miercuri, 29 februarie 2012

Terapii transpersonale


Termenul de ”transpersonal” a fost lansat de Abraham Maslow in psihologie si desemneaza acele domenii ale psihicului omenesc aflate dincolo de ceea ce percepem in mod obisnuit drept o ”persoana”.
Acest termen este echivalent cu acela de ”spiritual” si a fost folosit pentru a introduce in limbajul academic notiuni pana atunci refuzate de cercetarea stiintifica, ca apartinand misticismului.
Domeniile transpersonale ale psihicului sunt accesibile in stari de constiita largita. Ele sunt cunoscute de toate traditiile mistice si metafizice. Constituie subiectul a ceea ce Aldous Huxley a numit ”filosofia perena”, care a traversat mileniile de la inceputurile umanitatii si pe care in zilele noastre suntem pe care sa o redescoperim.
.
Termenul de ”terapii transpersonale” desemneaza toate acele mijloace, tehnici, sisteme de credinte cu aplicatii practice, „tehnologii ale sacrului” cum le numea Mircea Eliade, care exploateaza dimensiunea terapeutica a reconectarii fiintei omenesti la adevaratele sale origini si dimensiuni.
Psihologia si medicina  secolului XX a depasit cu greutate viziunea mecanicista asupra fiintei omenesti. Progresele stiintei, mai ales in domeniile fizicii cuantice, biologiei si biochimiei au confirmat insa viziunea holistica a stravechilor sisteme de credinta, astfel incat o noua viziune asupra Universului si a Fiintei isi face loc astazi, configurand ceea ce este cunoscut sub numele de ”noua paradigma”. Adica un nou concept asupra lumii, in care toate lucrurile din Univers sunt interconectate.
Experimentarea, constientizarea si integrarea acestei unitati a tot ceea ce exista, in sistemul de convigeri ale unei persoane are caracter terapeutic in sensul de vindecare holistica, la toate nivelurile: fizic, mental, emotional, energetic, spiritual.
In acest sens, terapiile transpersonale depasesc cu mult cadrul psihologiei clasice, referindu-se la fiinta omeneasca in integralitatea sa. Nu este vorba deci despre o terapie in sensul clasic al cuvantului, ci despre efectul terapeutic al relationarii noastre cu diferitele niveluri ale fiintei noastre si cu cele ale Universului.
Trairea unei experiente transpersonale are efecte terapeutice intrinseci.
In centrul conceptului de ”terapie transpersonala” se afla asadar reasezarea relatiei pe care o avem cu noi insine – intelegand prin aceasta toate nivelurile energetice ale Fiintei noastre – si cu intregul Univers, din perspectiva viziunii integrale si integrate asupra a tot ceea ce exista. Din aceasta perspectiva, terapiile transpersonale sunt o aplicatie practica la nivelul fiintei omenesti a viziunii cuantice asupra Universului.
Celebrul medic american de origine indiana Deepak Chopra, intr-una dintre scrierile sale despre noile abordari in medicina, formula astfel viziunea asupra umanitatii: ”suntem mai curand fiinte spirituale care experimenteaza materia, decat fiinte materiale care experimenteaza spiritualitatea.
.
Unul dintre instrumentele de lucru cele mai importante si in acelasi timp cele mai puternice ale terapiilor transpersonale este reprezentat de starea de constiinta extinsa.
.
Stari de constiinta extinsa
Starile de constiinta extinsa (sau starile non-ordinare de constiinta) sunt acele stari in care nu mai suntem identificati exclusiv cu aspectele corporale si mentale ale fiintei noastre. Sunt stari de expansiune in care putem percepe dimensiunile spirituale ale propriei noastre fiinte. Experimentara unor asemenea stari ale constiintei are un efect profund transformator si vindecator la toate nivelurile, caci reveleaza straturile inconstientului personal si colectiv si le aduce in constienta.
 .
Respiratia Holotropica
Respiratia holotropica este o tehnica eficienta de a accesa stari de constiinta extinsa. Ea fost pusa la punct in forma in care exista astazi de catre psihiatrul american de origine ceha Stanislav Grof, unul dintre fondatorii psihologiei transpersonale. De altfel, respiratia holotropica s-ar putea spune ca este tehnica ce a stat la baza tuturor cercetarilor in psihologia transpersonala, dupa ce studiile cu substante psihedelice precum LSD au fost sistate, cel putin oficial.
.
Respiratia Holotropica in sine este o respiratie accelerata, combinata cu muzica sugestiva, in asa fel incat sa conduca subiectul la un nivel calitativ diferit al constiintei. Aceasta calitate diferita a constiintei face posibila intrarea in conexiune nu numai cu niveluri neobisnuite a ceea ce consideram ”propria noastra constiinta”, ci cu niveluri universale ale acesteia. Astfel, metoda respiratiei holotropice este un instrument extraordinar de auto-explorare ale carui atribute vindecatoare izvorasc din reconectarea noastra la sursele fiintei. Este de asemenea un mijloc de investigare a Constiintei in ansamblu, caci respiratia holotropica ne conduce intr-un spatiu in care realitatea isi reveleaza esenta ultima, cea despre care vorbesc toti misticii lumii, din toate traditiile spirituale. Din acest punct de vedere, practica respiratiei holotropice poate fi privita ca o cale spirituala si de auto-dezvoltare.
.
Textual, ”holotropic” provine din limba greaca si inseamna ”indreptare catre intreg”. Este vorba despre intregirea propriei noastre constiinte, despre recuperarea calitatii sale universale, despre integrarea unor aspecte ale sale de care, in mod normal, nu suntem constienti.
