Dacã stai cumva jos îţi va sari în poalã; dacã nu, va sta acolo privindu-te melancolic, pãnã când îl vei lua tu în braţe. O datã ce s-a aşezat bine, începe sã toarcã, chiar înainte sã începi sã îl mângâi pe spate, sã îl scarpini sub bãrbie şi sã-i spui ce motãnel cuminte este el. Apoi turaţia motorului aflat la relanti creşte; se foieşte pânã îşi gãseşte un loc comod. Uneori torsul scapã de sub control şi se transformã în sforãit. Se uitã la tine cu ochii mari plini de adoraţie, şi îţi oferã privirea aceea pisiceascã lungã şi molcomã şi de încredere absolutã.
Dupã un timp, încetul cu încetul, se linişteşte. Dacã vede cã nu te mişti, atunci se hotãrãşte sã tragã un pui de somn. Dar tot atât de bine poate sã sarã jos din poalã şi sã plece la treaba lui. Se simte bine în ambele cazuri.
Fiica noastrã spune mai pe scurt: ,,Negruţ are nevoie sã toarcã”.
În gospodãria nostrã, el nu este singurul care are nevoie de acest lucru: şi eu şi soţia mea ştim cã aceastã nevoie nu ţine de vârstã. Totuşi, pentru cã sunt dascãl, dar şi pãrinte, o asociez de obicei celor mai tineri, pentru cã ei simt nevoia imperioasã sã îmbrãţişeze, sã stea cu capul în poalã, sã fie luaţi de mânã, sã fie înveliţi şi mângâiaţi, şi nu pentru cã ar fi ceva în neregulã, ci pentru cã aşa sunt ei.
Existã multe lucruri pe care aş vrea sã le fac pentru copii. Însã, dacã ar fi sã aleg unul singur, ar fi acesta: sã-i ofer oricãrui copil de oriunde, cel puţin o şedinţã de tors pe zi.
Copiii, ca şi pisicile, au nevoie sã toarcã.
Fred T. Wilhelms
