A fost odată un om ce avea patru fii. El voia că băieţii lui să înveţe să nu mai judece pripit lucrurile. Tocmai de aceea, i-a trimis pe fiecare să observe evoluţia unui pom fructifer de-a lungul unui anotimp. Primului i-a revenit iarna, celui de-al doilea primăvara, al treilea a primit vara şi mezinului i-a revenit toamna. După ce s-au întors acasă, tatăl şi-a adunat fii şi i-a rugat să descrie experienţele trăite.
Cel dintâi a avut parte de imaginea neplăcută a unui pom inestetic, cu crengi golaşe şi sterpe, cu ramuri uscate şi răsucite. Al doilea a creionat un pom renăscut, acoperit de muguri si vlăstare ce promiteau poame bogate. A urmat descrierea celui de-al treilea, impresionat de o bogată coroană de flori, puternic înmiresmată, emanând energie şi prosperitate. Ultimul băiat rămase răpus de abundenţa fructelor apetisante, de sentimentul implinirii şi vitalitatea acestui copac.
Blajin şi plin de căldură, părintele îşi îmbrăţişă fiii, explicându-le faptul că, individual, aveau dreptate, însă fiecare avusese parte doar de un segment, de un anotimp din viaţa acelui pom fructifer.
Plin de înţelepciune, le-a mai împărtăşit că: nu poţi judeca pe nimeni observându-l şi cunoscându-l doar o scurtă perioadă de timp.
De aici rezidă esenţa fericirii, a plăcerii, a bucuriei şi a dragostei pe care ţi-o dă viaţa şi n-o poţi măsura decât după trăirea tuturor… „anotimpurilor”…
Dacă renunţi la iarnă, vei pierde tinereţea promisiunilor primăverii, frumuseţea solară a sezonului estival şi bogăţia recompenselor autumnale. Nu lăsa ca vicisitudinile unui „anotimp” să-ţi umbrească bucuria şi unicitatea oferită de celelalte. Nu judeca viaţa strict prin prisma unei perioade de grele încercări. Depăşeşte problemele şi sigur vor urma vremuri mai bune…
