fi o armă împotriva virusului HIV. Din nefericire, Casanova a descoperit proprietăţile lămâii târziu, după ce deja suferise de mai multe boli venerice.
A introdus loteria la Paris. Jucător inveterat, în 1757 l-a convins pe Ludovic al XV-lea să înfiinţeze o loterie pentru a strânge fonduri pentru o academie militară. Regele l-a numit pe Casanova supervizor iar din profitul obţinut acesta a fondat o fabrică de mătase. Ideea loteriei a evoluat până astăzi în formula Loterie Nationale.
A evadat din închisoarea din palatul Dogelui, una din cele mai faimoase ale epocii. Motivul întemniţării în 1755 a constat în fascinaţia sa faţă de ocultism, care l-a împins către fraudări prin trucuri magice. A evadat în noaptea de Halloween a anului următor săpând un tunel cu ajutorul unui prieten şi a unei bare de fier, după care a căutat exil la Paris.(historia.ro)
"Don Juan" (Don Giovanni)-Succesul seducătorului era datorat poziției sale sociale, bogăției și atractivității sale masculine completată de o comportare manierată galantă. Don Juan este un mit, un personaj fictiv. Acest personaj arata unele variații, povestea de bază rămâne aceeași. Don Juan este portretizat ca un libertin bogat, seducător, care a dedicat viața pentru a seduce femei, luând o mare mândrie în capacitatea sa de a cuceri femeile de toate vârstele și pozitiile sociale .(Wikipedia)
Cine a fost originalul Don Juan? Tradițiile leagă mitul seducătorului-tip de Spania. Percepția Europei asupra Spaniei, încă de la nașterea legendei lui Don Juan (în secolul al XVII-lea), a fost una a declinului și decadenței. În acest context, rivalii, dar și victimele Spaniei au găsit o satisfacție răzbunătoare în promovarea imaginilor negative ale dușmanului.
Din această perspectivă, societatea spaniolă părea închisă, dominată de obiceiuri primitive și foarte multe tabuuri. Spre nefericirea spaniolilor, aceste păcate au fost, încă de atunci, capsulate în niște cuvinte care au trecut în lexicul internațional: siesta și, în special, macho.
Sindromul ”macho” ne duce cu gândul la imaginea seniorului andaluz arogant din picturile lui Goya. În spatele cuvântului stau exploatarea femeilor, un stil de viață dominat de indolență și consum ostentativ. De partea cealaltă, spaniolii au găsit diferite înțelesuri pentru mitul lui Don Juan. Adjectivul donjuanesco nu e folosit numai în sens negativ, pentru condamnarea unei sexualități exacerbate, ci poate fi utilizat pentru a lăuda curajul, perseverența. Mai presus de toate, termenul amintește de individualitatea mult lăudată a spaniolilor, de dreptul lor incontestabil de a protesta, de capacitatea lor de a se opune oricăror reguli, oricărui destin. Astfel, de ambele părți, povestea lui Don Juan are funcția tipică tuturor miturilor culturale: producerea unui model din haosul realității.
Cel puțin până la dezvoltarea feminismului modern, legendarul Don Juan reprezenta un tip de erou subversiv. Cine a fost modelul pentru imaginea clasică a lui Don Juan? Candidatul preferat al clasicilor din epoca de aur a literaturii spaniole, unul din favoriții regelui Filip al IV-lea, Don Juan de Tassis y Peralta.
Don Juan de Tassis y Peralta, Conte de Villamediana era un nobil bogat și carismatic, dar și un cunoscut poet, care se bucura de reputația de a fi unul dintre liberalii de la curtea lui Filip al III-lea. Dramaturgul Gabriel Tellez, un preot care scria sub pseudonimul 'Tirso de Molina', a trăit în Madridul acelor ani; el este autorul unei drame numite El Burlador de Sevilla y Convidado de Piedra, prin care Don Juan Tenorio își face debutul pe scena istoriei. Piesa lui Tirso este prima relatare scrisă a legendei lui Don Juan. Experții nu s-au pus de acord cu privire la anul în care a fost scrisă piesa, dar există date ce sugerează că piesa a fost jucată pentru prima oară la Lisabona, în 1619.
'Quien tal hace, que tal pague'
Subiectul piesei lui Tirso este, pentru vremea respectivă, șocant. Acesta urmărește aventurile unui moșier andaluzian care-și petrece timpul făcându-și planuri (și ducându-le până la capăt) de dezvirginare a femeilor, având grijă să nu fie prins și pedepsit. Don Juan este simbolul egoismului bărbatului care caută să justifice (nu să scuze) toate excesele făcând referire la subiectivitatea sa transcendentă. Onoarea sa stă în trădarea constantă, puterea lui în exploatarea femeilor. El este, din toate punctele de vederea, imaginea inversă a standardelor de comportament considerate normale în societățile occidentale. Desfășurarea piesei ia forma unei vănători, regele și victimele lui Don Juan încercând să-l găsească. Într-un final, una dintre victime reușește: fantoma lui Don Gonzalo, tatăl uneia dintre fetele seduse de Don Juan, joacă rolul pedepsei divine – în ultima scenă, acesta își tărâște ucigașul, pe Don Juan, în iad, unde acesta – prea târziu – se roagă pentru mântuire. Concluzia este însă clară: 'Quien tal hace, que tal pague'.
Dacă piesa a fost într-adevăr scrisă în acei ani, iar Contele de Villamediana inspirația, Tirso trebuie să fi avu un extraordinar simț al premoniției. Pe 21 august 1622, contele a fost asasinat în circumstanțe dramatice. În acea seară de august, aflat în apropierea locuinței sale, Tarsis a fost ucis de o săgeată trasă de la mică distanță de un necunoscut. Asasinul a reușit să fugă și nu a fost prins. Conform tradițiilor spaniole, modul în care cineva moare spune multe despre modul în care a trăit. Motivele pentru uciderea lui Villamediana nu vor fi niciodată cunoscute precis, dar suspecți există destui. Mulți de la curte aveau de împărțit ceva cu Contele, inclusiv unii dintre cei mai puternici oameni din Spania. Ba mai mult, la momentul respectiv, au existat zvonuri potrivit cărora motivul pentru dispariția de succes a ucigașului a fost că însuși regele fusese implicat în asasinat. Cu câteva luni înainte, în timpul festivităților de primăvare ale Curții regale, a izbucnit un incendiu, iar martorii oculari au relatat că, în mijlocul confuziei iscate, Villamediana a fost cel care a dus-o pe Regina Isabela într-un loc sigur, și nu soțul ei. Câteva săptămâni mai târziu, la unul dintre turnirurile organizate la Madrid, Tarssis a apărut cu un nou motto: Mis Amores Son Reales (Iubirile mele sunt regale), aparent o insultă calculată la adresa regelui. Acest act public de lesmajestate ar fi exacerbat sentimentul de trădare a prieteniei regelui și de atac la adresa onoarei regale, cerând astfel eliminarea contelui.
(historia.ro)
