Intr-un satuc amarat , uitat de lume , isi ducea zilele un mare razboinic .Desi impovarat de ani , putea inca sa infranga pe oricine il provoca la duel , iar faima lui , imprastiata in toata tara , ii adusese alaturi numerosi discipoli.
Intr-o zi , un razboinic tanar si dornic de afirmare a sosit in sat , hotarat sa fie cel dintai care avea sa il infranga pe faimosul maestru. Forta lui, izvorata din tinerete , era insotita de o abilitate unica de a descoperi si a exploata orice slabiciune a unui adversar. De obicei, el astepta ca rivalul sau sa faca prima miscare, dezvaluindu-si astfel punctul slab , dupa care ataca cu o putere covarsitoare si o iuteala fulgeratoare. Nimeni nu reusise sa reziste in fata lui mai mult de o miscare .
Fara sa asculte povetele ingrijoratilor lui ucenici , maestrul a acceptat cu bucurie provocarea tanarului razboinic. Dupa ce cei doi adversari s-au instalat unul in fata celuilalt, gata de infruntare , nevarstnicul luptator a inceput sa il improaste cu insulte pe faimosul maestru . Vreme de cateva ore , el a continuat in acest fel , scuipand si scotand pe gura cele mai groaznice cuvinte de ocara cunoscute pe fata pamantului. Batranul razboinic a ramas insa calm si nemiscat , ca si cum nu ar fi auzit nimic. In cele din urma, tanarului i s-au scurs intru totul puterile si , recunoscandu-se invins , a parasit rusinat locul duelului.
Oarecum dezamagiti ca nu ripostase in nici un fel la atacurile nerusinatului luptator , discipolii s-au adunat in jurul batranului maestru si l-au intrebat : " Cum ai putut indura cu atata demnitate toate mizeriile care ti s-au aruncat in fata? Cum ai reusit sa il faci sa se simta infrant ?"
"Daca cineva iti da un dar , iar tu nu il primesti " , a spus maestrul , " cui credeti ca ii apartine acel dar ?"
