Odată, demult, un înger a decis să coboare pe Pământ, să se întrupeze şi să trăiască asemeni oamenilor, pentru a învăţa cea mai grea lecţie a existenţei, iubirea de sine. După ce a luat această hotărâre, îngerul a cerut de la Dumnezeu o călăuză care să-l însoţească până pe Pământ.
Într-o zi oarecare, îngerul, însoţit de un bătrân înţelept, a coborât din cer pe o scară de lumină. Cu cât se apropia de Pământ, cu atât pierdea din strălucire, dar îşi spunea: nu-i nimic, am să-mi recuperez lumina. Apoi, în locul aripilor au apărut braţele şi, odată cu ele, teama că va cădea, că se va prăbuşi pe pământ şi a început să se prindă, cu putere, de scară. Bătrânul care îl însoţea a spus: „nu-i nimic, aşa se întâmplă de fiecare dată, este ceva normal dacă vrei să devii om, va trebui să te obişnuieşti, frica este sentimentul cel mai cunoscut de către oameni”.
După ce a terminat de coborât scara, devenise deja om, când a început să păşească pe pământ, au apărut problemele, picioarele îi sângerau foarte tare, deoarece coborâse pe vârful unui munte, mâinile îl dureau şi tot corpul îi asuda din cauza căldurii şi a efortului depus pentru a nu aluneca în gol. Dar eforturile sale au avut un final pozitiv, deoarece a reuşit să escaladeze muntele şi chiar să ajungă pe un platou. Însă, odată ajuns, a început să se vaiete de rănile pe care le simţea pe tot corpul; chiar dacă reuşise, el continua să se plângă şi chiar a cerut mesagerului să-l ajute să se întoarcă:
- Este foarte greu, a spus el, vreau să renunţ, ştiu că am hotărât singur să vin aici, dar nu am ştiut cât de greu este şi ce efort presupune.
Călăuza i-a răspuns:
- Ştii că asta nu se poate, va trebui să duci drumul până la capăt, doar aşa iţi poţi învăţa lecţia pentru care ai venit aici.
- Cum am să reuşesc asta? Nu mai am aripi, nu mai am puteri, nici măcar nu mai ştiu care este drumul meu sau ce lecţie am de învăţat; cum am să mă descurc? (dar întrebările lui nu primeau niciun răspuns, deoarece călăuza sa deja începuse să urce scara spre cer)
- Te rog, striga în continuare îngerul-om, nu mă lăsa aşa! Spune-mi doar care este lucrul esenţial pentru un om ….!?
- Cel mai important lucru pentru un om este să nu rănească niciun suflet.
Îngerul-om a respirat uşurat şi a strigat, plin de entuziasm,:
- Hei, asta e uşor! E nevoie doar să fiu atent la nevoile celor din jurul meu.
Mesagerul, continuând să urce, s-a întors către îngerul-om şi i-a spus:
- Să nu răneşti nici măcar sufletul tău…!
Îngerul-om a amuţit şi o lacrimă a început să-i brăzdeze obrazul… Într-un final, s-a adunat şi a strigat cu vocea stinsă, după mesager:
- Bine, dar asta îmi va lua timp… Va trebui sa exersez până la finalul vieţii…!
Mesagerul, ajuns aproape de capătul scării, şi-a întors capul şi a strigat:
- Parcă doreai să afli care este lecţia vieţii tale şi motivul pentru care ai venit pe pământ,. nu!
După ce a terminat de coborât scara, devenise deja om, când a început să păşească pe pământ, au apărut problemele, picioarele îi sângerau foarte tare, deoarece coborâse pe vârful unui munte, mâinile îl dureau şi tot corpul îi asuda din cauza căldurii şi a efortului depus pentru a nu aluneca în gol. Dar eforturile sale au avut un final pozitiv, deoarece a reuşit să escaladeze muntele şi chiar să ajungă pe un platou. Însă, odată ajuns, a început să se vaiete de rănile pe care le simţea pe tot corpul; chiar dacă reuşise, el continua să se plângă şi chiar a cerut mesagerului să-l ajute să se întoarcă:
- Este foarte greu, a spus el, vreau să renunţ, ştiu că am hotărât singur să vin aici, dar nu am ştiut cât de greu este şi ce efort presupune.
Călăuza i-a răspuns:
- Ştii că asta nu se poate, va trebui să duci drumul până la capăt, doar aşa iţi poţi învăţa lecţia pentru care ai venit aici.
- Cum am să reuşesc asta? Nu mai am aripi, nu mai am puteri, nici măcar nu mai ştiu care este drumul meu sau ce lecţie am de învăţat; cum am să mă descurc? (dar întrebările lui nu primeau niciun răspuns, deoarece călăuza sa deja începuse să urce scara spre cer)
- Te rog, striga în continuare îngerul-om, nu mă lăsa aşa! Spune-mi doar care este lucrul esenţial pentru un om ….!?
- Cel mai important lucru pentru un om este să nu rănească niciun suflet.
Îngerul-om a respirat uşurat şi a strigat, plin de entuziasm,:
- Hei, asta e uşor! E nevoie doar să fiu atent la nevoile celor din jurul meu.
Mesagerul, continuând să urce, s-a întors către îngerul-om şi i-a spus:
- Să nu răneşti nici măcar sufletul tău…!
Îngerul-om a amuţit şi o lacrimă a început să-i brăzdeze obrazul… Într-un final, s-a adunat şi a strigat cu vocea stinsă, după mesager:
- Bine, dar asta îmi va lua timp… Va trebui sa exersez până la finalul vieţii…!
Mesagerul, ajuns aproape de capătul scării, şi-a întors capul şi a strigat:
- Parcă doreai să afli care este lecţia vieţii tale şi motivul pentru care ai venit pe pământ,. nu!
Doar respectându-te pe tine, iubindu-ţi sufletul, atât de mult, încât să nu-l răneşti, vei putea să-ţi aduci aminte de unde vii, cine eşti cu adevărat şi care este lecţia vieţii tale pe Pământ. Oferă-ţi şansa să te iubeşti pe tine însuţi. Eşti mai important decât îţi dai voie să crezi!