.
Radacini
In multe traditii spirituale exista tehnici de respiratie  folosite pentru a intra in stari de constiinta extinsa. Acest tip de tehnica, sau de ”tehnologie a sacrului” – cum numeste Mircea Eliade procedeele de activare a nivelurilor constiintei extinse – poate fi regasita sub diverse forme in traditii de pe tot cuprinsul planetei: in traditiile samanice siberiene, in tehnicile antice chinezesti, in meditatile yogine, in ritualurile indienilor nativi nord –americani, in culturile precolumbiene ale Americii de Sud, in insulele Pacificului si in traditiile africane. Practic in toate exista tehnici de respiratie folosite pentru accesul la o constiinta non-ordinara. Respiratia si legatura ei cu energia universala face parte din cunostintele ancestrale care au traversat istoria umanitatii.
.
Experientele care pot fi traite in timpul unei sesiuni de Respiratie Holotropica au fost impartite generic in cateva categorii.
Experiente corporal-senzoriale in care apar constientizari neobisnuite la nivel corporal si energetic. In multe cazuri se experimenteaza dilatarea corpului, pierderea granitelor corporale, senzatii de expansiune, decorporalizare, sau dimpotriva, senzatia de ingreunare, de unificare cu pamantul. Corpul isi reveleaza adevarata natura, se pot simti blocajele energetice in corp, curgerea energiei sale.
Experiente biografice. Pot fi retraite cu mare intensitate episoade biografice post-natale, inclusiv unele de la o varsta foarte mica. Retrairea acestor episoade biografice pot arunca o lumina noua asupra evenimentului si a contextului respectiv. Pot aparea episoade reprimate, traumatice, insotite de revelatia unor semnificatii majore. Acest tip de experienta are de multe ori un efect vindecator remarcabil pentru ca reaseaza experienta respectiva intr-un context in care poate fi integrata.
Experiente perinatale. Sunt o categorie fundamentala de experiente. Perinatal inseamna ”din preajma nasterii”. Poate fi retrait momentul nasterii si etapele premergatoare, secvente din viata intrauterina, emotii si sentimente care au fost ingropate in inconstient. Stanislav Grof considera nasterea cea mai grava trauma din viata unui om. Felul in care ne-am nascut ne influenteaza intreaga viata. In cursul experientelor perinatale apar amintiri si intelesuri care ne pot reconstrui intregul mod de a vedea realitatea vietii noastre. Sunt experiente extrem de vindecatoare ce pot fi asimilate cu o renastere la un nou nivel.
Experiente transpersonale. Sunt experiente in care transcendem identificarea cu corpul, mintea, emotiile si convingerile noastre constiente. Sunt experiente in care ne putem identifica cu orice lucru sau fiinta din univers, in care putem accesa teritorii necunoscute ale psihicului si constiintei noastre. Putem trai experiente mistice fundamentale, identificari cu personaje mitologice sau apartinand unor mari traditii mistice. Putem trai experiente ale unor vieti anterioare, putem accesa intreaga ”baza de date” a inconstientului colectiv despre care vorbea C.G.Jung. In experientele transpersonale orice este posibil, caci cele mai elevate niveluri ale constiintei devin accesibile prin experimentare directa. Sunt printre cele mai transformatoare experiente.
.
Forta vindecatoare a starilor de Constiinta extinsa
Totul este Constiinta.
Incepand cu nivelurile cele mai subtile ale Fiintei noastre, acolo unde de fapt putem simti intregul Univers, si terminand cu densitatea corpului fizic, totul este Constiinta.
Identificarea cu starea de constiinta obisnuita, limitata la nivelul mental, ne impiedica sa percepem integralitatea Fiintei. Expansiunea permite insa experimentarea oricarui nivel al Constiintei, a oricaror continuturi ale acesteia, fie ele ”interioare” sau ”exterioare” si are un caracter terapeutic intrinsec la toate nivelurile. In stari de Constiinta extinsa putem percepe mecanismele care transforma de pilda o convingere sau un mod de gandi realitatea intr-o suferinta emotionala si in cele din urma fizica. Putem demonta realitatea interioara si constientiza mecanismele acesteia. ”Nodurile” mentale, energetice sau emotionale isi dezvaluie originile si modurile de functionare. Simpla constientizare a unor continuturi traumatice reprimate poate conduce la vindecari psihologice importante.
La nivel mental, devenim constienti de mecanisme de gandire intepenite, mostenite, care ne blocheaza. La nivel emotional, retrairea unor episoade traumatice la adevarata lor intensitate poate debloca continuturi osificate, foarte vechi care afecteaza calitatea vietii de fiecare zi. Deblocarile la nivelurile superioare aduc de foarte multe ori modificari ale fiintei la nivel fizic.
Un important aspect terapeutic il are trairea unor stari mistice si de uniune cu universul. Este ceea ce misticii numesc Starea lui Unu. Reconectarea cu dimensiunea spirituala si numinoasa a Fiintei poate schimba in intregime modul in care ne raportam la intreaga realitate. Intreaga ierarhizare a valorilor umane se schimba.
Respiratia Holotropica este un instrument puternic de acordare cu schimbarile fundamentale prin care trece Constiinta in ansamblul sau si prin care trecem cu totii. Noua Constiinta care se instaleaza acum este un nivel al constiintei care integreaza dimensiunea umana si cea divina a fiintei omenesti. Aceasta integrare este un proces dificil si presupune transformari majore la toate nivelurile, iar starile de constiinta extinsa sunt pentru moment singura cale prin care putem sonda direct natura acestor transformari.
.
Sursa: www.transpersonal.ro