1. Fii impecabil în tot ceea ce spui
Vorbeşte deschis. Nu spune decât ceea ce crezi cu adevărat. Evită folosirea cuvintelor pentru a te critica sau pentru a-i bârfi pe ceilalţi. Foloseşte-t
e de puterea cuvintelor tale numai pentru a răspândi iubirea şi adevărul.
2. Nu interpreta nimic la modul personal
Nimic din ceea ce fac ceilalţi nu are vreo legătură cu tine. Tot ce spun şi fac ei este o proiecţie a propriei lor realităţi subiective. Dacă vei deveni imun la opiniile şi la acţiunile celorlalţi oameni, nu vei mai fi victima unei suferinţe inutile.
3. Nu face presupuneri inutile
Găseşte-ţi curajul de a pune întrebări deschise şi de a exprima exact ceea ce doreşti. Comunică cât mai clar cu ceilalţi, pentru a evita neînţelegerile, tristeţea şi dramele.
4. Fă întotdeauna tot ce îţi stă în puteri
Potenţialul tău maxim se schimbă de la o clipă la alta. El are un anumit nivel atunci când eşti sănătos şi un cu totul alt nivel atunci când eşti bolnav. Indiferent de circumstanţele prin care treci, fă întotdeauna tot ce îţi stă în puteri. În acest fel vei evita autocritica inutilă, autocondamnarea şi regretele.
5. Fii sceptic, dar învaţă să asculţi
Nu crede tot ce îţi spune propria minte şi cu atât mai puţin tot ce îţi spun ceilalţi, dar nu te grăbi să respingi din start. Foloseşte-te de puterea îndoielii pentru a-ţi pune întrebări legate de informaţiile primite. Ascultă intenţia care se ascunde în spatele cuvintelor şi vei înţelege mai uşor mesajul real transmis.
Sursa: Don Miguel Ruiz, Jose Ruiz- Cele cinci legăminte