A fost odata o molie careia i-a picat cu tronc o stea. Toti prietenii si rudele ei o luau o ras, ii spuneau cu emfaza ca nu este realista si o indemnau sa faca un efort pentru a gasi pe cineva mai apropiat de conditia ei , precum o lampa de pe strada , una de la intrarea unei case , un felinar sau macar o lumanare. Ei bine, chiar si un candelabru , daca gasea de cuvinta.
Molia noastra era insa indragostita nebuneste de steaua ei si nu avea de gand sa renunte la ea. Asa s-a facut ca prietenii , parintii , fratii , surorile , matusile si verisorii ei au sfarsit curand prin a fi arsi de flacarile luminilor reale , pamantesti , si au luat forma unor mici pete de cenusa pe trotuarele , verandele , podelele si mesele orasului , in timp ce molia a dus o viata lunga si fericita iubind fara incetare steaua ei intangibila.
