1.Dragostea de mamă (Sacrificiul matern)
Un misionar creştin povesteşte cum a asistat la un incendiu în pădurile din Munţii Himalaya în 1921. Focul era foarte puternic şi cuprindea copac după copac. Împreună cu un grup de oameni a putut observa cum într-un copac înalt, o pasăre se agita deasupra unui cuib cu mulţi puişori în el. Focul se apropia repede de cuib şi nimeni nu putea să-l scoată . Pasărea zbiera, ţipa, se apropia şi se depărta mereu de cuib. Toţi se gândeau că va fugi până la urmă. Cuibul a început să ardă pe margini şi dintr-o dată, mama s-a repezit către pui, i-a acoperit cu aripile ei şi în câteva secunde au ars toţi, împreună. Avea puterea să se scape pe sine, dar a ales să moară cu cei dragi. De dragul lor, a murit cu ei, nu s-a scăpat pe sine. ...
2.Dă-i mâna ta( Lipsa de comunicare şi relaţionare)
Un om se scufundase într-o mlaştină în partea de nord a Persiei. Numai capul îi mai ieşea încă din mocirlă. Striga din toate puterile după ajutor. Curând se adună o mulţime de oameni la locul accidentului.
Unul se hotări să încerce să îl salveze pe bietul om. „Dă-mi mâna, îi striga. Te scot eu din mlaştină”. Dar cel vârât în noroi continua doar să strige după ajutor şi nu făcea nimic să-i îngăduie celuilalt să-l ajute. „Dă-mi mâna” îi ceru omul de mai multe ori. Dar răspunsul era mereu doar un strigăt jalnic după ajutor. Atunci altcineva se apropie şi spuse: „Nu vezi că nu îţi va da mâna niciodată? Trebuie ca tu să îi dai mâna ta. Atunci îl vei putea salva.."
3.Cuiburile murdare(Identitatea personală)
O porumbiţă îşi schimba mereu cuibul. Mirosul puternic pe care îl făceau cuiburile în timp, era insuportabil pentru ea. Se plânse de asta cu amărăciune în timp ce vorbea cu o porumbiţăplină de experienţă, bătrână şi înţeleaptă. Aceasta din urmă dăduse de câteva ori din cap şi zise: „Nu schimbi nimic schimbându-ţi cuibul tot timpul. Mirosul care te deranjează nu vine de la cuiburi, ci de la tine!”
